Recognition of victim status under Law no. 189/2000 for ethnic persecution victims based on archival refugee records and witness testimony

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta S.A. a solicitat anularea hotărârii nr. 6835 din 30 ianuarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și recunoașterea în favoarea ei, a calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că împreună cu familia, în perioada refugiului, au fost stabiliți la Hidișelu de Sus, Sîntelec și Beiuș, iar în localitatea Ineu de Criș, la care au făcut referire martorii, au fost numai în trecere.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 323/CA/2004 - PI din 3 mai 2004, a admis acțiunea introdusă de reclamanta S.A, a anulat hotărârea nr. 6835 din 30 ianuarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din actele dosarului și declarațiile martorilor rezultă că reclamanta, împreună cu părinții ei, au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, Haieu, din cauza persecuțiilor etnice, plecând mai întâi la Ineu de Criș și apoi la Hidișelu de Sus, Sîntelec și Beiuș, ultimele trei localități fiind pe teritoriul României.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Bihor criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut în esență că reclamanta nu a făcut dovada unei persecuții etnice, așa cum prevăd dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, întrucât din actele depuse la dosar rezultă că s-a refugiat împreună cu familia, într-o localitate care se afla tot sub ocupația maghiară.

Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor legii, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În speță, reclamanta a făcut dovada refugiului din motive de persecuție etnică.

Din extrasul eliberat de Direcția Județeană Bihor a Arhivelor Naționale, rezultă că P.T., tatăl reclamantei, figurează în evidența refugiaților din localitatea Cordău, nr. 95.

Această probă, coroborată cu declarațiile celor doi martori, C.A. și I.T., conduc indubitabil la concluzia că reclamanta împreună cu familia, a fost obligată din motive de persecuție etnică, să se refugieze din localitatea de domiciliu.

Apărarea Casei Județene de Pensii Bihor, în sensul că reclamanta nu a dovedit calitatea de persecutat etnic, întrucât inițial, martorii nu au declarat că și ultima localitate de refugiu, ci doar Ineul de Criș, care era tot sub jurisdicție maghiară, nu mai prezintă relevanță, în raport cu dovada scrisă, în sensul că au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, Cordău, completată cu proba testimonială, din care rezultă că ultimul domiciliu al familiei a fost în apropierea Beiușului (teritoriu aflat în perioada respectivă sub jurisdicție românească).

Pentru aceste motive, se constată că instanța de fond a soluționat în mod judicios cauza, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 323/CA/2004 - PI din 3 mai 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2005.