Jurisdiction for damages against judges: Competence for territorial alternative cannot be invoked ex officio

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra conflictului negativ, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 6 martie 2020 pe rolul Judecătoriei Alexandria, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor B. şi C. la plata de daune morale în cuantum de 200.000 RON, reprezentând prejudiciul moral suferit în urma unor pretinse erori judiciare săvârşite de cei doi magistraţi.

II. Hotărârea Judecătoriei Alexandria:

Prin sentinţa civilă nr. 1339 din 11 iunie 2021, Judecătoria Alexandria a admis excepţia necompetenţei materiale şi, reţinând că obiectul litigiului este o acţiune patrimonială prin care se invocă un prejudiciu decurgând din activitatea judecătorilor, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, instanţă în a cărei circumscripţie are domiciliul reclamantul.

III. Hotărârea Tribunalului Teleorman:

Prin sentinţa civilă nr. 393 din 25 noiembrie 2021 pronunţată de către Tribunalul Teleorman, secţia civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a arătat că, dată fiind calitatea unuia dintre pârâţi de judecător în cadrul Tribunalului Teleorman, în speţă devin aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

A reţinut, de asemenea, că excepţia de necompetenţă invocată din oficiu este de ordine publică întrucât valoarea ocrotită de acest text de lege constă în prestigiul justiţiei, iar la primul termen de judecată în faţa Tribunalului Teleorman reclamantul şi-a manifestat voinţa de a fi soluţionată cauza de Tribunalul Dolj.

IV. Hotărârea Tribunalului Dolj:

Învestit prin declinare, Tribunalul Dolj a pronunţat sentinţa civilă nr. 214 din 15 aprilie 2022, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În considerentele hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. cuprind norme de competenţă de ordine privată, a căror nesocotire putea fi invocată în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Cum reclamantul nu a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., sesizând instanţa de la domiciliul său, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Teleorman - instanţă care nu era în măsură să invoce din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.

V. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cauzei ce a generat declinările reciproce de competenţă îl constituie o acţiune patrimonială în repararea prejudiciului produs prin pretinse erori judiciare.

Astfel cum au reţinut ambele instanţe aflate în conflict, pentru stabilirea competenţei, indiferent de calificarea acţiunii (răspundere civilă delictuală specială întemeiată pe dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004 ori acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 538-542 din C. proc. pen.), instanţa competentă să soluţioneze cauza este tribunalul de la domiciliul reclamantului.

Conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Teleorman şi Tribunalul Dolj a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanţe asupra caracterului normelor de competenţă prevăzute de dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., ce reglementează un caz de competenţă teritorială alternativă, raportat la circumstanţele factuale concrete ale litigiului, ce relevă că unul dintre pârâţi are calitatea de judecător la Tribunalul Teleorman.

Art. 127 C. proc. civ., purtând denumirea marginală "Competenţa facultativă", prevede că: "(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii."

În cauză, reclamantul A. nu a înţeles să se prevaleze de posibilitatea oferită de textul legal anterior redat - de a sesiza o instanţă din circumscripţia unei curţi de apel învecinate celei competente potrivit dreptului comun, ci a înregistrat cererea de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Alexandria (din punct de vedere teritorial - instanţa de la domiciliul reclamantului), care, chiar dacă nu era competentă material a soluţiona cauza, era instanţă inferioară Tribunalului Teleorman, ambele instanţe de judecată fiind în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel.

Normele art. 127 alin. (2) C. proc. civ. nu puteau fi valorificate de instanţă, din oficiu, prin substituirea părţii, în vederea justificării necompetenţei teritoriale şi declinării acesteia în favoarea altei instanţe. În ipoteza prevăzută de acest text legal, excepţia de necompetenţă teritorială este de ordine privată. Caracterul facultativ al normei rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul alege dacă doreşte să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.

În aceste condiţii, întrucât norma de competenţă teritorială incidentă în cauză este una relativă, de ordine privată, nesocotirea ei nu putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă de către instanţa de judecată din oficiu şi nici de către reclamant, ci numai de către pârâţi în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Pentru considerentele expuse, având în vedere caracterul de ordine privată al dispoziţiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 C. proc. civ.