Unlawful agricultural land occupancy after lease nullity: valuation of damages at contractual vs. minimal statutory rent rates under civil tort liability

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2022

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

l. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 15 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Brăila, secţia a II-a civilă, sub dosar nr. x/2018, reclamanta Agenţia Domeniilor Statului a solicitat obligarea pârâtei PFA A. la plata sumei de 1.250.840,30 RON, reprezentând contravaloarea folosinţei suprafeţei de 1714,16 ha teren agricol pe perioada 27.04.2017-06.02.2018, la plata sumei de 217.634,22 RON, reprezentând contravaloarea folosinţei suprafeţei de 1714,16 ha teren agricol pe perioada 07.02.2018-14.05.2018 şi actualizarea sumelor la momentul plăţii efective.

Prin cererea înregistrată la 21 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Brăila, secţia I civilă, sub dosar nr. x/2018, reclamanta Agenţia Domeniilor Statului a solicitat, obligarea pârâtei PFA A. la plata sumei de 1.250.840,30 RON reprezentând contravaloarea folosinţei suprafeţei de 1714,16 ha teren agricol pe perioada 27.04.2017-06.02.2018, la plata sumei de 217.634,22 RON, reprezentând contravaloarea folosinţei suprafeţei de 1714,16 ha teren agricol, pe perioada 07.02.2018-14.05.2018 şi actualizarea sumelor la momentul plăţii efective.

Prin încheierea din 12 septembrie 2018, Tribunalului Brăila, secţia I civilă a dispus trimiterea dosarului nr. x/2018 la dosarul nr. x/2018, fiind admisă excepţia de litispendenţă.

Primul ciclu procesual:

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Brăila:

Prin sentinţa nr. 224 din 4 iunie 2019, Tribunalul Brăila, secţia I civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului.

A obligat pe pârâtei PFA A. să plătească reclamantei suma de 1.250.840,30 RON, cu titlu de contravaloarea folosinţei terenului în suprafaţă de 1714,16 ha calculată pentru perioada 27.04.2017-06.02.2018, suma urmând a fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi:

Prin decizia nr. 7 din 16 ianuarie 2020, Curtea de Apel Galaţi a admis apelurile formulate de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului şi de pârâta PFA A. împotriva sentinţei nr. 224 din 4 iunie 2019 pronunţate de Tribunalul Brăila, a anulat sentinţa apelată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiaşi tribunal.

Al doilea ciclu procesual:

4. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Brăila - dosar nr. x/2018:

Prin sentinţa nr. 335 din 27 iulie 2020, Tribunalul Brăila, secţia I civilă a admis în parte acţiunea.

A obligat pe pârâta PFA A. să plătească reclamantei Agenţia Domeniilor Statului suma de 1250840,30 RON cu titlu de prejudiciu, constând în contravaloarea lipsei de teren în suprafaţă de 1714,16 ha, pe perioada 27.04.2017-06.02.2018, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.

A respins în rest cererea, ca nefondată.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi:

Prin decizia nr. 34/R din 25 februarie 2021, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului şi de pârâta PFA A. împotriva sentinţei nr. 335 din 27 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Brăila.

6. Calea de atac a recursului exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 34/R din 25 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, reclamanta Agenţia Domeniilor Statului şi pârâta PFA A. au declarat recurs.

Prin cererea de recurs formulată, recurenta-reclamantă Agenţia Domeniilor Statului a arătat că, în mod greşit, instanţa de apel a respins apelul prin care a solicitat admiterea capătului doi de cerere din acţiune, privind obligarea pârâtului la plata sumei de 217.634,22 RON, reprezentând contravaloarea folosinţei suprafeţei de 1714,16 ha teren agricol, exploatată fără acordul Agenţiei Domeniilor Statului şi fără a deţine un titlu valabil cu aceasta în perioada 07.02.2018-14.05.2018.

Instanţa de apel a nesocotit probatoriile administrate în cauză care confirmă exploatarea terenurilor de către pârât şi după semnarea procesului-verbal de predare.

Prin fapta sa ilicită de a utiliza terenul Agenţiei Domeniilor Statului în scopul obţinerii de profit, comportându-se ca şi când ar deţine un titlu, pârâtul a cauzat un prejudiciu Agenţiei Domeniilor Statului, reprezentat de suma de bani pe care aceasta ar fi trebuit să o încaseze cu titlu de redevenţă pentru exploatarea unei suprafeţe de teren aflată în administrarea sa.

Dovada exploatării abuzive a suprafeţei de 1714,16 ha teren agricol se face cu procesul-verbal nr. x/12.04.2018, prin care membrii comisiei constată faptul că pârâtul a exploatat fără temei legal sau contractual această suprafaţă, pe care a efectuat lucrări agricole, scarificare, arături, a înfiinţat culturi de grâu, lucernă şi orz.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă PFA A. a depus la dosar două cereri de recurs.

Prin cererea de recurs depusă la 19 aprilie 2021, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea instanţei de apel este nelegală întrucât cuprinde motive contradictorii şi e dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, învederând următoarele:

I. Instanţa de apel a soluţionat nelegal primul motiv de apel, urmare a aplicării greşite a normelor de drept procesual civil referitoare la dreptul la apărare, dar şi cu o motivare contradictorie.

Cu privire la cele reţinute de instanţa de apel, în sensul că prin nespecificarea pe portalul instanţelor dacă amânarea pronunţării s-a realizat pentru cererea de suspendare sau cu privire la fondul litigiului, dreptul la apărare nu a fost încălcat, recurentul apreciază că aceasta este o motivare nelegală şi contradictorie. Publicarea pe portal a soluţiei în forma "Amână pronunţarea la data de 27.07.2020", în lipsa oricărei menţiuni privind soluţionarea cererii de suspendare a creat recurentului reprezentarea că amânarea se referă la suspendare, iar nu la fondul cauzei. În acest sens, apreciază că nu au fost aplicate dispoziţiile art. 222, art. 244 şi art. 394 C. proc. civ., iar cauza a fost soluţionată cu încălcarea principiului contradictorialităţii, a dreptului la apărare şi fără administrarea unui probatoriu relevant şi suficient.

II. Motivarea respingerii celui de-al doilea motiv de apel, este, de asemenea, contradictorie.

În considerente, instanţa a reţinut următoarele:

"Din analiza motivării încheierii din data de 20.07.2020 (paragraful 4) rezultă, chiar dacă exprimat într-un mod concis, motivul pentru care Tribunalul a considerat că nu se impune aplicarea dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., şi anume faptul că obiectul dosarului nr. x/2019 este dat de o acţiune în repunerea părţilor în situaţia anterioară intervenirii contractului de arendă, iar acţiunea de faţă priveşte o cerere în instituire răspundere civilă delictuală pentru fapte ilicite cauzate ulterior intervenirii/soluţionării contractului de arendă. Aşa fiind, Tribunalul a făcut o analiză corectă a susţinerilor părţilor şi situaţiei juridice litigioase şi a dat o corectă dezlegare cererii de suspendare, care nu se impune a fi sancţionată în prezentul apel".

Motivarea instanţei de apel se întemeiază pe un joc de cuvinte interesant, dar complet nerelevant pentru cauza dedusă judecăţii, întrucât nu poate primi un înţeles juridic. Repunerea părţilor în situaţia anterioară nu se referă la o perioadă, ci la o împrejurare. Atâta timp cât contractului de arendă i s-a constat nulitatea absolută, se apreciază că acesta nu a existat niciodată. Prin urmare, timpul nu poate fi împărţit în perioada anterioară contractualului şi perioada ulterioară acestuia. În aceste condiţii, perioada avută în vedere în dosarul nr. x/2019 o include integral şi pe cea avută în vedere în prezenta cauză, astfel încât cererea de suspendare trebuia admisă de instanţa de fond.

III. Referitor la respingerea celui de-al treilea motiv de apel, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel a reţinut că prejudiciul reclamantei s-a dovedit cu actele depuse la dosar şi constă în sumele de bani pe care proprietarul-arendator le putea obţine de la un alt arendaş căruia îi putea arenda terenul, dacă ar fi avut şi posesia. Or, calculul presupusului prejudiciu nu se poate face prin raportare la cuantumul redevenţei menţionate în contractul de arendă (prezumat absolut că nu a existat niciodată), ci la cuantumul redevenţei minimale. Pentru soluţionarea cauzei s-ar fi impus o expertiză contabilă care să evidenţieze totalitatea sumelor achitate de către Agenţia Domeniilor Statului, cu titlu de redevenţă, pe de o parte, iar pe de altă parte, raportat la suprafeţele de teren efectiv exploatate, să se evidenţieze sumele datorate, calculate în funcţie de nivelurile minime ale redevenţelor, pe fiecare categorie de folosinţă în parte.

IV. Motivarea celui de-al patrulea motiv de apel conţine elemente contradictorii şi a fost generată de aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1349, art. 1357, art. 1358, art. 1381 C. civ., iar instanţa de apel nu a analizat apărările pârâtului referitoare la inexistenţa vinovăţiei şi a faptei ilicite. în cauză nu a fost probată nici existenţa prejudiciului, nici întinderea sa.

V. Concluziile pârâtului prezentate în faţa instanţei de apel au fost ignorate în totalitate, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri nelegale.

Instanţa de apel a soluţionat cauza cu nesocotirea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ. privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, cu consecinţa încălcării dreptului la un proces echitabil. Instanţa trebuia să facă dovada unei analize concrete a existenţei tuturor condiţiilor cumulative ale răspunderii civile delictuale, prin raportare strictă la probatoriul administrat, iar dacă acesta se dovedea insuficient, să dispună prezentarea acelor probe necesare lămuririi cauzei. Astfel, instanţa trebuia să verifice, nu doar formal, existenţa unui prejudiciu determinat sau determinabil.

Prejudiciul stabilit de instanţa fondului (menţinut şi apel), aferent primului capăt de cerere, preluat necritic din susţinerile reclamantei, se întemeiază pe valoarea redevenţei rezultate în urma licitaţiei adjudecate de recurent.

Prin urmare, la calculul prejudiciului instanţa de fond a avut în vedere acordul de voinţă al părţilor intervenit cu prilejul închirierii contractului de arendă nr. x/2015, prin valorificarea procesului-verbal de adjudecare a licitaţiei, deşi astfel nu a făcut nimic altceva decât să-si înfrângă propriul raţionament, în baza căruia a respins cererea de suspendare, cu motivarea că obiectul acestui dosar îl constituie "stabilirea răspunderii civile delictuale a pârâtului pentru perioada ulterioară anulării contractului de arendă încheiat cu reclamanta".

Este mai mult decât evident, că instanţa de fond nu trebuia să-şi întemeieze calculul aşa-zisului prejudiciu pe redevenţa rezultată în urma licitaţiei, ci exclusiv pe baza grilelor minimale ale ADS din perioada dedusă judecăţii, prin raportarea acestora strict la suprafeţele de teren efectiv ocupate de recurent.

În dosarul nr. x/2018 (faţă de care s-a solicitat suspendarea judecăţii prezentei cauze), s-a pronunţat o hotărâre definitivă de către Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a reţinut că "În acest context, ... nulitatea absolută produce efecte pentru trecut, adică de la însuşi momentul încheierii actului. Insă, chiar dacă instanţa nu a pronunţat şi nulitatea licitaţiei şi, deci, efectul retroactiv s-ar limita la momentul încheierii actului nr. 46/2015, iar nu al pornirii licitaţiei întrucât licitaţia nu a fost anulată, aceasta nu înseamnă că rezultatul respectivei licitaţii mai poate fi valorificat în prezent, pentru un nou contract cu reclamantul. Astfel, având în vedere considerentele Tribunalului Brăila în paragraful imediat anterior ..., rezultă cu claritate faptul că însăşi derularea procedurii de licitaţie şi atribuire este nelegală, chiar dacă nu a fost şi constataţi în dispozitivul sentinţei nulitatea sa, câtă vreme, aşa cum rezultă din sentinţă, pârâta ADS nu deţinea, la data licitaţiei, terenul aferent (terenul nu era liber). în acest context, reclamanta nu mai poate valorifica în prezentul litigiu rezultatul licitaţiei-procesul-verbal de adjudecare nr. x/27.05.2015".

Această hotărâre cu putere de lucru judecat reprezintă dovada peremptorie că instanţa de fond a valorificat în cauză o bază de calcul eronată, atunci când s-a raportat la valoarea redevenţei stabilite prin licitaţie şi nu la grilele minimale ale Agenţiei Domeniilor Statului.

Instanţa de fond a ignorat în totalitate aspectele invocate pe calea punctului II din întâmpinare, cu privire la absenţa temeiurilor angajării răspunderii civile delictuale, inclusiv inexistenţa vinovăţiei.

Dacă instanţa de fond ar fi interpretat aceste susţineri prin raportare la probatoriul administrat în cauză, ar fi putut concluziona că Agenţia Domeniilor Statului şi-a întemeiat acţiunea pe propria turpitudine şi ar fi analizat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1371 alin. (1) C. civ.

Prin prisma hotărârii anterior citate, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit, cu putere de lucru judecat, că Agenţia Domeniilor Statului a procedat la organizarea unei licitaţii nelegale, excluzând astfel orice discuţie cu privire la existenta vreunei culpe în ceea ce priveşte recurentul.

Aşadar, susţinerile Agenţiei Domeniilor Statului reţinute de instanţa de fond în conformitate cu care recurentul a fost informat cu privire la situaţia judiciară a terenurilor licitate, prin intermediul procesului-verbal de punere în posesie, sunt lipsite de relevanţă în cauză, neputând constitui un temei al vinovăţiei.

Prin cererea de recurs depusă la 20 aprilie 2021, recurentul-pârât a arătat următoarele:

I. Hotărârea recurată nu este motivată ori conţine motive străine de natura pricinii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), respectiv din cuprinsul acesteia nu rezultă analiza criticilor de nelegalitate şi de netemeinicie formulate de PFA A., nici argumentele care au format convingerea instanţei, fiind ignorate dispoziţiile art. 476 şi 477 C. proc. civ. privind efectul devolutiv al apelului, respectiv limitele acestui efect devolutiv prin raportate la ceea ce s-a apelat. Instanţa nu a analizat în niciun fel concluziile formulate de PFA A. la termenul din 17.02.2021 pe motivul nr. 4 de apel - neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale.

II. Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), respectiv art. 1357 alin. (1) C. civ., în sensul că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte pe pârâta PFA A..

Din actele dosarului rezultă că în perioada 27.04.2017-07.02.2018 a existat acordul Agenţiei Domeniilor Statului pentru ca PFA A. să exploateze terenul (vizite în teren, adrese către APIA, corespondenţă), iar în această perioadă Agenţia Domeniilor Statului nu a transmis nicio notificare de oprire a lucrărilor agricole, o astfel de notificare fiind transmisă la 01.08.2018, adică la 7 luni după ce terenul fusese preluat de Agenţia Domeniilor Statului.

Prin adresa nr. x/03.04.2018 Direcţia Generală Control Antifraudă şi Inspecţii din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (minister în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea reclamanta Agenţia Domeniilor Statului) s-a reţinut că "Astfel, după data anulării contractului, utilizarea s-a efectuat în fapt fără ca proprietarul terenului să intervină în a tulbura posesia, respectiv utilizarea terenului, ba mai mult acceptând tacit utilizarea, însă nu a fost încheiată o convenţie în acest sens ".

Prin adresa nr. x/12.02.2019 depusă de Agenţia Domeniilor Statului la Tribunalul Brăila se arată că la calculul prejudiciului pentru perioada 27.04.2017 -06.02.2018 s-a avut în vedere valoarea redevenţei din procesul-verbal de adjudecare, iar pentru perioada 07.02.2018-14.05.2018 s-a calculat exploatarea abuzivă pe valoarea minimă a redevenţei ce putea fi încasată pe categoria de folosinţă şi clasa de calitate. Astfel, chiar apelanta reclamanta arată că înainte de întocmirea procesului-verbal de preluare teren din 07.02.2015 exploatarea nu era abuzivă.

În perioada 27.04.2017 - 07.02:2018 Agenţia Domeniilor Statului nu a făcut niciun demers pentru preluarea terenului, în timp ce recurentul, încă din data de 05.05.2017 a solicitat, prin adresa nr. x/05.05.2017, întocmirea deîndată a unui proces-verbal referitor la totalitatea raporturilor existente între acesta şi Agenţia Domeniilor Statului în intervalul scurt de la data licitaţiei (27.05.2015) şi până în prezent (sume achitate, investiţii efectuate, culturi înfiinţate la data încheierii procesului-verbal pe terenul supus arendării etc.), arătându-şi disponibilitatea pentru încheierea unui nou contract de arendă, cu atât mai mult cu cât contractul de concesiune cu B. S.R.L. încetase de drept încă din data de 27.11.2015, când s-a deschis procedura de faliment a acestei societăţi.

În data de 12.05.2017 Agenţia Domeniilor Statului a emis adresa nr. x/12.05.2017 prin care arată că va pune în aplicare măsurile ce se impun conform deciziei nr. 123/27.04.2017, "la data comunicării şi luării la cunoştinţa a considerentelor instanţei" dar până la 01.02.2018 Agenţia Domeniilor Statului nu a făcut niciun demers pentru preluarea terenului, ci, dimpotrivă, a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 123/27.04.2017, care a fost respinsă prin decizia nr. 276/24.10.2017.

Rezultă că PFA A. a făcut toate demersurile pentru a încheia un contract valabil, pentru a putea exploata terenul la adevărata capacitate, pentru a face investiţii şi îmbunătăţiri şi pentru a achita arenda în baza unui contract de arendă, aşa cum a făcut în anii 2015 (când, deşi a plătit arenda în cuantum de peste 1.400.000 RON, nu a putut exploata cea 860 ha din teren deoarece erau cultivate de fostul concesionar, conform "procesului-verbal de ocupare abuzivă nr. x/28.05.2015" întocmit de Agenţia Domeniilor Statului după licitaţia din 27.05.20150), 2016 şi 2017, dar aceste demersuri au rămas fără rezultat.

Referitor la raportarea reclamantei Agenţia Domeniilor Statului pentru perioada 27.04.2017 -07.02.2018, la valoarea redevenţei asumate prin procesul-verbal de adjudecare, acesta este înscrisul care stă la baza întocmirii contractului de arendă după câştigarea licitaţiei. În cazul în care un participant la licitaţie câştigă licitaţia şi se întocmeşte procesul-verbal de adjudecare, dar nu se mai prezintă la semnarea contractului, procesul-verbal nu mai produce niciun efect între părţi, cele menţionate în cuprinsul său neputând sta la baza executării persoanei ce a câştigat licitaţia.

Dacă se va aprecia că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, solicită ca prejudiciul să se raporteze la exploatarea abuzivă pe valoarea minimă a redevenţei ce putea fi încasată de ADS pe categoria de folosinţă şi clasa de calitate, doar pentru suprafeţele efectiv exploatate prin înfiinţarea de culturi, aşa cum au fost declarate de recurent şi găsite la verificările pe teren. Solicită acest lucru deoarece constatarea nulităţii absolute a contractului de arendă desfiinţează retroactiv actul, considerându-se că acesta nu a existat niciodată. De asemenea, Agenţia Domeniilor Statului susţine că recurentul a ocupat abuziv terenul, fără acord şi fără contract, astfel încât redevenţa nu poate fi decât cea de exploatare abuzivă pe valoarea minimă a redevenţei ce putea fi încasată de ADS pe categoria de folosinţă şi clasa de calitate.

Referitor la suprafaţa de teren asupra căreia ar urma să se calculeze redevenţa pentru exploatare abuzivă pe valoarea minimă a redevenţei ce putea fi încasată de Agenţia Domeniilor Statului pe categoria de folosinţă şi clasa de calitate, nemaiexistând contractul de arendă, recurentul nu poate fi obligat să plătească redevenţa decât pentru terenul pe care l-ar fi ocupat abuziv cu înfiinţarea culturilor. De asemenea, nu poate fi achitată redevenţa pentru suprafeţele pe care a efectuat 3 ani la rând lucrări de îmbunătăţiri, deoarece de acestea a beneficiat Agenţia Domeniilor Statului, iar nu recurentul.

Conform înscrisurilor depuse de Agenţia Domeniilor Statului la termenul din 21.11.2018, redevenţa pentru exploatare abuzivă este următoarea, în funcţie de categoria terenului: 617 kg grâu/ha/an pentru terenul arabil, 403 kg grâu/ha/an pentru păşune, 25 kg grâu/ha/an pentru terenul neagricol şi 720 euro/ha/an pentru terenul neagricol categoria de folosinţă curţi construcţii.

Apreciază că nu poate exista justificare pentru acordarea redevenţei contractuale (dintr-un contract nul absolut) în cadrul unei acţiuni întemeiată pe răspunderea delictuală şi că nici nu poate fi pus recurentul să plătească pentru o suprafaţă asupra căreia nu a mai existat contract şi nu a exploatat-o.

Arată că în perioada 27.04.2017-07.02.2018 a exploatat doar teren arabil, astfel: în anul 2017 a înfiinţat culturi pe 1341,54 ha (414.422 RON), iar în anul 2018 a înfiinţat culturi pe 477 ha (22.850 RON).

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Recursul pârâtei PFA A. a fost comunicat recurentei-reclamante la data de 07.05.2021, conform dovezii de comunicare de la dosar ICCJ, iar termenul pentru formularea întâmpinării a expirat la data de 07.06.2021 (zi lucrătoare de luni).

Recursul reclamantei Agenţia Domeniilor Statului a fost comunicat recurentei-pârâte la data de 10.05.2021, conform dovezii de comunicare de la dosar ICCJ, iar termenul pentru formularea întâmpinării a expirat la data de 09.06.2021 (zi lucrătoare de miercuri).

La data de 31.05.2021 (data poştei), în termen legal, recurenta PFA A. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei prin care a solicitat respingerea căii de atac, despre care a arătat că nu se circumscrie dispoziţiilor art. 486 C. proc. civ., întrucât nu se precizează care sunt normele de drept material încălcate de către instanţa de apel atunci când s-a pronunţat în sensul respingerii celui de-al doilea capăt de cerere, sancţiunea fiind aceea a nulităţii. Pe fond, a arătat că în cauză nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte pârâta, conform argumentelor expuse în recursul propriu şi care nu se mai impun a fi reluate pe calea prezentei întâmpinări.

La data de 07.06.2021 (data poştei), în termen legal, recurenta-reclamantă Agenţia Domeniilor Statului a formulat întâmpinare la recursul pârâtei prin care a solicitat, în principal, să se constate tardivitatea celor două cereri de recurs.

În subsidiar a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului pârâtei. A arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale chiar dacă nu există contract de arendă între părţi, întrucât există o faptă ilicită comisă de către pârâtă constând în folosinţa fără drept a terenului în litigiu. Recurent a acţionat cu vinovăţie, deoarece cunoştea că nu are contract cu reclamanta şi totuşi a continuat să folosească terenul.

Întâmpinarea recurentei-pârâte a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 11.06.2021 (conform dovezii de comunicare de la dosar ICCJ), iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare s-a împlinit la data de 22.06.2021 (zi lucrătoare de marţi).

Întâmpinarea recurentei-reclamante a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 14.06.2021(conform dovezii de comunicare de la dosar ICCJ), iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare s-a împlinit Ia data de 25.06.2021 (zi lucrătoare de vineri).

În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

7. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 8 decembrie 2021, completul de filtru a constatat neîncadrarea criticilor recursului declarat de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului împotriva deciziei nr. 34/R din 25 februarie 2021 a Curţii de Apel C. proc. civ., cu sancţiunea aplicabilă prevăzută de art. 489 alin. (2) din cod.

A admis în principiu recursul declarat de pârâta PFA A. împotriva aceleiaşi decizii şi a fixat termen pentru soluţionare în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Referitor la recursul declarat de partea reclamantă Agenţia Domeniilor Statului, se constată următoarele:

Prin încheierea Camerei de consiliu din 8 decembrie 2021, completul de filtru a constatat neîncadrarea criticilor recursului declarat de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului împotriva deciziei nr. 34/R din 25 februarie 2021 a Curţii de Apel în motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În atare situaţie, în aplicarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de partea reclamantă.

Analizând recursul declarat de partea pârâtă PFA A., prin gruparea criticilor formulate prin cele două memorii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

- sunt nefondate criticile prin care partea pretinde incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care permite casarea când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Subsumat acestui motiv de recurs, partea pârâtă susţine neregularitatea actelor de procedură întocmite de prima instanţă la termenul de judecată din data de 20 iulie 2020, la care a soluţionat cererea de suspendare a judecăţii formulată de partea pârâtă, a închis dezbaterile şi a amânat pronunţarea, în temeiul art. 396 C. proc. civ., şi, respectiv, încălcarea dreptului la apărarea prin modalitatea de redactare a dispozitivului încheierii exportat pe site-ul instanţei de judecată.

Astfel formulată, critica nu poate fi primită, întrucât este îndreptată împotriva unui act de procedură săvârşit de prima instanţă, Tribunalului Brăila, cu ocazia pronunţării sentinţei civile nr. 335/27 iulie 2020 (amânată din data 20 iulie 2020), ceea ce nu este permis, în considerarea art. 483 alin. (1) C. proc. civ. care statuează, explicit, că în cazul hotărârilor supuse apelului, obiect al recursului îl constituie hotărârea instanţei de apel, nu hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Subsumat acestui motiv de recurs, partea pârâtă pretinde încălcarea de către instanţa de apel şi a principiului rolului judecătorului în aflarea adevărului, prevăzut la art. 22 C. proc. civ., şi nesoluţionarea fondului litigiului, sub motiv că această instanţă ar fi trebuit să facă dovada existenţei condiţiilor răspunderii civile delictuale prin raportare la probatoriul administrat, iar în cazul în care aprecia că este insuficient, trebuia să ordone, din oficiu, prezentarea de probe suplimentare, îndeosebi în privinţa condiţiei relative la prejudiciu şi la cuantificarea despăgubirii.

Partea pretinde, totodată, încălcarea de către instanţa de apel şi a dispoziţiilor art. 476 şi art. 477 C. proc. civ., sub motiv că nu a analizat în niciun fel concluziile formulate de PFA A. la termenul din 17.02.2021 pe motivul nr. 4 de apel - neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale.

Formulate în termeni generali, fără indicarea actelor de procedură care ar proba încălcarea de către instanţa de apel a regulilor de procedură relative la încuviinţarea şi administrarea probatoriului (instanţa de apel, reţinând contrariul, anume că nu se justifică suplimentarea probatoriul, cu atât mai puţin administrarea unei expertize tehnice imobiliare, cum a statuat şi prima instanţă) ori a regulilor privind limitele judecăţii în apel (hotărârea recurată evidenţiind analiza punctuală a celor patru motive de apel, inclusiv, examinarea pe fond a condiţiilor răspunderii civile delictuale), criticile nu pot fi examinate de instanţa de recurs din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În acest context al analizei, este de menţionat că aplicabilitatea în proces a principiului rolului judecătorului în aflarea adevărului este limitată de principiul disponibilităţii, dovedirea pretenţiilor şi a apărărilor fiind în sarcina părţilor litigante, care dispun de mijloacele procesuale pe care legea le acordă în acest scop, nu în sarcina instanţei, cum eronat afirmă partea prin recurs.

- sunt nefondate criticile prin care partea pretinde incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care permite casarea atunci când hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În dezvoltarea criticii, partea susţine că prin hotărârea recurată nu a fost examinat temeinic motivul de apel prin care a pretins, în raport de dispoziţiile art. 222 (amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare), art. 244 (terminarea cercetării procesului) şi art. 394 (închiderea dezbaterilor în fond) C. proc. civ., neregularitatea actelor de procedură întocmite de prima instanţă la termenul de judecată din data de 20 iulie 2020, la care a soluţionat cererea de suspendare a judecăţii, a închis dezbaterile şi, în temeiul art. 396 C. proc. civ., a amânat pronunţarea la data de 27 iulie 2020.

Contrar susţinerilor părţii pârâte, instanţa de apel a examinat acest motiv de apel, reţinând că normele procedurale permiteau primei instanţe să soluţioneze cererea de suspendare a judecăţii şi în absenţa unui punct de vedere care să fi fost exprimat cu privire la această chestiune de partea reclamantă (care nu a criticat acest fapt) şi, respectiv, îi permiteau să declare terminată cercetarea judecătorească şi în absenţa părţilor, care nu au răspuns la apelul nominal, cât timp a apreciat că este lămurită.

Instanţa de apel a statuat, totodată, că atâta timp cât la termenul de judecată menţionat părţile au fost strigate iar dezbaterile au avut loc în şedinţă publică, partea pârâtă nu poate pretinde încălcarea dreptului la apărare, sub motiv că soluţia de amânare a pronunţării exportată pe site-ul instanţei nu preciza, explicit, că se referă la cererea dedusă în fond judecăţii de către partea reclamantă.

Referitor la aceste chestiuni litigioase, se constată că, deşi pretinde nelegalitatea dezlegărilor date de instanţa de apel, partea nu dezvoltă critici prin care să combată considerentele hotărârii recurate, motiv pentru care nu vor face obiectul examinării din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs bazat pe nemotivare, partea a mai susţinut că ca fiind contradictorii argumentele în baza cărora instanţa de apel a respins critica îndreptată împotriva soluţiei de respingere a cererii de suspendare a judecăţii cauzei până soluţionarea dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă pronunţate de prima instanţă.

Contrar susţinerilor părţii, considerentele hotărârii recurate evidenţiază faptul că instanţa de apel a statuat că soluţia dispusă de prima instanţă asupra cererii de suspendare prin încheierea de şedinţă din 20 iulie 2020 se impunea în considerarea obiectului şi cauzelor juridice diferite ale cererilor de despăgubire ce fac obiectul celor procese civile.

Pretinzând caracterul contradictoriu al acestor considerente, partea pârâtă dezvoltă un raţionament ce vizează însăşi substanţa dreptului dedus judecăţii, susţinând că, în opinia sa, în cazul constatării nulităţii absolute a unui contract nu este permisă partajarea perioadelor de timp pentru care părţile contractante pot cere desocotirea, una cuprinsă între momentul încheierii contractului şi momentul constatării nulităţii sale şi cealaltă cuprinsă între momentului constatării nulităţii şi momentul predării efective a bunului ce a făcut obiectul contractului anulat, întrucât ambele perioade de timp s-ar subsuma aceleiaşi forme de reparaţie prevăzută la art. 1386 alin. (1) C. civ., restabilirea situaţiei anterioară încheierii contractului.

Acest raţionament nu poate fi primit deoarece, pe de o parte, nu se subsumează criticii privind caracterul contradictoriu al considerentelor hotărârii recurate prin care instanţa de apel a analizat, la rându-i, motivului de apel bazat pe nemotivare în privinţa soluţiei date de prima instanţă, şi, pe de altă parte, ignoră, greşit, faptul că în soluţionarea unei cereri de suspendare a judecăţii, instanţele au a statua şi motiva dacă dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi şi nu a evalua dacă partea reclamantă putea să-şi valorifice sau nu pretenţiile privind dreptul dedus judecăţii în litigiul pendinte în cadrul celui de-al doilea proces, invocat ca temei al suspendării judecăţii.

Subsumat acestui motiv de recurs, partea pârâtă pretinde motivarea insuficientă şi contradictorie a hotărârii şi în privinţa argumentelor şi a probelor în baza cărora instanţa de apel a reţinut existenţa unei fapte ilicite săvârşite cu vinovăţie în sarcina sa, respectiv, existenţa unui prejudiciu care ar fi fost suferit de partea reclamantă, cu consecinţa angajării răspunderii sale civile delictuale.

Contrar susţinerilor părţii, considerentele hotărârii recurate expun argumentele în baza cărora instanţa de apel a statuat cu privire la nerespectarea de către partea pârâtă a obligaţiei de restituire către partea reclamantă a terenurilor agricole pe care le exploatase anterior în baza contractului de arendare anulat, obligaţie a cărei nerespectare semnifică, în accepţiunea legii civile, o faptă ilicită care, atâta timp cât a generat un prejudiciu, obligă la repararea acestuia.

De altminteri, în dezvoltarea criticii, partea pârâtă nu indică care sunt considerentele hotărârii recurate pe care le apreciază ca fiind străine cauzei ori contradictorii, ci prezintă cronologia faptelor şi enunţă, în detaliu, conţinutul unor înscrisuri probatorii, aspecte care, în opinia sa, ar demonstra un raţionament judiciar greşit pe baza căruia instanţa de apel şi-a fundamentat concluzia privind incidenţa asupra raportului juridic dedus judecăţii a normelor de drept referitoare la răspunderea civilă delictuală, prevăzute la art. 1357 şi urm. C. civ., raţionament ce urmează a fi analizat cu ocazia examinării criticii privind aplicarea greşită a normelor de drept material.

Aşa fiind, cum hotărârea recurată, deşi redactată într-o manieră concisă, evidenţiază examinarea tuturor motivelor de apel deduse judecăţii de partea pârâtă şi cum, instanţa de apel, contrar susţinerilor părţii pârâte, nu era ţinută să răspundă tuturor argumentelor invocate ci doar acelora relevante din perspectiva judecăţii, Înalta Curte va constata că nu poate primi nici această critică de nelegalitate.

- este nefondată critica prin care partea pârâtă susţine incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care permite casarea atunci când hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Subsumat acestui motiv de recurs, partea pârâtă pretinde încălcarea normei de drept prevăzute la art. 1357 alin. (1) C. civ., care prevede următoarele: Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

În dezvoltarea criticii, partea susţine că în perioada 27.04.2017-07.02.2018 (pentru care a fost obligată la plata de despăgubiri) a exploatat terenurilor agricole ce au făcut obiectul contractului de arendare nr. x/04.06.2015, a cărui nulitate absolută s-a constatat prin decizia civilă nr. 123/A/27.04.2017 a Tribunalului Brăila (definitivă), cu acordul prezumat al părţii reclamante, situaţie în care această exploatare nu poate fi calificată faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, care ar obliga la dezdăunare.

Critica ignoră faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 1349 alin. (1) C. civ., răspunderea civilă delictuală se fundamentează pe obligaţia generală ce incumbă oricărei persoane de a nu aduce atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, ilicitatea conduitei fiind apreciată în raport de regulile generale de comportament instituite prin norme legale sau morale, prezentând relevanţă dacă aceasta, conduita, a avut sau nu consecinţe dăunătoare, prejudiciul fiind premisa angajării răspunderii.

Or, necontestat, prin exploatarea terenurilor agricole după momentul constatării nulităţii contractului de arendă, în absenţa unui temei, legal ori contractual, partea pârâtă, prin conduita adoptată, a adus atingere dreptului de administrare al părţii reclamante, care, lipsită fiind de folosinţa terenurilor, a fost prejudiciată.

Aspectele de fapt reiterate de partea pârâtă prin memoriul de recurs, anume, că în perioada de timp analizată, partea reclamantă nu a notificat-o pentru predarea terenurilor, ci i-a adus la cunoştinţă că va pune în executare hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea contractului de arendă după ce va primi motivarea acesteia, pentru ca, ulterior, să atace această hotărâre cu contestaţie în anulare, respectiv, că în această perioadă de timp părţile au purtat negocieri pentru refacerea contractului de arendă anulat, nu sunt de natură să susţină apărarea privind exploatarea licită a terenurilor agricole după momentul constatării nulităţii absolute a contractului de arendă şi absenţa unui prejudiciu pe care să-l fi încercat partea reclamantă, cât timp negocierile nu s-au finalizat.

Nici apărările privind eventuala culpă a părţii reclamante în organizarea licitaţiei şi încheierea contractului de arendă anulat, nr. 56/2015, care ar fi omis să o informeze cu privire la existenţa unor litigii cu concesionarul anterior al terenurilor şi nici eventualele prejudicii pretins a-i fi fost cauzate prin conduita părţii reclamante pe perioada derulării raporturilor contractuale, nu impun o altă concluzie, întrucât, date fiind limitele învestirii, nu sunt relevante în prezenta cauză şi, contrar susţinerilor părţii pârâte, nu puteau fi examinate de instanţele de fond.

Aceasta, întrucât, aceste apărări excedează cadrului procesual, astfel cum a fost configurat de partea reclamantă prin cererea de chemare în judecată, analiza instanţelor de fond fiind limitată, în absenţa altor cererii care să fi fost deduse judecăţii în procesul pendinte, doar la apărările ce vizează exploatarea terenurilor agricole în perioada 27.04.2017-07.02.2018, care este ulterioară momentului anulării contractului de arendă prin decizia civilă nr. 123/A/27.04.2017 a Tribunalului Brăila, chestiune cu privire la care partea pârâtă a fost informată.

Cât priveşte vinovăţia, dispoziţiile art. 1357 alin. (2) C. civ. prevăd că autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă, nefiind necesar, astfel cum pretinde partea pârâtă, să se probeze că a acţionat cu intenţie, în absenţa acordului şi cu scopul prejudicierii părţii reclamante.

Referitor la prejudiciu, dispoziţiile art. 1385 alin. (1) C. civ. statuează că prejudiciul se repară integral, situaţie în care despăgubirea nu poate fi diminuată, cum eronat pretinde partea pârâtă, în considerarea propriilor prejudicii ce i-ar fi fost cauzate de partea reclamantă pe parcursul derulării contractului de arendă.

Partea pârâtă critică, totodată, evaluarea greşită a despăgubirii, pe de o parte, motivat de faptul că în perioada 27.04.2017-07.02.2018 nu a exploatat totalitatea terenurilor agricole şi, pe de altă parte, în considerarea criteriului avut în vedere în operaţiunea de cuantificare, redevenţa din contractul anulat, nu redevenţele minimale înscrise în grilele Agenţiei Domeniilor Statului.

Cu titlu prealabil, se impune precizarea că stabilirea situaţiei de fapt a cauzei, rezultat al evaluării probatoriilor administrate de părţi, este în sarcina instanţelor de fond şi că aceasta nu poate face obiectul controlului exercitat de instanţa de recurs care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., are a examina doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept.

Referitor la întinderea prejudiciului, instanţele de fond au statuat, în fapt, că partea pârâtă, după momentul constatării nulităţii contractului de arendă, nu a înţeles să restituie părţii reclamante niciun unul dintre terenurile în suprafaţă totală de 1714,16 ha, refuzând semnarea şi a procesului-verbal de predare-primire a terenurilor agricole către partea reclamantă întocmit la data de 7 februarie 2018, (aspect de fapt în raport de care s-a apreciat cu privire la netemeinicia cererii de despăgubire pentru perioada 07.02.2018-14.05.2018).

Or, în considerarea situaţiei de fapt reţinute, instanţele de fond au statuat corect că partea reclamantă a fost prejudiciată prin lipsa de folosinţă a tuturor terenurilor în perioada 27.04.2017-07.02.2018, nu doar a unora dintre acestea.

Cât priveşte cuantificarea despăgubirii, instanţele au apreciat că repararea integrală a prejudiciul impune obligarea părţii pârâte la plata sumelor de bani pe care proprietarul-arendator le putea obţine de la un alt arendaş căruia îi putea arenda terenul, dacă ar fi avut şi posesia, nu la plata de redevenţe, care semnifică obligaţii financiare care se pot stabili şi plăti în baza unor reglementări speciale, situaţie în care distincţia operată de partea pârâtă între redevenţele contractuale şi redevenţele minimale înscrise în grilele Agenţiei Domeniilor Statului nu prezintă relevanţă în prezenta cauză.

În aplicarea criteriului de cuantificare arătat, instanţele au avut a examina şi evalua probatoriile, inclusiv pe cele relative la conduita părţilor pe perioada 27.04.2017-07.02.2018, care relevă existenţa de discuţii/negocieri pentru refacerea contractului anulat, nefinalizate (cererea părţii pârâte de obligare a părţii reclamante la încheierea unui alt contract de arendă, fiind respinsă prin sentinţa civilă nr. 5059/04.12.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, definitivă).

În considerarea aspectelor de fapt ale cauzei, instanţele de fond au apreciat că despăgubirea se poate cuantifica prin luarea în considerare a sumelor de bani pe care partea reclamantă le-ar fi putut încasa dacă avea încheiat pe perioada de timp menţionată un contract de arendare în aceiaşi termeni cu aceia prevăzuţi contractul intervenit anterior între părţi (sume de bani denumite contractual redevenţe, denumire lipsă de relevanţă din perspectiva analizei).

Astfel de evaluări, aprecieri şi statuări ale instanţelor de fond, rezultat al examinării probatoriilor, nu se subsumează unor critici de nelegalitate, în înţelesul dat acestei sintagme prin art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu pot fi invocate ca fiind greşite pe calea recursului, întrucât presupun analizarea probatoriilor şi reevaluarea situaţie de fapt a cauzei, ceea ce nu este permis instanţei de recurs.

În acest context al analizei, se impune şi menţiunea că în prezenta cauză nu se opun, cu puterea lucrului judecat, considerentele citate de partea pârâtă din cuprinsul sentinţei nr. 5059/4.12.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care sunt analizate, în respectivul proces, efectele nulităţii absolute a contractului de arendă nr. x/2005 asupra actelor premergătoare, respectiv, asupra procesului-verbal de licitaţie nr. x/2015, în care sunt menţionate sumele de bani datorate cu titlul de redevenţă contractuală.

Aceasta, întrucât, contrar susţinerilor părţii pârâte, în operaţiunea de cuantificare a despăgubirii în procesul pendinte, instanţele de fond nu au examinat valabilitatea procesului-verbal de licitaţie ori a acordului de voinţă intervenit între părţi cu prilejul închirierii contractului de arendă nr. x/2015 şi nici nu au validat aceste acte, ci le-au evaluat relevanţa probatorie din perspectiva criteriului de cuantificare reţinut, urmărind ca despăgubirea, prin cuantumul stabilit, să asigure repararea în întregime a prejudiciului încercat de partea reclamantă pe perioada de timp în care s-a aflat în imposibilitate să-şi exploateze terenurile agricole, consecinţa faptei ilicite a părţii pârâte.

Aşa fiind, pentru considerentele arătate, care fac inutilă analizarea altor critici, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul dedus judecăţii de partea pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului împotriva deciziei civile nr. 34R din 25 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta PFA A. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2022.