Competent execution court for administrative judgment enforcement under Law 554/2004: administrative vs. civil jurisdiction in forced execution of public authority obligations

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2022

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată, la data de 20 mai 2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, formulată de petentul Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi A., prin B., s-a solicitat, la cererea creditoarei C., încuviinţarea executării silite a debitorului Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, în baza titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 2370 din data de 8 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, prin urmărire directă - îndeplinirea obligaţiei de a face şi urmărire silită indirectă - recuperarea cheltuielilor de executare, în dosarul de executare silită nr. x/2022.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin încheierea de şedinţă din data de 30 mai 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) raportate la cele ale art. 2 alin. (1) lit. ţ) din Legea nr. 554/2004, apreciind că, din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă că instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ nu este instanţă de executare, în mod necondiţionat, ci doar atunci când obiectul cererii introductive constă în aplicarea, respectiv acordarea sancţiunii şi a penalităţilor prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Constatând că, în cauză, cererea introductivă nu are ca obiect aplicarea amenzii şi nici acordarea penalităţilor prevăzute la art. 24 din Legea nr. 554/2004, ci încuviinţarea executării silite, a reţinut că instanţa competentă se stabileşte în temeiul prevederilor art. 666 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ., respectiv în raport de judecătoria de la sediul debitorului, care, în cauză, se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 6416 din data de 28 iunie 2022, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, a constat ivit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Bucureşti şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă, în esenţă, a reţinut că, atât timp cât cererea formulată de petentă a fost întemeiată în mod expres pe dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 554/2004, deci pe procedura specială reglementată de acest act normativ în materie de executare silită, o soluţie pe fondul cererii poate fi pronunţată doar de instanţa de executare competentă să intervină într-o asemenea procedură, care este, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. ţ) coroborat cu art. 24 şi 25 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ.

Totodată, a apreciat că aspectul dacă solicitarea petentei, respectiv încuviinţarea executării silite în baza titlului executoriu indicat, prin urmărire directă - îndeplinirea obligaţie de a face, poate face sau nu, în concret, obiectul procedurii speciale prevăzute de textele de lege speciale, reprezintă o chestiune ce poate fi tranşată doar după stabilirea instanţei competente să se pronunţe în procedura care a fost aleasă pentru formularea cererii.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite ale celor două instanţe cu privire la normele procedurale în temeiul cărora se stabileşte competenţa materială de soluţionare a cauzei.

Astfel, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a făcut aplicarea prevederilor art. 666 şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în timp ce, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ţ) coroborate cu cele de la art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004.

Obiectul prezentului litigiu îl formează cererea formulată de petentul Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi A., prin B., prin care s-a solicitat, la cererea creditoarei C., încuviinţarea executării silite a debitorului Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, în baza titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 2370 din data de 8 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, prin urmărire directă - îndeplinirea obligaţie de a face şi urmărire silită indirectă - recuperarea cheltuielilor de executare, în dosarul de executare silită nr. x/2022.

În cuprinsul cererii, petentul a precizat că instanţa de executare este instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004; "(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege".

Totodată, art. 2 alin. (1) lit. ţ) din Legea nr. 554/2004 prevede că instanţă de executare este instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ, acestea fiind normele de procedură ce definesc noţiunea de instanţă de executare în materia contenciosului administrativ şi nu prevederile art. 25 alin. (1) din acelaşi act normativ, care, de altfel, atunci când arată care este instanţa competentă a aplica, respectiv a acorda sancţiunea şi penalităţile prevăzute la art. 24 alin. (3) din lege, face trimitere la instanţa de executare, arătând că aceasta este instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ţ) din acelaşi act normativ.

În speţă, titlul executoriu în baza căruia a fost formulată cererea de încuviinţare a executării silite este reprezentat de decizia nr. 2370 din data de 8 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile declarate împotriva sentinţei nr. 1901 din data de 26 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin urmare, Înalta Curte constată că fondul litigiului în care a fost pronunţată hotărârea ce reprezintă titlul executoriu în cauză a fost soluţionat de o secţie de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, învestită cu soluţionarea fondului.

Ca atare, cum cererea de încuviinţare a executării silite a fost formulată în temeiul legii speciale a contenciosului administrativ şi reţinând că fondul litigiului în care a fost pronunţat titlul executoriu care stă la baza prezentul demers judiciar a fost soluţionat de o secţie a Curţii de Apel Bucureşti competentă a soluţiona litigii în materia contenciosului administrativ, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., cu aplicarea art. 2 alin. (1) lit. ţ) din Legea nr. 554/2004, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2022.