Collective management organization wins appeal, tariffs and distribution rules restored
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the collective management organization's appeal,
Legislator headnote
AI generatedart. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, art. 139 din Legea nr. 8/1996, art. 470 alin. (3) C. proc. civ, art. 82 C. proc. civ, art. 470 C. proc. civ, art. 23 din Legea nr. 215/2001; Collective management organization wins appeal, tariffs and distribution rules restored: Invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat soluţia instanţei de apel ca fiind nelegală, în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei nulităţii apelului intimatei-pârâte A. - faţă de lipsa semnăturii reprezentantului legal, iar, pe fond, în ceea ce priveşte respingerea pretenţiilor pentru comunicarea publică a fonogramelor în cadrul ediţiilor "Toamna Orădeană" din 2014 - 2016.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2022
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2016, la data de 28 decembrie 2016, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Oradea ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la:
- plata remuneraţiei echitabile (inclusiv a TVA-ului aferent remuneraţiei, aplicabil la data facturării/plăţii efective) pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental în incinta sălilor de festivităţi din clădirea "Orăşelul", în perioada noiembrie 2013 - până în prezent; estimează suma datorată de pârâtă pentru perioada dedusă judecăţii la 17.711 RON, urmând a fi precizată după administrarea probatoriului în cauză;
- plata remuneraţiei echitabile (inclusiv a TVA-ului aferent remuneraţiei, valabil la data facturării plăţii efective) pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop lucrativ şi ambiental în cadrul festivalurilor "Toamna Orădeană" din 2014, 2015 şi 2016, estimând suma datorată de pârâtă pentru perioada dedusă judecăţii la 5.640 RON, aceasta urmând a fi precizată după administrarea probatoriului în cauză;
- plata remuneraţiei echitabile (inclusiv a TVA-ului aferent remuneraţiei, aplicabil la data facturării plăţii efective) pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental, în cadrul "Târgului de Crăciun" organizat în perioada 4-31 decembrie 2015 şi 30 noiembrie 2016-31 decembrie 2016, împreună cu concertul de Anul Nou 2016 - spectacol foc de artificii, estimând că suma datorată de pârâtă pentru perioada dedusă judecaţii este de 29.427 RON (la care se adaugă TVA), aceasta urmând a fi precizată după administrarea probatoriului în cauză;
- plata remuneraţiei echitabile (inclusiv a TVA-ului aferent remuneraţiei, aplicabil la data facturării plăţii efective) pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental în cadrul "Carnavalului Florilor" pentru ediţiile din 19 august 2014, 20 august 2015 şi 21 august 2016, cuantificând suma datorată de pârâtă pentru perioada dedusă judecaţii la 675 iei (la care se adaugă TVA), aceasta urmând a fi precizată după administrarea probatoriului în cauză;
- plata sumelor rezultate din actualizarea cu rata inflaţiei a remuneraţiilor solicitate anterior, calculate de la data scadenţei până la data achitării efective a remuneraţiilor;
- plata penalităţilor de întârziere aferente remuneraţiilor neachitate la termen, solicitate anterior, calculate pe zi de întârziere de la data scadentei până la data plăţii efective a remuneraţiilor datorate şi nu în ultimul rând plata cheltuielilor de judecată din prezenta cauză.
În subsidiar, în cazul în care pârâta nu furnizează informaţiile necesare pentru determinarea integrală a remuneraţiei datorate, potrivit art. 139 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata triplului remuneraţiilor ce vor fi determinate în cauză.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 139 din Legea nr. 8/1996.
Reclamanta a formulat cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, chemând în judecată în calitate de pârâţi, alături de Primăria Oradea, pe Municipiul Oradea, A. şi Consiliul Local al Municipiului Oradea prin Administraţia Imobiliară Oradea, menţinând pretenţiile formulate în cererea iniţială şi în raport cu aceşti noi pârâţi introduşi în cauză.
Primăria Municipiului Oradea şi Municipiul Oradea prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Oradea şi A. au formulat note de şedinţă şi întâmpinare la cererea modificatoare a cererii de chemare în judecată a Uniunii Producătorilor de Fonograme din România, prin care au invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi a calităţii procesuale pasive a Administraţiei Imobiliare Oradea, instituţie în prezent desfiinţată; au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Prin încheierea de şedinţă din 9 noiembrie 2017, Tribunalul a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Oradea, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei, Tribunalul a constatat că aceasta nu este parte în litigiu.
I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 2169 din dada de 26 septembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis acţiunea formulată de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Oradea prin Primar, A. şi Consiliul Local al Municipiului Oradea prin Administraţia Imobiliară Oradea, a obligat pârâta Consiliul Local al Municipiului Oradea, prin Administraţia Imobiliară Oradea, să plătească reclamantei suma de 33.031 RON, stabilită conform raportului de expertiză întocmit expert B., reprezentând:
- suma de 15.255 RON (8.001 RON remuneraţia echitabilă actualizată cu inflaţia, pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental în incinta imobilului Orăşelul Copiilor, în perioada decembrie 2013 - decembrie 2015 şi 7.254 RON penalităţi de întârziere aferente remuneraţiei, calculate până la data de 31 decembrie 2018) şi în continuare, până la achitarea integrală a debitului principal;
- suma de 5.131 RON (2.753 RON remuneraţia echitabilă actualizată cu inflaţia pentru comunicarea publică a fonogramelor în cadrul festivalului "Toamna Orădeană" ediţiile 2014, 2015 şi 2.378 RON penalităţi de întârziere aferente remuneraţiei, calculate până la data de 31 decembrie 2018) şi în continuare, până la achitarea integrală a debitului principal;
- suma de 6.637 RON (3.684 RON remuneraţie echitabilă actualizată cu inflaţia pentru comunicarea publică a fonogramelor în cadrul "Târgului de Crăciun", ediţia 2015 şi 2.953 RON penalităţi de întârziere aferente remuneraţiei, calculate până la data de 31 decembrie 2018) şi în continuare, până la achitarea integrală a debitului principal;
- suma de 4.574 RON (2.437 RON remuneraţie echitabilă actualizată cu inflaţia pentru comunicarea publică a fonogramelor în cadrul festivalului "Caravana Florilor", ediţiile 2014 şi 2015 şi 2.137 RON penalităţi de întârziere aferente remuneraţiei, calculate până la data de 31 decembrie 2018) şi în continuare, până la achitarea integrală a debitului principal;
- suma de 1.434 RON (796 RON remuneraţie echitabilă actualizată cu inflaţia pentru comunicarea publică a fonogramelor în cadrul spectacolului Anul Nou 2015/2016 şi 638 RON penalităţi de întârziere aferente remuneraţiei, calculate până la data de 31 decembrie 2018) şi în continuare, până la achitarea integrală a debitului principal.
A obligat pârâta A. să plătească reclamantei suma de 47.454 RON, stabilită conform raportului de expertiză întocmit expert B., reprezentând:
- suma de 5.853 RON (3.397 RON remuneraţia echitabilă actualizată cu inflaţia pentru comunicarea publică a fonogramelor în cadrul festivalului "Toamna Orădeană" ediţia 2016 şi 2.456 RON penalităţi de întârziere aferente remuneraţiei, calculate până la data de 31 decembrie 2018) şi în continuare, până la achitarea integrală a debitului principal;
- suma de 41.302 RON (23.968 RON remuneraţie echitabilă actualizată cu inflaţia pentru comunicarea publică a fonogramelor în cadrul "Târgului de Crăciun", ediţia 2016 şi 17.334 RON penalităţi de întârziere aferente remuneraţiei, calculate până la data de 31 decembrie 2018) şi în continuare, până la achitarea integrală a debitului principal;
- suma de 299 RON (171 RON remuneraţie echitabilă actualizată cu inflaţia, pentru comunicarea publică a fonogramelor în cadrul festivalului "Caravana Florilor", ediţia 2016 şi 128 RON penalităţi de întârziere aferente remuneraţiei, calculate până la data de 31 decembrie 2018) şi în continuare, până la achitarea integrală a debitului principal.
A obligat pârâtul Municipiul Oradea să plătească reclamantei suma de 10.264 RON, stabilită conform raportului de expertiză, întocmit expert B., reprezentând: 8.983 RON remuneraţia echitabilă actualizată cu inflaţia pentru comunicarea publică a fonogramelor în scop ambiental, în incinta imobilului Orăşelul Copiilor, în perioada ianuarie 2016 - până în aprilie 2018 şi 1.281 RON penalităţi de întârziere aferente remuneraţiei, calculate până la data de 31 decembrie 2018 şi în continuare, până la achitarea integrală a debitului principal.
A obligat pârâtele să plătească reclamantei cu titlul de cheltuieli de judecată suma de 9.765 RON (100 RON taxă timbru, 2.500 RON onorariu expert stabilit de instanţă, 3.000 RON onorariu expert parte şi suma de 4.165 RON onorariu avocat) respectiv, fiecare pârâtă câte 3.255 RON cu acest titlu.
I.3. Hotărârea pronunţată în apel
Prin decizia civilă nr. 1664A din data de 26 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanţii-pârâţi Municipiul Oradea, prin Primar, A. şi Consiliul Local al Municipiului Oradea împotriva sentinţei civile nr. 2169 din data de 26 septembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România.
A schimbat în parte sentinţa, în sensul că:
A înlăturat dintre obligaţiile de plată stabilite în sarcina pârâţilor următoarele:
- pentru pârâtul Consiliul Local al Municipiului Oradea suma de 5.131 RON pentru comunicarea publică de fonograme în cadrul festivalului "Toamna Orădeană" 2014 şi 2015 şi penalităţile aferente;
- pentru acelaşi pârât, suma de 1.434 RON pentru comunicarea publică a fonogramelor în cadrul spectacolului "Anul Nou 2015" şi penalităţile aferente;
- pentru pârâta A. A. suma de 5.853 RON pentru comunicarea publică de fonograme la festivalul "Toamna Orădeană" 2016 şi penalităţile aferente.
A menţinut sentinţa pentru restul dispoziţiilor.
II. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă au declarat recurs reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociaţia pentru Drepturi Conexe (UPFR) şi pârâţii Municipiul Oradea, prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Oradea prin Administraţia Imobiliară Oradea şi A..
II.1. Motivele de recurs
II.1.1. Recursul formulat de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociaţia pentru Drepturi Conexe (UPFR):
Invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat soluţia instanţei de apel ca fiind nelegală, în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei nulităţii apelului intimatei-pârâte A. - faţă de lipsa semnăturii reprezentantului legal, iar, pe fond, în ceea ce priveşte respingerea pretenţiilor pentru comunicarea publică a fonogramelor în cadrul ediţiilor "Toamna Orădeană" din 2014 - 2016.
În esenţă, a susţinut următoarele:
Cu privire la nulitatea apelului declarat de intimata-pârâtă A.:
- a învederat faptul că, în speţă, cererea de apel nu poartă semnătura reprezentantului legal al A., respectiv a directorului executiv al asociaţiei A. - d-nul C.;
- instanţa de apel a respins excepţia nulităţii apelului fără niciun temei legal, reţinând faptul că A. este o asociaţie constituită de membrul fondator Municipiul Oradea, situaţie faţă de care cererea de apel a Municipiului Oradea a fost formulată şi în numele A., iar lipsa mandatului celui care a formulat şi semnat cererea de apel s-a acoperit prin ratificarea cererii de apel de către A., intervenită pe parcursul soluţionării căii de atac; totodată, a apreciat că excepţia se referă mai degrabă la lipsa calităţii de reprezentant a primarului (care a semnat cererea comună de apel), care s-ar fi complinit odată cu ratificarea cererii de apel de către A.;
- soluţia instanţei de apel este nelegală în raport de dispoziţiile art. 470 alin. (3) C. proc. civ.
- faţă de cele reţinute de curtea de apel (astfel cum au fost anterior redate), nu se poate pune în discuţie o atare situaţie în lipsa unei menţiuni exprese din partea Municipiului Oradea, în sensul că ar fi înţeles să declare apel şi să semneze cererea şi în numele şi pe seama A.; nu există nicio menţiune în acest sens care să indice faptul că primarul s-ar fi erijat în reprezentant legal al A.; nici cele transmise de A. prin răspunsul la întâmpinare (în sensul că Municipiul Oradea este membru fondator al asociaţiei şi, prin urmare, primarul - care reprezintă Municipiul Oradea - ar avea deopotrivă şi calitatea de reprezentant al A.) nu pot fi reţinute ca întemeiate;
- chiar şi în situaţia premisă avută în vedere de instanţă, a lipsei calităţii de reprezentant, aceasta avea obligaţia de a pune în discuţie noua calificare a excepţiei şi de a cere lămuriri părţilor în privinţa stabilirii calităţii de reprezentant în condiţiile art. 82 C. proc. civ., calitate care nu a fost dovedită de primar pentru presupusul apel al A., situaţie care impunea tot anularea cererii;
- în C. proc. civ. nu există o instituţie a "ratificării cererii de apel", în condiţiile în care cererea de apel se formulează în termenul stabilit de lege de către reprezentantul legal al părţii, cu menţionarea cerinţelor prevăzute în mod expres de lege (art. 470 C. proc. civ.), sub sancţiunea nulităţii sau a decăderii, după caz;
- răspunsul la întâmpinare al A. a fost depus la dosar la data de 12 octombrie 2020, cu mult după împlinirea termenului de apel, iar ratificarea apelului "formulat şi depus la dosar prin grija Municipiului Oradea" nu ar însemna decât o eludare a dispoziţiilor art. 468 şi 470 C. proc. civ. răspunsul la întâmpinare nu constituie nici măcar o ratificare a mandatului pretins exercitat de Municipiul Oradea, ci mai degrabă un răspuns prin care se pretinde, fără niciun temei, faptul că primarul ar avea şi calitatea de reprezentant al A., faţă de împrejurarea că Municipiul Oradea este membru fondator al A..
Instanţa de apel i-a respins pretenţiile referitoare la comunicarea publică a fonogramelor din cadrul evenimentului "Toamna Orădeană", având în vedere o motivare contradictorie, bazată pe interpretarea subiectivă şi eronată a dispoziţiilor legale în materie (cu precădere a Metodologiei în domeniu):
- deşi a reţinut, în fapt, că "în privinţa spectacolelor de proiecţie 3D, de jonglerii cu focul, spectacol demonstrativ de dans modern, dans de societate, hip hop, majorete, show dance, gimnastică aerobică, balet, program muzical cu DJ", se poate presupune în mod rezonabil că pentru desfăşurarea lor este necesară folosirea muzicii fixate pe fonograme, deşi ar fi dovedită prezumţia utilizării fonogramelor sub forma comunicării publice ambientale, totuşi, instanţa a apreciat că incidenţa acestor evenimente ar fi izolată în ansamblul celorlalte evenimente ale festivalului (inclusiv faţă de prestaţiile live), iar pe de altă parte, concretizarea obligaţiilor de plată a remuneraţiei prin raportare la întreaga durată a festivalului şi pentru toată suprafaţa în care s-a organizat festivalul ar fi arbitrară, remuneraţia fiind incorect stabilită;
- instanţa de apel şi-a fundamentat opinia pe argumente subiective şi contradictorii, bazate pe o analiză pur teoretică a normelor metodologice, fară a corela aceste dispoziţii legale cu toate înscrisurile administrate în cauză, înscrisuri din care rezultă că, în cadrul evenimentelor organizate în cadrul festivalului "Toamna Orădeană", s-au realizat acte de comunicare publică, relevante în ansamblul festivalului;
- în mod arbitrar, în ciuda referirilor făcute la programul de evenimente al festivalului, instanţa a apreciat că actele de comunicare publică a fonogramelor ocazionate de evenimentele menţionate, ar fi fost izolate, adică restrânse; deşi admite că pentru organizarea evenimentelor respective s-ar impune plata remuneraţiei, totuşi a respins ipoteza stabilirii acestei remuneraţii prin raportare la ansamblul activităţilor şi evenimentelor festivalului, tocmai pentru considerentul caracterului izolat al evenimentelor în care s-a realizat comunicarea publică;
- este criticabilă soluţia instanţei de apel sub aspectul faptului că, practic, nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt şi nu a analizat cauza din perspectiva tuturor probelor administrate în cauză, cu precădere a înscrisurilor şi notelor formulate de pârâţi, analiza sa fiind cu precădere teoretică;
- potrivit metodologiei în domeniu, nu are nicio relevanţă juridică ponderea utilizării fonogramelor în timpul total al festivalului, după cum în mod eronat sugerează instanţa de apel, iar calcul separat, pentru fiecare eveniment în parte, pe lângă faptul că ar fi presupus scoaterea evenimentelor din contextul festivalului, ceea ce nu poate fi primit, ar fi generat şi o sarcină financiară mult mai mare pentru pârâţi, caz în care un atare calcul ar fi devenit excesiv de oneros în raport de remuneraţia stabilită în speţă, ceea ce n-ar fi fost în interesul părţilor adverse;
- nu i se poate imputa faptul că remuneraţia nu ar fi fost stabilită în mod just prin raportare la durata şi suprafaţa în care s-au folosit fonogramele sub forma comunicării publice, în condiţiile în care, prin cererea de chemare în judecată şi prin notele probatorii, a propus instanţei de fond şi i s-a încuviinţat obiectivul nr. 2 al expertizei, acela de a se calcula remuneraţia, penalităţile şi actualizarea cu inflaţia "în mod corespunzător cu suprafeţele spaţiilor unde s-au desfăşurat ediţiile festivalului Toamna Orădeană, cu durata acestora (numărul de zile)..."; în plus, aceste evenimente au fost organizate în spaţiile deschise, asigurate cu instalaţii de sonorizare, după cum rezultă din contractele pe care părţile adverse le-au încheiat cu D. S.R.L., fiind accesibile publicului din Piaţa Unirii şi din Cetate, fără a putea delimita sau restrânge suprafaţa acestora, în lipsa unor alte indicaţii ori precizări din partea părţilor adverse;
- faptul că pârâţii nu au înţeles să transmită expertului toate datele necesare pentru determinarea concretă a spaţiilor unde s-au realizat actele de comunicare publică, nu îi poate fi imputat în manierea pretinsă de instanţa de apel, mai ales în condiţiile în care pârâţii nici măcar nu au contestat concluziile raportului sub acest aspect;
- instanţa de apel a dezlegat eronat chestiunea juridică privind încadrarea activităţii festivalului în tabelul metodologiilor, exclusiv din perspectiva semantică a cuvântului "festival", fără a lua în calcul toate elementele de fapt prin prisma cărora ar fi trebuit să încadreze festivalul într- una dintre activităţile prevăzute în tabelele metodologiei;
- festivalul - calificat de instanţă ca fiind o manifestare artistică cu program variat şi caracter festiv - este asimilat, de regulă, ca "eveniment festiv" activităţilor prevăzute în tabelele II şi 12 din metodologiile publicate prin Decizia ORDA nr. 399/2006 şi nr. 10/2016, respectiv activităţi desfăşurate în regim lucrativ, pentru care remuneraţia echitabilă este prevăzută procentual - 1,5% din baza de calcul prevăzută de metodologii, însă nu mai puţin de 167 RON - prin urmare, remarca instanţei că activităţile specifice festivalului n-ar fi cuprinse în metodologii este lipsită de temei legal;
- calificarea activităţilor desfăşurate în cadrul festivalului "Toamna Orădeană" ca fiind specifice târgului (şi nu evenimentelor festive - pentru care comunicarea se consideră de metodologie ca fiind realizată în regim lucrativ) a avut în vedere mai multe elemente de fapt, afirmate chiar de către reprezentanţii pârâţilor, atât prin comunicările oficiale de pe site-ul primăriei, cât şi în corespondenţa pe care părţile au purtat-o anterior judecăţii;
- festivalul în sine s-a apropiat mai mult de conceptul de "târg", noţiune utilizată şi în metodologii, care desemnează spaţiul public mai întins din incinta unui oraş unde, printre momentele şi evenimentele artistice, culturale ori de divertisment şi recreere, sunt desfăşurate şi activităţi comerciale, de alimentaţie publică ambulantă ori de vânzare a unor produse nealimentare, sau de expoziţii cu vânzare; această concluzie este susţinută şi de tendinţele observate în cadrul Festivalului 2016 care a debutat împreună cu E. - o organizaţie din care fac parte mai mulţi distribuitori de servicii de alimentaţie publică ambulante, fiind explicită asocierea dintre evenimentele muzicale şi consumaţia de mâncare şi băutură în cadrul acestor evenimente;
- percepţia instanţei de apel că remuneraţia stabilită prin expertiză ar fi excesivă, neconformă cu situaţia de fapt şi că nu ar reflecta adevărata întindere a comunicării publice, se dovedeşte a fi eronată şi subiectivă, nefundamentată pe o analiză concretă a aspectelor cauzei.
II.1.2. Recursul formulat de pârâţii Municipiul Oradea prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Oradea prin Administraţia Imobiliară Oradea şi A.:
Invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurentele-pârâte au solicitat casarea în parte a deciziei atacate şi, în urma rejudecării, admiterea în totalitate a apelului formulat împotriva sentinţei pronunţate în cauză de către tribunalul.
În esenţă, au susţinut că hotărârea recurată este criticabilă, întrucât instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit normele legale, iar decizia nu cuprinde toate motivele pe care se întemeiază:
- în dezlegarea dată de instanţa de apel criticilor formulate cu privire la stabilirea în sarcina Consiliului Local Oradea prin Administraţia Imobiliară Oradea a obligaţiei de plată a sumei de 33.031 RON, au fost aplicate greşit normele referitoare la capacitatea de folosinţă şi calitatea procesuală:
- calitatea procesuală pasivă în cauză poate avea UAT Municipiul Oradea şi A.;
- în raport de prevederile art. 23 din Legea nr. 215/2001 (art. 106 din Codul administrativ), consiliul local este autoritate deliberativă a administraţiei publice şi, având această calitate, nu putea fi obligat la plată, eventualele pretenţii băneşti putând fi valorificate numai în contradictoriu cu o persoană juridică înfiinţată şi aflată în subordonarea consiliului local (cum era Administraţia Imobiliară Oradea) sau cu unitatea administrativ-teritorială care este reprezentată de primar în baza art. 62 din Legea nr. 215/2001 [art. 154 alin. (6) din Codul administrativ]; Administraţia Imobiliară Oradea nu putea sta în proces întrucât a fost desfiinţată începând cu data de 1 ianuarie 2016, drepturile şi obligaţiile acesteia fiind preluate de Municipiul Oradea (HLC nr. 811/2015) - excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă fiind o excepţie de fond, absolută şi peremptorie;
- atribuţiile referitoare la bugetul local au fost stabilite prin Legea administraţiei publice locale [art. 63 alin. (1) lit. c)], respectiv Codul administrativ [art. 155 alin. (1) lit. c)] în sarcina primarului, acesta fiind autoritatea executivă a administraţiei publice; în sarcina acestei autorităţi nu pot fi stabilite obligaţii de plată;
- cum calitatea procesuală pasivă aparţine celui faţă de care se poate realiza interesul afirmat de creditoare şi cum în cauză acesta nu se poate realiza faţă de debitorul chemat în judecată (Consiliul Local al Municipiului Oradea), instanţa trebuia să respingă acţiunea faţă de acest pârât pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
- deşi a arătat, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în apel, pe de o parte, că fonogramele nu au fost folosite în scop comercial, iar pe de altă parte, că Metodologia prevede obligativitatea obţinerii unei autorizaţii pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ doar de la data de 25 februarie 2016, data publicării Deciziei ORDA nr. 10/2016, niciuna dintre cele două instanţe nu a analizat şi nici nu a motivat de ce a înlăturat aceste apărări;
- raportat la definiţiile date utilizatorului de fonograme prin reglementările pct. 3 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 399/2006 şi pct. 1 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 10/2016, rezultă că acesta este persoana care deţine ori foloseşte cu orice titlu un spaţiu în care comunică public fonograme; titlul în baza căruia utilizatorul deţine sau foloseşte un spaţiu este prevăzut cu titlu exemplificativ în cele două metodologii, persoana respectivă putând fi titulara unui drept de proprietate, închiriere, comodat etc. - aşadar, enumerarea cuprinsă în cele două metodologii este una exemplificativă, iar nu exhaustivă;
- şi în cazul încheierii unui contract de prestări servicii, prestatorul care îşi asumă expres obligaţia de a asigura sonorizarea unui eveniment, cu aparatură proprie, are calitatea de utilizator, căruia îi revine obligaţia de a obţine o autorizaţie - licenţă neexclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor;
- pct. 1 din Metodologia publicată în temeiul Deciziei ORDA nr. 10/2016, prevede în mod expres şi o altă condiţie care trebuie să fie îndeplinită pentru ca o persoană să poată fi considerată utilizator: în spaţiul în care se face comunicarea publică a fonogramelor să fie instalate sau deţinute aparate sau orice alte mijloace ce permit recepţia, redarea sau difuzarea fonogramelor; or, Direcţia Monitorizare Cheltuieli de Funcţionare şi Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Municipiului Oradea nu deţine astfel de mijloace, motiv pentru care s-a încheiat contractul de prestări servicii cu D. S.R.L.;
- la pct. 8 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 399/2006 se prevede expres că "în situaţia subînchirierii parţiale a unui spaţiu în care are loc comunicarea publică, deţinătorii cu orice titlu ai spaţiilor închiriate au obligaţia obţinerii licenţei neexclusive şi achitării remuneraţiei distincte, în cazul utilizării de aparatură proprie de sunet sau sunet şi imagine";
- pct. 3.13 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 10/2016 stipulează că "în situaţia închirierii, subînchirierii sau a oricărui alt mod de transmitere a folosinţei parţiale a unui spaţiu în care are loc comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi/sau a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, deţinătorii legali cu orice titlu ai spaţiului respectiv (chiriaşi, locatari etc.) au obligaţia de a obţine autorizaţia-licenţă neexclusivă şi de a achita remuneraţia distinctă, în ipoteza utilizării aparaturii proprii de sunet sau de sunet şi imagine.";
- potrivit prevederilor pct. 5 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 399/2006, utilizatorul are obligaţia să obţină autorizaţii sub formă de licenţe neexclusive eliberate de organismul de gestiune colectivă a producătorilor de fonograme, pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora;
- doar în Metodologia publicată în baza Deciziei ORDA nr. 10/2016, la pct. 2.1 se prevede că utilizatorii au obligaţia de a obţine o autorizaţie-licenţă neexclusivă din partea organismelor de gestiune colectivă abilitate, atât pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ, cât şi a fonogramelor publicate în scop comercial;
- Legea nr. 8/1996 face referire la cele două categorii de fonograme: de comerţ şi publicate în scop comercial, la art. 1231 alin. (1) lit. f), respectiv art. 1232 alin. (1) lit. f), fără însă a le defini în mod expres;
- cele două noţiuni, fonograme de comerţ şi fonograme publicate în scop comercial sunt definite la pct. 1 din Metodologia publicată în temeiul Deciziei ORDA nr. 216/2011; astfel, în această Metodologie se prevede expres că sunt fonograme de comerţ, în sensul art. 1231 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, fonogramele cuprinzând interpretări, execuţii sau alte sume sau reprezentări digitale ale acestora, a căror fixare a fost realizată în principal în scopul punerii acestora la dispoziţia publicului prin vânzarea suporturilor pe care sunt fixate respectivele interpretări; tot astfel, se prevede că sunt fonograme publicate în scop comercial, în sensul art. 1232 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996: fonogramele cuprinzând interpretări, execuţii şi alte sunete, realizate în scopul identificării şi autopromovării unui post de radiodifuziune sau a unui program al acestuia, fonograme al căror producător este fie postul de radiodifuziune respectiv, fie un alt producător de fonograme, care a realizat fonograma la comanda postului respectiv de radiodifuziune; fonograme cuprinzând interpretări, execuţii şi alte sunete, realizate în scopul difuzării lor pentru promovarea unui produs sau serviciu, aparţinând unui terţ în raport cu postul de radiodifuziune, ca formă de publicitate a produsului sau serviciului respectiv;
- aceste definiţii cuprinse în metodologia amintită mai sus, care, este adevărat, este aplicabilă în cadrul radiodifuzării fonogramelor, îşi păstrează aplicabilitatea în ceea ce priveşte distincţia dintre fonogramele de comerţ/fonogramele publicate în scop comercial în cadrul manifestărilor organizate de Municipiul Oradea prin intermediul instituţiilor subordonate;
- la niciunul din evenimentele menţionate în acţiunea formulată de reclamantă şi nici în incinta Orăşelului Copiilor nu s-au folosit fonograme utilizate în scop comercial;
- Metodologia publicată în temeiul Deciziei ORDA nr. 10/2016 a intrat în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv de la data de 25 februarie 2016 şi doar de la data această dată este obligatorie obţinerea unei autorizaţii - licenţe neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ, până la data de 25 februarie 2016, fiind în vigoare Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 399/2006; în aceste condiţii, în ceea ce priveşte prestaţiile live ale artiştilor interpreţi sau executanţi, cel puţin până la data de 25 februarie 2016, nu se poate pune problema unei remuneraţii echitabile datorate organismului de gestiune colectivă a producătorilor de fonograme;
- este criticabil modul în care instanţa a aplicat prevederile referitoare la încadrarea remuneraţiei;
- instanţa de apel a apreciat că festivalul "Toamna Orădeană", cuprinde activităţi care nu permit tragerea unei prezumţii de comunicare publică de fonograme şi că activităţile desfăşurate în cadrul festivalului nu pot fi asimilate cu cele specifice târgului, însă nu aplică aceeaşi raţiune şi în ce priveşte activităţile desfăşurate în 2016 în Cetatea Oradea, cu ocazia sărbătorilor de iarnă;
- instanţa în mod greşit a apreciat ca nu sunt valabile şi în privinţa Târgului de Crăciun, consideraţiile referitoare la festivalul "Toamna Orădeană", iar reclamanta a încadrat greşit tipul de activitate şi, prin urmare, nu poate fi acceptată nici plata remuneraţiei în condiţii specifice târgului;
- expertul a efectuat calculele folosind reperele cuprinse în tabelele anexe ale Metodologiilor publicate prin Deciziile ORDA nr. 189/2013 şi nr. 10/20162, încadrând activităţile desfăşurate la categoria de târg, deşi, cum însăşi instanţa de apel a arătat, activităţile constând în manifestări artistice nu sunt similare cu cele specifice târgului;
- exact aşa cum a apreciat instanţa de apel în cazul festivalului "Toamna Orădeană", reclamanta trebuia să facă dovada în concret a limitelor în care se datora remuneraţia pentru evenimentul organizat în Cetatea Oradea în perioada sărbătorilor de iarnă 2016, prezumţia că fonogramele au fost comunicate public pe toata perioada desfăşurării evenimentului şi pe suprafaţa de 30.000 mp, cum a calculat expertul, fiind răsturnată de specificul activităţilor desfăşurate, aşa cum au fost acestea detaliate pe www.x.ro;
- în ceea ce priveşte suprafaţa, este evident că, raportându-ne la evenimentul anului anterior, Târgul de Crăciun din 2015 care a fost desfăşurat în Cetate, nu avea cum să fie 30.000 mp;
- instanţa a reţinut faptul ca evenimentul reprezentat de focul de artificii din noaptea Anului Nou, organizat de autorităţile locale a fost destinat cetăţenilor care se găsesc în localitate cu ocazia sărbătoririi noului an, disponibil publicului fără cost şi nu se identifica raţiunea pentru care acesta ar avea un regim lucrativ, cu atât mai puţin folosirea fonogramelor în timpul spectacolului de artificii; însă instanţa a interpretat în acest sens doar în privinţa evenimentului menţionat, când, în mod real, toate evenimentele organizate de autorităţile locale sunt destinate tuturor cetăţenilor şi sunt puse la dispoziţia publicului larg, fără a se solicita o contravaloare a acestora; - instanţa trebuia să ofere o asemenea interpretare şi faţă de activităţile desfăşurate în Cetatea Oradea cu ocazia sărbătorilor de iarna din anul 2016, activităţi care nu pot fi încadrate în categoria celor specifice târgurilor.
Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.
II.2. Apărările formulate în cauză
În termen legal, recurenta-pârâtă A. a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociaţia pentru Drepturi Conexe (UPFR), solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat şi admiterea propriului recurs, formulat împreună cu recurenţii-pârâţi Municipiul Oradea şi Consiliul Local al Municipiului Oradea, cu cheltuieli de judecată.
Celelalte părţi nu au formulat întâmpinări.
În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.
II.3. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 12 aprilie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociaţia pentru Drepturi Conexe şi de pârâţii Municipiul Oradea prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Oradea şi A. împotriva deciziei nr. 1664A din data de 26 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la data de 20 septembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociaţia pentru Drepturi Conexe este fondat, pentru considerentele ce urmează.
În ceea ce priveşte recursul declarat de către reclamantă, Înalta Curte reţine că această recurentă s-a prevalat de motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., dar cu toate acestea recurenta a dezvoltat şi critici ce se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. - cele privind soluţionarea excepţiei nulităţii apelului declarat de către pârâta A., astfel încât, acestea vor fi analizate pe acest temei.
Referitor la această excepţie procesuală (susţinută de reclamantă din perspectiva nesemnării cererii de apel de către reprezentantul A.), se constată că instanţa de apel a reţinut că cererea de apel formulată de pârâţii Municipiul Oradea, Consiliul Local Oradea şi A. este semnată, astfel încât, excepţia invocată de către reclamantă a fost în mod corect recalificată ca vizând lipsa dovezii calităţii de reprezentant pentru pârâta A. a persoanei care a semnat cererea de apel.
Regimul de invocare şi soluţionare a excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant este cel stabilit prin dispoziţiile art. 82 din C. proc. civ., iar în aplicarea acestei norme, curtea de apel a reţinut în mod corect că cererea depusă la dosar apel prin care reprezentantul legal conform statutului al A. şi-a însuşit cererea de apel iniţială depusă (şi) în numele său a condus la ratificarea cererii de apel semnate şi în numele A. de către o persoană care nu avea calitatea de reprezentant legal sau convenţional al acestei pârâte, independent de calitatea Municipiului Oradea de membru al A. şi Regiune.
Aşa fiind, Înalta Curte urmează a înlătura ca nefondate aceste critici ale recurentei-reclamante, întrucât instituţia ratificării este incidentă şi în raporturile juridice de drept procesual, având în vedere că puterea de reprezentare în instanţă a unei personae fizice sau juridice are natura juridică a unor raporturi juridice specifice contractului de mandat, puterea de reprezentare putând să izvorască din lege, din convenţia părţilor sau dintr-o hotărâre judecătorească (art. 85 din C. proc. civ.).
Aşa fiind, întrucât raporturile de reprezentare în proces se obiectivează în raporturi juridice de mandat judiciar, în procesul civil sunt pe deplin aplicabile prevederile din C. civ. referitoare la ratificarea unui contract juridic încheiat de către o persoană fără putere de reprezentare (art. 1311 rap. la art. 1309 din C. civ.), dispoziţii legale aplicabile în completare şi în măsura în care C. proc. civ. nu conţine dispoziţii derogatorii proprii, incidente în mod prioritar, concluzie ce decurge şi din art. 2 alin. (2) din C. civ.
În plus, potrivit art. 1312 C. civ., ratificarea are efect retroactiv, aşadar de la data încheierii actului juridic de către terţul fără putere de reprezentare, iar nu de la data ratificării, contrar susţinerilor recurentei-reclamante.
În consecinţă, Înalta Curte constată că în mod legal curtea de apel nu a aplicat sancţiunea anulării cererii de apel în privinţa acestei apelante, în temeiul dispoziţiilor art. 82 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., considerându-se, într-o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, că cererea iniţială de apel a fost însuşită de reprezentantul legal al aplantei A., iar această ratificare are efect retroactiv, anume de la data declarării apelului (27.11.2019), iar nu de la data ratificării, contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă.
De asemenea, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută nici critica nepunerii în discuţia părţilor a recalificării excepţiei nesemnării cererii de apel, susţinută de către reclamantă pe temeiul art. 470 alin. (3) din C. proc. civ., întrucât, potrivit menţiunilor din practicaua încheierii din 21.10.2020, se constată că înainte de acordarea cuvântului asupra fondului apelului, instanţa de apel a pus în dezbatere excepţia lipsei (dovezii) calităţii de reprezentant al Primarului Municipiului Oradea pentru apelanta A., excepţie invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare; ulterior, în cuprinsul considerentelor deciziei recurate, curtea de apel a analizat efectiv această excepţie, potrivit celor susţinute de intimata-reclamantă, anume că cererea de apel nu a fost semnată de reprezentatntul legal al acestei pârâte.
Pe temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., au fost formulate critici de către reclamantă în ceea ce priveşte calificarea realizată de instanţa de apel a evenimentului "Toamna Orădeană" pentru care prin cererea de chemare în judecată a solicitat plata remuneraţiilor legal datorate pentru comunicarea publică de fonograme; astfel, recurenta a susţinut că instanţa de apel şi fundamentat concluzia pe motive contradictorii, dar a invocat şi aplicarea greşită dispoziţiilor legale incidente (Metodologia aplicabilă).
Precizând, în prealabil, că recursul este o cale extraordinară de atac care permite instanţei de recurs doar exercitarea unei cenzuri de legalitate, Înalta Curte va lăsa neanalizate susţinerile recurente-reclamante prin care tinde la analizarea temeiniciei deciziei recurate.
Astfel, pretenţia reclamantei de obligare a pârâtelor la plata remuneraţiilor datorate producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică de fonograme în cadrul evenimentului "Toamna Orădeană" ediţiile 2014-2016, a fost respinsă de instanţa de apel.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel, analizând materialul probator al cauzei (raportându-se la activităţile concrete derulate în cadrul acestuia, conform programului evenimentului), a calificat evenimentul drept ca fiind festival şi, în plus, a reţinut că în tabelele anexă ale Metodologiilor publicate prin Deciziile nr. 189/2013 (care actualizează sumele din metodologia anterioară, publicată prin Decizia nr. 399/2006, cu rata inflaţiei) şi, respectiv, Decizia nr. 10/2016 nu se regăsesc festivalurile, ci târgurile, astfel încât, expertul desemnat în cauză a calculat remuneraţia prevăzută pentru comunicare publică în cadrul târgurilor.
În privinţa calificării acestui tip de eveniment ca fiind un festival, iar nu târg, instanţa de apel a făcut aplicarea unor distincţii care nu sunt codificate în cuprinsul Legii nr. 8/1996 sau al Metodologiilor aplicabile ori al tabelelor anexă la acestea, anume ponderea redusă a comunicării publice de fonograme sau caracterul izolat al comunicării publice, imputându-i recurentei, din acest punct de vedere, nedovedirea întinderii utilizării; or, sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că, în raport cu activităţile concrete ale evenimentului "se poate presupune în mod rezonabil că pentru desfăşurarea lor este necesară folosirea muzicii fixate pe fonograme (cât timp nu se specifică faptul că muzica ce serveşte dansului este interpretată pe loc, cum se întâmplă în cazul altor activităţi din program)", apreciere realizată în privinţa "spectacolelor de proiecţie 3D, de jonglerii cu focul, spectacol demonstrativ de dans modern, dans de societate, hip hop, majorete, show dance, gimnastică acrobatică, balet, program muzical cu DJ."
Or, în măsura în care s-a reţinut utilizarea de fonograme sau comunicarea publică a acestora în cadrul acestor evenimente (Toamna Orădeană din cei trei ani în discuţie), coroborat cu lipsa unui temei legal în privinţa ponderii sau duratei utilizării fonogramelor (sub forma comunicării publice) pe parcursul derulării evenimentelor, pentru a atrage activarea obligaţiei legale de achitare a remuneraţiilor, concluzia nedatorării remuneraţiilor de către utilizatori este nelegală.
Pe de altă parte, contrar celor reţinute de curtea de apel, remuneraţia datorată pentru utilizarea de fonograme în cadrul unor festivaluri se regăseşte ca atare în Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 399/2016 în tabelul I1 pct. 1 - "spectacol/eveniment (festiv, paradă, istoric, sunet şi lumină, sportiv, nautic, aerian etc.)", iar pentru atare comunicare publică, Metodologia prevede un procent de 1,5% (pct. 14 din Metodologie).
Totodată, potrivit celor reţinute de instanţa de apel, expertul desemnat în cauză a determinat remuneraţia datorată pentru evenmentele anuale "Toamna Orădeană" prin aplicarea procetului prevăzut de Metodologie pentru categoria de evenimente "târguri", astfel că, în rejudecare, instanţa de apel urmează a se dispune, dacă se va găsi necesar, o completare a raportului de expertiză pentru determinarea remuneraţiilor datorate în raport de cele reţinute prin prezenta decizie în privinţa categoriei de eveniment "festival".
Totodată, instanţa de apel va reaprecia dacă utilizarea fonogramelor, pentru a genera obligaţia de achitare a remuneraţiilor, se impune pentru toată perioada festivalului şi pentru întreaga suprafaţă a desfăşurării acestuia, în funcţie de reperele legale decurgând din Legea nr. 8/1996 sau cele prevăzute de Metodologiile aplicabile pentru colectarea acestor remuneraţii cuvenite titularilor de drepturi conexe (producătorii de fonograme de comerţ).
Înalta Curte nu va analiza cele susţinute de către recurenta-reclamantă cu privire la greşita calificare a aceloraşi evenimente "Toamna Orădeană" ca fiind festivaluri şi nu târguri (potrivit susţinerilor recurentei-reclamante), întrucât aceasta reprezintă o chestiune ce priveşte aprecierea probelor cauzei şi, în consecinţă, nu intră în competenţa instanţei de recurs, reformarea soluţiei în recurs fiind circumscrisă exclusiv unui viciu de nelegalitate dintre cele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte reţine caracterul fondat al motivelor de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., invocate de reclamantă, dar şi a motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit calificării criticilor privind excepţia procesuală menţionate în debutul prezentelor considerente.
Referitor la recursul declarat de pârâţii cauzei Municipiul Oradea prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Oradea prin Administraţia Imobiliară Oradea şi A., se constată că au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.
Din perspectiva criticilor de procedură, aşadar, întemeiate pe art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., recurenţii-pârâţi susţin greşita respingere a excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Consiliului Local al Municipiului Oradea, autoritate deliberativă a administraţiei publice locale potrivit art. 23 din Legea nr. 215/2001 (în prezent, art. 106 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ), astfel încât, nici calitatea procesuală pasivă nu putea fi reţinută în sarcina Consiliului Local, subiecte pasive ale raporturilor juridice deduse judecăţii fiind Municipiul Oradea prin Primar şi, respectiv A..
Înalta Curte constată că deşi dispoziţia de obligare la plata remuneraţiilor a fost stabilită în sarcina autorităţii publice locale, în calitate de utilizator al fonogramelor în cadrul evenimentelor la care a avut loc comunicare publică de fonograme, individualizarea subiectului pasiv (distinct de recurenta A.) priveşte, într-adevăr, Consiliul Local Oradea, autoritate deliberativă, potrivit art. 23 din Legea nr. 215/2001 (act normativ în vigoare la data comunicărilor publice invocate în cauza de faţă, actualmente, art. 106 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ).
Cu toate acestea, Înalta Curte constată, din dispozitivul deciziei recurate, că apelul admis de curtea de apel a fost declarat de către pârâţii Municipiul Oradea, prin Primar, de A., precum şi de Consiliul Local al Municipiului Oradea; în plus, reformarea soluţiei primei instanţe nu vizează o eventuală admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Oradea, prin primar, astfel încât, să se poată susţine cu real temei că unitatea administrativ teritorială (între autorităţile administraţiei publice locale fiind subiectul de drept cu personalitate juridică) nu face parte din distribuţia procesuală a cauzei.
Drept urmare, Înalta Curte constată că aceste susţineri încadrate de recurenţi în art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, întrucât caracterul echivoc, în privinţa calităţii procesuale pasive sau a subiectului de drept obligat în raportul juridic dedus judecăţii (dintre autorităţile admnistraţiei publice locale chemate în judeată) este susceptibil de clarificare printr-o cerere de lămurire a dispozitivului hotărârilor pronunţate în cauză de instanţele de fond, în procedura reglementată de art. 444 din C. proc. civ., procedură care, de altfel, este obligatorie potrivit normei de la art. 445 din acelaşi Cod.
În plus, recurenţii reiterează şi în recurs chestiunea lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Administraţiei Imobiliare Oradea, excepţie admisă încă de la prima instanţă, sens în care s-a menţionat şi în decizia atacată.
Înalta Curte constată că recurenţii susţin şi critici lipsite de interes, anume, cele prin care au învederat că deşi au arătat, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în apel, pe de o parte, că fonogramele nu au fost folosite în scop comercial, iar pe de altă parte, că Metodologia prevede obligativitatea obţinerii unei autorizaţii pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ doar de la data de 25 februarie 2016, data publicării Deciziei ORDA nr. 10/2016, instanţa de apel nu a analizat şi nici nu a motivat de ce a înlăturat aceste apărări; în plus, se susţine că în cadrul evenimentelor în litigiu nu a avut loc comunicarea publică de fonograme publicate în scop comercial, pentru a fi fost necesară obţinerea autorizaţiei licenţă neeclusivă, potrivit Metodologiei publicate prin Decizia ORDA nr. 399/2006.
Concluzia lipsei de interes în susţinerea acestor critici rezultă, pe de o parte, din împrejurarea că pentru o parte dintre evenimentele în legătură cu care reclamanta a formulat pretenţiile deduse judecăţii, utilizatorii fonogramelor (Municipiul Oradea şi A.) au deţinut autorizaţie licenţă neexclusivă pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ (de exemplu, pentru Târgul de Crăciun din anul 2016 a încheiat cu UPFR autorizaţia licenţă neexclusivă nr. 533/23.12.2016 pentru comunicarea publică a fonogramelor, fila x tribunal), iar, pe de altă parte, nu explicitează ce anume înţelege prin faptul că "fonogramele nu au fost folosite în scop comercial", anume, dacă se referă la fonograme comunicate public în scop lucrativ sau dacă are în vedere fonogramele publicate în scop comercial, cele două chestiuni fiind diferite.
Fonogramele de comerţ comunicate public în cadrul evenimentelor reţinute de instanele de fond, purtătoare de drepturi patrimoniale ale titularilor de drepturi conexe (producătorii de fonograme), sunt supuse gestiunii colective obligatorii, potrivit art. 1231 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 8/1996, gestiune exercitată de către reclamanta UPFR, în calitate de colector unic al acestora.
Aşa fiind, independent de modalitatea în care, în raport de diversele variante succesive ale Metodologiilor, colectarea acestor remuneraţii a fost organizată în plan normativ, plata remuneraţiilor pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ este o obligaţie legală, recurenţii pârâţi nedovedind vreo cauză exoneratoare de răspundere (fie contractuală, pentru evenimentele pentru care a deţinut autorizaţie licenţă neexclusivă, fie delictuală, pentru cele pentru care nu a deţinut autorizaţie licenţă neexclusivă).
Din acest punct de vedere, devine irelevantă analiza momentului definirii fonogramelor de comerţ şi a fonogramelor publicate în scop comercial (la pct. 1 din Decizia ORDA nr. 216/2011), precum şi împrejurarea că Decizia ORDA nr. 399/2006 (aplicabilă până la data de 25 februarie 2016) ar avea în vedere doar fonogramele publicate în scop comercial, anterior definirii explicite a acestora şi organizării colectării lor prin Decizia ORDA nr. 10/2016, în absenţa unei definiţii legale, în cuprinsul Legii nr. 8/1996, a celor două tipuri de fonograme.
În plus, în jurisprudenţa instanţelor naţionale, Decizia ORDA nr. 399/2006 a fost interpretată pornind de la normele legale care impuneau obligativitatea gestionării colective a unor drepturi patrimoniale de autor sau de drepturi conexe (în acest caz, art. 1231 alin. (1) lit. f) din lege), întrucât Decizia ORDA (sau metodologia) este inferioară ca forţă juridică legii în materie şi, prin urmare, nu le poate modifica.
În consecinţă, se va înlătura ca nefondată susţinerea recurenţilor pârâţi în sensul nedatorării remuneraţiilor echitabile pentru comunicarea publică de fonograme de comerţ şi anterior datei de 25 februarie 2016 (când a intrat în vigoare noua Metodologie pulicată prin Decizia ORDA nr. 211/2016), nefiind suficientă în acest sens ivocarea caracterului neclar (sub acest aspect) al Deciziei nr. 399/2006.
Printr-o altă critică, susceptibilă de examinare pe baza art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii contestă calitatea de utilizatori de fonograme de comerţ, raportându-se, ca reper normativ, la prevederile pct. 3 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 399/2006 şi, ulterior, la pct. 1 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 10/2016, dar şi de pct. 8 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 399/2006 (similar, şi pct. 3.13 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 10/2016).
Mai concret, se invocă împrejurarea încheierii unor contracte de prestări de servicii cu un terţ, societatea D. S.R.L., pentru asigurarea sonorizării unora dintre evenimentele pentru care reclamanta a cerut colectarea remuneraţiilor unice echitabile cuvenite producătorilor de fonograme de comerţ pe care îi reprezintă.
În acest context, este necesar a se observa că pârâţii au invocat acest motiv şi în faţa instanţei de apel, astfel că, pentru o veritabilă critică de nelegalitate, erau ţinuţi ca în recurs să se conteste modalitatea în care instanţa de apel a dezlegat această susţinere din cererea de apel.
De altfel, şi această instanţă de recurs constată că potrivit pct. 8 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 399/2006:
"În situaţia subînchirierii parţiale a unui spaţiu în care are loc comunicarea publică, deţinătorii cu orice titlu ai spaţiilor închiriate au obligaţia obţinerii licenţei neexclusive şi achitării remuneraţiei distincte, în cazul utilizării de aparatură proprie de sunet sau sunet şi imagine."
Or, în examinarea acestei critici, curtea de apel în mod legal a stabilit că această normă nu este incidentă în raport cu situaţia de fapt reţinută în cauză, întrucât ipoteza vizată de text este aceea în care proprietarul unui spaţiu transmite folosinţa acestuia unei alte persoane, care îl foloseşte într-o activitate ce include comunicarea publică de fonograme sau, cu alte cuvinte, terţul chiriaş exploatează spaţiul în folos propriu.
În consecinţă, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut că în speţă, comunicarea publică de fonograme a avut loc în numele şi pe seama organizatorilor, prin intermediul prestatorului de servicii, care a asigurat sonorizarea, la cererea şi în temeiul obligaţiilor contractuale cu organizatorii.
Din acest motiv, prestatorul de servicii nu are calitate de utilizator în sensul definiţiei de la pct. 3 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 399/2006, nefiind subiectul de drept căruia îi revenea obligaţia obţinerii autorizaţiei licenţă neexclusivă pentru comunicarea publică de fonograme de comerţ în cadrul evenimentelor în discuţie, contrar celor susţinute de recurenţi.
Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută cu valoarea unui contraargument nici dispoziţia cuprinsă la pct. 1 din Metodologia publicată în temeiul Deciziei ORDA nr. 10/2016, pentru ca o persoană să poată fi considerată utilizator, anume aceea ca în spaţiul în care se face comunicarea publică a fonogramelor să fie instalate sau deţinute aparate sau orice alte mijloace ce permit recepţia, redarea sau difuzarea fonogramelor.
Această normă din Metodologie instituie o prezumţie de comunicare publică de fonograme decurgând din simpla deţinere sau dotare a unui spaţiu aparate sau orice alte mijloace ce permit recepţia, redarea sau difuzarea fonogramelor, astfel încât, organismul de gestiune colectivă nu are sarcini probatorii suplimentare din acest punct de vedere, în măsura în care deţinătorul/proprietarul spaţiului este organizatorul evenimentului pentru care se solicită plata remuneraţiilor echitabile.
A contrario, atunci când deţinătorul sau proprietarul unui spaţiu nu l-a dotat cu o astfel de aparatură, este necesară dovedirea asigurării de către acesta a unor instalaţii, aparate sau mijloace ce permit recepţia, redarea sau difuzarea fonogramelor pentru a pretinde antrenarea obligaţiei de plată a remuneraţiilor echitabile pentru evenimente despre care se arată că au implicat comunicare publică de fonograme; or, în speţă, o atare dovadă a încheierii unor contracte de prestări de servicii cu societatea D. S.R.L. a permis reţinerea în sarcina oraganizatorilor a realizării comunicării publice de fonograme în cadrul acelor evenimente, chiar dacă prin intermediul unui prestator de servicii de sonorizare (care a acţionat la iniţiativa şi sub coordonarea organizatorilor, aşadar, în numele acestora).
Înalta Curte constată că recurenţii aduc critici deciziei recurate şi în privinţa modului în care instanţa de apel a încadrat diversele evenimente în prevederile Metodologiei, chestiunea suprafeţei pe care evenimentul "Târgul de Crăciun" 2015, contestând concluzia curţii de apel că s-ar fi desfăşurat pe întreaga suprafaţă a Cetăţii Oradea de 30.000 mp; în plus, au mai arătat că aceleaşi argumente reţinute de curtea de apel pentru încadrarea evenimentului "Toamna Orădeană" în categoria festivalurilor erau valabile şi în privinţa evenimentelor "Târgul de Crăciun" care a fost încadrat în mod greşit la categoria târg dintre evenimentele detaliate în anexele Metodologiei; totodată, s-a susţinut că toate evenimentele pentru care s-a solicitat plata remuneraţiilor de către reclamantă nu au avut scop lucrativ.
Toate aceste chestiuni reprezintă însă aspecte care ţin de temeinicia decizie atacate, astfel că, nu pot fi examinate de această instanţă de recurs care are exclusiv o competenţă de cenzurare a legalităţii hotărârii recurate, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.
Astfel, pentru încadrarea evenimentelor într-una dintre categoriile menţionate în tabelele anexă ale Metodologiilor presupun examinarea elementelor probatorii din care reiese conţinutul concret al activităţilor derulate în cadrul acestor manifestări social-culturale, ceea ce nu constituie un aspect de legalitate; de asemenea, ţine de stabilirea situaţiei de fapt chestiunea suprafeţei pe care s-a desfăşurat evenimentul "Târgul de Crăciun" 2015 (invocându-se circumstanţe de fapt diferite faţă de ediţia din anul precedent), ca, de altfel, şi încadrarea aceluiaşi eveniment la categoria festival, iar nu la aceea de târg.
Este de precizat că, din perspectiva celui din urmă aspect, chestiunea nu este similară celei examinate în cadrul recursului reclamantei, întrucât reclamanta s-a fundamentat, în esenţă şi între altele, pe argumentul reţinut de curtea de apel că pentru categoria festival Metodologia nu prevede un cuantum sau procent al remuneraţiilor unice echitabile şi nici necesitatea unei anumite ponderi sau durate a utilizării, pentru a deveni exigibilă obligaţia de plată a remuneraţiilor echitabile cuvenite producătorilor de fonograme de comerţ.
În plus, se reţine că recurenţii-pârâţi în mod eronat consideră că remuneraţia unică echitabilă este datorată doar în ipoteza în care comunicarea publică de fonograme este circumscrisă unui scop lucrativ, iar nu şi atunci când comunicarea publică are loc în scop ambiental (cea invocată în cauză de reclamantă); în acest sens, se poate constata că utilizarea fonogramelor în scop ambiental şi, respectiv, în scop lucrativ, au o reglementare distinctă în tabelele anexă la Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 366/2006, dar şi prin Decizia nr. 10/2016.
Potrivit argumentelor ce preced, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţi, întrucât în cauză nu se verifică cerinţele niciunuia dintre cazurile de casare invocate - art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 sau 8 din acelaşi cod.
Cererea recurentei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată (şi) pentru această etapă procesuală, va fi avută în vedere de instanţa de apel în rejudecare, în aplicarea criteriului culpei procesuale ce decurge din prevederile art. 453 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România - Asociaţia pentru Drepturi Conexe împotriva deciziei nr. 1664A din data de 26 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Municipiul Oradea prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Oradea şi A. împotriva aceleiaşi decizii.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2022.