Uniform application of majority-vote requirement and second-round election for all judicial levels in CSM member selection under Law 317/2004

Şedinţa publică din data de 28 iulie 2022

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Hotărârile adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii

Prin Hotărârea nr. 113 din 19 iulie 2022, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a admis contestaţiile formulate de judecătorul A., preşedintele Curţii de Apel Craiova şi de judecătorul B., preşedintele Tribunalului Dâmboviţa şi, pe cale de consecinţă, a aprobat buletinul de vot, potrivit Anexei nr. 1 şi calendarul de desfăşurare a turului 2 de scrutin (pentru cel de-al treilea membru judecător din partea curţilor de apel şi pentru cel de-al doilea membru judecător din partea tribunalelor), potrivit Anexei nr. 2 şi a sesizat secţia pentru judecători pentru a dispune măsurile ce se impun, în conformitate cu art. 17 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (la art. 1).

A respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de C., prin cererea înregistrată sub nr. x/24.06.2022, împotriva alegerii procurorului D., candidat la funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (la art. 2).

A respins contestaţiile formulate de E., prim-procuror delegat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia şi de F., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj şi, pe cale de consecinţă, a constatat legalitatea procedurilor de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la care au fost respinse contestaţiile, respectiv procurorul G. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi procurorul H. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi a dispus declararea ca aleşi a acestora (la art. 3).

Pentru a hotărî astfel, Consiliul Superior al Magistraturii a avut în vedere următoarele considerente:

Referitor la contestaţiile formulate de judecătorii A. şi B., vizând necesitatea desfăşurării celui de-al doilea tur de scrutin pentru cel de-al treilea membru judecător din partea curţilor de apel şi pentru cel de-al doilea membru judecător din partea tribunalelor, s-a constatat că acestea sunt întemeiate.

S-a reţinut că textul art. 16 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează centralizarea rezultatelor votului din circumscripţiile tuturor curţilor de apel şi declararea ca aleşi a membrilor reprezentând aceste categorii de instanţe face trimitere expresă la dispoziţiile art. 8 alin. (4) din lege, care reglementează desfăşurarea procedurii de alegere a celor 2 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit cu care "în cazul în care niciunul dintre candidaţi nu obţine majoritate de voturi se organizează turul doi al alegerilor la care participă judecătorii şi procurorii clasaţi pe primele două locuri. Este ales membru al Consiliului Superior al Magistraturii candidatul care a obţinut numărul cel mai mare de voturi în turul doi al alegerilor."

Prin urmare, s-a apreciat că, în vederea declarării ca aleşi a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii reprezentanţi ai curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor, este necesară cumularea condiţiei de a obţine cel mai mare număr de voturi la nivel naţional, prin raportare la numărul locurilor eligibile corespunzător fiecărui grad de jurisdicţie, cu cea vizând obţinerea majorităţii de voturi.

Astfel, s-a reţinut că cele două condiţii sunt cumulative şi nu se exclud, fiind declaraţi membri aleşi ai Consiliului doar judecătorii care au obţinut majoritatea voturilor exprimate, în ordinea descrescătoare a voturilor la nivel naţional, în limita locurilor eligibile corespunzătoare gradului de jurisdicţie.

În situaţia în care, în funcţie de gradul de jurisdicţie, doar o parte dintre candidaţi sunt votaţi de majoritatea electorilor, pentru locurile eligibile rămase neocupate ca urmare a neîntrunirii majorităţii devin incidente prevederile art. 8 alin. (4) din lege, care se aplică în mod corespunzător, prin organizarea celui de-al doilea tur de scrutin, la care vor participa următorii 2 candidaţi clasaţi care nu au obţinut majoritatea voturilor exprimate în adunările generale ale judecătorilor.

În concret, s-a arătat că dacă sunt 2 locuri eligibile la nivelul unui grad de jurisdicţie (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, tribunale şi judecătorii) şi doar un singur candidat a obţinut majoritatea voturilor exprimate, acest fapt nu asigură condiţia de reprezentativitate şi pentru candidatul clasat pe locul următor, dar care nu a obţinut majoritatea, fiind necesară organizarea celui de-al doilea tur de scrutin între cei doi candidaţi situaţi pe locurile 2 şi 3, în ordinea descrescătoare a voturilor obţinute. În mod similar, dacă sunt 3 locuri eligibile (curţile de apel) şi doar 2 candidaţi au obţinut majoritatea voturilor, se impune organizarea unul nou tur de scrutin între candidaţii clasaţi pe următoarele 2 locuri (locurile 3 şi 4), care nu au întrunit condiţia de majoritate.

De altfel, organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru motivul neîndeplinirii condiţiei majorităţii nu reprezintă o noutate, în această manieră procedându-se cu ocazia alegerilor desfăşurate la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în data de 24.06.2011.

S-a mai reţinut că o astfel de interpretare corespunde raţiunii de reprezentativitate avută în vedere la reglementarea procedurii de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, care trebuie abordată unitar pentru toate categoriile de instanţe, iar nu doar pentru instanţa supremă, nefiind justificată aplicarea unor reguli diferite de alegere a membrilor judecători ai Consiliului, ale căror drepturi şi obligaţii sunt identice, indiferent de gradul de jurisdicţie pe care îl reprezintă.

Prin urmare, având în vedere că toţi membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii au acelaşi statut, s-a apreciat că este inadmisibilă o interpretare în sensul aplicării unor principii diferite în procedura de alegere a acestora, din perspectiva condiţiei necesare pentru asigurarea reprezentativităţii la nivelul gradului de jurisdicţie corespunzător şi că, indiferent de soluţia pentru care se optează (fie regula majorităţii, fie regula celui mai mare număr de voturi), aceasta trebuie să fie aplicată unitar tuturor membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Însă, având în vedere că legiuitorul a instituit condiţia majorităţii pentru alegerea membrilor de la cel mai înalt grad de jurisdicţie, la care se face trimitere expresă şi în cazul alegerilor reprezentanţilor de la celelalte grade de jurisdicţie, s-a conchis că singura interpretare posibilă în acord cu principiile constituţionale este aceea a respectării regulii majorităţii în procedura de alegere a tuturor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Regula majorităţii constituie un principiu pentru alegerea tuturor organelor colegiale existente la nivelul sistemului judiciar, iar o soluţie în sensul neaplicării dispoziţiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi în cazul alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii reprezentanţi ai curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor ar fi contrară voinţei exprese a legiuitorului, care a înţeles să menţină norma de trimitere de la art. 16 alin. (3), cu toate că au intervenit modificări succesive ale acestui act normativ.

O interpretare contrară aplicării dispoziţiilor art. 16 alin. (3) raportate la art. 8 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ar conduce la încălcarea principiului actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat, potrivit căruia o normă juridică trebuie interpretată în scopul producerii de efecte juridice, iar nu în sensul neaplicării ei.

Necesitatea îndeplinirii condiţiei de obţinere a majorităţii voturilor exprimate rezultă şi din analiza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 374/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 504/05.07.2016, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) teza întâi şi art. 57 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

În par. 48 al acestei decizii, se reţine că "După centralizarea rezultatelor şi soluţionarea eventualelor contestaţii, în temeiul art. 18 alin. (1) din lege, Consiliul Superior al Magistraturii alcătuieşte lista finală cuprinzând magistraţii aleşi şi o transmite Biroului permanent al Senatului. Dispoziţiile legale fac vorbire despre "lista finală", deci despre alegerea în cadrul aceleiaşi proceduri a tuturor membrilor Consiliului, rezultatul votului fiind centralizat într-un document care cuprinde judecătorii şi procurorii care au obţinut majoritatea de voturi în adunările generate sau cei care au obţinut numărul cel mai mare de voturi în turul doi al alegerilor".

Concluzionând, s-a reţinut că procedura de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este unitară pentru candidaţii de la toate categoriile de instanţe, putând fi declaraţi membri aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii doar judecătorii care au obţinut majoritatea de voturi în adunările generale sau cei care au obţinut numărul cel mai mare de voturi în turul doi al alegerilor.

Referitor la contestaţiile formulate de procurorii E. şi F., s-a apreciat că sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte critica privind organizarea adunării generale la sediul unităţii de parchet ierarhic superioare, formulată de procurorul E., s-a arătat că nici legea şi nici regulamentul nu conţin dispoziţii referitoare la locul în care trebuie să se organizeze adunarea generală a judecătorilor sau procurorilor, singura condiţie fiind ca acesta să fie anunţat odată cu convocarea pentru adunarea generală (aspect ce rezultă din cuprinsul art. 6 alin. (2) lit. s) din Regulament), iar alegerea unui anumit loc în care să se organizeze adunarea generală poate fi determinată de motive ce ţin de dimensiunea sălii, resurse materiale etc.

Referitor la organizarea adunării generale a unei unităţi de parchet în cadrul adunării generale a unei alte unităţi de parchet, s-a arătat că, din analiza procesului-verbal nr. x/2022 din 22.06.2022, rezultă că adunarea generală a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci s-a desfăşurat distinct de adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, având un preşedinte desemnat din rândul procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci şi participanţi exclusiv procurori din cadrul acestei unităţi de parchet. Împrejurarea că această adunare generală a fost deschisă prin videoconferinţă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, în calitate de preşedinte al comitetului electoral local, nu poate duce la concluzia că adunarea generală a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci s-ar fi desfăşurat în cadrul unei alte adunări generale.

În ceea ce priveşte adunarea generală a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia, s-a constatat că procesul-verbal nr. x/2022 din 22.06.2022 conţine o simplă eroare materială, în primul paragraf al acestuia, unde se face referire la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Or, din antetul şi din cuprinsul procesului-verbal, precum şi din verificarea listei electorale, rezultă cu evidenţă că adunarea generală a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia s-a organizat în mod distinct de adunarea generală a procurilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

Cu privire la critica vizând adunarea generală a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, s-a reţinut că procesul-verbal contestat, înregistrat sub nr. x/2022, vizează în realitate adunarea generală a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, iar faptul că în titlul acestui proces-verbal se face referire la adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava este o simplă eroare materială, această concluzie rezultând fără echivoc atât din analiza celorlalte elemente ale procesului-verbal (antet, cuprins, semnături), cât şi din verificarea listei electorale a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.

Referitor la criticile vizând locul încheierii proceselor-verbale ale adunărilor generale si menţionarea în cuprinsul acestora a persoanelor care au prezidat adunarea generală, art. 27 din Regulament (care reglementează aspectele privind încheierea proceselor-verbale ale alegerilor) nu face nicio referire la locul în care trebuie încheiat procesul-verbal şi nici la necesitatea ca acesta să conţină numele persoanei care a prezidat şedinţa. Însă, la art. 27 alin. (1) din Regulament se prevede că preşedintele întocmeşte procesul-verbal al adunării generale şi acesta se semnează de către preşedinte şi de către cei 2 judecători sau procurori desemnaţi să îl ajute.

Prin urmare, având în vedere că procesele-verbale ale adunărilor generale ale procurorilor de la parchetele invocate de contestatorul E. (Parchetele de pe lângă Judecătoriile Motru, Alba Iulia, Aiud, Cîmpeni, Deva, Filiaşi, Petroşani) sunt semnate cu menţionarea numelor procurorilor care le-au întocmit, s-a apreciat că se poate deduce care este persoana care a prezidat adunarea generală, iar referitor la toate criticile invocate de contestator nu este îndeplinită condiţia sine qua non prevăzută de art. 17 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, vizând necesitatea ca situaţiile contestate să fi avut drept consecinţă influenţarea rezultatului alegerilor.

În ceea ce priveşte criticile formulate de contestatorii E. şi F. referitoare la organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru cel de-al doilea membru de la parchetele de pe lângă tribunale şi pentru membrul de la parchetele de pe lângă judecătorii, s-a apreciat că, deşi argumentele invocate sunt similare în fapt şi în drept celor analizate la pct. 1, urmează a fi respinse, ca neîntemeiate, în urma voturilor exprimate de membrii Consiliului Superior al Magistraturii cu ocazia soluţionării contestaţiilor.

Prin Hotărârea nr. 2000 din data de 19 iulie 2022, secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât că instanţele la care se vor relua procedurile de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt curţile de apel, pentru cel de-al treilea membru şi tribunalele, pentru cel de-al doilea membru.

S-a mai hotărât că judecătorul I. de la Curtea de Apel Braşov şi judecătorul A. de la Curtea de Apel Craiova sunt candidaţii pentru care se vor relua procedurile de alegere la curţile de apel, iar judecătorul J. de la Tribunalul Cluj şi judecătorul B. de la Tribunalul Dâmboviţa sunt candidaţii pentru care se vor relua procedurile de alegere la tribunal.

I.2. Căile de atac exercitate în cauză conform art. 17 din Legea nr. 317/2004

1. Contestaţia formulată în dosarul nr. x/2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în data de 22 iulie 2022, sub nr. x/2022, contestatorul E. a solicitat, în temeiul art. 17 şi urm. din Legea nr. 317/2004 şi a art. 28 şi urm. din Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce priveşte contestaţia formulată şi înregistrată sub nr. x/27.06.2022.

Un prim motiv de nelegalitate invocat a vizat nerespectarea, prin hotărârea atacată, a dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind caracterul secret al votului, potrivit cu care hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen şi în secţii, se iau prin vot direct şi secret şi se motivează.

În acest sens, contestatorul a susţinut că, din apelul dat publicităţii de către opt membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, în data de 21 iulie 2022, reiese că această cerinţă nu a fost respectată, iar votul a fost exprimat în mod deschis, nesecret, de o parte a Consiliului Superior al Magistraturii, arătând că, în mod explicit, au fost indicate numele unor membri ai Plenului Consiliului Superior al Magistraturii care şi-au exprimat votul şi faptul că acesta a fost exprimat public.

Prin cel de-al doilea motiv de nelegalitate, invocat prin prisma art. 17 alin. (4) şi a art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, contestatorul a criticat hotărârea atacată pentru nerespectarea dispoziţiilor privind motivarea hotărârii, respectiv motivarea contrară soluţiei de respingere, ce echivalează cu o lipsă de motivare.

În dezvoltarea acestui motiv, contestatorul a susţinut că, în raport cu dispoziţiile art. 17 alin. (4) şi art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, motivarea actului administrativ, precum şi a oricărui act jurisdicţional, reprezintă o condiţie obligatorie, iar o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să cuprindă în mod obligatoriu motivele de fapt şi de drept care au determinat emiterea ei, întrucât numai în acest fel este posibilă exercitarea controlului judiciar asupra legalităţii soluţiei, motivarea actului reprezentând o condiţie de legalitate a acestuia, insuficienţa motivării sau nemotivarea atrăgând nulitatea actului administrativ.

Sub aspectul motivării actului administrativ, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte de o manieră clară algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate motivarea măsurilor şi de asemenea, să permită instanţelor efectuarea revizuirii actului, insuficienţa motivării sau nemotivarea atrăgând nulitatea.

S-a mai arătat că, în jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ, s-a făcut trimitere la cauza C-509/93, în care s-a reţinut că o detaliere a motivelor este necesară şi atunci când instituţia emitentă dispune de o largă putere de apreciere întrucât motivarea conferă actului transparenţă, putându-se verifica în acest fel dacă actul este corect fundamentat.

Or, în speţă, relativ la solicitarea contestatorului de organizare a unui tur doi al alegerilor, raţionamentul expus în hotărâre este fracturat, neexistând o reală motivare, întrucât, deşi a reţinut similaritatea argumentelor cu cele analizate la pct. 1, respectiv argumentele expuse pentru soluţia de admitere a contestaţiilor formulate de judecători, prin hotărârea atacată a fost adoptată o soluţie contrară, de respingere, nemotivată logico-juridic, ci prin prisma votului exprimat. Însă, acest argument nu reprezintă o motivare, ci o lipsă a motivării, iar votul exprimat aparţine colegilor chemaţi să îşi aleagă reprezentanţii pentru noul Consiliu, şi nu membrilor Plenului care erau datori să aplice legea fără discriminare în ceea ce priveşte contestaţiile formulate, comună pentru judecători şi procurori.

Al treilea motiv de nelegalitate a vizat adoptarea hotărârii cu exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În acest sens, a arătat că dreptul de apreciere al membrilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost exercitat prin nesocotirea şi aplicarea diferită a legii la situaţii identice. Cu toate că interpretarea a fost evidenţiată la pct. 1 (argumentarea admiterii contestaţiilor formulate de judecători), aplicarea legii s-a realizat contrar interpretării, prin încălcarea drepturilor pe care legea le conferă şi cu depăşirea competenţei Plenului, care nu poate vota arbitrar ori contrar legii, ci în litera şi spiritul ei.

Cel de-al patrulea motiv invocat a vizat interpretarea greşită a Legii nr. 317/2004 şi a Regulamentului privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

În susţinerea acestui motiv, contestatorul a invocat, în primul rând, similaritatea situaţiilor şi a argumentelor juridice expuse în aceeaşi hotărâre în ceea ce îi priveşte pe candidaţii judecători de la tribunale şi curţi de apel, inclusiv referirea la aceleaşi dispoziţii legale şi la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 374/2016 (par. 48), pentru care s-a adoptat o soluţie diferită, sens în care a solicitat aplicarea aceleiaşi soluţii şi în ceea ce priveşte contestaţia sa, iar în al doilea rând, a reluat argumentele expuse în contestaţia formulată cu privire la nelegalitatea modalităţii de desfăşurare a adunărilor generale ale procurorilor prin raportare la art. 123 alin. (1), (7) şi (8) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, care reglementează organizarea şi funcţionarea adunării generale a procurorilor.

Un prim motiv de nelegalitate priveşte procesele-verbale încheiate cu ocazia Adunărilor Generale pentru alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi constă în aceea că fie Adunările Generale nu au avut loc la sediul respectivei unităţi de parchet, ci la sediul unei unităţi ierarhic superioare de parchet (tribunal sau curte de apel), fie procesul-verbal a fost încheiat la sediul unităţii de parchet ierarhic superioare, fie adunarea generală a avut loc în cadrul unei adunări generale a unei alte unităţi de parchet, după cum urmează:

- Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti a avut loc la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, aşa cum reiese din procesul-verbal întocmit, în condiţiile în care este imperativ ca adunarea generală să aibă loc la sediul respectivei unităţi de parchet (în concret, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti şi nu la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău).

- Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş a avut loc la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, aşa cum reiese din procesul-verbal întocmit cu ocazia votării, în condiţiile în care este imperativ ca adunarea generală să aibă loc la sediul respectivei unităţi de parchet (în concret, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş şi nu la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia).

Din modalitatea de redactare a procesului-verbal în discuţie, faţă de locul în care s-a menţionat că a avut loc adunarea generală, nu reiese cine a prezidat respectiva adunare generală, situaţie în care contestatorul a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 123 alin. (1), alin. (7) şi alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al parchetelor.

- Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia a avut loc la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în cadrul adunării generale a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, aşa cum reiese din menţiunile din procesul-verbal contestat, respectiv a fost convocată Adunarea Generală a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa pentru alegera membrului Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentant al parchetelor de pe lângă curţile de apel (...), în condiţiile în care este imperativ ca adunarea generală să aibă loc la sediul respectivei unităţi de parchet (în concret, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia şi nu la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa).

- Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad a fost prezidată de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, iar procurorii desemnaţi potrivit art. 24 alin. (6) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 327/2005 pentru a ajuta la îndeplinirea atribuţiilor legate de procesul de votare, au fost aleşi tot dintre procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Astfel, contestatorul a arătat că un alt motiv de nelegalitate priveşte în acest caz nerespectarea art. 24 alin. (6) din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 327/2005, care impun ca adunarea să fie prezidată de procurorul cu cea mai mare vechime în magistratură care nu şi-a depus candidatura pentru funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii din cadrul parchetului care a organizat adunarea generală.

Totodată a învederat că, din lecturarea procesului-verbal contestat, nu se poate stabili nici locul în care a avut loc adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad şi nici locul întocmirii procesului-verbal, în condiţiile în care este imperativ ca adunarea generală să aibă loc la sediul respectivei unităţi de parchet (în concret, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad şi nu la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui).

- Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău a avut loc la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, aşa cum reiese din procesul-verbal contestat, în condiţiile în care este imperativ ca adunarea generală să aibă loc la sediul respectivei unităţi de parchet (în concret, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău şi nu la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău).

- Procesul-verbal al Adunării Generale a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului a fost încheiat la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, aşa cum reiese din procesul-verbal contestat.

Din formulare, se concluzionează că adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului a avut loc la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, în condiţiile în care este imperativ ca adunarea generală să aibă loc la sediul respectivei unităţi de parchet (în concret, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului şi nu la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău).

- În ceea ce priveşte Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci, din procesul-verbal contestat a reieşit că Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a fost deschisă prin videoconferinţă, ceea ce duce la concluzia că adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci a avut loc în adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

- În ceea ce priveşte Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, contestatorul a susţinut că, din procesul-verbal contestat, înregistrat cu nr. x/VI/I/2022, nu reiese cu certitudine dacă acesta se referă la Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava sau a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, întrucât în antetul procesului-verbal este menţionat că actul emană de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, titlul înscrisului fiind "Proces-verbal încheiat astăzi 22.06.2022, cu ocazia desfăşurării şedinţei Adunării Generale a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pentru alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii", iar conţinutul procesului-verbal face referire la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.

Astfel, contestatorul a învederat că acest proces-verbal nu poate fi validat, în condiţiile în care nu se poate stabili unde a avut loc şedinţa şi la ce unitate de parchet se referă.

Un alt motiv de nelegalitate a proceselor-verbale a vizat faptul că nu este menţionată persoana care a prezidat şedinţa, sens în care nu poate fi verificată respectarea dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv aceea ca şedinţa adunării generale să fie prezidată de magistratul care are vechimea cea mai mare în funcţia de procuror şi care nu şi-a depus candidatura pentru funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, în această categorie fiind procesele-verbale încheiate de următoarele unităţi de parchet: Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cîmpeni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, Parchetul de pe lângă Judecătoria Filiaşi şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani.

Astfel, Comitetul Electoral Permanent nu putea valida procesele-verbale şi, în consecinţă, nu putea să ţină seama la rezultatul final al alegerilor de voturile exprimate în adunările generale ce fac obiectul contestaţiei, sens în care contestatorul a solicitat să se procedeze la renumărarea voturilor exprimate, după invalidarea proceselor-verbale contestate şi anularea voturilor menţionate în cuprinsul acestora.

Cu privire la procedurile elective, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea 317/2004, raportat la art. 8 alin. (4) din aceeaşi lege, contestatorul a considerat că acestea sunt nelegale, deoarece nu a fost organizat al doilea tur de scrutin la parchetele de pe lângă judecătorii, iar dispoziţiile art. 8 prevăd modalitatea în care se aleg membrii Consiliului Superior al Magistraturii dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (2 membri) şi dintre procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (1 membru); aceştia sunt aleşi în adunarea generală prin vot direct, secret şi personal dintre magistraţii care şi-au depus candidatura.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (4) din lege, în cazul în care niciunul dintre candidaţi nu obţine majoritate de voturi se organizează turul doi al alegerilor la care participă judecătorii şi procurorii clasaţi pe primele două locuri. Este ales membru al Consiliului Superior al Magistraturii candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi în turul doi al alegerilor.

Procedura de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii dintre magistraţii de la curţile de apel, tribunale, judecătorii şi parchetele aferente acestor instanţe este reglementată de dispoziţiile art. 16 din lege, însă prevederile art. 8 alin. (4) se aplică în mod corespunzător, aspect ce reiese în mod neîndoielnic din dispoziţiile art. 16 alin. (3). Prin urmare, existenţa unei norme de trimitere conduce la concluzia că există, în anumite cazuri, obligativitatea alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii doar dacă aceştia obţin în primul tur de scrutin majoritatea de voturi, în caz contrar fiind necesar a se derula şi turul al doilea.

Contestatorul a susţinut că o interpretare contrară, potrivit căreia dispoziţia art. 8 alin. (4) ar fi aplicabilă doar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ar conduce la concluzia că norma de trimitere rămâne inaplicabilă la alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii proveniţi de la celelalte paliere judiciare, judecători şi procurori, ceea ce ar echivala cu un refuz nejustificat de aplicare a dispoziţiilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

În ceea ce priveşte dispoziţia de la art. 16 alin. (3) raportat la art. 8 alin. (4), contestatorul a învederat că singura interpretare logică şi teleologică constă în aceea că în turul doi al alegerilor participă judecătorii şi procurorii clasaţi pe primele două locuri, pentru situaţia în care ar trebui desemnat un singur candidat ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii, ca urmare a faptului că niciun candidat nu a obţinut majoritatea în primul tur, aşa cum rezultă din teza finală a art. 8 alin. (4), deoarece organizarea unui eventual tur secund pentru două locuri, cu primii doi candidaţi ar fi inutilă şi contrară dispoziţiilor art. 8 alin. (4) teza finală, potrivit cu care este ales membru al Consiliului Superior al Magistraturii, candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi în turul doi al alegerilor, fiind evident că ambii vor fi aleşi pe cele două locuri.

La parchetele de pe lângă judecătorii, pentru care Legea nr. 317/2004 prevede alegerea unui singur candidat în Consiliul Superior al Magistraturii, contestatorul a arătat că, potrivit comunicării proceselor-verbale de votare, niciunul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea în primul tur de scrutin şi, deşi mai există parchete în care nu s-au desfăşurat adunările generale din lipsa cvorumului, votul acestora nu poate influenţa această situaţie, sens în care se impune organizarea celui de-al doilea tur de scrutin la care să participe primii 2 candidaţi.

O interpretare adecvată a dispoziţiilor legale invocate, cu consecinţa organizării unui al doilea tur de scrutin ar fi concordanţă cu litera şi spiritul legii şi ar conferi legitimitate în alegerea tuturor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, prin aplicarea întocmai a dispoziţiilor legale, după cum o interpretare contrară ar comporta discuţii inclusiv în planul respectării dispoziţiilor constituţionale; în acest sens, contestatorul a făcut referire la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 374/2016.

Concluzionând, contestatorul a solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce priveşte soluţia privind contestaţia formulată şi înregistrată sub nr. x/27.06.2022, cu consecinţa admiterii contestaţiei, organizarea unui al doilea tur de scrutin la parchetele de pe lângă judecătorii şi obligarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii la stabilirea unui calendar corespunzător pentru desfăşurarea acestui tur de doi al alegerilor.

Apărările formulate în cauză

În data de 26 iulie 2022, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare la contestaţia formulată de contestatorul E..

Cu titlu prealabil, intimatul a solicitat, în temeiul art. 78 din C. proc. civ., introducerea în cauză a procurorului H. de la Parcehtul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, întrucât potrivit art. 3 din actul administrativ contestat în cauză, Plenul Consiliului a constatat legalitatea procedurilor de alegere a membrilor cu privire la care au fost respinse contestaţiile, respectiv procurorul G. de la Parchetul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi procurorul H. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti şi a dispus declararea ca aleşi a acestora.

Or, având în vedere că, în cauză, contestatorul critică soluţia dispusă la art. 3, iar în cazul admiterii contestaţiei, dispoziţia privind declararea ca membru ales a procurorului H. nu ar mai produce efecte, aceasta are interes în cauză şi este necesar ca hotărârea ce se va pronunţa să îi fie opozabilă.

Totodată, a arătat că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă au fost înregistrate dosarele nr. x/2022, nr. y/2022 şi nr. z/2022, ce au ca obiect revocarea, în parte, a Hotărârii nr. 113 din data de 19.07.2022, în ceea ce priveşte soluţiile privind contestaţiile formulate de procurorul F. şi de judecătorii A. şi B., dosare în care intimatul a invocat excepţia de conexitate şi a solicitat trimiterea lor la dosarul cu nr. x/2022

În ceea ce priveşte contestaţia formulată de contestatorul E., intimatul a învederat că, astfel cum rezultă din ordinea de zi soluţionată din 19.07.2022, afişată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, contestaţia a fost respinsă cu majoritate: 6 voturi pentru "admitere" şi 13 voturi pentru "respingere", astfel că este neîntemeiat motivul de nulitate invocat de contestator referitor la lipsa votului secret, date fiind dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004. În şedinţa din data de 19.07.2022, au fost respectate aceste dispoziţii legale, având în vedere faptul că votul a fost electronic, direct şi secret, fără a exista posibilitatea de a se cunoaşte modul în care fiecare membru a votat, articolele apărute în presă nefiind dovezi apte să ducă la concluzia că nu a fost respectat secretul votului, precum şi la nulitatea actului administrativ contestat.

S-a mai arătat că neîntemeiat este şi motivul contestaţiei referitor la nelegalitatea modalităţii de desfăşurare a adunărilor generale ale procurorilor, la unutăţile de parchet anume arătate, fiind reiterate argumentele expuse în cuprinsul hotărârii contestate şi a concluzionat că nu este îndeplinită condiţia sine qua non prevăzută de art. 17 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 vizând necesitatea ca situaţiile constatate să fi avut drept consecinţă influenţarea rezultatului alegerilor.

Referitor la solicitarea contestatorului de organizare a celui de-al doilea tur de scrutin pentru cel de-al doilea membru de la parchetele de pe lângă judecătorii, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că este neîntemeiată ca urmare a voturilor exprimate de membrii Consiliului Superior al Magistraturii cu ocazia soluţionării contestaţiilor.

2. Contestaţia formulată în dosarul nr. x/2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în data de 22 iulie 2022, sub nr. x/2022, contestatorul F., în temeiul art. 17 alin. (6) raportat la art. 7 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Superior la Magistraturii şi G., admiterea contestaţiei formulate, anularea parţială a Hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce priveşte respingerea contestaţiei sale (art. 3 din hotărâre), constatarea nelegalităţii procedurii de alegere a procurorului G., ca membru în Consiliul Superior al Magistraturii, cu consecinţa organizării celui de-al doilea tur de scrutin la alegerile pentru cel de-al doilea loc alocat parchetelor de pe lângă tribunale în Consiliul Superior al Magistraturii, între G. şi contestator.

În motivarea cererii, contestatorul a prezentat, pe larg, motivele contestaţiei formulate în data de 06.07.2022, prin care a solicitat organizarea celui de-al doilea tur de scrutin la parchetele de pe lângă tribunal.

În continuare, contestatorul F. a învederat că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a motivat Hotărârea nr. 113/19.07.2022 în sensul firesc, ce rezultă din interpretarea logică şi teleologică a textelor incidente şi a reţinut, în mod judicios, că este necesară cumularea condiţiei de a obţine cel mai mare număr de voturi la nivel naţional (dedusă din interpretarea art. 16 alin. (2) din Legea nr. 317/2004), prin raportare la numărul locurilor eligibile corespunzător fiecărui grad de jurisdicţie, cu cea vizând obţinerea majorităţii de voturi (dedusă din interpretarea dispoziţiilor art. 8 alin. (4) la care fac trimitere prevederile art. 16 alin. (3) din acelaşi act normativ), întrucât cele două condiţii sunt cumulative, neexcluzându-se reciproc. S-a mai reţinut că, dacă sunt două locuri eligibile şi un singur candidat a obţinut majoritatea voturilor exprimate, acest fapt nu asigură condiţia de reprezentativitate şi pentru candidatul clasat pe locul următor, dar care nu a obţinut majoritatea, fiind necesară organizarea celui de-al doilea tur de scrutin între cei doi candidaţi situaţi pe locurile 2 şi 3 în ordinea descrescătoare a voturilor obţinute. În acelaşi sens, s-a invocat şi un precedent referitor la alegerile desfăşurate la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în data de 24.06.2011.

A mai arătat contestatorul că, pe de altă parte, în mod justificat s-a arătat că o astfel de interpretare corespunde raţiunii de reprezentativitate avută în vedere la reglementarea procedurii de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii care trebuie abordată unitar pentru toate categoriile de instanţe, nu doar pentru instanţa supremă, nefiind justificată aplicarea unor reguli diferite de alegere a membrilor judecători ai Consiliului, ale căror drepturi şi obligaţii sunt identice, indiferent de gradul de jurisdicţie pe care îl reprezintă, neputând fi concepută aplicarea unor reguli diferite pentru alegerea membrilor Consiliului.

Reţinând principiul consacrat în adagiul latin actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat, potrivit căruia o normă juridică trebuie interpretată în scopul producerii de efecte, iar nu în sensul neaplicării ei, dar şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 374/2016, la care contestatorul a arătat că a făcut referire în cuprinsul contestaţiei, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a admis contestaţiile formulate de judecătorii A. şi B., dispunând totodată aprobarea buletinelor de vot şi a calendarului de desfăşurare a turului 2 de scrutin pentru cel de-al treilea membru judecător din partea curţilor de apel şi pentru cel de-al doilea membru din partea tribunalelor.

Deşi s-a arătat în cuprinsul Hotărârii nr. 113/19.07.2022 că argumentele invocate sunt similare în fapt şi în drept celor analizate la pct. 1, s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia sa, ca urmare a voturilor exprimate de membrii Consiliului Superior al Magistraturii cu ocazia soluţionării contestaţiilor.

În acest sens, contestatorul a considerat că hotărârea nu este nici pe departe nemotivată, în ceea ce priveşte respingerea contestaţiei sale. Astfel, toate argumentele care au fundamentat soluţia de admitere a contestaţiilor judecătorilor sunt aplicabile şi contestaţiei sale, deoarece legea nu prevede nicio diferenţiere între alegerea judecătorilor şi alegerea procurorilor ca membri în Consiliul Superior al Magistraturii, iar situaţia juridică existentă la tribunale, pentru care s-a cerut o dezlegare, este identică situaţiei juridice existente la parchetele de pe lângă tribunale, în condiţiile în care contestaţiile au vizat aceeaşi chestiune, respectiv necesitatea organizării celui de-al doilea tur de scrutin între candidaţii clasaţi pe locurile 2 şi 3, în ordinea descrescătoare a numărului de voturi obţinute.

Ca atare, contestatorul a susţinut că hotărârea este judicios motivată, iar argumentele pe care s-au fundamentat soluţiile de admitere a contestaţiilor judecătorilor sunt aplicabile deopotrivă şi în cazul contestaţiei sale.

În continuare, contestatorul a susţinut că soluţia de respingere a contestaţiei, pe baza unor argumente care ar fi justificat admiterea acesteia, este vădit nelegală, chiar dacă respingerea, ca nefondată, a contestaţiei sale este consecinţa directă a votului exprimat în Consiliu.

Contestatorul a arătat că, potrivit art. 29 alin. (4), hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen şi în secţii, se iau prin vot direct şi secret şi se motivează, însă, consensul, într-un organism colegial cum este Consiliul Superior al Magistraturii, nu poate genera adoptarea unor soluţii nelegale, iar adoptarea unor soluţii în plen sau în secţii, pe baza votului majoritar al membrilor nu poate înfrânge principiul legalităţii, şi atunci când se constată abateri de la dispoziţiile legale, în mod evident, acestea se impun a fi corectate, tocmai pentru a garanta supremaţia legii.

Respingerea contestaţiei sale a fost motivată exclusiv prin realizarea unei majorităţi fragile (10 voturi pentru respingerea contestaţiei şi 9 pentru admitere) în ceea ce priveşte voturile exprimate cu ocazia soluţionării acesteia; or, respingându-se contestaţia pe baza unor argumente care pledau exclusiv pentru admiterea contestaţiei, se constată că soluţia respingerii contestaţiei nu este fundamentată juridic, astfel că se impune a fi reformată.

În acest sens, contestatorul a susţinut că se impune admiterea contestaţiei, întrucât soluţia de respingere a contestaţiei este lipsită de fundament juridic, deşi este o situaţie juridică identică, existentă la tribunale, pentru care s-a solicitat o dezlegare în sensul organizării unui al doilea tur de scrutin, solicitare ce a făcut obiectul contestaţiei judecătorului B., care a fost soluţionată diferit, fiind admisă, cu consecinţa organizării celui de-al doilea tur de scrutin între candidaţii care nu au obţinut majoritate, clasaţi pe locurile 2 şi 3 în ordinea descrescătoare a voturilor obţinute.

Or, prin aceeaşi Hotărâre nr. 113/19.07.2022, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus soluţii diametral opuse pentru situaţii juridice identice, deşi legea nu diferenţiază în ceea ce priveşte procedura de alegere a judecătorilor şi cea aplicabilă în cazul procurorilor. Adoptarea unor soluţii antagonice pentru două situaţii juridice identice, în aceeaşi împrejurare, de către acelaşi organ colegial, având aceeaşi componenţă a fost consecinţa exclusivă a modalităţii diferenţiate în care membrii Consiliului Superior al Magistraturii au votat, însă modalitatea de votare nu poate complini nici pe departe necesitatea respectării principiului legalităţii, care trebuie să primeze inclusiv în ceea ce priveşte fundamentarea convingerii fiecărui membru al Consiliului pentru deliberare şi exprimarea votului.

A mai arătat contestatorul că argumentele dezvoltate în cuprinsul contestaţiei şi însuşite în integralitate prin motivarea hotărârii atacate, bazate pe interpretarea logică şi teleologică a textelor incidente, pe necesitatea conferirii unor efecte juridice dispoziţiilor legale aplicabile în materie, dar şi pe obligativitatea respectării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 374/2016, sunt elocvente şi conduc la concluzia că este necesară obţinerea majorităţii voturilor în primul tur de scrutin pentru toate locurile şi pentru toate palierele, în caz contrar fiind necesar a se organiza turul al doilea de scrutin.

Relevant este faptul că dispoziţiile art. 8 alin. (4) nu pot fi aplicate decât în legătură cu prevederile art. 8 alin. (3), fiind evident că textele se referă deopotrivă la judecători şi la procurori şi consacră acelaşi principiu, cel al obţinerii majorităţii voturilor în adunările generale. În egală măsură, norma de trimitere este menită să asigure o aplicare unitară, nicidecum diferenţiată, a aceluiaşi algoritm de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, pentru toate palierele judiciare.

Concluzionând, contestatorul a făcut trimitere la principiile generale de alegere a Consiliilor Judiciare, respectiv la Carta europeană cu privire la Statutul judecătorului din 10 iulie 1998, emisă de Consiliul Europei - Principiul 1.3, la paragraful 27 din Avizul nr. 10 (2007) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) şi la paragrafele 8,14 şi 30 din Avizul CCJE nr. 24 (2021): Evoluţia consiliilor judiciare şi rolul acestora în cadrul sistemelor judiciare independente şi imparţiale, din care rezultă faptul că, în măsura în care se apelează la o modalitate de alegere directă de către colegi, procedura de alegere trebuie să asigure o reprezentativitate cât mai mare la toate nivelurile.

Apărările formulate în cauză

În data de 25 iulie 2022, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare la contestaţia formulată de contestatorul F., prin care a invocat excepţia de conexitate faţă de dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 139 din C. proc. civ., întrucât obiectul şi motivările celor două contestaţii sunt similare, existând o strânsă legătură între acestea, pentru asigurarea unei bune judecăţi şi evitarea pronunţării unor hotărâri contradictorii, iar cu privire la fond s-a reţinut în hotărâre că sunt neîntemeiate contestaţiile ca urmare a voturilor exprimate de membrii Consiliului Superior al Magistraturii cu ocazia soluţionării acestora.

În data de 26 iulie 2022, intimatul G. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei formulate de contestatorul F., şi, în consecinţă, să se constate că alegerile organizate în data de 22.06.2022 îndeplinesc toate condiţiile de legalitate, iar acesta a fost ales membru în Consiliul Superior al Magistraturii cu un număr de 204 voturi.

În cuprinsul întâmpinării, a arătat că nu este de acord cu motivele invocate de contestator, întrucât interpretarea unei dispoziţii legale se face doar atunci când legea este neclară, or, în speţă, Legea nr. 317/2004 este deosebit de clară în sensul că prevede două proceduri diferite, la art. 8 procedura alegerii membrilor la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde, dacă niciunul dintre candidaţi nu obţine majoritate de voturi, se organizează turul doi între candidaţii clasaţi pe primele două locuri, şi art. 16 care prevede procedura de alegere a magistraţilor de la curţile de apel, tribunale şi judecătorii, legiuitorul indicând că sunt aleşi magistraţii care au obţinut numărul cel mai mare de voturi, la nivel naţional.

Astfel, dacă s-ar împărtăşi opinia contestatorului ar fi necesar să se constate că, la alegerile pentru parchetele de pe lângă tribunale, niciun candidat nu a obţinut majoritate de voturi, ceea ce nu este real deoarece procurorul K. a obţinut majoritate de voturi, astfel că o primă condiţie prevăzută de lege nu este îndeplinită.

De asemenea, a arătat că solicitarea ca turul doi să se organizeze între procurorii clasaţi pe locurile 2 şi 3 nu are fundament legal, în condiţiile în care legea prevede ca turul doi să se organizeze între magistraţii clasaţi pe primele două locuri. Turul doi al alegerilor se poate organiza acolo unde legea îl prevede în mod expres, or, în cazul alegerilor pentru curţile de apel, tribunale şi judecătorii o asemenea prevedere nu există, astfel că s-ar adăuga la lege.

Toate alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii au urmat aceeaşi procedură, fiind aleşi membri magistraţii care au avut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional, fără a fi pusă în discuţie organizarea unui tur doi deoarece o asemenea posibilitate nu este prevăzută de lege.

Intimatul a mai susţinut că invocarea Deciziei nr. 374/2016 a Curţii Constituţionale nu poate conduce automat la concluzia necesităţii organizării turului doi al alegerilor, întrucât, în cuprinsul acestei decizii, Curtea Constituţională a făcut o analiză succintă a procedurii de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi a dispoziţiilor legale adiacente, ajungând la concluzia corectă că este un organ colegial şi autoritate publică cu rang constituţional, mandatele membrilor săi nefiind individuale.

Or, organizând un tur doi al alegerilor pentru curţi de apel, tribunale, judecătorii şi parchetele de pe lângă acestea s-ar încălca acest caracter unitar şi simultan al alegerilor şi s-ar încălca în acest fel decizia Curţii Constituţionale.

Intimatul a mai arătat că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a pronunţat o soluţie care nu poate fi justificată juridic, şi anume a admis contestaţiile formulate de candidaţii judecători învinşi în alegeri şi a respins contestaţiile candidaţilor procurori. Justificarea din motivare cu privire la reprezentativitatea dată de alegerea membrilor cu majoritate este total contrară principiului de reprezentativitate şi legitimitate dată de alegeri.

În acest sens, încercarea de a extinde principiul stabilit de lege pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (unde este expres prevăzută majoritatea) către celelalte instanţe şi parchete nu are fundament legal şi tinde să încalce principiul reprezentativităţii.

În continuare, intimatul a făcut o analiză a modificărilor efectuate în timp asupra Legii nr. 317/2004, evidenţiind că singura explicaţie plauzibilă este reluarea mecanică a fostului art. 17 alin. (3) care a devenit la acest moment art. 16 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, fără a se observa că modalităţile de alegere a membrilor Consiliului nu mai sunt aceleaşi şi nu mai există nicio legătură logică între cele două norme.

Concluzionând, intimatul a solicitat respingerea contestaţiei, arătând că turul doi a fost prevăzut doar pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece doar în aceste cazuri se aplică regula alegerii cu majoritatea voturilor, iar pentru celelalte instanţe şi parchete legiuitorul a menţinut metoda alegerii candidaţilor care au obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional astfel că menţinerea trimiterii la art. 8 alin. (4) în forma actuală a legii poate fi înţeleasă doar ca o modalitate de rezolvare a situaţiei în care doi candidaţi au acelaşi număr de voturi, ipoteză care de altfel a şi fost avută în vedere de legiuitor la momentul adoptării iniţiale a legii.

3. Contestaţia formulată în dosarul nr. x/2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în data de 25 iulie 2022, sub nr. x/2022, contestatoarea I., în temeiul art. 17 alin. (6) raportat la art. 7 alin. (7) şi (9) din Legea nr. 317/2004, a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Superior la Magistraturii şi A., anularea parţială a Hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte art. 1, şi anularea în parte a Hotărârii secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2000 din 19 iulie 2022 în ceea ce priveşte art. 1 alin. (1) şi (2), şi, pe cale de consecinţă, respingerea contestaţiei formulate de judecătorul A., precum şi înlăturarea tuturor măsurilor dispuse cu privire la reluarea procedurii de alegere a celui de-al treilea membru al Consiliului Superior al Magistraturii la curţile de apel.

În motivarea contestaţiei, contestatoarea a arătat că este judecător în cadrul Curţii de Apel Braşov şi că a candidat pentru funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii din partea curţilor de apel, iar în urma votului desfăşurat în data de 22.06.2022 s-a situat, potrivit centralizării voturilor, pe locul al treilea, cu un număr de 361 de voturi. Judecătorul A. a formulat contestaţie privind legalitatea alegerii celui de-al treilea membru în Consiliul Superior al Magistraturii din partea curţilor de apel, solicitând organizarea unui al doilea tur de scrutin, iar contestatoarea, în replică, a formulat un punct de vedere pe care l-a înaintat şi susţinut în faţa Plenului.

În acest context factual, contestatoarea a învederat că hotărârile atacate sunt nelegale, netemeinice şi prejudiciabile pentru aceasta, în calitate de candidat la alegerile în cauză.

În principal, a arătat că este inadmisibilă contestaţia formulată de judecătorul A., întrucât acesta nu invocă o încălcare a legii în procedura de desemnare şi de alegere, ci, printr-o interpretare forţată a unor dispoziţii legale clare, aplicate ca atare la alegerile anterioare, suţine că este necesară organizarea unui tur doi între candidaţii aflaţi pe locurile 3 şi 4.

În subsidiar, a arătat că sunt neîntemeiate contestaţia şi solicitarea de organizare a unui tur doi al alegerilor între candidaţii aflaţi pe locurile 3 şi 4, care nu corespunde unei corecte aplicări a prevederilor legale.

Având în vedere ipotezele la care se referă art. 8 alin. (1)-(2) (alegerile la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) pentru care este prevăzută expres condiţia majorităţii de voturi în adunările generale (alin. (3) şi luând în considerare faptul că art. 16 alin. (1) lit. a)-f) impune textual cerinţa obţinerii celui mai mare număr de voturi la nivel naţional (nu condiţia majorităţii de voturi în adunările generale - argumentul qui dicit de uno, negat de altero), având în vedere regula de interpretare actus interpetandus est potius ut valeat quam ut pereat, conform căreia un text trebuie interpretat în sensul de a avea un sens, contestatoarea a susţinut că aplicarea "în mod corespunzător" a prevederilor nu poate viza, în afara situaţiilor în care legea prevede expres condiţia majorităţii de voturi, decât situaţia în care, la celelalte niveluri jurisdicţionale, există un număr egal de voturi între candidaţii clasaţi pe locuri eligibile, ceea ce nu este cazul la actualele alegeri.

S-a mai arătat că aplicarea corespunzătoare a textului mai poate avea în vedere şi acele situaţii în care fiind un singur loc în Consiliu (cazul parchetelor de pe lângă judecătorii ori al parchetelor de pe lângă curţile de apel) ar fi necesar ca cel ales în Consiliu să beneficieze de reprezentativitatea conferită de majoritatea voturilor obţinute. De altfel, textul menţionează expres turul doi între primii doi clasaţi în situaţia particulară în care niciunul dintre candidaţi nu obţine majoritate de voturi.

Contestatatoarea a opinat că doar o astfel de interpretare corespunde voinţei legiuitorului, iar textul invocat nu este aplicabil în sine situaţiei în care există două sau trei locuri în Consiliu, aşa cum este situaţia tribunalelor, parchetelor de pe lângă tribunal sau al curţilor de apel.

Potrivit procesului-verbal centralizator din 30 iunie 2022, în cazul curţilor de apel se constată că doi dintre candidaţi au obţinut majoritatea voturilor exprimate, prin urmare nu este îndeplinită, în mod evident, condiţia ca niciunul dintre candidaţi să nu fi obţinut majoritate de voturi.

La art. 16 din lege, condiţia prevăzută în mod expres şi neechivoc de lege este aceea a numărului cel mai mare de voturi la nivel naţional fără condiţia suplimentară a obţinerii majorităţii voturilor de către fiecare candidat. Raţiunea unui al doilea tur de scrutin ar exista fără dubiu în ipoteza unui număr egal de voturi obţinute de doi sau mai mulţi candidaţi.

Condiţia numărului celui mai mare de voturi şi nu a majorităţii voturilor exprimate îşi are raţiunea în specificul alegerilor pentru Consiliul Superior al Magistraturii, caz în care este obligatoriu pentru ca votul să fie valabil exprimat, să fie votaţi 3 candidaţi din maximul de 16 posibili la fiecare palier inferior Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Contestatoarea a învederat că în ipoteza absurdă în care şi acest argument ar fi înlăturat, se constată că textul vorbeşte explicit despre organizarea unui tur doi între primii 2 clasaţi, nicidecum despre candidaţii clasaţi pe locurile 3-4.

În cadrul unei analize teleologice a textelor legale în discuţie, contestatoarea a susţinut că s-a renunţat la principiul comun din forma iniţială a Legii nr. 317/2004 - sunt aleşi ca membri judecătorii şi procurorii care au obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional - şi s-au stabilit reguli diferite privind condiţiile de alegere; astfel pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a introdus regula nouă a obţinerii majorităţii de voturi în adunările generale, iar pentru parchetele şi instanţele de rang inferior s-a păstrat regula obţinerii numărului cel mai mare de voturi la nivel naţional.

Analiza comparată a celor două reguli conduce la concluzia că cerinţa majorităţii de voturi în adunările generale este prevăzută ca o excepţie de la regula generală.

Modificarea art. 17 (devenit ulterior, art. 16) s-a limitat la alin. (2) şi nu a vizat şi alin. (3) care trimitea la art. 9 alin. (4) care fusese modificat şi care, în forma iniţială, dădea sens trimiterii (adică puteau exista cazuri în care candidaţii de la curţi de apel până la judecătorii au obţinut un număr egal de voturi şi trebuia stabilit un criteriu legal pentru departajarea acestora). Astfel, după republicare şi renumerotare, art. 16 alin. (3) a păstrat trimiterea la art. 8 alin. (4), deşi ipoteza art. 16 nu foloseşte condiţia prealabilă a obţinerii majorităţii de voturi în adunările generale, ci impune în mod indiscutabil o altă regulă, cea a obţinerii numărului cel mai mare de voturi la nivel naţional.

Aşadar, contestatoarea a arătat că aceasta este explicaţia pretinsei "corelări" dintre art. 16 alin. (3) şi art. 8 alin. (4), care în realitate nu este decât dovada unei scăpări legislative, a unei lipse de atenţie la situaţia juridică a normei la care se face trimitere, iar această inadvertenţă nu trebuie să producă vreun efect pe care legiuitorul în mod clar nu l-a intenţionat şi pe care regulile de interpretare logică le exclud categoric.

În susţinerea acestor apărări, contestatoarea a invocat, mutatis mutandis, argumentaţia Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Grosaru împotriva României şi a concluzionat că de esenţa unui proces electoral este ca normele aplicabile să fie previzibile încă dinainte de debutul alegerilor şi ca acestea să nu primească o interpretare fundamental opusă la un moment postelectoral, prealabil validării acestora. De altfel, din economia acestei hotărâri reiese că organismul însărcinat cu organizarea şi validarea rezultatului alegerilor trebuie să respecte un set de criterii care să permită evitarea arbitrariului, sens în care puterea de apreciere a acestuia trebuie să fie la un nivel de precizie, circumscris prevederilor dreptului intern. În acest sens, regulile electorale (inclusiv cele relative la atribuirea mandatului) trebuie să fie clare, previzibile şi accesibile.

Or, în cazul alegerilor de faţă, analizând calendarul alegerilor stabilit iniţial, contestatatoarea a susţinut că organizatorul acestor alegeri nu a anticipat şi inclus în calendar necesitatea unui eventual tur doi şi între care candidaţi ar trebui să se desfăşoare acestea, ceea ce demonstrează că cele dispuse prin hotărârile atacate, în ceea ce priveşte cel de-al treilea membru din partea curţilor de apel, nu satisfac exigentele statuate de Curtea Europeană, în sensul ca regulile electorale să fie clare, previzibile şi accesibile. În plus, spre deosebire de calendarul de desfăşurare a primului tur de scrutin, calendarul de desfăşurare a turului doi nu mai prevede o perioadă de întâlniri ale candidaţilor cu votanţii şi de susţinere a candidaturilor în faţa colectivelor de judecători, contestatoarea arătând că acest aspect este de natură a o prejudicia în dreptul său de a-şi susţine în continuare candidatura.

Încălcarea flagrantă a principiilor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în sensul că regulile electorale să fie clare, previzibile şi accesibile, mai rezultă chiar din faptul că prin hotărârea nr. 113/19.07.2022 aceleaşi dispoziţii legale enunţate au fost aplicate diferit în situaţii identice sau similare cum este cazul celui de al doilea membru din partea tribunalelor şi respectiv al doilea membru din partea parchetelor de pe lângă tribunale, dar şi cazul celui de al treilea membru din partea curţilor de apel.

Paragraful final din pagina a noua a acestei hotărâri constituie dovada evidentă a faptului că a fost, în mod flagrant, încălcată exigenţa statuată cu titlu de principiu de către Curtea Europeană, în sensul că organismul însărcinat cu organizarea şi validarea rezultatului alegerilor, Consiliul, trebuie să respecte un set de criterii care să permită evitarea arbitrariului, iar puterea de apreciere a acestuia trebuie să fie la un nivel de precizie, circumscris prevederilor dreptului intern. Or, structura votului a reflectat o majoritate strânsă de 10 la 9, astfel că ambele opinii au fost împărtăşite semnificativ, dar prin aceeaşi hotărâre Consiliul a pronunţat soluţii diferite în situaţii identice ori similare. În plus, acest organism nu prezintă suficiente garanţii de imparţialitate, dat fiind că în compunerea sa regăsim membri care nu doar că nu au calitatea de magistrat, ci chiar au calitatea de oameni politici, votul acestor membri influenţând, de altfel, adoptarea hotărârii Plenului ce a fost atacată.

În mod eronat (paragraful al doilea din pagina 5) se susţine că este similară situaţia alegerilor din 24.06.2011 de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie când s-a organizat un al doilea tur de scrutin. Eroarea evidentă constă în aceea că alegerile de la nivelul instanţei supreme prevăd în mod expres condiţia specială a majorităţii voturilor, prin derogare de la regula de drept comun a numărului cel mai mare de voturi prevăzută de art. 16.

În continuare, contestatoarea a arătat că tot eronat s-a arătat că "este necesar ca să se aplice în mod unitar fie regula majorităţii, fie regula celui mai mare număr de voturi", dar şi că "având în vedere că legiuitorul a instituit condiţia majorităţii pentru alegerea membrilor de la cel mai înalt grad de jurisdicţie, la care se face trimitere expresă în cazul alegerilor de la celelalte grade de jurisdicţie, singura interpretare posibilă în acord cu principiile constituţionale (pe care nu le-a indicat) ar fi aceea a respectării regulii majorităţii în procedura de alegere a tuturor membrilor Consiliului". Acest raţionament se îndepărtează, în mod flagrant, de la litera şi spiritul legii, fiind evident că mecanismul alegerilor este diferit la gradele inferioare de jurisdicţie.

Aşadar, situaţiile nu sunt identice, astfel că nu se impune aplicarea aceloraşi reguli, cu atât mai mult cu cât regulile sunt expres prevăzute de lege în mod diferit, iar dispoziţiile legale invocate sunt în vigoare şi nu au fost declarate neconstitutionale. De altfel, chiar legea prevede aplicarea "în mod corespunzător", iar dacă legiuitorul ar fi dorit un tratament identic ar fi trebuit şi ar fi putut să reglementeze ca atare. Mai mult, şi proiectele de legi ale justiţiei aflate în consultare publică nu modifică această paradigmă, fiind în continuare reglementată cu titlu de regulă condiţia celui mai mare număr de voturi.

A mai susţinut contestatoarea că, în mod eronat, se pretinde că ar fi aplicabile în cauză considerentele Deciziei nr. 374/2016 a Curţii Constituţionale, paragraful 48, însă, din analiza paragrafului invocat, se remarcă faptul că aspectul dezlegat de către instanţa de contencios constituţional constă în stabilirea caracterului alegerilor pentru Consiliu, respectiv că nu este vorba despre alegeri individuale, ci "legiuitorul reiterează întreaga componenţă a Consiliului ca rezultat al voturilor exprimate în cadrul alegerilor, tocmai pentru a sublinia caracterul unitar şi simultan al procedurii şi caracterul general al alegerilor, aspecte importante în calificarea duratei de 6 ani a mandatului membrilor Consiliului ca fiind inerentă organului colectiv". Astfel, doar considerentele care susţin acest raţionament şi care au caracter decizoriu se bucură de obligativitate erga omnes potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale.

Aşadar, "caracterul unitar şi simultan al procedurii şi caracterul general al alegerilor", în accepţiunea Curţii Constituţionale vizează durata mandatului care trebuie să fie de 6 ani inerentă organului colectiv, în sensul că "persoana aleasă pentru ocuparea unui loc vacant îşi exercită calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii pentru restul de mandat rămas până la expirarea termenului de 6 ani". Prin hotărârile atacate, sintagma "caracter unitar al alegerilor", al cărei înţeles este explicitat cu claritate de către Curtea Constituţională, este ruptă total din context, în sensul că s-a atribuit prin hotărârile contestate un înţeles care nu a fost stabilit de către instanţa de contencios constituţional prin respectiva decizie, iar fragmentul din finalul unei fraze este deturnat de la sensul pentru care a fost menţionat în respectiva decizie.

Mai mult, decizia instanţei de control constituţional a fost pronunţată în contextul factual al organizării alegerilor pentru cel de al doilea membru al Consiliului din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde lista finală poate avea în vedere "judecătorii şi procurorii care au obţinut majoritatea de voturi în adunările generale sau care au obţinut numărul cel mai mare de voturi în turul doi al alegerilor". De altfel, Curtea Constituţională nu abordează diferenţa de paradigmă a alegerilor în cazul celor două categorii şi nu realizează o analiză a constituţionalităţii dispoziţiilor art. 16 şi art. 8 din Legea nr. 317/2004.

În realitate, caracterul unitar şi simultan al procedurii şi caracterul general al alegerilor în accepţiunea Curţii Constituţionale se încalcă exact prin organizarea turului doi, dar şi prin validarea parţială a alegerilor care se propune prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 114/19.07.2022 şi care nu face obiectul prezentei cauze. Scindarea alegerilor în sensul continuării acestora doar pentru doi membri în Consiliu, în timp ce pentru restul se constată finalizarea lor, este o încălcare evidentă a caracterul unitar şi simultan al procedurii şi caracterul general al alegerilor.

Aplicarea dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 317/2004 în spiritul şi litera lor ar trebui să constituie garanţia unei coerenţe şi consistenţe în acest mecanism de verificare a legalităţii alegerilor, fără contradicţii şi inadvertenţe care ar putea fi justificate la limită doar într-un contencios bazat exclusiv pe principiul disponibilităţii.

Concluzionând, contestatoarea a precizat că toate argumentele învederate sunt aplicabile atât cu privire la Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 113/19.07.2022, cât şi cu privire la Hotărârea secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2000/19.07.2022, având în vedere caracterul subsecvent al hotărârii secţiei pentru judecători faţă de hotărârea Plenului, dar şi că prin considerentele hotărârii secţiei sunt preluate în esenţă aceleaşi argumente ca în cea dintâi hotărâre pronunţată de către Plen.

Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a invocat, în conformitate cu dispoziţiile art. 139 C. proc. civ., excepţia de conexitate, în raport cu dosarul nr. x/2022, iar pe fond a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a contestaţiei, susţinând că hotărârile contestate sunt legale şi temeinice, emise cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente.

Preliminar, în ceea ce priveşte pretinsa inadmisibilitate a contestaţiei formulate de contestatorul A., a arătat că potrivit art. 17 alin. (3), judecătorii şi procurorii pot formula contestaţii cu privire la legalitatea procedurilor administrative de desemnare şi de alegere pentru membrii Consiliului Superior al Magistraturii, iar îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de a obţine cel mai mare număr de voturi la nivel naţional, prin raportare la numărul locurilor eligibile corespunzător fiecărui grad de jurisdicţie, precum şi cea vizând obţinerea majorităţii de voturi, ţine de legalitatea procedurilor de alegere, astfel că formularea unei contestaţii având un asemenea obiect este admisibilă.

A arătat intimatul că, aşa cum în mod corect a reţinut şi Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, textul care reglementează centralizarea rezultatelor votului din circumscripţiile tuturor curţilor de apel şi declararea ca aleşi a membrilor reprezentând aceste categorii de instanţe face trimitere expresă la dispoziţiile art. 8 alin. (4) din lege, care reglementează desfăşurarea procedurii de alegere a celor doi judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, în vederea declarării ca aleşi a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii reprezentanţi ai curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor este necesară cumularea condiţiei de a obţine cel mai mare număr de voturi la nivel naţional, prin raportare la numărul locurilor eligibile corespunzător fiecărui grad de jurisdicţie, cu cea vizând obţinerea majorităţii de voturi. Cele două condiţii sunt cumulative şi nu se exclud, fiind declaraţi membri aleşi ai Consiliului doar judecătorii care au obţinut majoritatea voturilor exprimate, în ordinea descrescătoare a voturilor la nivel naţional, în limita locurilor eligibile corespunzătoare gradului de jursidicţie.

Contrar susţinerilor contestatoarei, în situaţia în care, în funcţie de gradul de jurisdicţie, doar o parte dintre candidaţi sunt votaţi de majoritatea electorilor, pentru locurile eligibile rămase neocupate ca urmare a neîntrunirii majorităţii, devin incidente prevederile art. 8 alin. (4) din lege, care se aplică în mod corespunzător, prin organizarea celui de-al doilea tur de scrutin, la care vor participa următorii doi candidaţi clasaţi care nu au obţinut majoritatea voturilor exprimate în adunările generale ale judecătorilor.

În acest context, intimatul a arătat că sunt neîntemeiate susţinerile acesteia în sensul că trimiterea pe care art. 16 alin. (3) o face la art. 8 alin. (4) ar reprezenta doar o scăpare legislativă, o lipsă de atenţie la situaţia juridică a normei la care se face trimitere, cu consecinţa neproducerii niciunui efect juridic sau că s-ar aplica doar în situaţia în care niciun candidat nu ar obţine majoritatea voturilor exprimate sau în situaţie de paritate de voturi.

Astfel, faptul că unul/unii dintre candidaţi de la un nivel de jurisdicţie obţine/obţin majoritatea voturilor exprimate nu asigură îndeplinirea condiţiei de reprezentativitate şi pentru candidatul situat pe locul următor, dar care nu a obţinut majoritatea, într-o asemenea situaţie fiind necesar organizarea celui de al doilea tur de scrutin între următorii doi candidaţi clasaţi, dar care nu au majoritatea voturilor exprimate.

În ceea ce priveşte susţinerea că dispoziţiile art. 16 alin. (3) s-ar aplica doar în situaţia unei parităţi de voturi, în mod evident o asemenea interpretare contravine prevederilor exprese ale legii şi voinţei clare a legiuitorului care a păstrat dispoziţia de trimitere la art. 8 alin. (4) şi în urma modificărilor succesive ale legii; or, art. 8 alin. (4) reglementează ipoteza neîntrunirii majorităţii voturilor exprimate şi nicidecum situaţia unui număr egal de voturi.

Contrar celor susţinute de contestatoare şi cum în mod corect a reţinut şi Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru motivul neîndeplinirii condiţiei majorităţii nu reprezintă o noutate, în această manieră procedându-se cu ocazia alegerilor desfăşurate la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 24.06.2011.

O astfel de interpretare corespunde raţiunii de reprezentativitate avută în vedere la reglementarea procedurii de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, care trebuie abordată unitar pentru toate categoriile de instanţe, iar nu doar pentru instanţa supremă, nefiind justificată aplicarea unor reguli diferite de alegere a membrilor judecători ai Consiliului, ale căror drepturi şi obligaţii sunt identice, indiferent de gradul de jurisdicţie pe care îl reprezintă.

Prin urmare, având în vedere că toţi membrii aleşi au acelaşi statut, este inadmisibilă o interpretare în sensul aplicării unor principii diferite în procedura de alegere a acestora, din perspectiva condiţiei necesare pentru asigurarea reprezentativităţii la nivelul gradului de jurisdicţie corespunzător.

Indiferent de soluţia pentru care se optează (fie regula majorităţii, fie regula celui mai mare număr de voturi), aceasta trebuie să fie aplicată unitar tuturor membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii.

Însă, având în vedere că legiuitorul a instituit condiţia majorităţii pentru alegerea membrilor de la cel mai înalt grad de jurisdicţie, la care de altfel se face trimitere expresă şi în cazul alegerilor reprezentanţilor de la celelalte grade de jurisdicţie, singura interpretare posibilă în acord cu principiile constituţionale este aceea a respectării regulii majorităţii în procedura de alegere a tuturor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Totodată, contrar celor susţinute de contestatoare, pot fi aplicate reguli diferite pentru alegerea membrilor Consiliului prin faptul că legea prevede o procedură de desemnare a candidaţilor de la nivelul curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor, întrucât majoritatea cerută în etapa desemnării asigură reprezentativitatea la nivel local (în circumscripţia unei singure curţi de apel), nicidecum la nivel naţional.

Or, condiţia de reprezentativitate la nivel naţional pentru toţi membrii aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii, indiferent de gradul de jurisdicţie, nu poate fi asigurată decât prin obţinerea votului majorităţii şi în etapa ulterioară desemnării candidaţilor, respectiv cu ocazia alegerilor.

De altfel, regula majorităţii constituie un principiu pentru alegerea membrilor tuturor organelor colegiale existente la nivelul sistemului judiciar, iar o soluţie în sensul neaplicării dispoziţiilor art. 8 alin. (4) şi în cazul alegerii membrilor reprezentanţi ai curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor ar fi contrară voinţei exprese a legiuitorului, care a înţeles să menţină norma de trimitere de la art. 16 alin. (3), cu toate că au intervenit modificări succesive ale acestui act normativ.

Prin urmare, o interpretare contrară aplicării dispoziţiilor art. 16 alin. (3) raportate la art. 8 alin. (4) ar conduce la încălcarea principiului actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat, potrivit căruia o normă juridică trebuie interpretată în scopul producerii de efecte juridice, iar nu în sensul neaplicării ei.

De asemenea, a arătat că sunt neîntemeiate susţinerile reclamantei referitoare la faptul că prin aplicarea art. 8 alin. (4) nu şi-ar produce efectele dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. a)-f), având în vedere faptul că, pentru declararea, ca aleşi, a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii reprezentanţi ai curţilor de apel, tribunalelor şi judecătoriilor este necesară cumularea condiţiei de a obţine cel mai mare număr de voturi la nivel naţional, prin raportare la numărul locurilor eligibile corespunzător fiecărui grad de jurisdicţie, cu cea vizând obţinerea majorităţii de voturi, aplicându-se şi producând astfel efecte atât dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. a)-f), cât şi dispoziţiile art. 16 alin. (3) coroborat cu art. 8 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Totodată, nu poate fi reţinută susţinerea în sensul că aplicarea "în mod corespunzător" a dispoziţiilor art. 8 alin. (4) se referă doar la situaţiile în care legea prevede în mod expres condiţia majorităţii de voturi (alegerile la nivelul cel mai înalt al sistemului judiciar), deoarece pentru alegerea reprezentanţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie există o dispoziţie specială în cuprinsul legii (chiar art. 8 alin. (4), nejustificându-se o normă de trimitere care doar ar dubla reglementarea.

Nefondată este şi susţinerea potrivit căreia trimiterea la dispoziţiile art. 8 alin. (4) din lege ar viza exclusiv situaţia în care există un singur loc eligibil pentru un anumit grad de jurisdicţie. Dimpotrivă, norma la care se face trimitere este aplicabilă şi în cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care are doi reprezentanţi în Consiliul Superior al Magistraturii, iar nu unul singur.

Necesitatea îndeplinirii condiţiei de obţinere a majorităţii voturilor exprimate rezultă şi din analiza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 374/2016, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) teza întâi şi art. 57 din Legea nr. 317/2004.

Aşadar, procedura de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este unitară pentru candidaţii de la toate categoriile de instanţe, putând fi declaraţi membri aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii doar judecătorii care au obţinut majoritatea de voturi în adunările generale sau cei care au obţinut numărul cei mai mare de voturi în turul doi al alegerilor.

Contrar susţinerilor reclamantei, situaţia juridică din prezenta cauză este total diferită de situaţia pronunţată în cauza Grosaru împotriva României, având în vedere faptul că dispoziţiile privitoare la alegerile pentru membrii Consiliului Superior al Magistraturii sunt clare şi previzibile, fiind interpretate şi aplicate în spiritul legii şi al Constituţiei. Totodată, spre deosebire de respectiva cauză, în care hotărârile Biroului Electoral erau definitive, fără a putea fi atacate în instanţă, în prezentul proces cererea formulată este analizată de o instanţă independentă şi imparţială, astfel că nu este încălcat niciun drept al contestatoarei.

De asemenea, neprevederea în calendarul iniţial a turului doi al alegerilor nu este un motiv de anulare a actelor administrative atacate, având în vedere faptul că neîntrunirea condiţiei de legalitate vizând obţinerea majorităţii de către candidaţii clasaţi pe locul trei la nivelul curţilor de apel, respectiv pe locul doi la nivelul tribunalelor, s-a constatat ulterior centralizării voturilor exprimate la nivel naţional, iar conform art. 17 alin. (1), Consiliului Superior al Magistraturii îi revine obligaţia de a verifica legalitatea procedurilor de desemnare şi de alegere, din oficiu sau la sesizarea oricărui judecător sau procuror.

Intimatul A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia de conexitate, iar pe fond a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiate.

Referitor la excepţia de conexitate a arătat că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă au fost înregistrate mai multe dosare, având ca obiect contestarea aceleiaşi hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care conţin motive similare, situaţie faţă de care se impune conexarea cauzelor la dosarul mai întâi înregistrat, nr. x/2022.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, pe fond, intimatul a arătat că solicitarea de organizare a turului doi pentru alegerea celui de-al treilea membru judecător din partea curţilor de apel, precum şi contestaţia formulată în acest sens, nu au vizat persoana candidatului care s-a clasat pe locul trei în ordinea voturilor obţinute în primul tur, ci doar respectarea dispoziţiilor legale care reglementează procedura de alegeri a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

După ce a expus pe larg starea de fapt cu privire la desfăşurarea alegerilor în funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, intimatul a arătat că dispoziţiile Legii nr. 317/2004 au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, pentru a se asigura o cât mai largă reprezentativitate a membrilor aleşi ai Consiliului, în acord cu principiile alegerii Consiliilor Judiciare expuse iniţial în Carta europeană cu privire la Statutul judecătorului din 10 iulie 1998 emisă de Consiliul Europei (Principiul 1.3), reluate şi dezvoltate ulterior în Avizul nr. x/2007 (paragraful 27) şi în Avizul nr. x/2021 (partea A, paragraful 8, partea B, paragraful 30 şi Partea IV, paragraful 14) emise de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE), renunţându-se la regula desemnării/alegerii membrilor în raport de numărul cel mai mare de voturi obţinute şi fiind introdusă regula desemnării/alegerii ca membri a judecătorilor şi procurorilor care în primul tur obţin majoritatea de voturi din adunările generale, în ordinea numărului de voturi obţinute şi în limita numărului de locuri aferente categoriei de instanţe/parchete pentru care au candidat, urmând ca pentru locurile rămase neocupate să fie organizat un al doilea tur în condiţiile art. 8 alin. (4) din lege, iar în al doilea tur să fie desemnat/ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi dintre candidaţii clasaţi pe primele două locuri în primul tur, aferente locurilor eligibile rămase neocupate.

Modificările nu au vizat doar dispoziţiile art. 9 şi art. 17 (devenite art. 8, respectiv art. 16 după republicarea Legii nr. 317/2004), aşa cum în mod trunchiat s-a arătat prin contestaţia dedusă judecăţii în prezenta cauză şi s-a prezentat de către judecătorii J. şi I. în şedinţa Plenului din data de 19 iulie 2022, ci toate articolele care reglementează procedura de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, cuprinse în secţiunea 2 -Alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cu rezultă din dispoziţiile cuprinse în Titlul V (Modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii), art. 1, pct. 7-22 din Legea nr. 247/2005.

Urmare acestor modificări, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, procedura de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, judecători şi procurori, se desfăşoară astfel: într-o singură etapă pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, etapă care, după caz, poate avea un singur tur de alegeri în situaţia în care candidaţii clasaţi pe locurile eligibile obţin încă din primul tur majoritatea de voturi din adunările generale, sau două tururi de alegeri, al doilea tur fiind organizat pentru locurile rămase neocupate în primul tur (în condiţiile art. 8 alin. (4) raportat la art. 8 alin. (3) din lege); în două etape, pentru restul instanţelor şi parchetelor, respectiv: etapa de desemnare (art. 9-10 din Legea nr. 317/2004) etapă care, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) şi (7) raportat la art. 8 alin. (4) din lege, se poate desfăşura, după caz, într-un singur tur de alegeri în situaţia în care candidatul clasat pe primul loc obţine încă din primul tur majoritatea de voturi din adunările generale, sau, după caz, în două tururi în condiţiile art. 8 alin. (4) din lege, fiind desemnat candidatul care obţine cel mai mare număr de voturi şi care, în mod logic va obţine şi majoritatea voturilor în acest al doilea tur care se desfăşoară între primii doi candidaţi (evident doar dacă există doi sau mai mulţi candidaţi, astfel cum în mod corect s-a stabilit prin Hotărârile Comitetului Electoral Permanent nr. 18/19.04.2022 şi nr. 20/27.04.2022); etapa de alegere (art. 13-16 din Legea nr. 317/2004), etapă care, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (2) şi (3) raportat la art. 8 alin. (4) din lege, se poate desfăşura, după caz, într-un singur tur de alegeri în situaţia în care toate locurile eligibile sunt ocupate de candidaţii care au obţinut încă din primul tur majoritatea voturilor în adunările generale la nivel naţional, în ordinea numărului de voturi obţinute, sau în două tururi, în situaţia în care, în funcţie de gradul de jurisdicţie, candidaţii situaţi pe locurile eligibile în ordinea numărului de voturi nu au obţinut şi majoritatea voturilor din adunările generale la nivel naţional.

Doar la o analiză sumară şi singulară a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 se poate susţine că textul de lege face referire la alegerea ca membri în consiliu a magistraţilor care au obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional, părând să valideze alegerea primilor candidaţi clasaţi în ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil obţinute în adunările generale organizate pentru alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii raportat la numărul de locuri alocat pentru fiecare jurisdicţie în parte. Însă, la alin. (3) al aceluiaşi text de lege, se prevede (de o manieră imperativă) că dispoziţiile art. 8 alin. (4) se aplică "în mod corespunzător".

Or, în acord cu prevederile art. 8 alin. (4), în cazul în care niciunul dintre candidaţi nu obţine majoritate de voturi, se organizează turul doi al alegerilor la care participă judecătorii şi procurorii clasaţi pe primele două locuri, prevăzându-se că este ales membru al Consiliului Superior al Magistraturii candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi în turul doi al alegerilor, candidat care, în mod evident, în turul doi va obţine majoritatea voturilor din adunările generale. Sintagma "niciunul dintre candidaţi" menţionată în cuprinsul dispoziţiilor art. 8 alin. (4) nu poate fi interpretată şi aplicată decât prin raportare la dispoziţiile art. 8 alin. (3) din acelaşi act normativ, care stabilesc în mod evident faptul că, în primul tur, sunt declaraţi aleşi candidaţii care au obţinut majoritatea de voturi în adunările generale, evident în ordinea numărului de voturi obţinute şi în limita locurilor pentru care se candidează.

În consecinţă, trimiterea expresă la dispoziţiile art. 8 alin. (4) text de lege a cărui aplicare nu se poate realiza în mod logic şi sistematic decât prin raportare şi în legătură directă cu prevederile art. 8 alin. (3), conduce la concluzia impunerii cerinţei (necesităţii) organizării turului doi, de fiecare dată atunci când, după primul tur al alegerilor, candidaţii care au obţinut cel mai mare număr de voturi la nivel naţional şi s-au clasat pe locurile eligibile, nu au obţinut şi majoritatea de voturi în adunările generale organizate pentru alegerea respectivului membru.

Cu alte cuvinte, aplicarea dispoziţiilor art. 8 alin. (4) depinde în mod logic şi sistematic de îndeplinirea condiţiilor reglementate de dispoziţiile art. 8 alin. (3) din lege, pentru că doar în situaţia în care nu este îndeplinită condiţia obţinerii majorităţii de voturi prevăzută de art. 8 alin. (3), de către toţi candidaţii clasaţi pe locurile eligibile, fără distincţie în raport de numărul de locuri aferente fiecărui palier judiciar, se poate organiza turul doi potrivit prevederilor art. 8 alin. (4), prevederi aplicabile la toate palierele judiciare.

Prin urmare, o efectivă şi corectă aplicare a dispoziţiilor art. 16 alin. (3), în procedura de stabilire de către Consiliul Superior al Magistraturii, a membrilor aleşi potrivit art. 16 alin. (2) presupune aplicarea în mod corespunzător a art. 8 alin. (4), ceea ce înseamnă că, în urma turului de alegeri desfăşurat în 22.06.2022 şi 29.06.2022 şi în urma centralizării rezultatului voturilor, vor putea fi declaraţi aleşi membri judecătorii/procurorii care au obţinut cel mai mare număr de voturi la nivel naţional, cu condiţia să fi obţinut majoritatea de voturi în adunările generale ale instanţelor pentru care candidează.

Corect s-a reţinut în hotărârea atacată, în ceea ce priveşte admiterea contestaţiilor menţionate la art. 1, pentru a fi ales membru în Consiliu, potrivit art. 16 alin. (2) şi (3), încă din primul tur de alegeri, trebuie să fie îndeplinite două condiţii cumulative, şi anume: să fi obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional, în limita locurilor ce pot fi ocupate pentru fiecare tip de instanţe sau parchete şi să fi obţinut majoritatea de voturi în adunările generale, prin raportare la toate voturile valabil exprimate la nivel naţional.

Or, pentru alegerea membrilor potrivit art. 16 alin. (2), în situaţia candidaţilor care au obţinut cel mai mare număr de voturi la nivel naţional, fără însă să obţină şi majoritatea de voturi în adunările generale (cum este în cauza de faţă, în cazul celui de al treilea loc aferent judecătorilor din partea curţilor de apel), ar trebui organizat cel de-al doilea tur, în condiţiile art. 8 alin. (4), respectiv între candidaţii clasaţi pe primele două locuri aferente locului rămas neocupat în primul tur ca urmare a neîndeplinirii condiţiei obţinerii majorităţii de voturi în adunările generale, urmând a fi ales candidatul care a obţinut numărul cel mai mare de voturi în turul doi al alegerilor, ceea ce conduce în mod implicit şi la obţinerea majorităţii voturilor din adunările generale în turul doi.

Organizarea celui de-al doilea tur al alegerilor se impune a fi realizată în aceste condiţii, doar în situaţia în care există doi sau mai mulţi candidaţi, astfel cum s-a interpretat prin Hotărârile Comitetului Electoral Permanent nr. 18/19.04.2022 şi nr. 20/27.04.2022.

O astfel de aplicare a dispoziţiilor legale în discuţie corespunde şi cu raţiunea de reprezentativitate avută în vedere la reglementarea procedurii de alegere a membrilor judecători şi procurori (menţionată şi în expunerea de motive a acestui act normativ), condiţia de reprezentativitate fiind realizată la alegerea membrilor încă din primul tur al alegerilor, doar ca urmare a obţinerii majorităţii voturilor din adunările generale, astfel cum au şi fost desfăşurate alegerile la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Mai mult, o interpretare contrară aplicării dispoziţiilor art. 16 alin. (3) raportat la art. 8 alin. (4) ar conduce la încălcarea principiului general de drept actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat, potrivit căruia o normă juridică trebuie interpretată în sensul său pozitiv, generator de efecte juridice.

Or, regula comună şi expres prevăzută de lege atât pentru procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi pentru procedura alegerii membrilor de la celelalte paliere judiciare este cea prevăzută de dispoziţiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, respectiv a verificării îndeplinirii de către candidaţii ce pot fi declaraţi aleşi după primul tur de alegeri, a condiţiei obţinerii majorităţii de voturi din adunările generale, condiţie de natură să asigure caracterul de reprezentativitate al alegerii fiecărui membru încă din primul tur de alegeri.

O astfel de aplicare a procedurii legale de alegere a fost analizată şi validată de către Curtea Constituţională prin considerentele expuse în Decizia nr. 374/2016 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) teza întâi şi art. 57 din Legea nr. 317/2004, aceste considerente având un caracter obligatoriu.

A mai învederat că sunt netemeinice motivele vizând pretinsa inadmisibilitate a contestaţiei sale, întrucât Regulamentul şi Hotărârea nr. 27/28.02.2022 nu prevăd o procedură de contestare; chiar şi dacă ar fi fost prevăzută o astfel de procedură, formularea unei atare contestaţii era pe de o parte prematură, întrucât necesitatea organizării turului doi de alegeri nu putea fi stabilită decât la un moment ulterior, respectiv după centralizarea rezultatului votului din primul tur, iar pe de altă parte, lipsită de interes, întrucât niciun judecător sau procuror nu avea calitatea de candidat la momentul adoptării acesteia şi, prin urmare, nici interesul de a o contesta.

Intimatul a mai susţinut că, în speţă, contestaţia sa a vizat tocmai legalitatea procedurii, respectiv solicitarea de respectare a dispoziţiilor legale şi de luare a măsurilor legale pentru organizarea turului doi de alegeri, necesitate dedusă din rezultatul votului centralizat din turul 1, şi nu dintr-o aşa-zisă "reinterpretare" a dispoziţiilor legale, astfel că posibilitatea de formulare a unor contestaţii în temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. (2)-(5) din Legea nr. 304/2004 se constituie într-un remediu prevăzut de lege şi pentru eventuale măsuri ce s-ar fi impus a fi luate, în lipsa stipulării acestora prin hotărârile care au declanşat procesul electoral. Organizarea turului doi de alegeri nu a fost prevăzută în calendarul aprobat iniţial de către Consiliul Superior al Magistraturii, nici pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici pentru celelalte instanţe sau parchete, iar o astfel de măsură era necesar a fi dispusă pentru a se asigura legalitatea procedurii de alegere din perspectiva corectei aplicări a prevederilor art. 16 alin. (3) raportat la art. 8 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 şi a respectării legalităţii procedurii.

În ceea ce priveşte motivele vizând modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale care reglementează procedura de alegere, din perspectiva condiţiilor reglementate de lege pentru stabilirea candidaţilor aleşi după primul tur de alegeri şi a necesităţii organizării turului doi de alegeri, în condiţiile reglementate de art. 16 alin. (3) raportat la art. 8 alin. (4), intimatul a susţinut că, din aplicarea metodelor de interpretare istorică, logică, teleologică şi mai ales sistematică, rezultă că dispoziţiile art. 8 alin. (4) se aplică prin raportare şi în legătură directă cu prevederile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, ceea ce presupune că după primul tur de alegeri pot fi declaraţi aleşi ca membri judecătorii şi procurorii care au obţinut cel mai mare număr de voturi la nivel naţional, cu condiţia să fi obţinut majoritatea de voturi în adunările generale ale instanţelor pentru care candidează.

A mai arătat că sunt neîntemeiate susţinerile potrivit cu care trimiterea pe din art. 16 alin. (3) ar reprezenta doar lacună legislativă, cu consecinţa neproducerii niciunui efect juridic, întrucât doar obţinerea de către unul/unii dintre candidaţi de la un nivel de jurisdicţie a celui mai mare număr de voturi exprimate nu asigură îndeplinirea condiţiei de reprezentativitate. Totodată, este neîntemeiată şi susţinerea că dispoziţile art. 16 alin. (3) s-ar aplica exclusiv în situaţia unei parităţi de voturi, câtă vreme dispoziţia de trimitere din art. 8 alin. (4) reglementează ipoteza neîntrunirii majorităţii voturilor exprimate, fără a cuprinde nicio menţiune referitoare la situaţia unui număr egal de voturi.

Turul doi de alegeri se organizează în condiţiile art. 8 alin. (4) doar dacă nu se îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 8 alin. (3), aceea a obţinerii majorităţii de voturi de către candidaţii clasaţi pe locurile eligibile de la fiecare palier judiciar. O interpretare contrară aplicării dispoziţiilor art. 16 alin. (3) raportat la art. 8 alin. (4) ar conduce în mod evident la încălcarea principiului general de drept potrivit căruia o normă juridică trebuie interpretată în sensul său pozitiv, generator de efecte juridice.

Sunt nefondate, în opinia intimatului, şi susţinerile referitoare la faptul că prin aplicarea art. 8 alin. (4) nu şi-ar produce efecte dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. a)-f), întrucât condiţiile cumulative cerute de lege în vederea declarării ca aleşi a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii constând în obţinerea celui mai mare număr de voturi la nivel naţional, prin raportare la numărul locurilor eligibile corespunzător fiecărui grad de jurisdicţie, precum şi obţinerea majorităţii de voturi, nu intră în contradicţie cu aceste dispoziţii.

În continuare, intimatul arată că este este nefondată şi susţinerea contestatoarei, în sensul că aplicarea "în mod corespunzător" a dispoziţiilor art. 8 alin. (4) s-ar referi doar la situaţiile în care legea prevede în mod expres condiţia majorităţii de voturi, deoarece pentru alegerea reprezentanţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie există dispoziţii speciale în Legea nr. 317/2004, nefiind justificată o normă de trimitere care doar ar dubla reglementarea.

În consecinţă, procedura de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este unitară pentru candidaţii de la toate gradele de jurisdicţie, putând fi declaraţi membri aleşi doar judecătorii care au obţinut majoritatea de voturi în adunările generale sau cei care au obţinut numărul cel mai mare de voturi în turul doi al alegerilor.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului reflectată în hotărârea din 02.03.2010 pronunţată în cauza Grosaru împotriva României nu este de natură să configureze temeinicia pretenţiilor contestatoarei, întrucât dispoziţiile privitoare la alegeri sunt clare şi previzibile, iar spre deosebire de cauza Grosaru, în care hotărârile Biroului electoral erau definitive şi nesusceptibile de a fi atacate la instanţă, prezentul demers judiciar urmează a fi analizat de o instanţă independentă şi imparţială, cu asigurarea exigenţelor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Hotărârea nr. 113/19.07.2022 a fost dată în soluţionarea unor contestaţii formulate în cursul procesului de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, după o procedură prevăzută de lege, al cărei scop este tocmai asigurarea legalităţii procedurii de alegere aflată încă în curs de derulare şi, prin urmare, nefinalizată încă.

Cât priveşte Hotărârea nr. 2000/19.07.2022 a secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, aceasta a fost emisă ca urmare a Hotărârii nr. 113/19.07.2022, în cuprinsul său fiind dispus că instanţele la care se vor relua procedurile de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt curţile de apel, pentru cel de-al treilea membru şi tribunalele, pentru cel de-al doilea membru, precum şi faptul că la nivelul curţilor de apel, candidaţii pentru care se va relua procedura de alegere sunt judecătorul I. de la Curtea de Apel Braşov şi intimatul, judecător la Curtea de Apel Craiova.

4. Contestaţia formulată în dosarul nr. x/2022

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în data de 25 iulie 2022, sub nr. x/2022, contestatorul J. a solicitat, în temeiul art. 17 alin. (4)-(6) raportat la art. 7 alin. (7) şi (9) din Legea nr. 317/2004, în contradictoriu cu intimaţii Consiliul Superior la Magistraturii şi B., anularea parţială a Hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte art. 1 şi anularea în parte a Hotărârii secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2000 din 19 iulie 2022 în ceea ce priveşte art. 1 alin. (1) şi (3), şi, pe cale de consecinţă, respingerea contestaţiei formulate de judecătorul B., precum şi înlăturarea tuturor măsurilor dispuse cu privire la reluarea procedurii de alegere a celui de-al doilea membru al Consiliului Superior al Magistraturii la nivelul tribunalelor.

După expunerea situaţiei de fapt ce a determinat promovarea prezentului demers judiciar, contestatorul a arătat că judecătorul B. critică, în realitate, Hotărârea nr. 27/28.02.2022 a Plenului Consiliului, prin care s-a stabilit anunţul pentru alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii şi calendarul de desfăşurare a procedurii alegerilor. Astfel, s-a solicitat organizarea unui tur doi la nivelul tribunalelor, deşi Consiliul nu fixase prin hotărârea antemenţionată o asemenea procedură.

Conform art. 17 din Legea nr. 317/2004, contestaţiile trebuie să se refere la legalitatea procedurilor de alegere, însă, în fapt, se contestă modul de interpretare şi aplicare a legii, prin Hotărârea nr. 27/28.02.2022. Astfel, contestatorul nu a criticat modul în care s-a respectat legea în procedura alegerii, de către Comitetul Electoral Permanent şi de către celelalte entităţi implicate în procedura alegerii.

Prin Decizia nr. 374/2016 a Curţii Constituţionale, indicată în motivarea hotărârii contestate, în paragraful 45, se arată că procedura de alegere a membrilor Consiliului este declanşată prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care stabileşte data la care au loc alegerile, după un calendar care să respecte etapele procedurale prevăzute de lege; or, Hotărârea nr. 27/28.02.2022, prin care s-a fixat data alegerilor şi calendarul, a respectat etapele procedurale prevăzute de lege.

Astfel, s-a arătat că judecătorul B. a formulat o contestaţie inadmisibilă, întrucât dacă s-ar fi apreciat că hotărârea privind fixarea datei şi organizarea alegerilor este nelegală, trebuiau urmaţi paşii legali în contestarea acesteia, ceea ce nu a fost realizat.

S-a mai învederat că organizarea turului doi în condiţiile date este nelegală, reinterpretarea legii de către Plenul Consiliului postelectoral, imprevizibil, fără respectarea propriei jurisprudenţe, fiind inacceptabilă şi vătămătoare.

În ceea ce priveşte legea aplicabilă, art. 16 alin. (3) face trimitere exclusiv la art. 8 alin. (4), nu şi la alin. (3) al aceluiaşi articol (care se referă la obţinerea majorităţii de voturi în adunările generale). În raport cu ipotezele la care se referă art. 8 (alegerile pentru judecătorii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi pentru procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă instanţa supremă) pentru care este prevăzută expres condiţia majorităţii de voturi în adunările generale, trebuie stabilit în ce măsură aplicarea corespunzătoare a art. 8 alin. (4) era compatibilă cu art. 16 alin. (1) lit. a)-f) din lege, care impune textual cerinţa obţinerii celui mai mare număr de voturi la nivel naţional (qui dicit de uno, negat de altero). Or, legea trebuie interpretată în sensul de a produce efecte, iar dacă s-ar lua în considerare opinia că se aplică art. 8 alin. (3), privind majoritatea de voturi şi la nivelul tribunalelor, s-ar înlătura efectiv de la aplicare art. 16 alin. (2), privind cerinţa obţinerii celui mai mare număr de voturi la nivel naţional.

Contestatorul a mai arătat, după prezentarea unei analize istorice a textelor legale incidente, că art. 16 alin. (3) şi art. 8 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 nu sunt corelate încă din anul 2005, trimiterea fiind o scăpare legislativă pe care Consiliul a înţeles să nu o aplice în practica alegerilor din anul 2005 până în prezent, dovada fiind faptul că la nivelul tribunalelor, curţilor de apel şi judecătoriilor nu s-a organizat niciodată turul doi.

De altfel, susţinerea Plenului Consiliului din Hotărârea nr. 113/19.07.2022 în sensul că "organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru motivul neîndeplinirii condiţiei majorităţii nu reprezintă o noutate, în această manieră procedându-se cu ocazia alegerilor desfăşurate la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 24.06.2021", confirmă că textul este aplicabil doar la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A mai susţinut contestatorul că, dacă se apreciază aplicabilă excepţia instituită la art. 8 alin. (3), ar putea fi incidente doar două interpretări ale art. 16 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din lehe raportat la art. 8 alin. (4). Astfel, în prima interpretare, aplicarea "în mod corespunzător" a prevederilor art. 8 alin. (4) nu poate viza decât situaţiile în care legea prevede expres condiţia majorităţii de voturi ori acele situaţii în care fiind un singur loc în consiliu (cazul parchetelor de pe lângă judecătorii ori de pe lângă curţile de apel) ar fi necesar ca procurorul ales în Consiliu să se bucure de reprezentativitatea conferită de majoritatea voturilor obţinute. Textul menţionează expres turul doi între primii doi clasaţi în situaţia particulară în care niciunul dintre candidaţi nu obţine majoritate de voturi. În această interpretare, textul invocat nu ar fi aplicabil situaţiei în care ar exista două sau trei locuri în Consiliu, aşa cum este situaţia tribunalelor.

A doua interpretare are în vedere împrejurarea în care niciunul dintre candidaţii de la tribunale nu ar obţine majoritate de voturi, situaţie în care s-ar organiza turul doi al alegerilor la care ar participa judecătorii clasaţi pe primele două locuri. Or, în speţă, la nivelul tribunalelor este incidentă situaţia în care niciunul dintre candidaţi să nu obţină majoritate de voturi. Potrivit procesului-verbal centralizator din 30.06.2022, în cazul tribunalelor se constată că unul dintre candidaţi a obţinut majoritatea voturilor exprimate, respectiv judecătorul L., iar contestatorul s-a aflat pe locul al doilea. Astfel, condiţia pentru organizarea turului doi, ca niciunul dintre candidaţii de la tribunale să nu obţină majoritate de voturi, nu este îndeplinită.

A mai arătat contestatorul că de esenţa unui proces electoral este ca normele aplicabile să fie previzibile încă dinainte de debutul alegerilor şi ca acestea să nu primească o interpretare fundamental opusă la un moment postelectoral, prealabil validării acestora, în acest sens fiind o serie de principii trasate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Grosaru contra României, sens în care la parag. 47 se statuează că "dreptul (...) de a fi ales, garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 (...) nu ar fi decât iluzoriu dacă partea interesată ar putea în orice moment să fie lipsită de el în mod arbitrat (...)".

În acest context, regulile electorale (inclusiv cele relative la atribuirea mandatului) trebuie să fie clare, previzibile şi accesibile, iar organizarea unui pretins tur doi nu constituie altceva decât modificarea regulilor privind alegerile prin reinterpretarea unor texte de lege, ulterior finalizării procesului electoral efectiv, în afara calendarului aprobat de Plenul Consiliului în luna februarie 2022. Prin Hotărârea nr. 113/19.07.2022, s-au aplicat aceleaşi dispoziţii legale în mod diferit, într-o situaţie identică şi similară, soluţie ce constituie, fără dubiu, dovada lipsei de previzibilitate a hotărârii atacate, care intră în zona inacceptabilă a unui act discreţionar.

În situaţia dată, Plenul Consiliului trebuia să aplice legea, iar nu să caute soluţia care ar fi fost cea mai bună în planul reprezentativităţii membrilor Consiliului, nefiind chemat să acorde un aviz asupra unui proiect de lege, ci să se pronunţe asupra unei contestaţii în materie electorală.

La nivelul instanţelor inferioare, legiuitorul a optat pentru regula diversităţii opţiunilor de vot (iar nu pentru regula majorităţii), conform căreia dacă într-o etapă iniţială la nivel local s-a obţinut majoritate de către candidat, iar apoi în etapa finală la nivel naţional s-a obţinut numărul cel mai mare de voturi, în acest caz reprezentativitatea este asigurată în mod indirect, astfel că nu se mai impune o condiţie suplimentară.

Referitor la pretinsa aplicare a Deciziei nr. 374/2016 a Curţii Constituţionale, contestatorul a arătat că problema dezlegată de către instanţa de contencios constituţional constă în stabilirea caracterului unitar şi simultan al alegerilor pentru Consiliu, respectiv că nu este vorba despre alegeri individuale. Astfel, doar considerentele care susţin acest raţionament se bucură de obligativitate erga omnes potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale. Caracterul unitar şi simultan al procedurii şi caracterul general al alegerilor în accepţiunea Curţii Constituţionale se referă la durata mandatului care trebuie să fie de 6 ani, inerentă organului colectiv, în sensul că "persoana aleasă pentru ocuparea unui loc vacant îşi exercită calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii pentru restul de mandat rămas până la expirarea termenului de 6 ani". Decizia a fost pronunţată în contextul factual al organizării alegerilor pentru cel de-al doilea membru al Consiliului din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie unde, într-adevăr, lista finală poate avea în vedere "judecătorii şi procurorii care au obţinut majoritatea de voturi în adunările generale sau care au obţinut numărul cel mai mare de voturi în turul doi al alegerilor".

Curtea Constituţională nu a abordat diferenţa de paradigmă a alegerilor în cazul celor două categorii mai sus delimitate şi nu a realizat o analiză a constituţionalităţii dispoziţiilor art. 16 şi art. 8 din Legea nr. 317/2004, scindarea alegerilor în sensul continuării acestora doar pentru doi membri în Consiliu, în timp ce pentru restul se constată legalitatea procedurilor de alegere, fiind o încălcare evidentă a caracterului unitar şi simultan al procedurii şi al caracterului general al alegerilor în accepţiunea Curţii Constituţionale.

Apărările formulate în cauză

În data de 27 iulie 2022, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare, prin care a invocat, în temeiul art. 139 C. proc. civ., excepţia de conexitate, în raport cu dosarul nr. x/2022, iar pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei, susţinând că hotărârile contestate sunt legale şi temeinice, emise cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente.

În cuprinsul întâmpinării, intimatul a prezentat aspecte similare cu cele dezvoltate în cuprinsul întâmpinării depuse în dosarul nr. x/2022.

La rândul său, intimatul B. a depus întâmpinare, prin care a invocat a excepţia de conexitate în raport cu dosarul nr. x/2022, iar pe fond, a solicitat respingerea contestaţiei, formulând apărări similare cu cele din cuprinsul întâmpinării depuse de intimatul A. în dosarul nr. x/2022, anterior prezentate.

În data de 27 iulie 2022, contestatorul J. a depus note de şedinţă, prin care a solicitat conexarea dosarului nr. x/2022 la dosarul nr. x/2022.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând hotărârile atacate, prin prisma motivelor de contestaţie şi a apărărilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

II.1. Consideraţii prealabile cu privire la parcursul procedurii administrativ-jurisdicţionale

Preliminar examinării propriu-zise a motivelor de contestaţie deduse prezentului control judecătoresc prin cele patru căi de atac conexate, formulate de către procurorii E. şi F. şi de către judecătorii I. şi J., în calitate de competitori electorali participanţi în procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, se cuvine a fi prezentate câteva aspecte relevante din parcursul procedurii administrativ-jurisdicţionale finalizate cu adoptarea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 113 din 19 iulie 2022 şi, subsecvent, a hotărârii secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2000 din 19 iulie 2022, obiect al contestaţiilor cu care a fost învestită instanţa supremă.

Astfel, judecătorii şi procurorii părţi în litigiul pendinte au candidat pentru alegerea ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii pe locurile eligibile corespunzătoare fiecărui grad de jurisdicţie, după cum urmează: judecătorii I. şi A. pentru unul din cele 3 locuri de la curţile de apel, judecătorii J. şi B. pentru unul din cele 2 locuri de la tribunale, procurorii G. şi F. pentru unul din cele 2 locuri de la parchetele de pe lângă tribunale şi, respectiv, procurorii H. şi E. pentru locul de la parchetele de pe lângă judecătorii.

Ulterior datei de 22.06.2022 la care au avut loc adunările generale pentru alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, prin cererile nr. x/27.06.2022, nr. y/27.06.2022, nr. z/24.06.2022 şi, respectiv, nr. 35/CE/27.06.2022, judecătorii A. şi B., precum şi procurorii F. şi E. au solicitat organizarea turului doi pentru alegerea celui de-al treilea membru judecător de la curţile de apel, a celui de-al doilea membru judecător de la tribunale, a celui de-al doilea membru procuror de la parchetele de pe lângă tribunale şi, respectiv, a membrului procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii.

Mai apoi, după centralizarea şi publicarea la data de 30.06.2022 a rezultatelor votului, prin cererile înregistrate sub nr. x/04.07.2022, nr. y/01.07.2022, nr. z/06.07.2022 şi, respectiv, nr. 43/CE/06.07.2022, judecătorii A. şi B., precum şi procurorii F. şi E. au formulat, în temeiul art. 17 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (în continuare, Legea nr. 317/2004), contestaţie cu privire la legalitatea procedurii de alegere a celui de-al treilea membru judecător de la curţile de apel, a celui de-al doilea membru judecător de la tribunale, a celui de-al doilea membru procuror de la parchetele de pe lângă tribunale şi, respectiv, a membrului procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii, invocând neîndeplinirea condiţiilor impuse de aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (3), raportat la art. 8 alin. (4) din Legea nr. 317/2014 (obţinerea în primul tur al alegerilor a majorităţii de voturi în adunările generale) şi solicitând organizarea turului doi al alegerilor pentru respectivele locuri rămase neocupate.

Distinct de acest motiv comun de nelegalitate, procurorul E. a invocat, prin contestaţia anterior menţionată, şi nelegalitatea modalităţii de desfăşurare a adunărilor generale şi de întocmire a proceselor-verbale, la unele unităţi de parchet (sub aspectul locului ori al prezidării adunării generale), solicitând renumărarea voturilor exprimate, după invalidarea proceselor-verbale contestate şi anularea voturilor menţionate în cuprinsul acestora.

Răspunzând contestaţiilor adresate Consiliului Superior al Magistraturii de către contracandidaţii lor, judecătorii I. şi J. au formulat punct de vedere în scris (susţinut oral în şedinţa plenului) prin care au argumentat legalitatea procedurii de alegere şi s-au opus organizării turului doi de scrutin, invocând în apărare, în esenţă, argumentele de fapt şi de drept expuse în cuprinsul contestaţiilor care au declanşat prezentul control judecătoresc.

Rezultatul procedurii administrativ-jurisdicţionale derulate în faţa Consiliului Superior al Magistraturii, ca autoritate publică de rang constituţional învestită prin lege organică cu atribuţii de soluţionare a conflictului de drepturi astfel ivit în materia contenciosului electoral, îl constituie adoptarea hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 113 din 19 iulie 2022 şi, subsecvent, a hotărârii secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2000 din 19 iulie 2022.

Prin hotărârea nr. 113 din 19 iulie 2022, la art. 1, au fost admise contestaţiile judecătorilor A. şi B., cu consecinţele aprobării buletinului de vot şi a calendarului de desfăşurare a turului doi de scrutin (pentru cel de-al treilea membru judecător din partea curţilor de apel şi pentru cel de-al doilea membru judecător din partea tribunalelor) şi sesizării secţiei pentru judecători pentru a fi dispuse măsurile necesare, conform art. 17 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

Pe de altă parte, prin aceeaşi hotărâre, la art. 3, au fost respinse contestaţiile procurorilor F. şi E., cu consecinţa constatării legalităţii procedurii de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la care au fost respinse contestaţiile (procurorii G. şi H.) şi declarării ca aleşi a acestora.

Subsecvent, prin hotărârea nr. 2000 din 19 iulie 2022, secţia pentru judecători a stabilit reluarea procedurilor de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii la nivelul curţilor de apel, pentru cel de-al treilea membru, şi al tribunalelor, pentru cel de-al doilea membru; totodată, a stabilit candidaţii pentru care se vor relua procedurile de alegere, în ordinea descrescătoare a voturilor obţinute în primul tur de scrutin, respectiv judecătorii I. şi A. la nivelul curţilor de apel şi judecătorii J. şi B. la nivelul tribunalelor.

Împotriva hotărârilor anterior enunţate au exercitat calea de atac în justiţie (contestaţie) reglementată de dispoziţiile art. 17 alin. (6) raportat la art. 7 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, prin cereri separate, conexate ulterior, procurorii F. şi E. (împotriva hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022) şi judecătorii I. şi J. (împotriva ambelor hotărâri, nr. 113 din 19 iulie 2022 şi nr. 2000 din 19 iulie 2022).

II.2. Asupra legalităţii hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 113 din 19 iulie 2022

Cu titlu prealabil, se cuvine a fi precizat că raţiuni care ţin de nevoia abordării unitare a motivelor comune de nelegalitate expuse în contestaţiile conexate impun examinarea grupată a criticilor formulate şi a apărărilor corelative, în ordinea de prioritate dată de succesiunea logico-juridică a chestiunilor litigioase, ţinând seama, deopotrivă, de raportul de dependenţă procesuală între soluţiile, precum şi măsurile adoptate prin cele două hotărâri vizate de criticile contestatorilor.

Astfel, Înalta Curte are în vedere că hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 113 din 19 iulie 2022 (în continuare, hotărârea atacată) are natura juridică a actului administrativ-jurisdicţional în materia contenciosului electoral ocazionat de alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, adoptat de emitent în calitatea sa de autoritate publică de rang constituţional, învestită expressis verbis prin lege organică cu atribuţii jurisdicţionale, în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiilor referitoare la legalitatea procedurilor de desemnare şi de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, formulate de judecători sau procurori.

Controlul judecătoresc al unui atare act administrativ-jurisdicţional a fost reglementat, prin Legea nr. 234/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004, în competenţa materială a secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în acord cu dezlegarea obligatorie, aplicabilă mutatis mutandis, dată prin decizia nr. 16/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

În acest sens sunt dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 317/2004, potrivit cu care:

"(1) Consiliul Superior al Magistraturii verifică legalitatea procedurilor de desemnare şi de alegere, din oficiu sau la sesizarea oricărui judecător sau procuror.

(2) În vederea formulării sesizării, judecătorii şi procurorii au dreptul să verifice procesele-verbale cu privire la desfăşurarea procedurilor prevăzute la alin. (1) şi rezultatul acestora, precum şi buletinele de vot.

(3) Contestaţiile referitoare la legalitatea procedurilor de desemnare şi de alegere pot fi depuse la secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 15 zile de la data la care s-a stabilit rezultatul votului.

(4) Contestaţiile se soluţionează de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 5 zile de la data sesizării. Soluţia motivată a contestaţiei se comunică persoanelor care au făcut sesizarea.

(5) În cazul în care se constată încălcări ale legii în procedurile de desemnare şi de alegere, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune măsurile necesare pentru înlăturarea acestora, inclusiv repetarea alegerilor, numai la instanţele sau parchetele la care încălcarea legii a avut drept consecinţă influenţarea rezultatului alegerilor.

(6) Dispoziţiile art. 7 alin. (9) se aplică în mod corespunzător."

Conform dispoziţiilor art. 7 alin. (9) din acelaşi act normativ, la care se face trimitere, "Hotărârea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, prevăzută la alin. (8), poate fi contestată de către persoanele prevăzute la alin. (7), la secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se soluţionează în termen de 7 zile de la înregistrare, cu citarea părţilor. Întâmpinarea nu este obligatorie, iar dispoziţiile art. 200 şi 201 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările ulterioare, nu sunt aplicabile. Hotărârea pronunţată este definitivă."

Luând în examinare motivul vizând inadmisibilitatea contestaţiilor formulate de judecătorii A. şi B. în procedura administrativ-jurisdicţională, invocat de contestatorii I. şi J., Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestei susţineri.

Rezultă cu forţa evidenţei din cuprinsul textului art. 17 din Legea nr. 317/2004, anterior redat, faptul că legiuitorul a reglementat în mod expres o cale de contestare specifică, în competenţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în scopul verificării legalităţii procedurilor de desemnare şi de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

Or, pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (3) raportat la art. 8 alin. (4) din aceeaşi lege intră tocmai în sfera controlului de legalitate a procedurii de alegere, astfel încât inadmisibilitatea contestaţiilor adresate Consiliului Superior al Magistraturii, înţeleasă drept sancţiune procesuală incidentă în cazul exercitării unui mecanism procedural pe care legea nu-l îngăduie, nu poate fi primită.

În egală măsură, nu poate fi primit nici argumentul de inadmisibilitate invocat de către contestatorul J., prin care se susţine că, în realitate, contestaţia ar fi îndreptată împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 27/28.02.2022 prin care s-a stabilit calendarul desfăşurării alegerilor, astfel că s-ar fi impus "să fie urmaţi paşii legali în contestarea acesteia".

Aceasta întrucât, distinct de aspectul că nu a fost precizat vreun remediu ori cadru procesual specific în care persoana interesată ar fi putut valorifica afirmatul viciu de legalitate a procedurii alegerilor, Înalta Curte are în vedere că nici Legea nr. 317/2004, şi nici Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 327/2005 nu prevăd o altă cale de contestare a hotărârii prin care se stabilesc data adunărilor generale şi calendarul de desfăşurare a procedurii alegerilor.

Ca atare, nu ar putea deveni aplicabilă decât calea de atac în justiţie, de drept comun, stipulată în cuprinsul normei cu caracter general a art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 (contestaţia la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Însă, legiuitorul a reglementat o procedură de contestare cu caracter special şi derogatoriu, în conţinutul art. 17 alin. (1)-(5) din Legea nr. 317/2004, instituind în competenţa Plenului Consiliului un prim control jurisdicţional asupra legalităţii procedurilor de desemnare şi de alegere (urmat de controlul judecătoresc exercitat de către secţia I civilă a instanţei supreme).

Or, rezolvarea conflictului între cele două norme juridice concurente se realizează, conform principiului de drept lex speciali derogat generali, în favoarea normei speciale şi derogatorii a art. 17, astfel că formularea unei contestaţii având un asemenea obiect este pe deplin admisibilă, ţinând seama şi de necesitatea asigurării, în sens larg, a efectivităţii garanţiilor procesuale referitoare la dreptul de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, consacrate deopotrivă în legislaţia internă şi în cea internaţională.

În continuare, luând în examinare motivul de nelegalitate vizând încălcarea caracterului secret al votului, Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile contestatorului E..

Astfel, potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, "Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen şi în secţii, se iau prin vot direct şi secret (...)".

Este de observat că împrejurarea de fapt afirmată în susţinerea criticii de nelegalitate ("apelul dat publicităţii de către opt membri ai Consiliului Superior al Magistraturii la data de 21 iulie 2022") nu este contemporană datei de 19 iulie 2022 la care au avut loc deliberarea şi adoptarea hotărârii de către organismul colegial, prin utilizarea unui sistem de votare electronic, ci este plasată în timp la un moment ulterior celui la care, în cadrul mecanismului decizional, s-a format în baza opiniei exprimate de fiecare membru voinţa juridică a autorităţii publice, obiectivată în rezultatul soluţionării contestaţiilor.

O asemenea împrejurare afirmată, necontestată de altfel în proces, nu este aptă per se să atragă sancţiunea nulităţii hotărârii adoptate, fiind îndeobşte cunoscut argumentul că, asemenea actului juridic civil în general, cauza de nulitate a actului administrativ-jurisdicţional există în momentul emiterii sau adoptării lui şi constă în nerespectarea unei dispoziţii legale referitoare la încheierea valabilă a sa, întrucât nu poate fi raţional admis ca un act administrativ să fie legal emis sau adoptat, iar ulterior să devină ilegal.

Luând în examinare motivul de nelegalitate vizând nemotivarea hotărârii atacate, invocat de către contestatorii E. şi F., Înalta Curte reţine cele ce succed:

Obligaţia motivării hotărârilor adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii este consacrată expres în corpul Legii nr. 317/2004, prin norma generală a art. 29 alin. (4) potrivit cu care "Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen şi în secţii, (. . . . . . . . . . . .) se motivează" şi norma specială a art. 17 alin. (4) teza finală potrivit cu care "Soluţia motivată a contestaţiei se comunică persoanelor care au făcut sesizarea".

Viciile motivării invocate de contestatori privesc, deopotrivă, lipsa motivării (respingerea contestaţiilor procurorilor exclusiv prin prisma votului exprimat), contradicţia între motivare şi soluţie (soluţii diametral opuse în privinţa contestaţiilor formulate de judecători şi de procurori aflaţi în situaţii juridice identice) şi motivarea contradictorie (reţinerea similarităţii situaţiilor de fapt şi de drept, urmată de aprecierea ca fiind întemeiate contestaţiile judecătorilor şi, dimpotrivă, neîntemeiate contestaţiile procurorilor).

Este unanim admis în plan doctrinar şi jurisprudenţial că motivarea actului administrativ, în general, reprezintă o condiţie de formă procedurală esenţială pentru legalitatea actului, întrucât asigură posibilitatea destinatarilor lui de a cunoaşte, a înţelege, a evalua şi a accepta temeiurile şi efectele deciziei, iar, pe de altă parte, constituie o puternică garanţie contra arbitrariului administraţiei publice şi permite exercitarea controlului judecătoresc de legalitate.

Într-o jurisprudenţă consecventă şi consistentă, naţională şi europeană (cu titlu de exemplu, decizia nr. 2919/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sau hotărârile pronunţate în cauzele C-269/90, C-221/98, T-126/97 şi T-96/95), s-a statuat în sensul că deciziile administrative trebuie să fie motivate într-o manieră suficientă, care să permită părţilor să-şi apere drepturile şi interesele şi, totodată, instanţei să-şi exercite funcţia de control judecătoresc, impunându-se evitarea luării unor decizii care se bazează pe motive succinte sau imprecise, ori care nu conţin raţionamente individuale.

S-a mai reţinut, de asemenea, că simpla trimitere la prevederile legale, fără nicio referire la existenţa şi natura situaţiei temeinic justificate nu acoperă cerinţa motivării actului administrativ, pentru că nu permite verificarea limitei de demarcaţie între puterea discreţionară şi arbitrariu. Motivarea actului administrativ constituie tocmai o garanţie contra arbitrariului administraţiei publice şi se impune în special în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale şi subiective. Ea trebuie să conţină elementele de fapt şi de drept care să permită verificarea temeiurilor şi efectelor deciziei administrative, precum şi a proporţionalităţii măsurii cu împrejurările în care a fost dispusă şi cu interesul public pe care este chemată să îl ocrotească.

În lumina acestor consideraţii doctrinare şi principii jurisprudenţiale cu valoare generală, Înalta Curte reţine că, a fortiori, în înţelesul normei imperative consacrate de art. 17 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, asemenea oricărui act jurisdicţional, motivarea unei hotărâri a Consiliului Superior al Magistraturii, adoptată în calitatea acestuia de autoritate publică de rang constituţional, garant al independenţei justiţiei, trebuie să satisfacă exigenţa fundamentală de a avea putere de convingere, prin aceea că este corectă, clară, precisă şi necontradictorie, ceea ce exclude afectarea de vicii, precum lipsa motivării, contradicţia între considerente şi dispozitiv ori motivarea contradictorie.

În speţă, scopul principal urmărit prin formularea contestaţiilor de către procurorii E. şi F. a fost organizarea turului doi al alegerilor, iar cauza juridică a cererilor, înţeleasă drept fundament juridic al pretenţiilor afirmate, a fost axată pe argumentul nerespectării dispoziţiilor art. 16 alin. (3) raportat la art. (8) alin. (4) din Legea nr. 317/2004 (condiţia majorităţii de voturi în adunarea generală).

Adiacent, contestatorul E. a invocat şi nelegalitatea modalităţii de desfăşurare a adunărilor generale la unele unităţi de parchet, solicitând drept remediu renumărarea voturilor exprimate la nivelul parchetelor de pe lângă judecătorii.

Drept urmare, conformarea organului emitent al hotărârii atacate la obligaţia motivării soluţiei adoptate cu privire la contestaţiile procurorilor E. şi F. însemna, neîndoielnic, stabilirea circumstanţelor factuale concrete, mai apoi calificarea juridică exactă a stării de fapt reţinute, prin identificarea normelor juridice aplicabile şi interpretarea juridică adecvată şi corelată a acestora, iar, în final, adoptarea soluţiilor asupra contestaţiilor, ca rezultat al unui demers raţional şi al unei manifestări de voinţă a organismului colegial.

Altfel spus, în procesul complex de interpretare a normelor juridice şi de aplicare a dreptului, în sens larg, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avea rezervată prin lege nu doar prerogativa soluţionării contestaţiilor, ci şi obligaţia inerentă de motivare a soluţiilor adoptate, fiind aplicabile, prin asemănare, atât exigenţele motivării unei hotărâri judecătoreşti, prescrise de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., cât şi principiile jurisprudenţiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Este de domeniul evidenţei faptul că, în cauză, a fost argumentat în fapt şi în drept doar caracterul neîntemeiat al motivelor de nelegalitate invocate de procurorul E. cu privire la modalitatea de desfăşurare a adunărilor generale la unele unităţi de parchet. Sub acest aspect, motivarea hotărârii atacate cuprinde răspunsuri specifice şi explicite la fiecare neregularitate invocată, constituind, aşadar, o motivare suficientă şi adecvată, de natură să permită exercitarea controlului judecătoresc de legalitate.

În schimb, motivarea soluţiei date solicitării de organizare a turului doi al alegerilor (art. 3 din hotărârea atacată) - care a reprezentat principala solicitare a procurorului E., respectiv unica solicitare a procurorului F. - este afectată de toate cele trei vicii invocate de contestatori, mai exact de lipsa motivării, de contradicţia între motivare şi soluţie şi de motivarea contradictorie, toate aceste ipoteze de nelegalitate subsumându-se, în chip limpede şi lipsit de orice echivoc, nemotivării hotărârii atacate.

Aceasta întrucât, argumentaţia vizată de calea de atac formulată are următorul conţinut:

"În ceea ce priveşte criticile formulate de domnii procurori E. şi F. referitoare la organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru cel de-al doilea membru de la parchetele de pe lângă tribunale şi pentru membrul de la parchetele de pe lângă judecătorii, deşi argumentele invocate sunt similare în fapt şi în drept celor analizate la pct. 1 (n.n. contestaţiile judecătorilor A. şi B.), Plenul urmează să le respingă ca neîntemeiate ca urmare a voturilor exprimate de membrii Consiliului Superior al Magistraturii cu ocazia soluţionării contestaţiilor".

Or, respingerea contestaţiilor procurorilor "ca urmare a voturilor exprimate de membrii Consiliului Superior al Magistraturii" echivalează, indiscutabil, cu lipsa totală a motivării soluţiei.

Aşa cum s-a arătat în cele ce preced, în cadrul procesului complex de soluţionare a contestaţiilor, adică de interpretare a nomelor juridice incidente şi de aplicare a dreptului, lato sensu, în cazul concret dedus examinării, votul membrilor unui organism colegial, precum Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, nu reprezintă decât rezultatul din etapa finală a mecanismului de luare a deciziei, prin care se concretizează voinţa juridică a respectivului organ colectiv în baza opiniei exprimate de fiecare membru al său.

În nicio împrejurare, rezultatul votului, ca procedeu de adoptare a hotărârii într-un organism colegial, nu poate suplini înţelegerea elementelor de fapt şi de drept care au justificat luarea deciziei.

Pe de altă parte, este evidentă şi contradicţia între motivare şi soluţia dată contestaţiilor procurorilor, câtă vreme, reţinută fiind similaritatea argumentelor în fapt şi în drept, era raţional exclusă adoptarea unor soluţii antinomice, aşa cum este cazul celei de respingere menţionată la art. 3, în raport cu soluţia de admitere a contestaţiei judecătorilor prevăzută la art. 1.

Este locul aici a aminti argumentul de interpretare logică bazat pe identitatea de raţiune, potrivit cu care ubi eadem ratio, ibi idem ius (pentru situaţii identice trebuie să se pronunţe soluţii identice).

Nu în ultimul rând, motivarea este una contradictorie, întrucât, în cadrul silogismului juridic expus în paragraful anterior redat, dedicat contestaţiilor procurorilor, deşi raţionamentul porneşte de la premisa similarităţii situaţiilor de fapt şi de drept, totuşi, concluzia se opreşte la două evaluări diametral opuse, fiind vorba despre caracterul neîntemeiat al contestaţiilor procurorilor, faţă de caracterul întemeiat al contestaţiilor judecătorilor, argumentat în detaliu în considerentele hotărârii atacate.

Aşadar, nemotivarea hotărârii atacate le-a produs contestatorilor E. şi F. o vătămare, concretizată într-o afectare, în substanţa lor, a garanţiilor procedurale instituite de dispoziţiile art. 17 alin. (1)-(5) din Legea nr. 317/2004 în scopul soluţionării echitabile a contestaţiilor formulate cu privire la legalitatea procedurilor de alegere, iar prejudiciul procesual astfel suferit nu poate fi remediat decât prin anularea în parte (în privinţa art. 3) a actului administrativ-jurisdicţional contestat, în conformitate cu dispoziţiile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., cu consecinţa examinării în fond a motivelor de contestaţie formulate prin cele patru cereri conexate, deduse judecăţii în prezentul control judecătoresc de legalitate.

Cât priveşte motivul de contestaţie vizând excesul de putere, în sensul dat de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, invocat de contestatorul E., Înalta Curte reţine faptul că, în realitate, criticile concrete subsumate acestui motiv de nelegalitate se referă la aspectele care au fost deja calificate juridic şi analizate în cele ce preced din perspectiva viciilor motivării - contradicţia între motivare şi soluţie, precum şi motivarea contradictorie - şi care au primit remediul legal prevăzut de art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că nu se impune o evaluare suplimentară.

În continuare, luând în examinare motivul comun de nelegalitate vizând nerespectarea dispoziţiilor art. 16 alin. (3) raportat la art. 8 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 - prin organizarea turului doi al alegerilor, în opinia contestatorilor I. şi J. şi, respectiv, prin neorganizarea turului doi al alegerilor, în opinia contestatorilor E. şi F. -, Înalta Curte reţine următoarele:

Judecătorii şi procurorii, părţi litigante, afirmă în esenţă două teze opuse: pe de o parte, se susţine aplicarea, în mod corespunzător, a regulii majorităţii de voturi în adunările generale, cu consecinţa organizării turului doi al alegerilor pentru categoriile de instanţe şi parchete corespunzătoare gradelor de jurisdicţie vizate; pe de altă parte, se susţine, dimpotrivă, aplicarea unor reguli diferite, şi anume regula majorităţii de voturi în adunările generale pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (şi, după caz, regula numărului cel mai mare de voturi în turul doi al alegerilor) şi regula numărului cel mai mare de voturi la nivel naţional pentru toate celelalte instanţe şi parchete inferioare, cu consecinţa ocupării tuturor locurilor eligibile conform centralizării rezultatelor votului exprimat în primul tur de scrutin.

Verificând legalitatea procedurilor de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în interpretarea şi aplicarea normelor juridice incidente, a apreciat în sensul necesităţii organizării turului doi al alegerilor pentru locurile rămase neocupate la instanţele enunţate în cele preced, dispunând luarea măsurilor care se impun conform art. 17 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

În esenţă, au fost reţinute aplicabilitatea normei de trimitere stipulate la art. 16 alin. (3) şi necesitatea cumulării condiţiei de a obţine numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional (în ordinea descrescătoare a voturilor exprimate şi în limita locurilor eligibile corespunzătoare fiecărui grad de jurisdicţie), cu condiţia de a obţine majoritatea de voturi exprimate. Totodată, au fost avute în vedere raţiunea reprezentativităţii şi caracterul unitar al procedurilor de alegere a tuturor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, în acord cu considerentele general obligatorii statuate în cuprinsul par. 44 şi 48 din decizia nr. 374/2016 a Curţii Constituţionale.

Dispoziţiile legale vizate de criticile de nelegalitate au următorul conţinut:

"Art. 8 - (1) Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie aleg, în adunarea generală, prin vot secret, direct şi personal, 2 membri pentru Consiliul Superior al Magistraturii, dintre judecătorii care şi-au depus candidatura.

(2) Procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie şi procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism aleg, în adunarea generală comună a procurorilor din acestea, prin vot secret, direct şi personal, un membru pentru Consiliul Superior al Magistraturii dintre procurorii care şi-au depus candidatura. În cadrul adunării generale votează şi procurorii din structurile teritoriale ale acestor parchete.

(3) Sunt aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii 2 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de la Direcţia Naţională Anticorupţie ori de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care au obţinut majoritate de voturi în adunările generale.

(4) În cazul în care niciunul dintre candidaţi nu obţine majoritate de voturi, se organizează turul doi al alegerilor la care participă judecătorii şi procurorii clasaţi pe primele două locuri. Este ales membru al Consiliului Superior al Magistraturii candidatul care a obţinut numărul cel mai mare de voturi în turul doi al alegerilor."

"Art. 16 - (1) Consiliul Superior al Magistraturii centralizează rezultatele votului din circumscripţiile tuturor curţilor de apel şi ale parchetelor de pe lângă acestea.

(2) Sunt aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii:

a) 3 judecători de la curţile de apel, care au obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional;

b) 2 judecători de la tribunale şi tribunalele specializate, care au obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional;

c) 2 judecători de la judecătorii, care au obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional;

d) 1 procuror de la parchetele de pe lângă curţile de apel, care a obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional;

e) 2 procurori de la parchetele de pe lângă tribunale şi tribunalele specializate care au obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional;

f) 1 procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii, care a obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional.

(3) Dispoziţiile art. 8 alin. (4) se aplică în mod corespunzător."

Înalta Curte are în vedere că, prin decizia nr. 374/2016 a Curţii Constituţionale a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constat că depoziţiile art. 54 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 317/2004 sunt constituţionale în măsura în care persoana aleasă pentru ocuparea unui loc vacant îşi exercită calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii pentru restul de mandat rămas până la expirarea termenului de 6 ani.

Efectuând, aşadar, controlul de constituţionalitate, Curtea Constituţională a statuat asupra interpretării care face textul compatibil cu dispoziţiile Legii fundamentale, şi anume că este vorba despre durata de 6 ani a mandatului constituţional şi legal al Consiliului Superior al Magistraturii în ansamblul său, ca organism colegial şi autoritate publică de rang constituţional, iar nu a unor mandate individuale, exercitate autonom de fiecare membru în parte.

În considerentele deciziei s-au statuat, în cuprinsul paragrafelor 44 şi 48, următoarele:

"44. Din analiza sistematică a dispoziţiilor legale rezultă că procedura de alegere a Consiliului Superior al Magistraturii este o procedură unitară, care se desfăşoară simultan pentru toate categoriile de judecători şi procurori, în funcţie de instanţele sau parchetele corespunzătoare."

"48. În continuare, potrivit art. 16 şi 17 din lege, Consiliul Superior al Magistraturii centralizează rezultatele votului din circumscripţiile tuturor curţilor de apel şi ale parchetelor de pe lângă acestea, dobândind calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii persoanele care au obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional: 3 judecători de la curţile de apel, 2 judecători de la tribunale şi tribunalele specializate, 2 judecători de la judecătorii, 1 procuror de la parchetele de pe lângă curţile de apel, 2 procurori de la parchetele de pe lângă tribunale şi tribunalele specializate şi 1 procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii. Dispoziţiile legale stabilesc în sarcina Consiliului obligaţia de a centraliza rezultatele votului, transmise de către cele 6 adunări generale (3 ale judecătorilor şi 3 ale procurorilor), precum şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi de a verifica legalitatea procedurilor de alegere a tuturor membrilor Consiliului. După centralizarea rezultatelor şi soluţionarea eventualelor contestaţii, în temeiul art. 18 alin. (1) din lege, Consiliul Superior al Magistraturii alcătuieşte lista finală cuprinzând magistraţii aleşi şi o transmite Biroului permanent al Senatului. Dispoziţiile legale fac vorbire despre "lista finală", deci despre alegerea în cadrul aceleiaşi proceduri a tuturor membrilor Consiliului, rezultatul votului fiind centralizat într-un document care cuprinde judecătorii şi procurorii care au obţinut majoritatea de voturi în adunările generale sau cei care au obţinut numărul cel mai mare de voturi în turul doi al alegerilor. În cazul în care opţiunea legiuitorului ar fi fost în sensul unor alegeri individuale, vizând fiecare membru în parte, aceste prevederi ar fi inutile, având în vedere că, în prealabil, dispoziţiile art. 4 şi 5 din lege stabilesc componenţa fiecărei secţii a Consiliului, iar reluarea soluţiei legislative în acest context ar fi redundantă. Or, legiuitorul reiterează întreaga componenţă a Consiliului ca rezultat al voturilor exprimate în cadrul alegerilor, tocmai pentru a sublinia caracterul unitar şi simultan al procedurii şi caracterul general al alegerilor, aspecte importante în calificarea duratei de 6 ani a mandatului membrilor Consiliului ca fiind inerentă organului colectiv."

Din perspectiva naturii juridice şi a efectelor specifice de drept constituţional ce se ataşează deciziilor Curţii Constituţionale, decizia precitată constituie, potrivit clasificărilor doctrinare, o decizie interpretativă, mai exact una de constatare a constituţionalităţii cu rezervă de interpretare (sintagma "în măsura în care"), instanţa de contencios constituţional statuând că norma juridică se interpretează numai într-un anumit sens, orice altă interpretare fiind eo ipso neconstituţională.

Se remarcă, în jurisprudenţa mai recentă a Curţii Constituţionale, o anumită tendinţă de îndepărtare de la rolul tradiţional de "legislator negativ", prin conturarea unei ponderi crescânde a deciziilor interpretative, astfel încât, conferindu-se o interpretare a normei juridice care să o compatibilizeze cu Constituţia, textul de lege este "salvat", în sensul că el va putea fi în continuare aplicat, însă în interpretarea obligatorie stabilită de către Curtea Constituţională, respectiv cu eliminarea acelei interpretări constatate ca fiind neconstituţională.

Este în afara oricărei discuţii obligativitatea erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale, consacrată în art. 147 alin. (4) din Constituţia României, potrivit cu care "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al Românei. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor".

În acest punct, se cuvine a fi amintit faptul că, expresie a unităţii date de dispozitiv şi considerentele care îl susţin, precum şi a importanţei deosebite a considerentelor şi a necesităţii punerii în aplicare a dispozitivului prin prisma considerentelor, efectul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale se ataşează, în egală măsură, dispozitivului şi considerentelor pe care se întemeiază raţionamentul din punct de vedere juridic.

Este aceasta consecinţa rolului Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei.

Obligativitatea considerentelor a fost proclamată începând cu decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 şi mai apoi reiterată în mod constant în jurisprudenţa ulterioară a acesteia.

Cu titlu de exemplu, sunt de amintit considerentele expuse în decizia nr. 415/2010, prin care s-a statuat că:

"potrivit Deciziei Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea reţine că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept. În consecinţă, (...) atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul prezentei decizii."

În acelaşi sens sunt şi considerentele din decizia nr. 414/2010, potrivit cu care, "puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. În consecinţă, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează să respecte întru totul atât considerentele, cât şi dispozitivul prezentei decizii."

Nu în ultimul rând, prin decizia nr. 448/2013, Curtea Constituţională a reafirmat faptul că, "indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare."

Revenind, în lumina acestor considerente cu valoare de principiu, la cercetarea măsurii în care, în procedura adoptării actului administrativ-jurisdicţional prin care s-a hotărât organizarea turului doi al alegerilor, erau relevante considerentele deciziei nr. 374/2016 pentru dezlegarea aspectelor litigioase şi, pe cale de consecinţă, autoritatea publică intimată era sau nu ţinută de obligaţia legală de a le respecta şi de a se conforma întocmai forţei obligatorii a acestora, Înalta Curte reţine următoarele:

Păstrând în fondul activ al dreptului textul legal care a format obiectul controlului de constituţionalitate (art. 54 alin. (1) teza întâi), instanţa de contencios constituţional şi-a construit raţionamentul juridic ce a condus la pronunţarea respectivei decizii interpretative, pe ideea caracterului unitar şi simultan al procedurii şi a caracterului general al alegerilor (par. 44-50).

Argumentaţia care sprijină necesar această ideea esenţială de drept se fundamentează pe interpretarea sistematică, în întregul său, a Capitolului II - Secţiunea a 2-a - Alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, prevederile legale din corpul secţiunii fiind enunţate generic în par. 43, pentru ca mai apoi, în par. 44-50, să fie determinate şi explicate conţinutul şi sensul dispoziţiilor art. 6 alin. (2), art. 14 alin. (3), art. 16, art. 17, art. 18 alin. (1) şi art. 22 din lege.

Astfel, în activitatea interpretativă, se porneşte de la dispoziţiile art. 6 alin. (2) referitoare la data alegerilor, fiind circumstanţiat caracterul unitar şi simultan al procedurii; se analizează apoi dispoziţiile art. 14 alin. (3) referitoare la obligaţia alegerii numărului de membri corespunzător categoriei de instanţe sau parchete, ceea ce evidenţiază caracterul de generalitate al alegerilor; în continuare, se examinează prevederile art. 16, art. 17 şi art. 18 alin. (1) din lege, referitoare la centralizarea rezultatelor votului, dobândirea calităţii de membri aleşi, verificarea legalităţii procedurilor de desemnare şi de alegere, precum şi alcătuirea listei finale şi transmiterea ei către Biroul permanent al Senatului, fiind subliniat caracterul unitar şi simultan al procedurii şi caracterul general al alegerilor (par. 48 anterior redat); în fine, se ajunge la prevederile art. 22 referitoare la şedinţa de constituire, fiind reiterat caracterul de procedură unică.

Aşa fiind, rezultă cu forţa evidenţei faptul că au fost interpretate sistematic inclusiv articolele 16 şi 17 (în întreg conţinutul lor), precum şi art. 18 alin. (1), care se referă la lista finală şi care face trimitere la art. 8 alin. (3) (regula majorităţii de voturi în adunările generale pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) şi la art. 16 alin. (2) (regula numărului cel mai mare de voturi la nivel naţional).

Or, în par. 48 al deciziei antereferite, într-o manieră concluzivă de redactare, instanţa de contencios constituţional clarifică sensul şi defineşte noţiunea de "listă finală" (cuprinzând magistraţii aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii) drept "documentul care cuprinde judecătorii şi procurorii care au obţinut majoritatea de voturi în adunările generale sau cei care au abţinut numărul cel mai mare de voturi în turul doi al alegerilor".

Drept urmare, reţinut fiind caracterul general obligatoriu al considerentelor deciziei nr. 374/2016, cu privire specială asupra par. 44 şi 48, nici instanţa de judecată, şi nici organul administrativ nu ar mai putea atribui textelor de lege în discuţie vreo altă interpretare decât cea stabilită de către Curtea Constituţională care a arătat înţelesul constituţional al normelor juridice vizate de criticile contestatorilor.

În raport cu raţiunile anterior enunţate, nu ar putea fi primite nici susţinerile contestatorilor I. şi J. şi ale intimatului G. care atribuie alte sensuri textului art. 16, inclusiv trimiterii din alin. (3) la prevederile art. 8 alin. (4). Sunt avute în vedere aici afirmaţiile privitoare la aplicarea unor reguli diferite la instanţele şi parchetele inferioare (şi anume, regula numărului cel mai mare de voturi la nivel naţional ori regula diversităţii opţiunilor de vot), faţă de regula majorităţii de voturi aplicabilă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, aceeaşi forţă obligatorie a interpretărilor conferite prin considerentele deciziei precitate se opune construcţiei argumentative propuse de către contestatorii I. şi J. şi intimatul G. prin care se atribuie un alt conţinut normei de trimitere din art. 16 alin. (3), afirmându-se că sintagma "în mod corespunzător" ar restrânge domeniul real al normei la care se face trimitere (art. 8 alin. (4), numai la ipotezele parităţii de voturi, ori a situaţiei în care legea alocă un singur loc pe grad de jurisdicţie sau, în subsidiar, a cazului în care niciunul dintre candidaţi să nu fi obţinut majoritate de voturi ori să fie vorba exclusiv de candidaţi clasaţi pe primele două locuri, iar nu şi pe locurile 3-4.

Sub un alt aspect, trebuie subliniat şi faptul că este nereală susţinerea contestatorilor I. şi J., potrivit cu care decizia instanţei de contencios constituţional ar fi fost pronunţată în contextul factual dat de organizarea alegerilor doar pentru cel de-al doilea membru din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Se cuvine observat că, dimpotrivă, procesul în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, ce a primit interpretarea general obligatorie statuată prin decizia nr. 374/2016, a avut ca obiect suspendarea executării hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 338/2016 prin care, în precedentul ciclu electoral, fusese declanşată procedura de alegere doar pentru 6 membri ai Consiliului, şi anume reprezentanţii următoarelor categorii de instanţe şi parchete: 1 judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 2 judecători de la curţile de apel, 2 judecători de la judecătorii şi 1 procuror de la parchetele de pe lângă tribunale. Aşadar, contextul factual a fost circumstanţiat la ansamblul tuturor categoriilor de instanţe şi parchete implicate în procesul electoral.

Dintr-un alt unghi de analiză, prin raportare la forma în vigoare a legii, nu poate avea decât semnificaţia unui contraargument susţinerea potrivit cu care, prin expunerea de motive ce însoţeşte un proiect de act normativ aflat în consultare publică, se propune simplificarea procesului electoral şi eliminarea regulii majorităţii.

Nefondat este şi argumentul bazat pe existenţa unei interpretări diferite a normelor juridice, în practica administrativă anterioară a Consiliului Superior al Magistraturii.

Aceasta întrucât, pe de o parte, este necontestat în proces faptul că, în precedent, nu a fost criticată o atare interpretare şi aplicare a legii, prin utilizarea mijlocului procedural specific de contestare în procedură administrativ-jurisdicţională pus la îndemână de textul art. 17 alin. (1)-(5), cu atât mai puţin nu a fost valorificată calea de atac în justiţie, prin exercitarea controlului judecătoresc prevăzut de art. 17 alin. (6) raportat la art. 7 alin. (9).

Pe de altă parte, ar echivala cu o excludere de plano şi o negare a însuşi dreptului la controlul judecătoresc reglementat printr-o lege organică, asupra modalităţii în care organul administrativ-jurisdicţional realizează procesul de interpretare şi aplicare a dreptului, lato sensu.

Mai mult decât atât, a conferi asemenea valenţe juridice unei practici administrative a autorităţii publice ar însemna prejudicierea şi chiar golirea de conţinut a dreptului la contestaţie în instanţă, precum şi nesocotirea sau lipsirea de orice efect a întregii proceduri legale de soluţionare a contestaţiei şi a garanţiilor care o însoţesc, dreptul de acces la justiţie devenind, în consecinţă, unul teoretic şi iluzoriu.

Cât priveşte aspectul că nu este menţionată în calendarul de desfăşurare a turului doi posibilitatea susţinerii candidaturilor în faţa colectivelor de magistraţi, se cuvine observat faptul că această critică a fost invocată pur formal de către contestatoarea I., aşa cum rezultă din susţinerile orale făcute în şedinţă publică şi consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, în sensul că un atare presupus prejudiciu procesual excedează limitelor cadrului procesual configurat în calea de atac pendinte.

În fine, cu referire la jurisprudenţa CEDO, hotărârea din 2 martie 2010 în cauza Grosaru împotriva României, Înalta Curte are în vedere că aceasta a fost pronunţată în circumstanţe factuale fundamental diferite în raport cu cele din litigiul pendinte, neputând fi reţinută vreo similitudine de natura celei pretinse.

Astfel, respectiva procedură internă a vizat un litigiu în materia contenciosului post-electoral, în cadrul căruia reclamantul s-a plâns de refuzul autorităţilor în a-i atribui un mandat de deputat în numele minorităţii italiene cu ocazia alegerilor parlamentare din anul 2000, iar în faţa instanţei europene s-a invocat încălcarea drepturilor garantate de art. 3 din Primul protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (potrivit cu care "Înaltele Părţi Contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu vot secret, în condiţiile care asigură libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ") şi de art. 13 din Convenţie (potrivit cu care "Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta Convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale").

Reţinând încălcarea acestor norme convenţionale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a avut în vedere, ca argument determinant, faptul că nicio instanţă naţională nu s-a pronunţat cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale referitoare la atribuirea mandatului, instanţa supremă respingând ca inadmisibil recursul declarat de reclamant împotriva deciziei Biroului Electoral Central, pe motiv că este definitivă.

Or, spre deosebire de hotărârea CEDO anterior evocată, în litigiul pendinte instanţa supremă este învestită prin lege organică să efectueze controlul judecătoresc de legalitate asupra procedurii de desemnare şi de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, inclusiv din pespectiva modalităţii de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 16 alin. (3) raportat la art. 8 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

Aşadar, în accepţiunea normelor convenţionale, competitorii electorali beneficiază în mod concret şi efectiv de un remediu intern pentru apărarea drepturilor lor subiective, în faţa celei mai înalte instanţe din România, remediu a cărui eficacitate este evidenţiată de însăşi posibilitatea anulării hotărârii Consiliului şi a examinării pe fond a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi, cu referire la organizarea/neorganizarea turului doi al alegerilor.

Ca atare, şi acest motiv de contestaţie este nefondat.

Concluzionând, Înalta Curte reţine că interpretarea şi aplicarea legală a dispoziţiilor incidente, în acord cu considerentele general obligatorii ale deciziei nr. 374/2016 a Curţii Constituţionale, impun necesitatea organizării turului doi al alegerilor pentru al treilea membru judecător de la curţile de apel, al doilea membru judecător de la tribunale, respectiv, pentru identitate de raţiune, al doilea membru procuror de la parchetele de pe lângă tribunale şi membrul procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii, astfel încât constată că sunt întemeiate contestaţiile procurorilor F. şi E. şi, respectiv, neîntemeiate contestaţiile judecătorilor I. şi J..

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată a fi de prisos examinarea şi a motivelor de nelegalitate invocate de contestatorul E. cu privire la modalitatea de desfăşurare a adunărilor generale la unele unităţi de parchet.

II.3. Asupra legalităţii hotărârii secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 2000 din 19 iulie 2022

Reţinând caracterul subsecvent al acestei hotărâri, prin care au fost luate măsurile necesare conform art. 17 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 - în sensul că secţia pentru judecători a stabilit reluarea procedurilor de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii la nivelul curţilor de apel, pentru cel de-al treilea membru, şi al tribunalelor, pentru cel de-al doilea membru şi, totodată, a stabilit candidaţii pentru care se vor relua procedurile de alegere, în ordinea descrescătoare a voturilor obţinute în primul tur de scrutin, respectiv judecătorii I. şi A. la nivelul curţilor de apel şi judecătorii J. şi B. la nivelul tribunalelor -, şi având în vedere argumentele expuse în precedent în baza cărora au fost apreciate ca fiind neîntemeiate contestaţiile judecătorilor I. şi J., ce îşi păstrează valabilitatea şi în privinţa celei din urmă hotărâri atacate, Înalta Curte apreciază neîntemeiate căile de atac exercitate împotriva hotărârii nr. 2000 din 19 iulie 2022.

Raportat tuturor considerentelor expuse, în baza dispoziţiilor art. 17 alin. (6) coroborat cu art. 7 alin. (9) din Legea nr. 317/2004 şi ale art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestaţiile procurorilor E. şi F., va anula în parte hotărârea nr. 113 din 19 iulie 2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 şi, admiţând contestaţiile, va obliga Plenul Consiliului să aprobe buletinul de vot, precum şi calendarul de desfăşurare a turului doi al alegerilor pentru un membru procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii, precum şi pentru cel de-al doilea membru procuror de la parchetele de pe lângă tribunale şi să sesizeze secţia pentru procurori pentru a dispune măsurile ce se impun, în conformitate cu art. 17 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii sus-menţionate. Va respinge contestaţiile judecătorilor I. şi J. împotriva hotărârilor nr. 113 din 19 iulie 2022 şi nr. 2000 din 19 iulie 2022.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., se va dispune obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii la plata către contestatorul F. a cheltuielilor de judecată în sumă de 682,49 RON reprezentând cheltuieli de transport, fiind reţinut caracterul lor real, necesar şi proporţional în baza înscrisurilor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţiile formulate de procurorul E. şi de procurorul F. împotriva Hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi în consecinţă:

Anulează, în parte, hotărârea sus-menţionată, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 şi, admiţând contestaţiile, obligă Plenul Consiliului Superior al Magistraturii să aprobe buletinul de vot, precum şi calendarul de desfăşurare a turului doi al alegerilor pentru un membru procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii, precum şi pentru cel de-al doilea membru procuror de la parchetele de pe lângă tribunale şi să sesizeze secţia pentru procurori pentru a dispune măsurile ce se impun, în conformitate cu art. 17 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Menţine celelalte dispoziţii ale Hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Respinge contestaţiile formulate de judecătorul I. şi de judecătorul J. împotriva Hotărârii nr. 113 din 19 iulie 2022 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi a Hotărârii nr. 2000 din 19 iulie 2022 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii la plata către contestatorul F. a cheltuielilor de judecată în sumă de 682,49 RON.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 iulie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.