Jurisdictional conflict over challenge to government decree extending state of alert: classification as administrative litigation under Law 554/2004 versus civil action for confirmation.

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 04 ianuarie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta OCHR, în numele şi pentru toţi membrii săi, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă şi Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, a solicitat instanţei:

a. să se constate ca pe teritoriul României la momentul respectiv nu se impune menţinerea/prelungirea stării de alertă instituită prin H.G. nr. 394/18.05.2020 şi prelungită succesiv prin H.G.-uri cu câte 30 zile până la momentul respectiv.

b. să se constate că starea de alertă trebuie ridicată de îndată ce numărul de cazuri de îmbolnăvire scade şi nu mai prezintă riscul epidemiologic prognozat.

c. să se constate că Hotărârea de Guvern este un act unilateral cu caracter normativ emis în regim de putere publică în vederea executării legii, neputând însă să o substituie şi să emită pe această cale norme cu putere de lege, deoarece ar trece în atribuţiile legislative ale Parlamentului.

d. Să se constate că pe teritoriul României impunerea condiţiei de a fi sănătos pentru exercitarea unor drepturi/libertăţi fundamentale constituie o încălcare flagrantă a preambulului şi a art. 1 şi 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, a art. 1 din convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 15 alin. (1) din Constituţia României.

În drept, au fost invocate dispoziţiile din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Constituţia României, Legea 24/2000, Convenţia CEDO.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin încheierea din data de 2 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a trimis dosarul pentru a fi repartizat la secţia a III-a sau la secţia a IV-a civilă din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

Instanţa a reţinut că, în conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul legii, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

A apreciat că, pentru calificarea unui litigiu ca fiind de contencios administrativ, nu are relevanţă calitatea de autorităţi publice a pârâtelor, ci trebuie determinat dacă, raportat la obiectul cauzei, aceasta are sau nu elemente comune cu obiectul acţiunii judiciare prevăzut de art. 8 din Legea nr. 554/2004.

A constatat că, raportat la natura şi obiectul cauzei, aceasta nu prezintă elemente comune cu tipurile de litigii prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 deoarece, din modul de formulare a petitului cererii de chemare în judecată, cât şi din precizările reclamantei privind natura litigiului cu care a înţeles să învestească instanţa şi temeiul de drept al cererii, reiese că s-a formulat o acţiune în constatare de drept comun.

2.2. Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa civilă nr. 65 F din 16 mai 2022 a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

A constatat intervenit conflictul negativ de competenţă, a suspendat soluţionarea cauzei şi a înaintat dosarul spre soluţionarea conflictului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că, raportat la obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, reclamanta, persoană juridică de drept privat, invocă apărarea unui interes legitim public, contestând oportunitatea unor noi măsuri de prelungire a stării de alertă prin hotărâre de guvern.

În aceste condiţii, natura litigiului face ca acesta să fie de competenţa exclusivă a instanţei de contencios administrativ. În acest sens, instanţa a reţinut şi faptul că stabilirea caracterului civil al cauzei şi al competenţei secţiei civile a curţii de apel ar veni în conflict cu dispoziţiile art. 97 coroborat cu art. 466 şi 483 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul principal acţiunii îl constituie cererea de constatare că pe teritoriul României nu se impune menţinerea/prelungirea stării de alertă, solicitarea de constatare că starea de alertă trebuie ridicată de îndată ce numărul de cazuri de îmbolnăvire scade şi nu mai prezintă riscul epidemiologic prognozat, cererea de constatare că Hotărârea de Guvern este un act unilateral cu caracter normativ emis în regim de putere publică în vederea executării legii, neputând însă să o substituie şi să emită pe această cale norme cu putere de lege, precum şi cererea de constatare că pe teritoriul României impunerea condiţiei de a fi sănătos pentru exercitarea unor drepturi/libertăţi fundamentale constituie o încălcare flagrantă a preambulului şi a art. 1 şi 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, a art. 1 din convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 15 alin. (1) din Constituţia României.

Art. 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ prevede că

"(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral (...) poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. (...) (1^1) Persoanele fizice şi persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat."

Potrivit art. 10 din aceeaşi lege "(1) Litigiile (...) privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (...) se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Cum din cererea de chemare în judecată, precum şi din temeiurile de drept invocate de reclamant se desprinde ideea că, în esenţă, reclamantul se plânge instanţei cu privire la o măsură dispusă printr-o hotărâre de guvern, cere neprelungirea măsurii respective şi critică hotărârea de guvern, ca act unilateral cu caracter normativ, litigiul se încadrează în prevederile sus-citate, fiind de competenţa instanţei de contencios administrativ.

În consecinţă, având în vedere cele expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.