Jurisdiction over regulatory non-response claim assigned to administrative court; Court of Appeal Constanța to hear pilot medical certification dispute.

Şedinţa publică din data de 23 iunie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021 din data de 26 aprilie 2021, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Aeronautică Civila, solicitând obligarea pârâtei la a răspunde cererilor adresate instituţiei la datele de 26 noiembrie 2020, 19 decembrie 2020 şi 31 decembrie 2020, la reluarea procedurii de examinare profesională a reclamantei, la a permite efectuarea controlul medical periodic pentru obţinerea certificatului medical Clasa 1/2/LAPL şi obligarea la plata sumei de 150.000 euro cu titlul de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1500 din 23 septembrie 2021, Tribunalul Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat soluţionarea cererii de chemare în judecată în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 273/CA din data de 16 decembrie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Instanţa a reţinut că reclamanta a sesizat instanţa cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtei la a răspunde cererilor adresate instituţiei la datele de 26.11.2020, 19.12.2020 şi 31.12.2020, la reluarea procedurii de examinare profesională a reclamantei, la a permite efectuarea controlul medical periodic pentru obţinerea certificatului medical Clasa 1/2/LAPL şi obligarea la plata sumei de 150.000 euro cu titlul de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Nu sunt indicate temeiuri de drept din cuprinsul legii contenciosului administrativ, cererea fiind o narare a evenimentelor, fără referire la temeiuri legale.

În privinţa cererilor adresate instituţiei pârâte la datele de 26.11.2020, 19.12.2020 şi 31.12.2020 (ce reprezintă în fapt corespondenţă mail), chiar reclamanta afirmă că nu au urmărit soluţionarea unor drepturi ori contestarea rezultatului examinării, ci obţinerea de informaţii suplimentare.

Astfel, prin cererea din 26.11.2020 se solicită copii ale unor documente, prin cererea din 19.12.2020 se afirmă că nu au fost primite documentele solicitate, reclamanta exprimându-şi îngrijorarea pentru încercarea de discreditare a sa, iar prin cererea din 31.12.2020 reclamanta comunică că nu a primit încă răspuns.

A apreciat instanţa că astfel de solicitări nu pot fi încadrate în prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Reţinându-se obiectul cererii - obligaţie de a face - de a se răspunde unor solicitări de comunicare a unor documente personale, instanţa de contencios administrativ a constatat că nu are competenţa de soluţionare, aceasta aparţinând judecătoriei care urmează a stabili şi temeiul aplicabil.

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, instanţa a considerat că nu a fost sesizată cu o contestaţie asupra respingerii la examinarea practică. Mai mult, prin cerere reclamanta a solicitat reluarea procedurii, adică reexaminarea, cu toate etapele acesteia. A conchis că nici această cererea nu este de competenţa instanţei de contencios administrativ, putând fi încadrată la "obligaţie de a face".

În mod similar, a apreciat, raportat la cel de-al treilea capăt de cerere, că reclamanta nu specifică niciun temei juridic potrivit cu care examinarea medicală nu se poate efectua decât cu permisiunea pârâtei şi în ce formă trebuie exprimată această permisiune, cu atât mai mult cu cât pârâta afirmă că nu are competenţe legate de examinarea medicală, ci numai de examinarea documentelor medicale.

A concluzionat că aceste cereri nu pot fi încadrate în prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu au fost adresate instituţiei pârâte care nu le-a soluţionat, ci direct instanţei de judecată.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 4249/2022 din 28 aprilie 2022, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu de la data de 05 mai 2022 a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa.

A constatat intervenit conflictul negativ de competenţă, a suspendat soluţionarea cauzei şi a înaintat dosarul spre soluţionarea conflictului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, petenta a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea instituţiei publice, care deţine calitatea de pârât, la soluţionarea cererii acesteia, astfel cum i-a fost adresată.

A apreciat incidenţa în cauză a art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. g), art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

A arătat că instanţa nu poate achiesa la considerentele reţinute în cadrul sentinţei civile nr. 273/CA, în sensul că reclamanta nu a urmărit exercitarea unor drepturi, prin cererile adresate pârâtei, ci doar obţinerea de informaţii suplimentare, ceea ce ar determina înlăturarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Aceste aspecte ar viza, cel mult, existenţa sau nu a interesului formulării acţiunii, iar nu necompetenţa instanţei de contencios administrativ.

În cauză, din modalitatea în care a fost formulat petitul cererii de chemare în judecată, instanţa a constatat că rezultă clar temeiul de drept, în baza căruia trebuie stabilită competenţa materială, de soluţionare a cauzei.

Faţă de motivele de fapt şi de drept invocate de reclamantă, instanţa a conchis că sunt incidente art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. g) şi art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Reclamanta a învestit instanţa cu o cererea de chemare în judecată prin care solicită obligarea pârâtei la a răspunde cererilor adresate instituţiei la datele de 26 noiembrie 2020, 19 decembrie 2020 şi 31 decembrie 2020. Prin aceste cereri, reclamanta invocă obţinerea de informaţii suplimentare cu privire la baza legală şi oportunitatea anumitor măsuri luate în ceea ce o privea, criticându-le. Mai solicită reluarea procedurii de examinare profesională, permiterea efectuării controlului medical periodic pentru obţinerea certificatului medical Clasa 1/2/LAPL şi obligarea la plata sumei de 150.000 euro cu titlul de daune morale, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta s-a întemeiat în cuprinsul cererii pe prevederile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public."

Conform art. 2 alin. (1) lit. g) din aceeaşi lege:

"g) instanţă de contencios administrativ, denumită în continuare instanţă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel şi tribunalele administrativ-fiscale;"

Art. 10 alin. (1) şi (3) din aceeaşi lege prevede că:

(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Reclamanta arată, în esenţă, faptul că nu i s-a răspuns la trei cereri, prin intermediul cărora critica anumite măsuri luate împotriva sa. Aceste măsuri au constat în refuzul autorităţii de a efectua examinarea sa medicală, deşi acesteia îi expira certificatul medical, conduita deficientă a examinatorului pe durata verificării competenţelor sale de zbor, refuzul autorităţii de a-i comunica formularul de testare şi raportul întocmit cu această ocazie.

Observând cuprinsul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine că aceasta este circumscris tipurilor de cereri prevăzute de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamanta se plânge de nesoluţionarea unor cereri adresate autorităţii, solicită să i se recunoască un drept pretins, în concret abilitatea de a derula zboruri, precum şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin respectiva conduită.

Având în vedere aceste aspecte, raportat la motivele de fapt şi de drept invocate de reclamantă, Înalta Curte constată că, în cauză, cererea dedusă judecăţii nu este de natură civilă, ci se circumscrie raporturilor de contencios administrativ, fiind aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. g) şi art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 23 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.