Inadmissibility of cassation against appellate decision in property restitution compensation cases under Law No. 165/2013

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2022

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.02.2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2018, reclamantul Primarul Municipiului Caransebeş, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), A. şi B., a solicitat anularea, ca netemeinică şi nelegală, a deciziei de invalidare nr. 17857 din 26 octombrie 2017 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi menţinerea dispoziţiei primarului Municipiului Caransebeş nr. 1667/20.12.2005.

2. Decizia pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1298 din 04 iunie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Primarul Municipiului Caransebeş şi a respins cererea, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 955 A din 11 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia lipsei de interes şi a respins apelul formulat, ca fiind lipsit de interes.

4. Calea de atac declarată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 955 A din 11 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă au declarat recurs pârâţii A. şi B..

În cuprinsul cererii de recurs, recurenţii-pârâţi au solicitat admiterea recursului, susţinând că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incidente dispoziţiile de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În opinia recurenţilor, curtea de apel a refuzat stabilirea adevărului juridic, respingerea cererii de apel, ca fiind lipsită de interes, încălcând principiul general de acces la justiţie, prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin expunerea pe larg a situaţiei de fapt, recurenţii-pârâţi au învederat că cererea administrativă a avut ca obiect terenul în suprafaţă de 1020 mp, expropriat prin Decretul nr. 254/25.04.1973 ce a aparţinut autorilor acestora, pentru care nu s-au acordat despăgubiri şi nici nu poate fi restituit în natură, fiind ocupat de lucrări de sistematizare şi edilitare. Primarul Municipiului Caransebeş a emis în compensaţia pârâţilor dispoziţia nr. x/20.12.2005, iar Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a emis Decizia de invalidare nr. 17857/26.10.201, astfel că, în opinia acestora, au avut interes în formularea apelului, soluţia de admitere a excepţiei lipsei de interes fiind una nelegală.

În concluzie, recurenţii-pârâţi au solicitat instituirea şi respectarea dreptului la un recurs efectiv conform art. 13 din CEDO, apreciind că normele europene invocate în cuprinsul cererii de recurs sunt superioare, în forţă juridică, Legii nr. 165/2013.

4. Procedura de filtru

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că, în opinia raportorului, partea nu are deschisă calea de atac a recursului, recursul fiind formulat împotriva unei decizii definitive, completul de filtru urmând a dispune asupra admisibilităţii în principiu a recursului, din perspectiva legalităţii căii de atac.

Raportul întocmit în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost comunicat părţilor la data de 13 aprilie 2022.

Intimata-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a formulat punct de vedere la recurs, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac raportat la dispoziţiile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, conform cărora hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în raport de excepţia inadmisibilităţii căii de atac, reţinută prin raportul întocmit în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea prin care reclamantul Primarul Municipiului Caransebeş, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), A. şi B., a solicitat anularea, ca netemeinică şi nelegală, a deciziei de invalidare nr. 17857 din 26 octombrie 2017 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi menţinerea Dispoziţiei Primarului Municipiului Caransebeş nr. 1667/20.12.2005.

Cererea a fost formulată la 15 februarie 2018 şi a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania.

Înalta Curte constată că Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 reglementează, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dreptul persoanei îndreptăţite să atace decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, hotărârea tribunalului fiind supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel (art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor).

Conform art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "în cazul în care în acest act normativ nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se menţionează că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară, dispoziţiile alin. (1) fiind incidente şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."

Art. 35 din Legea nr. 165/2013 prevede că:,,(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (…) (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. " .

Coroborând normele enunţate, se constată că hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, a cărui soluţionare intră în competenţa curţii de apel.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul prezentei căi extraordinare de atac este definitivă, purtând această menţiune în dispozitiv, şi nu este susceptibilă de recurs.

Conform principiului legalităţii o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Din coroborarea dispoziţiilor sus evocate, respectiv art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. şi cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din acelaşi cod, rezultă că decizia nr. 955A din 11 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie nu este susceptibilă de recurs, fiind supusă numai apelului.

În raport de argumentele expuse şi de dispoziţii legale enunţate, aplicabile în cauză, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâţii A. şi B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 955A din 11 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2022.