Medical malpractice damages claim: cassation appeal annulled as procedurally null for failing to articulate valid grounds of illegality.

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 13 august 2019 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Institutul Oncologic "Prof. Dr. I. Chiricuţă" Cluj-Napoca, solicitând instanţei să dispună obligarea acestui pârât la plata către reclamantă a sumei de 50.000 €, cu titlu de daune morale, precum şi a sumei de 3.000 RON, cu titlu de daune materiale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1357 şi art. 1373 C. civ.

La 20 septembrie 2019 reclamanta a depus modificare a cererii introductive, prin care a chemat în judecată, pe lângă Institutul Oncologic "Prof. Dr. I. Chiricuţă" Cluj-Napoca şi pe B., solicitând obligarea acestor pârâţi, în solidar, la plata aceloraşi daune morale şi materiale indicate în petitul cererii de chemare în judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 148 din 5 martie 2021, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, unită cu fondul cauzei.

A respins cererea formulată de reclamanta A. împotriva pârâţilor Institutul Oncologic "Prof. Dr. I. Chiricuţă" Cluj-Napoca şi B., având ca obiect acţiune în răspundere civilă delictuală. A respins cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâtul Institutul Oncologic "Prof. Dr. I. Chiricuţă" Cluj-Napoca, împotriva asiguratorului S.C. C. S.A., ca lipsită de obiect şi cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâtul B. împotriva asiguratorului S.C. D. S.A., ca fiind lipsită de obiect. A fost obligată reclamanta să achite pârâtului B. suma de 12.131 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 261/A din 6 octombrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 148 din 5 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Cluj, pe care a menţinut-o. Apelanta-reclamantă a fost obligată să plătească intimatului B. suma de 5.000 RON, cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 261/A din 6 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta A..

Au fost formulate următoarele critici:

Prin hotărârea pronunţată de curtea de apel s-a respins apelul formulat de reclamantă, reţinându-se, în esenţă, în motivare că nu sunt îndeplinite cele trei condiţii ale răspunderii civile delictuale, respectiv: nu există faptă ilicită, nu există culpă şi nici prejudiciu, pe cale de consecinţă neexistând nici raport de cauzalitate.

Instanţele de apel au aplicat greşit prevederile legale din materia răspunderii civile delictuale. Potrivit art. 1357 C. civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârşită cu vinovăţie este obligat să îl repare, iar la alin. (2) al aceluiaşi articol se arată că autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

Inexistenţa faptei ilicite a fost reţinută greşit, deoarece fapta ilicită este reprezentată de diagnosticul greşit. Acordarea sau neacordarea chimioterapiei este subsecventă acestui moment, iar scuza prezentată de martori şi reţinută de instanţele de fond, în sensul că tratamentul chimioterapeutic postoperator ar fi fost oricum recomandat, nu trebuie să facă obiectul analizei instanţei în ceea ce priveşte existenţa sau inexistenţa faptei ilicite.

Instanţa s-a raportat eronat la declaraţiile martorilor, care au susţinut că diagnosticul greşit ar fi scuzabil, raportat la împrejurarea că pârâtul B. nu a fost "supraspecializat" în domeniul tumorilor ovariene. Instanţa trebuia să observe că pârâtul îşi invocă propria culpă în apărare, contrar principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Normele de drept material au fost aplicate greşit, întrucât, potrivit doctrinei, faptele ilicite sunt conduite ale omului prin care se încalcă normele imperative ale dreptului, acţiunea sau inacţiunea contrară legii care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane. Pornind de la această definiţie, recurenta a considerat că instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea art. 1.357 C. civ.

În ceea ce priveşte vinovăţia, potrivit art. 1357 alin. (2) C. civ., pârâtul B. răspunde pentru cea mai uşoară culpă. Recurenta a apreciat că stabilirea unui diagnostic greşit, care a dus la suportarea unor şedinţe de chimioterapie reprezintă o faptă ilicită săvârşită din culpă, prin urmare şi această condiţie este îndeplinită.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, recurenta a arătat că prejudiciul constă în suportarea consecinţelor şedinţelor de chimioterapie (căderea părului, umflarea membrelor superioare, stresul şi presiunea psihică la care a fost supusă).

Recurenta a susţinut că este îndeplinită şi cea de-a patra condiţie a răspunderii civile delictuale, deoarece între fapta ilicită, constând în stabilirea unui diagnostic greşit, şi prejudiciul suferit, respectiv suportarea şedinţelor de chimioterapie, există raport de cauzalitate, motiv pentru care instanţa de apel a încălcat prevederile C. civ. în materia răspunderii civile delictuale.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 25 noiembrie 2021, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 5.

Înalta Curte a stabilit termen de judecată la 16 iunie 2022, în vederea soluţionării recursului, când a rămas în pronunţare asupra excepţiei nulităţii recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din acelaşi cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stipulează că recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Se constată că aspectele dezvoltate de recurenta-reclamantă în cuprinsul cererii de recurs vizează îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, fiind astfel criticată temeinicia deciziei recurate, iar nu nelegalitatea acesteia.

Astfel, deşi au fost invocate dispoziţiile art. 1.357 C. civ., în dezvoltarea motivelor de recurs au fost analizate condiţiile răspunderii civile delictuale, recurenta-reclamantă susţinând că în mod greşit instanţa de apel nu a reţinut existenţa faptei ilicite, raportat la declaraţiile martorilor.

Pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textului de lege, aşa cum a procedat recurenta, întrucât condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor imputate instanţei, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept.

Înalta Curte reţine că prezentarea nemulţumirilor cu privire la stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probelor administrate nu se constituie în critici de nelegalitate, dat fiind că recursul este o cale de atac nedevolutivă, care nu presupune rejudecarea fondului pricinii.

Aceeaşi concluzie se impune şi cu privire la susţinerea în sensul că instanţa de fond trebuia să observe că pârâtul B. şi-a invocat propria culpă în apărarea intereselor sale, în condiţiile în care recurenta-reclamantă precizează că martorii au susţinut că diagnosticul greşit ar fi oarecum scuzabil.

Recurenta-reclamantă a invocat în mod formal că normele de drept material au fost aplicate greşit, întrucât în dezvoltarea acestei critici a redat definiţia faptei ilicite, fără să arate în ce mod instanţa de apel ar fi interpretat sau aplicat greşit dispoziţiile art. 1.357 C. civ. faţă de raportul juridic dedus judecăţii.

O altă critică priveşte vinovăţia, prin intermediul căreia s-a apreciat că stabilirea unui diagnostic greşit, care a dus la suportarea unor şedinţe de chimioterapie reprezintă o faptă ilicită săvârşită din culpă, prin urmare şi această condiţie este îndeplinită, iar potrivit art. 1357 alin. (2) C. civ. pârâtul B. ar trebui să răspundă pentru cea mai uşoară culpă.

Nici această critică nu poate fi circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu relevă modul în care dispoziţiile legale menţionate ar fi fost aplicate greşit de către instanţa de apel, ci reprezintă, mai degrabă, argumente pentru care soluţia este neîntemeiată.

O altă critică privitoare la situaţia de fapt stabilită în speţă a fost expusă cu privire la prejudiciul invocat de recurenta-reclamantă, precum şi în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu.

Încălcarea prevederilor C. civ. în materia răspunderii civile delictuale a fost invocată şi raportat la împrejurarea condiţia legăturii de cauzalitate, recurenta susţinând că este îndeplinită şi cea de-a patra condiţie a răspunderii civile delictuale. Or, nu se poate reţine că această critică este subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în condiţiile în care se critică modul în care instanţa a apreciat că este sau nu îndeplinită şi această condiţie a răspunderii civile delictuale.

Înalta Curte observă că nu au fost prezentate critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, în raport cu prevederile art. 489 alin. (3), Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului.

Faţă de soluţia pronunţată, având în vedere dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe reclamanta A. la plata sumei de 500 RON către intimatul-pârât B., cu titlu de cheltuieli de judecată reduse în conformitate cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ., raportat la circumstanţele cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 261/A din 6 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe reclamanta A. la plata sumei de 500 RON către intimatul-pârât B., cu titlu de cheltuieli de judecată reduse.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2022.