Second motion to set aside barred as inadmissible; property and tort ruling left standing.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Civil Section I) rejected as inadmissible the claimant’s motion to set aside (contestație în anulare) against its own decision no. 20 of 13 January 2021, which had dismissed the claimant’s appeal on the merits of a property and tort dispute; the challenged decision thus remains in force. The claimant alleged procedural irregularities—defective service of process on the opposing party, failure to examine new evidence or the merits, and failure to stay proceedings pending a request for case transfer and a related tort claim. The Court held that under Article 321 of the Civil Procedure Code, a second motion to set aside is barred for grounds that existed at the time of the first such motion; the claimed defective citation arose from the original appeal proceedings and could have been raised in the earlier motion to set aside (filed on 14 January 2021), so the subsequent motion (filed 15 March 2021) was inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 318 C. proc. civ, art. 321 C. proc. civ, art. 317 C. proc. civ; Second motion to set aside barred as inadmissible; property and tort ruling left standing: 20 of 13 January 2021, which had dismissed the claimant’s appeal on the merits of a property and tort dispute; the challenged decision thus remains in force. The claimant alleged procedural irregularities—defective service of process on the opposing party, failure to examine new evidence or the merits, and failure to stay proceedings pending a request for case transfer and a related tort claim. The Court held that under Article 321 of the Civil Procedure Code, a second motion to set aside is barred for grounds that existed at the time of the first such motion; the claimed defective citation arose from the original appeal proceedings and could have been raised in the earlier motion to set aside (filed on 14 January 2021), so the subsequent motion (filed 15 March 2021) was inadmissible.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedApplied in the dispositive to reject the contestation as inadmissible because the grounds existed at the time of the first contestation.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 15 martie 2021, A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 20 din 13 ianuarie 2021 pronunţată de această instanţă în dosarul nr. x/2011.
În motivarea căii extraordinare de atac promovate, s-a arătat că procedura de citare a intimatei B. pentru judecarea recursului nu a fost îndeplinită conform cerinţelor legale, deoarece această parte a fost citată la domiciliul/reşedinţa contestatoarei, unde intimata nu locuieşte, şi la sediul avocatului C., care nu o reprezintă în cauză.
Contestatoarea a mai susţinut că judecarea cauzei nu s-a făcut pe fond, nu au fost cercetate probele noi depuse de aceasta în primă instanţă, apel şi recurs în dosarul nr. x/2011.
De asemenea, a mai invocat că instanţa nu a dispus suspendarea cauzei, deşi la termenul din 9 decembrie 2020 a solicitat suspendarea motivat de necesitatea soluţionării cererii de strămutare a dosarului la secţia a II-a civilă, precum şi faţă de existenţa dosarului nr. x/2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, având ca obiect atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei B., cu termen la 16 aprilie 2021.
Contestatoarea a mai precizat că este proprietara imobilului situat în Bucureşti, iar intimata B. este proprietara imobilului situat în Bucureşti, Bulevardul x.
Totodată, a menţionat că interesul său constă în soluţionarea corectă a dosarului nr. x/2011, cu luarea în considerare a tuturor înscrisurilor, inclusiv a celor două hotărâri judecătoreşti ulterioare pronunţării revizuirii.
Pentru aceste motive, contestatoarea a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, cu consecinţa anulării deciziei nr. 20 din 13 ianuarie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2011 şi stabilirii unui termen pentru judecarea recursului.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 317-321 C. proc. civ.
Analizând aspectele deduse judecăţii, Înalta Curte constată inadmisibilitatea contestaţiei în anulare formulate împotriva deciziei nr. 20 din 13 ianuarie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2011, pentru următoarele motive:
Prin decizia nr. 20 din 13 ianuarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1409 A din 4 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Prin contestaţia în anulare formulată în cauză la 15 martie 2021 au fost expuse următoarele motive de anulare a deciziei anterior menţionate: - nelegalitatea procedurii de citare a intimatei B. la judecarea recursului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2011; - judecarea cauzei nu s-a făcut pe fond, nu s-au cercetat probele noi depuse; - instanţa nu a dispus suspendarea cauzei, deşi această măsură a fost motivată de necesitatea soluţionării cererii de strămutare a dosarului la secţia a II-a civilă, precum şi de existenţa dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, având ca obiect atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei B..
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, prin intermediul căreia se poate obţine, în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege, anularea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea unor norme procedurale, cazurile în care poate fi promovată fiind prevăzute de dispoziţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
Analizând contestaţia în anulare exercitată de contestatoarea A., Înalta Curte constată că singurele critici admisibile din perspectiva dispoziţiilor art. 317-318 C. proc. civ. sunt cele care privesc pretinsa nelegală citare a intimatei B. la judecarea recursului ce a format obiectul dosarului nr. x/2011, celelalte susţineri neavând legătură cu neregulile procedurale prevăzute de textele menţionate drept motive de contestaţie în anulare.
Verificând actele dosarului, Înalta Curte observă că prin procesul-verbal de repartizare aleatorie, în urma verificărilor efectuate în sistemul ECRIS în aplicarea prevederilor art. 1071 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor, s-a menţionat că în cadrul secţiei I a fost pronunţată decizia nr. 263 din 10 februarie 2021, având ca obiect contestaţia în anulare împotriva deciziei pronunţate în dosarul nr. x/2011.
Analizând motivul de contestaţie în anulare invocat, respectiv nelegala citare a intimatei B. la judecarea recursului declarat în dosarul nr. x/2011, Înalta Curte reţine că sunt incidente dispoziţiile art. 321 C. proc. civ., care reglementează o condiţie de admisibilitate cu aplicabilitate generală, atât în privinţa contestaţiei în anulare de drept comun, cât şi în a celei speciale, fără a avea relevanţă motivul pe care se întemeiază această cale de atac.
În conformitate cu textul legal menţionat, nu se poate face o nouă contestaţie pentru motive ce au existat la data celei dintâi.
Aşadar, după respingerea unei prime contestaţii, nu se mai poate face o a doua cerere pentru motive care puteau fi invocate în prima contestaţie. Numai motive noi, ivite ulterior, justifică dreptul la o a doua contestaţie, iar o nouă contestaţie nu poate fi primită indiferent dacă partea a cunoscut sau nu dacă motivele existau la data când a fost făcută prima contestaţie.
Înalta Curte reţine că prezenta contestaţie în anulare a fost declarată la 15 martie 2021, ulterior soluţionării primei contestaţii în anulare împotriva deciziei nr. 20 din 13 ianuarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Analizând incidenţa condiţiei de inadmisibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 321 C. proc. civ., se constată că motivul invocat de contestatoare - nelegala citare a intimatei B. - exista la data când a fost exercitată contestaţia în anulare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021, respectiv 14 ianuarie 2021.
Înalta Curte constată că o astfel de neregulă de natură procedurală putea fi invocată în prima contestaţie în anulare, din moment ce actele de procedură privind citarea părţilor la soluţionarea recursului ce a format obiectul dosarului nr. x/2011 se regăseau la dosar şi chiar puteau fi analizate de către contestatoare la data formulării primei contestaţii. În consecinţă, rezultă că partea avea obligaţia de a invoca toate motivele care justificau cercetarea şi admiterea căii extraordinare de atac, având în vedere că motivele vizând nelegala citare, prevăzute de art. 317 C. proc. civ., care ar fi putut deschide calea contestaţiei în anulare, preexistau declarării acesteia, încă de la momentul pronunţării hotărârii definitive.
Faţă de aceste considerente, în aplicarea prevederilor art. 321 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 20 din 13 ianuarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2011.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2022.