Revision of 2009 judgment denied; newly found 1934 deed fails to overturn final ruling as document was obtainable with due diligence.

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă la 24 iulie 2020, revizuenţii A. S.R.L., B., C., D., E., F. şi G. au formulat în contradictoriu cu intimatul Oraşul Buşteni - prin primar, cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 112 din 27 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În drept, cererea de revizuire se întemeiază pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată asupra cererii de revizuire

Prin decizia nr. 2230 din 16 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins cererea de repunere pe rol formulată de revizuentă, a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de intimat şi a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de recurs

Prin decizia nr. 1599 din 15 septembrie 2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

4. Hotărârea pronunţată în rejudecare

Prin decizia nr. 642 din 3 martie 2022 Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins cererea de revizuire a deciziei nr. 112 din 27 mai 2009, formulată de revizuenta A. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul Oraşul Buşteni - prin primar, ca nefondată.

La termenul de judecată din 3 februarie 2022 s-a luat act că nu se insistă în soluţionarea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei capacităţii procesuale a Primăriei Oraşului Buşteni şi a lipsei capacităţii procesuale a acestei structuri invocate iniţial pe cale de întâmpinare.

La acelaşi moment procesual s-a respins excepţia de tardivitate a formulării cererii de revizuire, excepţia lipsei calităţii procesuale active a revizuentei persoană juridică, excepţia lipsei de interes a revizuentei S.C. A. S.R.L. şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, a persoanei care a semnat cererea de revizuire, toate invocate pe cale de întâmpinare. Totodată, curtea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a revizuenţilor persoane fizice, invocată din oficiu pentru consideraţiile expuse în aceeaşi încheiere. S-a luat act de renunţarea la cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privitor la interpretarea sintagmei "care evocă fondul hotărârii" în cazul hotărârilor de apel.

Curtea, analizând, în rejudecare, după casarea cu trimitere, cererea de revizuire prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente a reţinut următoarele:

S-a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile stipulate de dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. pentru următoarele argumente:

Nu este suficientă descoperirea ulterior judecăţii a unor acte noi, determinante, ci este necesar ca, faptul nedescoperirii înscrisurilor noi să fie ori consecinţa ascunderii acestora de partea potrivnică - ipoteză neinvocată în speţă, ori a existenţei unor împrejurări de fapt care să fi împiedicat descoperirea şi care să fi fost mai presus de voinţa părţii, cu alte cuvinte este vorba de imposibilitate absolută de înfăţişare.

În cauză, înscrisul nou este reprezentat de actul de vânzare-cumpărare autentificat prin procesul-verbal nr. x din 12 februarie 1934 de Judecătoria Mixtă Sinaia, care s-a aflat şi se află în păstrarea Arhivelor Naţionale - Serviciul Judeţean Prahova.

De vreme ce calitatea de detentor a înscrisului aparţine unei instituţii publice, contestatorii din litigiul soluţionat prin decizia ce face obiectul revizuirii, revizuenta preluând situaţia juridică a acestora în baza clauzelor contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 13 februarie 2019 de H., I., puteau procura şi înfăţişa respectivul act în cadrul procedurii judiciare finalizate prin decizia nr. 112 din 27 mai 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În ceea ce priveşte susţinerile revizuentei în sensul că şi autorii acesteia ar fi făcut demersuri la Arhivele Naţionale, fără a primi vreun răspuns, curtea a reţinut în primul rând, că singura dovadă în acest sens este înscrisul aflat la dosar apel.

Simpla împrejurare că, la un moment dat, apărătorul apelanţilor s-ar fi adresat cu atare solicitare nu este suficientă pentru a dovedi imposibilitatea de prezentare în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., care trebuie să fie una insurmontabilă, asociată forţei majore.

Astfel, în situaţia în care instituţia publică ar fi refuzat să furnizeze relaţiile sau ar fi rămas în pasivitate, împrejurări nedovedite, contestatorii aveau la îndemână mijloace juridice de procurare.

Curtea a apreciat că nu este îndeplinită condiţia ca înscrisul invocat să nu fi putut fi folosit în procesul în care a fost pronunţată hotărârea atacată, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

Ca atare, nu s-a mai procedat la analizarea celorlalte condiţii, de vreme ce lipsa uneia dintre acestea face ca cererea de revizuire să nu poată fi primită.

5. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 642 din 3 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs revizuenta A. S.R.L..

Au fost formulate următoarele critici:

Din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ., s-a invocat nelegalitatea parţială a deciziei recurate, deoarece instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod. Au fost încălcate principiul contradictorialităţii şi dreptul la un proces echitabil, având în vedere că nu a fost pusă în discuţia părţilor împrejurarea privind pretinsa lipsă a răspunsului Arhivelor Naţionale, care ar fi putut fi clarificată de revizuentă dacă ar fi făcut obiectul dezbaterilor.

În dezvoltarea primului motiv de recurs s-a susţinut şi încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., dat fiind că instanţa nu a stăruit în clarificarea situaţiei de fapt şi nu a verificat toate susţinerile şi dovezile din dosar, deşi a avut la dispoziţie mijloace probatorii care să conducă la aflarea adevărului.

Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a criticat că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât a fost avută în vedere o premisă greşită, respectiv că revizuenta ar fi susţinut că Arhivele nu au transmis niciun răspuns la solicitarea J., când de fapt aceasta a argumentat că instituţia nu a transmis actul de proprietate.

Instanţa a reţinut că revizuenţii puteau procura actul de proprietate, această concluzie fiind străină de natura cauzei şi contrazisă de probatoriul administrat în cauză.

În continuare, recurenta-revizuentă a expus aspecte de fapt relevante, cu privire la care consideră că nu au fost valorificate de curtea de apel. Au precizat că din adresa din 12 martie 2008 rezultă că reclamanţii au formulat adrese cu maximă diligenţă, inclusiv la singura autoritate care deţinea înscrisul. Faţă de aceste aspecte de fapt, au apreciat că raţionamentul curţii de apel a pornit de la o premisă faptică eronată, străină de natura cauzei.

A concluzionat acest argument în sensul că răspunsul primit de la Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Prahova a fost negativ, deoarece au fost informaţi că imobilul proprietatea B., respectiv K. nu figurează în evidenţele deţinute de această instituţie, motiv pentru care revizuenţii au avut o conduită diligentă.

Motivele deciziei atacate sunt contradictorii, de vreme ce instanţa a reţinut că înscrisul putea fi procurat şi înfăţişat, dar pe de altă parte nu a menţionat că instituţia publică la care face referire nu a emis în mod benevol documentul în anul 2008, în ciuda faptului că a fost solicitat expres de partea interesată.

Caracterul contradictoriu mai priveşte şi împrejurarea că instituţia publică nu a refuzat să furnizeze relaţiile, ci a emis adresa nr. x/2008, în care a menţionat că în evidenţele pe care le deţine nu figurează dosarul imobilului proprietatea B., respectiv K..

Recurenta a subliniat că nu poate accepta această contradicţie logică de argumentare şi raţionament juridic, având în vedere că obiectul litigiului este un drept de proprietate, pe care Oraşul Buşteni evită în continuare să îl recunoască.

Insuficienta motivare a deciziei atacate rezultă din neanalizarea argumentului revizuentei privind identitatea dintre persoanele care au semnat adresele de răspuns. De asemenea, curtea nu a arătat de ce a înlăturat argumentul revizuentei privind modalitatea în care au acţionat reclamanţii şi faptul că răspunsurile Arhivelor Naţionale sunt concludente în a exclude orice culpă a revizuenţilor.

Prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a criticat că instanţa a schimbat natura, realitatea obiectivă, respectiv înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al răspunsului emis de Arhivele Naţionale în 2008. Existenţa răspunsului emis de această instituţie, prin care se specifică expres că nu deţine actul de proprietate conduce la aprecierea eronată a lipsei răspunsului, din care instanţa derivă culpa revizuentei.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susţinut că hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Împrejurarea mai presus de voinţa părţilor, ce a împiedicat înfăţişarea înscrisului, nu poate fi subsumată ori asimilată forţei majore, cu excluderea culpei instituţiei publice ce deţinea înscrisul solicitat.

S-a arătat că art. 322 C. proc. civ. a fost aplicat greşit şi în mod prejudicios pentru revizuentă, fiind interpretată greşit sintagma "înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor". Aplicabilitatea textului legal a fost limitată doar la cazurile în care s-ar constata o forţă majoră.

Contrar interpretării curţii de apel, aprecierea caracterului de a fi mai presus de voinţa părţilor a împrejurării trebuie realizată prin raportare la orice circumstanţă faptică ce rezultă din actele dosarului, iar nu doar în considerarea forţei majore, nereglementată expres de art. 322 C. proc. civ.

Recurenta-revizuentă a apreciat că, în speţă, imposibilitatea de prezentare a actului de proprietate a survenit pe fondul nefurnizării actului de proprietate de către Arhivele Naţionale şi a comunicării răspunsului din adresa nr. x/2008.

Instanţa a restrâns în mod nepermis posibilitatea revizuenţilor de a uza de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., reţinând că aceştia puteau procura şi înfăţişa înscrisul respectiv în cadrul procedurii judiciare finalizate prin decizia nr. 112 din 27 mai 2099, fără a indica demersul legal pe care revizuenţii puteai să îl efectueze.

O altă critică vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., recurenta-revizuentă invocând că motivarea deciziei atacate cuprinde circumstanţe faptice străine de natura cauzei, în ciuda faptului că aceasta a realizat toate demersurile pentru a i le aduce la cunoştinţă. Nerespectând prevederile art. 129 C. proc. civ., instanţa s-a pronunţat fără a dispune ca părţile să completeze probatoriul, fără a pune în discuţie necesitatea administrării altor probe, fără a pune în discuţie aspectele sau împrejurările de fapt utile pentru soluţionarea cauzei, cum ar fi fost acea circumstanţă privind lipsa unui răspuns al Arhivelor, precum şi fără a solicita explicaţii cu privire la existenţa/inexistenţa unii răspuns iniţial al acestei instituţii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

6. Apărările formulate în cauză

La 9 iunie 2022, în termen legal, intimatul Oraşul Buşteni, prin primar, a comunicat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi, în consecinţă, menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei recurate.

A susţinut, în esenţă, că soluţia de respingere a cererii de revizuire este legală, având în vedere că pentru incidenţa dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu este suficientă descoperirea ulterioară judecăţii a unor acte noi, ci este necesar ca faptul nedescoperirii înscrisurilor noi să fie ori consecinţa ascunderii acestora de partea potrivnică - ipoteză neinvocată în speţă, ori a existenţei unor împrejurări de fapt care să fi împiedicat descoperirea şi care să fie mai presus de voinţa părţii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a criticat că instanţa învestită cu cererea de revizuire a încălcat principiul contradictorialităţii şi dreptul la un proces echitabil, deoarece nu a pus în discuţia părţilor împrejurarea privind pretinsa lipsă a răspunsului Arhivelor Naţionale, care ar fi putut fi clarificată dacă ar fi făcut obiectul dezbaterilor.

Critica nu poate fi primită.

Aceste susţineri nu constituie un aspect care să fie pus în dezbaterea contradictorie a părţilor, întrucât reprezintă raţionamentul instanţei asupra îndeplinirii condiţiilor reglementate de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., asupra cărora a fost învestită să se pronunţe prin cererea de revizuire. Astfel, în aprecierea condiţiei relative la imposibilitatea părţii mai presus de voinţa sa de a prezenta înscrisul nou (actul de vânzare-cumpărare), instanţa de revizuire a analizat inclusiv susţinerile revizuentei privind răspunsurile primite de la Arhivele Naţionale, formându-şi convingerea pe baza probelor administrate, fără ca această chestiune să mai poată fi examinată în recurs.

În dezvoltarea primului motiv de recurs s-a susţinut că instanţa nu a stăruit în clarificarea situaţiei de fapt şi nu a verificat toate susţinerile şi dovezile din dosar, deşi a avut la dispoziţie mijloace probatorii care să conducă la aflarea adevărului, recurenta apreciind că au fost încălcate dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. Nerespectând aceste prevederi, prin critica finală, recurenta-revizuentă a arătat că instanţa s-a pronunţat fără a dispune ca părţile să completeze probatoriul, fără a pune în discuţie necesitatea administrării altor probe, fără a pune în discuţie aspectele sau împrejurările de fapt utile pentru soluţionarea cauzei, cum ar fi fost acea circumstanţă privind lipsa unui răspuns al Arhivelor Naţionale, precum şi fără a solicita explicaţii cu privire la existenţa/inexistenţa unii răspuns iniţial al acestei instituţii.

Înalta Curte constată că aceste critici vizează modul în care au fost apreciate probele administrate în cauză, iar nu respectarea prevederilor art. 129 C. proc. civ., motiv pentru care nu pot fi subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în condiţiile în care aprecierea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt constituie atributul instanţelor de fond, iar în recurs pot fi supuse analizei numai motive de nelegalitate.

Criticile expuse din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt nefondate.

Nu se poate reţine că hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii, deoarece instanţa ar fi avut în vedere o premisă greşită, respectiv că Arhivele Naţionale nu au transmis niciun răspuns la solicitarea J., când de fapt recurenta-revizuentă a argumentat că instituţia nu a transmis actul de proprietate.

Aceasta, deoarece contradicţia la care se referă motivul de casare trebuie să fie una de natură să conducă spre concluzia că hotărârea este practic nemotivată, asemenea situaţii întâlnindu-se atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele netemeinicia, sau hotărârea să cuprindă constatări de fapt distincte şi contradictorii care fac imposibilă aplicarea textelor de lege reţinute.

Pe de altă parte, în raport cu cele două motive de recurs analizate mai-sus, Înalta Curte notează că rolul judecătorului nu este acela de a dispune probe, întrucât rolul său activ nu trebuie să afecteze dreptul de disponibilitate al părţilor, iar în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii. Totodată, dispoziţiile legale invocate de recurentă nu pot fi interpretate în sensul că rolul activ al judecătorului presupunea, în cauză, obligaţia de a repunere pe rol a cauzei pentru a pune în discuţia părţilor pretinsa lipsă a răspunsului Arhivelor Naţionale.

Nu poate fi reţinută incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nici în ceea ce priveşte critica în sensul că este străină de natura cauzei şi contrazisă de probatoriul administrat concluzia instanţei că revizuenţii puteau procura actul de proprietate.

Înalta Curte notează că aceste critici reprezintă, în realitate, nemulţumirea recurentei-revizuente cu privire la temeinicia soluţiei de respingere a cererii de revizuire. În dezvoltarea acestor critici, recurenta-revizuentă a expus aspecte de fapt, ce nu pot fi analizate de instanţa de recurs, având în vedere că acestea nu vizează nelegalitatea hotărârii recurate.

De asemenea, pentru acelaşi argument se respinge şi critica privind răspunsul negativ primit de la Arhivele Naţionale - Direcţia Judeţeană Prahova, în sensul că imobilul proprietatea B., respectiv K. nu figurează în evidenţele deţinute de această instituţie.

Astfel, susţinând o apreciere eronată a probatoriului cu referire la imposibilitatea de prezentare a înscrisului nou, recurenta-revizuentă solicită practic schimbarea raţionamentului juridic al instanţei, care stă la baza hotărârii atacate cu revizuire. Cu alte cuvinte, argumentele recurentei dezvoltă o contraargumentaţie în raport cu considerentele hotărârii atacate.

Nu se verifică contradictorialitatea nici faţă de susţinerea că instanţa nu a menţionat că instituţia publică nu a emis în mod benevol documentul în anul 2008, în ciuda faptului că a fost solicitat expres de partea interesată, deoarece şi prin această critică se urmăreşte interpretarea înscrisurilor administrate în faţa curţii de apel.

Înalta Curte notează că nu există o contradicţie între argumentele expuse de instanţă în susţinerea soluţiei de respingere a cererii de revizuire. Ceea ce invocă recurenta-revizuentă este, de fapt, dezacordul faţă de soluţia pronunţată, fiind totodată nemulţumită că instanţa nu a achiesat la argumentele sale şi la probele propuse de aceasta.

Cum funcţia recursului nu este aceea de a conduce la reevaluarea fondului cauzei, hotărârea atacată prin intermediul recursului nu poate fi criticată în raport cu materialul probator administrat în faţa instanţei de revizuire, aşa cum pretinde recurenta.

Nici insuficienta motivare a deciziei atacate nu se confirmă, întrucât potenţiala lipsă a unui răspuns al instanţei la fiecare argument al părţii nu echivalează cu lipsa motivării.

Astfel, faţă de motivul de revizuire invocat, Înalta Curte observă că instanţa a analizat condiţiile stipulate de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., cu precădere fiind apreciat dacă partea s-a aflat în imposibilitatea prezentării înscrisului în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Din perspectiva Înaltei Curţi, în considerentele deciziei recurate se regăsesc argumentele pentru care curtea de apel a constatat că revizuirea întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ. este nefondată, astfel că hotărârea respectă exigenţele de motivare, relevând în mod coerent argumentele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei.

Pe un alt palier de analiză, Înalta Curte reţine că nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul căruia s-a criticat că instanţa a schimbat natura, realitatea obiectivă, respectiv înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al răspunsului emis de Arhivele Naţionale în 2008.

Această critică reprezintă o simplă afirmaţie a recurentei-revizuente, neînsoţită de argumente juridice, mai ales că priveşte un înscris pe care partea îl invocă în favoarea sa, respectiv răspunsul emis de Arhivele Naţionale în 2008, fără ca acesta să reprezinte actul juridic dedus judecăţii, şi anume actul de vânzare-cumpărare autentificat prin procesul-verbal nr. x din 12 februarie 1934 de Judecătoria Mixtă Sinaia.

Nefondate sunt şi criticile recurentei subsumate dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care s-a susţinut aplicarea greşită a art. 322 pct. 5 din acelaşi cod, respectiv interpretarea greşită a sintagmei "înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor".

Instanţa de revizuire a ajuns la concluzia corectă că nu este incidentă ipoteza prevăzută de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece nu constituie motiv de revizuire descoperirea oricăror acte, ci numai a acelora reţinute de partea potrivnică sau a celor ce nu au putut fi produse din cauza forţei majore, iar această condiţie nu este îndeplinită dacă înscrisul putea fi obţinut de la Arhivele Naţionale. Câtă vreme recurenta-revizuentă a obţinut totuşi, ulterior judecăţii litigiului, înscrisul pe care îl opune în cererea de revizuire ca fiind înscris nou, rezultă că aceasta s-a aflat într-o împrejurare mai presus de voinţa sa, care să o fi împiedicat să valorifice actul de vânzare-cumpărare cu ocazia cercetării judecătoreşti.

Prezentarea unui înscris nou în absenţa dovedirii împrejurărilor excepţionale care au împiedicat partea să îl înfăţişeze în cadrul procesului nu este suficientă pentru retractarea unei hotărâri pe calea extraordinară a revizuirii, întrucât stabilitatea şi puterea de lucru judecat de care ar trebui să se bucure hotărârile ar deveni astfel lipsite de eficienţă.

În acest context, trebuie reamintit că instanţa de contencios european a drepturilor omului a statuat în mod constant, în jurisprudenţa sa, că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, nu se poate transforma într-un apel/recurs deghizat, prin care să se tindă la obţinerea unei rejudecări a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumţiei de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătoreşti irevocabile şi principiului securităţii raporturilor juridice (Cauza Mitrea contra României, Hotărârea din 29 iulie 2008).

Aşadar, în lipsa unei circumstanţe substanţiale şi imperative, de natură să justifice redeschiderea procesului judecat irevocabil, admiterea unei contestaţii în anulare sau a unei revizuiri, constituie o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice şi, prin aceasta, o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Pentru argumentele expuse, constatând că înscrisul pe care se întemeiază recurenta-revizuenta nu întruneşte cerinţele reglementate de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că soluţia de respingere a cererii de revizuire este legală.

Fată de cele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 nu sunt incidente, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de recurenta-revizuentă urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 642 din 3 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2022.