Peremption ruling quashed and remanded; compensation claim revived after heir's status postdates six-month deadline

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2018 la data de 22.11.2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003:

1. Să se constate că are calitatea de persoană îndreptăţită la acordarea de despăgubiri băneşti pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ce au aparţinut autorilor săi B. şi C.;

2. Să se stabilească valoarea despăgubirilor ce i se cuvin pentru bunurile ce au aparţinut autorilor săi B. si C., în conformitate cu prevederile Legii nr. 164/2014 şi, pe cale de consecinţă, să se dispună obligarea pârâtei la emiterea hotărârii de despăgubiri în favoarea sa, în conformitate cu Legea nr. 164/2014.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1715 din 05 iulie 2019, Tribunalul Bucureşti - sectia a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A..

Împotriva acestei hotarari a formulat apel reclamanta A..

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Bucureşti

Prin încheierea din data de 22.06.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a dispus suspendarea judecării apelului în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la introducerea în cauză a moştenitorilor defunctei - apelante A..

La data de 04.01.2021, D. a formulat cerere de repunere pe rol, arătând că este unicul moştenitor testamentar al defunctului E., care este unicul moştenitor legal al defunctei apelante A..

Prin decizia nr. 417A din 15 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a constatat perimat apelul declarat de apelanţii-reclamanţi D. şi A. împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamantulul D..

În motivarea cererii de recurs, reclamantul a formulat în esenţă următoarele critici:

- instanţa a comunicat în mod greşit încheierea de suspendare din 22.06.2020 la sediul reprezentantului convenţional al defunctei apelante-reclamante, în condifiile în care acesta, anterior, o înştiinţase că mandatul său de reprezentare a încetat;

- acest aspect are relevanta în ceea ce priveşte modalitatea în care moştenitorii defunctei ar fi putut lua cunoştinţă de această încheiere; în situaţia în care instanţa ar fi comunicat în mod legal încheierea la domiciliul defunctei, moştenitorii săi ar fi putut lua cunoştinţă de acest dosar şi, implicit, să efectueze demersurile necesare pentru indicarea moştenitorilor şi repunerea cauzei pe rol;

- nerespectarea acestei reguli de procedură atrage nulitatea actului de procedură privind comunicarea încheierii de suspendare, ceea ce determină, în final, respingerea excepţiei de perimare;

- pe de altă parte, este greşită modalitatea de calcul privind terrnenul procedural de perimare; ultimul act de procedură a fost reprezentat de încheierea de suspendare din 22 iunie 2020, părtile nefiind prezente la şedinţa în care s-a dispus suspendarea; prin urmare, era necesar ca actul de procedură sa fie comunicat acestora pentru a lua cunoştinţă de măsura dispusă;

- dacă acest ultim act procedural îndeplinit de către instanţă a fost comunicat la 06 iulie 2020, atunci şi terrnenul de perimare curge de la acest moment, deoarece părtile nu aveau cum să cunoască de existenţa încheierii de suspendare decât numai după comunicarea acesteia; prin raportare la această dată (06 iulie 2020) şi la momentul formulării cererii de repunere a cauzei pe rol (04 ianuarie 2021), se poate constata că nu a intervenit perimarea;

- au fost încălcate normele de procedură ce vizează momentul de la care a intervenit dreptul procesual al moştenitorului reclamantei de a solicita introducerea în cauză în această calitate, precum şi repunerea pricinii pe rol; acest drept procesual s-a născut la 22 octombrie 2020, data dobândirii calităţii de moştenitor atât a defunctei apelante-reclamante, cât şi a moştenitorului acesteia, defunctul E., fratele apelantului-reclamant; dacă s-ar avea în vedere acest moment şi data la care s-a formulat cererea de repunere pe rol, termenul de perimare de 6 luni nu ar fi împlinit;

- instanta de apel a ignorat incidenţa în cauză a dispozitiilor art. 418 alin. (3) C. proc. civ. ce reglementeaza întreruperea cursului perimării; apelantul D. a fost împiedicat din cauza unui motiv temeinic justificat de a formula actul procedural de repunere pe rol a cauzei cât timp acesta nu a deţinut calitatea de moştenitor a defunctei apelante-reclamante A., până la aceasta dată având doar un drept de vocaţie succesorală;

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 31.03.2022 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 26.05.2022.

6. Apărările formulate în cauză

Intimata Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003 a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Pe de altă parte, a susţinut că hotărârea de primă instanţă este supusă numai apelului la instanta ierarhic superioară, raportat la prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 9/1998, în forma anterioară modificarilor aduse prin Legea nr. 164/2014, şi la cele ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., recursul declarat în cauză fiind astfel inadmisibil

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiilor şi apărărilor intimatei.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Prin argumentele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea recursului se critică soluţia de constatare a perimării pronunţată de către instanţa de apel în condiţiile în care suspendarea judecăţii în raport de care s-a adoptat o astfel de măsură procesuală s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru indicarea moştenitorilor reclamantei decedate pe parcursul procesului, iar partea interesată să formuleze cerere de redeschidere a procesului a aflat despre existenţa acestuia şi a îndeplinit condiţiile necesare să efectueze acest demers la momente diferite, care - raportate la termenul la care instanţa de apel a apreciat că a intervenit perimarea-, conduce la concluzia că nu era îndeplinit termenul de 6 luni prevăzut de dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ. pentru a constata perimarea apelului.

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu.

Rezultă că perimarea intervine numai dacă în intervalul de timp prevăzut de norma de drept nu s-a săvârşit în cauză niciun act de procedură din cauza lipsei de diligenţă a părţii, care nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.

Aceasta, întrucât perimarea este o sancţiune procedurală a cărei aplicare implică, în cazul în care una dintre părţile din proces a decedat, abandonarea judecăţii, astfel că ea intervine doar în cazul în care moştenitorii părţii decedate lasă procesul în nelucrare timp de 6 luni, din motive care le sunt imputabile.

Stabilirea împrejurărilor de fapt potrivit cărora procesul a fost abandonat, rămânând în nelucrare din motive imputabile succesorilor părţii decedate, este o chestiune de fapt care trebuie dovedită şi motivată.

Pe cale de consecinţă, perimarea nu intervine în cazurile în care judecata nu poate continua din motive neimputabile părţilor litigante ori dacă actele de procedură trebuiau îndeplinite din oficiu de către instanţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în caz de deces al uneia dintre părţi, judecata cauzei se suspendă până la introducerea în cauză a moştenitorilor, reluarea judecării procesului, potrivit dispoziţiilor art. 415 pct. (2) C. proc. civ., urmând a se realiza prin cerere de redeschidere a procesului făcută cu arătarea moştenitorilor.

În consecinţă, revine instanţei de judecată, după repunerea pe rol a cauzei, îndatorirea de a cerceta calitatea de moştenitor a persoanelor indicate prin cererea de redeschidere a judecăţii.

Ţinând seama de aceste consideraţii de principiu în legătură cu regimul juridic al perimării, luând în examinare critica recurentului ce vizează faptul că încheierea de suspendare a judecăţii a fost comunicată, în mod greşit, la sediul reprezentantului convenţional al reclamantei decedate în contextul în care, faţă de decesul acesteia, mandatul avocatului a încetat, se constată că aceasta este neîntemeiată în condiţiile în care potrivit art. 88 alin. (1) C. proc. civ., mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat, ci dăinuieşte până la retragerea lui de către moştenitori.

Referitor la relevanţa comunicării încheierii din data de 22.06.2020, de suspendare a cauzei până la introducerea moştenitorilor, Înalta Curte notează că deşi, de regulă, termenul de perimare curge de la data ultimului act de procedură îndeplinit în cauză, sancţiunea perimării este intrinsec legată de culpa părţii în conducerea procesului.

Aceasta întrucât atâta timp judecata nu poate continua din motive neimputabile succesorului reclamantei, nu se poate constata incidenţa perimării în cauză.

În cauză, reclamanta-apelantă A. a decedat în timpul judecăţii, decesul acesteia având ca efect pronunţarea de către Curtea de Apel, la data de 22.06.2020, a încheierii întemeiate pe dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin care judecata a fost suspendată până la introducerea în cauză a moştenitorilor decedatei.

Această încheiere a fost comunicată la data de 06.07.2020, fiind introdus în cauză E., ca succesor al reclamantei.

E. a decedat el însuşi la data de 13.09.2020, astfel că, prin raportare la acest fapt, în cursul lunii octombrie a anului 2020 a fost finalizată procedura succesorală după acest defunct, unic moştenitor al său fiind actualul recurent D., conform certificatului de moştenitor emis la data de 22.10.2020.

În această calitate a sa, actualul recurent a fost introdus în proces, ca succesor, astfel că exclusiv de la acest din urmă moment împotriva sa a început să curgă termenul de perimare, fiind vădit că mai înainte de dobândirea de către el a calităţii de succesor al defunctului E., recurentul nu putea fi ţinut să intervină în proces şi să facă acte de continuare a judecăţii, căci doar calitatea de moştenitor al lui E. îi conferea asemenea prerogative şi, după caz, îndatoriri.

În consecinţă, în raport cu recurentul termenul de perimare a început să curgă cel mai devreme la data la care acestuia i-a fost atestată, prin certificatul de moştenitor emis la data de 22.10.2020, calitatea de moştenitor al lui E..

A considera că termenul de perimare a început a curge încă de la data de 22 iunie 2020, când s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în considerarea decesului reclamantei - apelante A., are ca efect sancţionarea actualului recurent, deşi, în mod vădit, acesta nu putea acţiona, în sensul îndeplinirii de acte de procedură întreruptive de perimare, decât de la data stabilirii calităţii sale de moştenitor al lui E..

În condiţiile în care, aşa cum s-a arătat mai sus, perimarea sancţionează lipsa prelungită (adică pe o durată de cel puţin 6 luni) de stăruinţă a părţii în derularea procesului, iar între data stabilirii, prin certificatul de moştenitor, a calităţii recurentului de moştenitor al lui E. şi data la care recurentul a solicitat repunerea pe rol a cauzei în vederea continuării judecăţii, respectiv la 04 ianuarie 2021, s-au scurs mai puţin de 6 luni, pronunţarea de către instanţa de apel a sancţiunii perimării cauzei apare ca nelegală, în contra recurentului fiind reţinută şi o perioadă de timp în care acesta, în mod obiectiv, nu putea acţiona, el neavând încă dobândită şi atestată calitatea de succesor al vreuneia dintre părţi, astfel încât să posede dreptul sau să îi revină obligaţia de a manifesta diligenţe procesuale şi de a efectua acte de procedură întreruptive de perimare. Trebuie apreciat, în acest context, că intenţia de a nu sancţiona partea aflată în imposibilitatea de a acţiona rezultă cu claritate inclusiv din prevederile art. 418 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora perimarea se suspendă pe timpul cât partea este împiedicată de a stărui în judecată din cauza unor motive temeinic justificate.

În caz contrar, s-ar ajunge la denaturarea sensului şi finalităţii instituţiei perimării judecăţii, în condiţiile în care caracteristica esenţială a acesteia este aceea de a sancţiona partea care, deşi putea să acţioneze în vederea continuării judecăţii, nu a făcut aceasta, manifestând o imputabilă pasivitate.

În concluzie, examinând actele şi faptele relevante în cauză, precum şi, în raport cu acestea, posibilitatea concretă de a acţiona a actualului reclamant, astfel încât acesta să nu fie pus în situaţia de a-i fi răpit dreptul la un proces echitabil, Înalta Curte reţine caracterul nelegal al hotărârii prin care instanţa de apel a constatat perimarea apelului.

Nu se poate ignora nici faptul că E. a decedat el însuşi la scurt timp după introducerea sa în cauză ca moştenitor al reclamantei A., respectiv la 13 septembrie 2020, precum şi că actualul recurent a obţinut certificatul de moştenitor al lui E. în data de 22 octombrie 2020, deci într-un termen cu evidenţă rezonabil; or, aceasta evidenţiază un comportament activ şi diligent, iar nu pasivitate şi neglijenţă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul D. împotriva deciziei civile nr. 417A din 15 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, va casa decizia recurată şi va trmite cauze spre rejudecare curţii de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul D. împotriva deciziei civile nr. 417A din 15 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2022.