Territorial jurisdiction for paternity denial involving a foreign-resident child: application of domicile vs. residence under Romanian civil procedure

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat să se dispună exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti faţă de minorii B. şi C., respectiv să se constate că pârâtul nu este tatăl biologic al minorei C. şi să se dispună radierea numelui pârâtului de la rubrica "tată" din actul de naştere al minorei.

Capătul de cerere privind exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti faţă de cei doi minori a fost disjuns şi s-a dispus formarea unui nou dosar.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1 Prin sentinţa civilă nr. 3796 din 5 aprilie 2021, Judecătoria Iaşi, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării pricinii în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

În motivare, a reţinut că acţiunea privind stabilirea filiaţiei minorei C., a cărei reşedinţă obişnuită se află în străinătate, în Marea Britanie, nu intră în competenţa niciuneia dintre instanţele prevăzute în art. 1097 şi art. 1081 C. proc. civ., iar în ce îl priveşte pe pârât, nu se poate stabili reşedinţa obişnuită a acestuia, întrucât lucrează sezonier în mai multe ţări. În aceste împrejurări nu se poate identifica instanţa competentă să judece cauza, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 1072 alin. (2) C. proc. civ., s-a decis declinarea competenţei către Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.

2.2 Învestită prin declinare, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1411 din 15 februarie 2022 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Iaşi şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a decide astfel, a reţinut că prezenta cauză conţine un element de extraneitate, dat de rezidenţa copilului, acesta aflându-se în străinătate, într-o ţară nemembră a Uniunii Europene. Cum niciuna dintre convenţiile internaţionale şi nici un alt tratat/convenţie bilaterală nu reglementează problematica filiaţiei, a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile din C. proc. civ. referitoare la procesul internaţional.

Instanţele române sunt competente să judece, potrivit art. 1081 alin. (2) pct. 1 şi 4 C. proc. civ., stabilirea corectă a filiaţiei (prin tăgăduirea paternităţii în cazul de faţă) presupunând intrinsec modificarea actelor de stare civilă şi, pe de altă parte, modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti reprezentând, în sens larg, o măsură de ocrotire a minorului, realizată prin părinţi.

În ceea ce priveşte determinarea competenţei teritoriale, analiza instanţei a pornit de la prevederile art. 1066 alin. (1) C. proc. civ., care condiţionează determinarea competenţei internaţionale de domiciliul/locuinţa pârâtului, în sens general, acest fapt prezentând relevanţă şi cu privire la determinarea competenţei teritoriale în materia procesului internaţional, aceasta raportându-se la domiciliul/reşedinţa pârâtului.

Fiind stabilit că instanţele române sunt competente să judece în prezenta cauză, tribunalul a arătat că sunt aplicabile regulile prevăzute în materie de competenţă teritorială la Titlul al III-lea din C. proc. civ. (Competenţa instanţelor judecătoreşti), Capitolul II - Competenţa teritorială.

Prin raportare la obiectul dosarului, respectiv stabilirea filiaţiei reale, a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., dar şi cele ale art. 107 alin. (1) din acelaşi cod, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei fiind una alternativă, reclamantul având posibilitatea de a alege între propriul domiciliu şi domiciliul sau reşedinţa pârâtului.

În speţă, reclamanta a ales competenţa de soluţionare în funcţie de domiciliul pârâtului, caz în care au operat prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Noţiunea de domiciliu a fost interpretată în sens larg, interesând nu atât locuinţa statornică sau principală a unei persoane, ci adresa unde aceasta locuieşte efectiv, numai în acest fel putând să se dea efect normei din C. civ., care prevede că domiciliul este reglementat "în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor civile ale persoanei fizice" (art. 87 C. civ.).

În aplicarea acestei interpretări, instanţa a ţinut seama de locuinţa efectivă a pârâtului, care este la adresa rezultată din verificările DEPABD, pe raza judeţului Iaşi.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect o acţiune în tăgada paternităţii, formulată de reclamanta minoră C., reprezentată de mama sa A., în contradictoriu cu pârâtul D., solicitându-se şi efectuarea modificărilor cuvenite în registrul de stare civilă în ce îl priveşte pe acesta din urmă.

Întrucât reclamanta locuieşte pe teritoriul Marii Britanii împreună cu mama sa, aspect reţinut de ambele instanţe aflate în conflict, Înalta Curte constată că prezenta cauză implică un element de extraneitate, iar dispoziţiile ce o guvernează sunt cele cuprinse în C. proc. civ. referitoare la procesul internaţional, câtă vreme chestiunea filiaţiei nu a fost tranşată printr-o convenţie internaţională sau tratat/convenţie bilaterală.

În ce priveşte reţinerea competenţei în favoarea instanţelor române, raportat la acţiunea de faţă ce presupune stabilirea corectă a filiaţiei, prin tăgăduirea paternităţii tatălui, se va reţine aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1081 alin. (2) pct. 1 şi 4 C. proc. civ.: "Instanţele judecătoreşti române sunt, de asemenea, competente să judece procesele referitoare la ocrotirea minorului sau persoanei puse sub interdicţie judecătorească, cetăţean român cu domiciliul în străinătate; procese între persoane cu domiciliul în străinătate, referitoare la acte sau fapte de stare civilă înregistrate în România, dacă cel puţin una dintre părţi este cetăţean român.’’

Sub aspectul stabilirii competenţei teritoriale în materia procesului internaţional, instanţa se va raporta la prevederile art. 1066 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Sub rezerva situaţiilor în care legea dispune altfel, instanţele române sunt competente dacă pârâtul are domiciliul, iar în lipsa domiciliului, reşedinţa obişnuită, respectiv sediul principal, iar în lipsa sediului principal, un sediu secundar sau fondul de comerţ pe teritoriul României la data introducerii cererii ’’ reţinând drept criteriu domiciliul sau reşedinţa pârâtului.

Având în vedere că s-a determinat că pricina intră în competenţa instanţelor române, în continuare urmează a se da eficienţă regulilor cuprinse în materie de competenţă teritorială la Titlul III din C. proc. civ. - Competenţa instanţelor judecătoreşti, Capitolul II - Competenţa teritorială.

Art. 107 din acelaşi cod instituie regula generală de stabilire a competenţei teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa de la domiciliul reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei.

Aceste ultime dispoziţii reprezintă norma ce reglementează competenţa teritorială în cererile privind stabilirea filiaţiei, fiind aplicabile în mod alternativ cu prevederile art. 107 C. proc. civ., în funcţie de opţiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanţele competente teritorial.

Înalta Curte constată că, în cauză, obiectul litigiului este tăgada paternităţii minorei C. şi radierea pârâtului din actul de naştere al acesteia, cereri care se încadrează în categoria celor denumite generic în C. civ. "acţiuni privind filiaţia", reglementate de dispoziţiile art. 421-449 C. civ.

În raport de temeiul juridic al acţiunii (art. 433 C. civ.), competenţa teritorială este alternativă, reclamanta având posibilitatea de a alege între propriul domiciliu şi domiciliul sau reşedinţa pârâtului.

În speţă, aceasta a ales să se prevaleze de domiciliul pârâtului în considerarea prevederilor art. 107 C. proc. civ. Aşa cum se desprinde din conţinutul art. 87 C. civ. "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală".

Înalta Curte reţine că noţiunea de domiciliu se raportează la locuinţa unde se găseşte în fapt persoana fizică şi nu corespunde elementelor ce interesează evidenţa populaţiei, prin raportarea la menţiunile din cartea de identitate, care au numai un caracter de evidenţă a persoanei respective, potrivit art. 91 C. civ. Aceasta, întrucât scopul dispoziţiilor art. 87 C. civ. este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă principiilor dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil.

În cauză, locuinţa efectivă a pârâtului în perioada 2009 - ianuarie 2022 este pe raza judeţului Iaşi, în comuna Tomeşti, aspect ce reiese din verificările efectuate în baza de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date . În adresa emisă de Inspectoratul de Poliţie al judeţului iaşi - Postul de Poliţie Comunal Tomeşti se reţine că pârâtul lipseşte pe anumite perioade de timp de la domiciliu, fiind plecat cu serviciul în diverse localităţi din ţară, însă această informare nu este de natură să atragă o altă concluzie în privinţa stabilirii domiciliului, câtă vreme deplasările au un caracter temporar, nefiind procurate la dosar dovezi în sensul schimbării domiciliului. În ce priveşte susţinerea pârâtului că ar avea reşedinţa în Cehia, nici acest aspect nu are influenţă asupra domiciliului în lipsa depunerii unor înscrisuri care să confirme situaţia învederată.

Faţă de obiectul cauzei şi de textele de lege reţinute, competenţa de soluţionare a pricinii se va fixa în favoarea Judecătoriei Iaşi, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2022.