Peremption of civil appeal due to failure to identify deceased plaintiff's heirs

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2022

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III - a civilă, la 3 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 1030 din 17 iulie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtă prin întâmpinare. A admis, în parte, acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2.500 RON cu titlu de despăgubiri.

Împotriva sentinţei tribunalului a declarat apel pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel

Prin decizia civilă nr. 213A din 23 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul.

4. Primul recurs la Înalta Curte

Prin decizia nr. 2119 din 19 noiembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a fost admis recursul pârâtei împotriva deciziei din apel, s-a casat hotărârea şi s-a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel.

5. Al doilea ciclu procesual la Curtea de Apel

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a suspendat, prin încheierea de şedinţă din 3 iulie 2020, în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecarea cererii de apel formulată de apelanta pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în raport de decesul intimatului reclamant A., care a survenit la 17 mai 2019.

Aceeaşi instanţă, prin decizia civilă nr. 1025A din 25 iunie 2021 a admis excepţia perimării şi a constatat perimată cererea de apel.

6. Al doilea recurs exercitat în cauză

Pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a atacat cu recurs hotărârea de perimare.

Fără a proceda la încadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a susţinut că soluţia de perimare este greşită, deoarece suspendarea pricinii nu s-a datorat culpei acesteia, ci a intervenit în urma decesului intimatului A..

A arătat că măsura suspendării litigiului a fost justificată prin prisma dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în scopul introducerii în cauză a moştenitorilor interesaţi de acţiunea în răspundere civilă delictuală formulată de persoana privată de libertate.

Instanţa de apel a aplicat în mod nelegal sancţiunea perimării, fără a observa că termenul de perimare nu a început să curgă faţă de apelanta pârâtă. Dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ. impun condiţia ca cererea să fi rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, or, în speţă, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a întreprins toate demersurile ce ţineau de calitatea sa în proces, de apelant pârât, inclusiv a încercat să pună în plată hotărârea instanţei de fond, nr. 1030/17.07.2017, executorie. Plata despăgubirilor nu s-a realizat, neputând fi identificate coordonatele bancare ale reclamantului, care a decedat.

În concluzie, cererea de apel nu a rămas în nelucrare din motive imputabile, ci s-a datorat faptului că moştenitorii reclamantului nu au intervenit în proces.

Recurenta a apreciat în cadrul recursului şi că, în fond, acţiunea este neîntemeiată şi se justifică admiterea prezentei căi de atac.

7. Procedura de filtru

Raportul întocmit în speţă, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru şi a fost comunicat părţilor, iar prin încheierea din 14 aprilie 2022, recursul a fost admis în principiu şi s-a fixat termen de judecată la 16 iunie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Recurenta a depus punct de vedere la raport prin care şi-a însuşit concluziile magistratului asistent raportor asupra admisibilităţii cererii de recurs, expuse în conţinutul raportului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse în continuare.

Recurenta nu a procedat la încadrarea susţinerilor sale în cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, apreciază că motivele invocate în cererea de recurs sunt susceptibile de încadrare în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., având în vedere că decizia instanţei de apel este pronunţată prin aplicarea sancţiunii procedurale a perimării cererii de apel şi se critică aplicarea acestei sancţiuni.

În esenţă, s-a susţinut că instanţa de apel a apreciat greşit asupra împlinirii termenului de perimare din perspectiva dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., fără a fi îndeplinită condiţia ca lăsarea cauzei în nelucrare să se datoreze unor motive imputabile părţii. Măsura suspendării cauzei s-a impus datorită decesului reclamantului, în temeiul dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., însă moştenitorii nu au intervenit în proces şi, din acest motiv, cererea de apel a rămas în nelucrare. Recurenta a afirmat că a întreprins toate demersurile ce vizează calitatea sa în proces, inclusiv a încercat să pună în executare sentinţa nr. 1030/17.07.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin urmare nu se află în culpă pentru a se dispune sancţiunea perimării.

Înalta Curte notează că cerinţele prevăzute de lege pentru a interveni perimarea decurg din conţinutul dispoziţiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.’’ Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă, astfel cum se dispune prin alin. (2) al aceluiaşi articol.

Astfel, sancţiunea procedurală operează, dacă pricina a rămas în nelucrare, indiferent de etapa procesuală în care se află, timp de 6 luni, şi această lăsare în nelucrare să se datoreze culpei părţii.

Prin încheierea din 3 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, învestită cu soluţionarea apelului formulat de apelanta pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor contra sentinţei civile nr. 1030 din 17 iulie 2017 a Tribunalului Bucureşti, după casare, a aplicat măsura suspendării până la introducerea în cauză a moştenitorilor reclamantului, decedat la 17 mai 2019, în baza art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Referitor la condiţia necesară pentru a opera perimarea - pricina să fi rămas în nelucrare din vina părţii, supusă dezbaterii în recursul pendinte, se constată că apelanta pârâtă nu s-a preocupat înăuntrul termenului de perimare, să depăşească impedimentul procesual ce a lăsat cauza în nelucrare, efectuând demersuri direct sau prin intermediul instanţei în vederea stabilirii în concret a stadiului dezbaterii succesiunii, verificării existenţei unor moştenitori sau eventualei sesizări a Camerei Notarilor Publici cu scopul obţinerii unui certificat de calitate de moştenitor.

Aceste diligenţe trebuiau efectuate de apelanta Administraţia Naţională a Penitenciarelor în virtutea atributului său de parte în proces, în scopul finalizării judecăţii care nu poate sta în loc nelimitat, fiind în interesul acesteia să se judece cu moştenitorii celui decedat, astfel că nu poate fi pusă în discuţie incidenţa alin. (3) al art. 416 C. proc. civ. "Nu constituie cauze de perimare când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.’’

De asemenea, în speţă nici nu s-a făcut dovada că apelanta s-ar fi aflat în imposibilitate de a acţiona în maniera de mai sus, împrejurare incompatibilă cu noţiunea de "motive imputabile’’ folosită de textul art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Reţinând că apelanta nu a îndeplinit acte de procedură în ce priveşte soluţionarea litigiului, prin realizarea demersurilor necesare şi posibile în scopul identificării moştenitorilor reclamantului decedat, în interiorul termenului de 6 luni de la momentul pronunţării încheierii de suspendare, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a dat eficienţă dispoziţiilor legale în materia perimării şi s-a constatat perimată cererea de apel formulată împotriva sentinţei civile nr. 1030 din 17 iulie 2017 a Tribunalului Bucureşti. În consecinţă, sunt lipsite de temei criticile la adresa soluţiei de perimare, urmând a se respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Susţinerile privitoare la fondul cauzei prin prisma indicaţiilor acordate de instanţa de casare vizând decizia nr. 213A din 23 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, nu vor fi analizate, întrucât nu au legătură cu soluţia perimării, contestată de recurentă prin criticile de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva deciziei civile nr. 1025A din 25 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iunie 2022.