Rejection of criminal civil liability revision: failure to establish "new" documents under Art. 322(5) CPC due to prior knowledge from separate restitution proceedings

Şedinţa publică din data de 9 iunie 2022

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Hotărârea a cărei revizuire se solicită

Prin decizia nr. 177/A din 5 iulie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Alba, părţii civile A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - D.G.F.P. Alba şi inculpaţilor A., B., C. şi D., a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 69 din 8 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) din C. pen. de la 1969 aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe inculpatul A. la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional nestructurat prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) din C. pen. de la 1969. A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen. la 3 ani de închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.. A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a, b şi c C. pen.. În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. a contopit pedepsele şi a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) şi lit. c) C. pen.. În temeiul art. 861 raportat la art. 862 C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani. În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuia să se supună unor măsuri de supraveghere, anume să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii a suspendat şi executarea pedepselor accesorii. A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reţinut, raportat la aspectele de fapt ce au rezultat din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, că activităţile desfăşurate de inculpaţii A., B., C., E., F. şi D., astfel cum au fost descrise în rechizitoriu şi reţinute de prima instanţă, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de constituire a unui grup infracţional (în modalităţile normative ale constituirii, aderării şi sprijinirii), prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, probele existente în cauză fiind suficiente pentru a dovedi vinovăţia lor sub aspectul acestor acuzaţii.

Activitatea celor care au comis infracţiunea în modalitatea de constituire sau de aderare la grupul infracţional s-a concretizat în acţiuni de stabilire a modurilor şi procedeelor de fraudare a bugetului consolidat de stat, inclusiv a sarcinilor ce reveneau fiecărui membru al grupării, precum şi circuitul de remitere a sumelor de bani proveniţi din evaziune către coordonatorii grupului, în timp ce cea a inculpaţilor care au sprijinit gruparea infracţională nestructurată s-a materializat în demersuri ce au permis evazionarea, asigurând, astfel, premisele obţinerii produsului ilicit şi îngreunând, totodată, descoperirea infracţiunilor şi stoparea comiterii acestora în continuare.

În raport cu modul în care a acţionat fiecare dintre aceştia s-a observat că rol de lider al grupării infracţionale l-a avut inculpatul A., care, împreună cu G., a coordonat activitatea prin intermediul membrilor H., I. şi a inculpatei B., angajate ale S.C. J. S.A., fiind implicate activ în punerea în practică a planului pentru realizarea obiectivului principal - asigurarea obţinerii produsului activităţii evazioniste desfăşurată pe parcursul anilor 2008-2010 şi evitarea descoperirii operaţiunilor ilicite, acestea beneficiind, totodată, de sprijinul inculpaţilor C., D., E. şi F., care fie le-au indicat soluţii în vederea acoperirii neregulilor constatate privind calculul redevenţei miniere şi vânzarea ilegală de beton, fie au luat măsuri pentru a împiedica tragerea la răspundere şi achitarea taxelor şi impozitelor.

Înalta Curte a reţinut că acuzaţiile de evaziune fiscală pentru care au fost trimişi în judecată şi condamnaţi în fond există, sunt dovedite şi realizează elementele de conţinut ale infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 241/2005, fiindu-le, totodată, imputabile. A stabilit că probatoriul administrat în cauză şi amplu analizat dovedeşte cu certitudine că scopul în vederea căruia s-a constituit grupul infracţional a fost realizat prin desfăşurarea unor activităţii de evaziune fiscală, împrejurare ce conduce la antrenarea răspunderii penale atât pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, cât şi pentru cea care a reprezentat obiectul principal al grupării infracţionale.

Referitor la răspunderea civilă delictuală, Înalta Curte a remarcat că una dintre trăsăturile acesteia constă în caracterul său solidar în caz de coparticipare la săvârşirea faptei ilicite, sens în care art. 1003 C. civ. de la 1864 - aplicabil în speţă conform art. 3 şi 5 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind C. civ., stabilea că, în situaţia în care delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, acestea sunt ţinute solidar pentru despăgubire (principiu preluat şi de actualul C. civ. în art. 1382).

Pentru a putea fi, însă, angajată răspunderea civilă delictuală a unei persoane, a reţinut că se cer a fi îndeplinite mai multe condiţii, respectiv comiterea unei fapte ilicite, producerea unui prejudiciu, existenţa unei legături de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi existenţa vinovăţiei.

În ceea ce priveşte apelul formulat de S.C. J. S.A., instanţa supremă a reţinut că este nefondat, întrucât, potrivit art. 409 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., partea responsabilă civilmente poate declara această cale de atac numai referitor la soluţia pronunţată pe latură civilă şi, prin excepţie, pe latură penală în măsura în care soluţia pe această latură o influenţează pe cea dată în legătură cu acţiunea civilă. A apreciat că, în cauză, criticile formulate pe latură penală, prin raportare la soluţia dată pe această latură nu influenţează în niciun mod soluţionarea laturii civile. În plus, a reţinut că dispoziţiile art. 418 alin. (1) C. proc. pen., care consacră principiul non reformatio in pejus, interzice agravarea situaţiei unei părţi în propria cale de atac, motiv pentru care, deşi judecătorul fondului era obligat pentru raţiunile anterior arătate să dezlege latura civilă a cauzei în conformitate cu prevederile art. 1003 din C. civ. de la 1864, apelul părţii responsabile civilmente nu poate fi admis, cu consecinţa obligării sale în solidar cu inculpaţii la plata despăgubirilor civile, nelegalitatea invocată urmând a fi înlăturată în calea de atac exercitată de partea civilă.

2. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală la 21 decembrie 2022, sub nr. x/2021*, petentul A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 177 din 5 iulie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2011, invocând în drept, incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În motivarea cererii de revizuire, petentul a arătat că, prin decizia penală care face obiectul cererii de revizuire, a fost admis apelul declarat de partea civilă Administraţia Naţională a Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba împotriva sentinţei civile nr. 69 din 8 octombrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Alba şi, în baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., revizuentul a fost obligat, împreună cu ceilalţi inculpaţi, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. J. S.A., la plata despăgubirilor civile către partea civilă Statul Român.

A arătat că, prin sentinţa penală nr. 69 din 8 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2011 a fost soluţionată doar latura penală a cauzei, latura civilă, fiind tranşată definitiv prin sentinţa penală nr. 148/211 pronunţată în dosarul penal nr. x/2011 al aceleiaşi instanţe (dosar disjuns din dosarul nr. x/2011).

Ulterior în dosarul penal nr. x/2011, secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a soluţionat, prin decizia penală nr. 177 din 5 iulie 2018, atât latura penală, cât şi latura civilă (adusă în discuţie doar în etapa procesuală a apelului), admiţând apelul Statului Român şi acţiunea civilă care nu era ataşată acţiunii penale soluţionate în acest dosar. Prin această decizie penală s-a statuat că prejudiciul pretins de partea civilă, Statul Român, este acelaşi cu cel din dosarul penal nr. x/2011 al Curţii de Apel Alba Iulia, fiind aplicabil principiul de drept consacrat de art. 1003 din C. civ. de la 1864.

Referitor la dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuentul a susţinut că este incidentă ipoteza în care revizuirea are loc, exclusiv, în ceea ce priveşte latura civilă, fiind aplicabile prevederile art. 453 alin. (2) din acest act normativ, revizuirea putând fi cerută astfel numai în faţa instanţei civile.

A afirmat că apelul a fost admis fără ca instanţa penală să fie învestită cu soluţionarea laturii civile (aceasta nefăcând obiectul dosarului de fond prin prisma celor expuse), instanţa pronunţându-se asupra unui prejudiciu care era deja achitat.

O atare situaţie nu poate fi rezolvată decât pe cale revizuirii, inexistenta prejudiciului, prin plata sa anterioară fiind dovedită de înscrisul deţinut de partea potrivnică, anume adresa nr. x din 1 noiembrie 2021 (comunicată la 3 noiembrie 2021) a Ministerului Finanţelor - ANAF - AJFP Alba.

Conform acestei adrese, care constituie înscris doveditor în sensul art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., rezultă că la dosarul fiscal al intimatei S.C. J. S.R.L. (care a deţinut calitatea de persoană responsabilă civilmente în dosarul penal nr. x/2011), suma de 3.445.656,08 stabilită prin procesul-verbal nr. x din 29 iulie 2011 emis de DGAMC este cuprinsă în decizia de impunere nr. x din 13 aprilie 2012 întocmită în sarcina societăţii.

Acest prejudiciu a fost achitat integral de societate, în perioada 2012- aprilie 2015.

Potrivit celor menţionate în adresă, nu i s-au putut furniza înscrisurile care fac dovada acestei plăţi, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, acestea putând fi comunicate doar unei autorităţi publice sau, în cazul unei persoane fizice solicitante, pe baza acordului contribuabilului.

A susţinut că, în situaţia în care partea civilă ar fi depus un atare înscris din care să reiasă plata integrală a prejudiciului încă din anul 2015 de către partea responsabilă civilmente, atunci Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu ar fi putut statua asupra unui prejudiciu inexistent. Aceasta întrucât instanţa penală a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 1003 din C. civ. de la 1864. Însă, faptele juridice ilicite reglementate în dispoziţiile art. 998-1003 C. civ. impun existenţa prejudiciului, ca element esenţial al răspunderii delictuale astfel reglementate, scopul răspunderii civile fiind acela de a repara un prejudiciu.

În condiţiile în care acest prejudiciu era achitat la momentul la care instanţa penală a soluţionat latura civilă, care avea ca obiect verificarea elementelor răspunderii civile, atunci apelul declarat de Administraţia Naţională a Finanţelor Publice nu putea fi admis, Statul Român nefiind prejudiciat, iar apelul din latura civilă fiind lipsit de obiect.

O eventuală situaţie de recuperare a prejudiciului achitat în temeiul principiului solidarităţii pasive nu poate fi soluţionat decât pe cale civilă, intimata S.C. J. S.R.L. învestind instanţa civilă cu un astfel de litigiu, în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Alba.

Revizuentul a susţinut că nu putea avea acces la înscrisurile care fac dovada plăţii prejudiciului, întrucât acestea au fost deţinute de partea potrivnică care nu le-a eliberat nici la acest moment, fiind incidentă împrejurarea certă care este mai presus de voinţa sa, date fiind limitările impuse de Codul de procedură fiscală prin art. 11 alin. (3).

3. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală

Prin încheierea penală nr. 2 din 12 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală a scos de pe rolul său cauza penală şi a înaintat-o secţiei civile a aceleiaşi instanţe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă la 17 ianuarie 2022, sub nr. x/2021*.

La 10 februarie 2022, intimata Administraţia Naţională a Finanţelor Publice - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia de tardivitate a formulării cererii de revizuire, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acesteia, ca nefondată.

Aceleaşi concluzii au fost formulate şi de intimata S.C. J. S.R.L. prin notele scrise depuse la 16 martie 2022.

4. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă

Prin decizia nr. 16 din 17 martie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale invocate de revizuentul A. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă la 4 mai 2022, sub nr. x/2021*.

Prin rezoluţie administrativă s-a stabilit termen de judecată la 9 iunie 2022 pentru soluţionarea cererii de revizuire.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cererea de revizuire prin prisma dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive la instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor (…).

Prin statuarea acestui motiv de revizuire, legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute la data soluţionării litigiului, nu au putut fi verificate de instanţa de judecată, iar acest aspect a condus la săvârşirea unei erori de fapt involuntare care se impune a fi corectată şi care este de natură să conducă la schimbarea soluţiei pronunţate.

Circumscris art. 322 pct. 5 C. proc. civ., poate fi invocat ca înscris nou pentru revizuirea unei hotărâri, un script care a existat la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere, pe care partea nu l-a prezentat instanţei de judecată, întrucât a fost reţinut de partea adversă ori a intervenit o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, care confirmă o situaţie deosebită de cea reţinută ca fiind determinantă la pronunţarea soluţiei.

În analiza cererii de revizuire întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanţa sesizată este obligată să se limiteze, potrivit art. 326 alin. (3) din acelaşi act normativ, la examinarea admisibilităţii cererii şi a faptelor pe care se întemeiază, fără a putea repune în discuţie aspectele legate de fondul pricinii.

Astfel, admisibilitatea cererii de revizuire este condiţionată nu numai de descoperirea ulterior judecăţii a unor acte noi şi de imposibilitatea înfăţişării lor în instanţă din cauza unor împrejurări mai presus de voinţa părţii, dar şi de caracterul determinant al acestor înscrisuri.

În cauză, prin cererea dedusă judecăţii, revizuentul a susţinut că, prin hotărârea supusă revizuirii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis apelul declarat de Statul Român, reprezentat prin Administraţia Naţională a Finanţelor Publice - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba împotriva sentinţei penale nr. 69 din 8 octombrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală şi pentru cauze cu minori, deşi instanţa nu a fost învestită cu soluţionarea laturii civile, pronunţându-se asupra unui prejudiciu inexistent, acesta fiind achitat la data soluţionării pricinii.

Prevalându-se de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuentul a invocat adresa nr. x din 1 noiembrie 2021 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, despre care a susţinut că reprezintă un înscris nou, doveditor în înţelesul textului de lege menţionat, din care reiese că suma de 3.445.656,08 RON, stabilită prin procesul-verbal nr. x din 29 iulie 2011 emis de DGAMC a fost cuprinsă în decizia de impunere nr. x din 13 aprilie 2012 întocmită în sarcina intimatei S.C. J. S.R.L., persoană responsabilă civilmente în dosarul nr. x/2011.

Revizuentul a afirmat că prejudiciul a fost achitat integral de intimata S.C. J. S.R.L. în perioada 2012 - aprilie 2015, iar, potrivit aspectelor inserate în adresa menţionată, nu a avut acces la documentaţia fiscală care a făcut obiectul acestei plăţi, întrucât, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, acestea puteau fi comunicate doar unei autorităţi publice sau persoanei fizice solicitante în baza acordului contribuabilului.

Examinând aceste susţineri ale revizuentului în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, prin pronunţarea deciziei penale nr. 177 din 5 iulie 2018 a cărei revizuire se solicită, instanţa supremă, dispunând condamnarea penală a revizuentului, a stabilit cuantumul prejudiciului, a faptei ilicite a acestuia, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi a vinovăţiei sale pentru comiterea faptei ilicite, obligându-l la plata în solidar cu intimata S.C. J. S.R.L. a despăgubirilor civile către partea civilă Statul Român, pentru prejudiciul cauzat acestuia prin săvârşirea activităţii infracţionale.

Prin acţiunea dedusă judecăţii în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Alba, secţia I civilă, intimata S.C. J. S.R.L. a solicitat să se constate că a achitat părţii civile despăgubiri în cuantum de 3.353.594 RON, astfel cum acestea au fost cuprinse în decizia penală nr. 177 din 5 iulie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2011, precum şi suma de 4.163.970 RON, din care 3.673.024 RON majorări de întârziere şi 444.946 RON penalităţi, cerând obligarea revizuentului A. şi a pârâţilor B., E., F., C. la înapoierea sumei avansate în locul lor şi la plata daunelor produse prin comiterea infracţiunilor săvârşite.

Prin sentinţa nr. 741 din 23 iunie 2020, Tribunalul Alba, secţia I civilă a respins acţiunea, ca prematur introdusă, iar prin decizia nr. 479 din 29 martie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a anulat sentinţa şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Potrivit încheierilor din 4 februarie 2021 şi din 18 martie 2021, cu ocazia soluţionării în faza procesuală a apelului a cauzei care a format obiectul dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, reprezentanta intimatei S.C. J. S.R.L. a depus la dosar adresa nr. x din 15 ianuarie 2021 emisă de Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, potrivit căreia în dosarul penal nr. x/2011, constituirea sa ca parte civilă a avut la bază acelaşi rechizitoriu, iar sumele care fac obiectul dosarului nr. x/2018 sunt identice, au acelaşi izvor şi acelaşi tip de obligaţie.

Conform menţiunilor din cuprinsul adresei nr. ABG-DEX 41 din 15 ianuarie 2021 emise de Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba, prin răspunsul emis de ANAF - DGRFP Timişoara, prin adresa din 12 decembrie 2018 s-a atestat că suma de 3.445.656,08 RON a fost achitată integral de intimata S.C. J. S.R.L. în perioada 2012 - aprilie 2015, fiind inclusă în totalul obligaţiilor sale fiscale şi că, urmare soluţionării dosarului penal nr. x/2011 prin decizia a cărei revizuire se solicită, inculpaţii care nu au recunoscut săvârşirea faptei (printre care şi revizuentul) au fost obligaţi la plata despăgubirilor achitate de intimată în locul lor.

Or, este evident că, fiind parte în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, revizuentul a luat cunoştinţă de înscrisurile prin care s-a făcut dovada plăţii prejudiciului de către intimata S.C. J. S.R.L. şi, mai mult, potrivit consemnărilor din încheierea din 18 martie 2021, când au avut loc dezbaterile asupra apelurilor declarate de părţi, revizuentul a fost prezent la judecată, fiind asistat de apărătorul ales.

Pentru aceste motive nu se poate reţine că înscrisul de care se prevalează revizuientul în cadrul prezentei cereri are un conţinut nou, informaţiile cuprinse în acesta, chiar şi sub un alt număr de adresă, fiind cunoscute de părţi la data pronunţării de către Înalta Curte, a deciziei a cărei revizuire se cere.

Astfel, nu se poate aprecia că înscrisul pe care se întemeiază prezenta cerere de revizuire este un înscris nou, în înţelesul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., acesta fiind la dispoziţia revizuentului cu ocazia soluţionării dosarului nr. x/2018, care a avut ca obiect acţiunea în regres a intimatei S.C. J. S.R.L. în scopul recuperării sumei achitate cu titlu de despăgubiri civile în baza deciziei penale nr. 177 din 5 iulie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2011.

Faţă de această împrejurare, adresa nr. ABG-DEX 7069 din 1 noiembrie 2021, prin care se atestă achitarea prejudiciului de către intimată, nu se circumscrie condiţiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., câtă vreme situaţia de fapt confirmată prin conţinutul său a fost reţinută şi în adresele nr. x din 12 decembrie 2018 şi nr. 41 din 15 ianuarie 2021 emise de Administraţiile Judeţene a Finanţelor Publice Hunedoara şi Alba, depuse în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Ca atare, nu se poate constata existenţa unei împrejurări mai presus de voinţa revizuentului şi nici faptul că înscrisul a fost reţinut de partea potrivnică, întrucât la dosarul cauzei se regăsesc suficiente dovezi care relevă faptul că petentul a cunoscut efectuarea plăţii integrale a prejudiciului constatat prin decizia a cărei revizuire se solicită, de către intimata S.C. J. S.R.L..

În aceste condiţii, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A., sub aspectul laturii civile a deciziei penale nr. 177 din 5 iulie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. sub aspectul laturii civile a deciziei penale nr. 177 din 5 iulie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2011.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 iunie 2022.