Romanian State not liable as principal for dictator's shooting of revolutionary; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 08 iunie 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 17 decembrie 2020, reclamantul A. (în calitate de fiu a eroului martir B.) şi reclamanta C. (în calitate de soţie supravieţuitoare a eroului martir B.) au solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor la plata a câte 300.000 euro fiecare, echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plăţii, inclusiv dobânda legală aferentă, calculată de la data producerii prejudiciului şi până la achitarea efectivă, cu titlu de daune morale; reclamantul a solicitat şi daune materiale, al căror cuantum îl va indica după administrarea probei cu expertiza de specialitate în domeniul contabilitate care va stabili cuantumul întreţinerii de care a fost privat ca urmare a decesului tatălui.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat, în esenţă că eroul martir B. a fost omorât în timp ce lupta pentru împotriva regimului comunist, fiind împuşcat mortal de către forţele armate, în data de 17.12.1989, atunci când, la Timişoara, au escaladat conflictele între civili şi armată.

Au mai arătat că în calitate de urmaşi ai eroului martir, fiul - A., dar şi soţia supravieţuitoare - C., au formulat cerere de constituire de parte civilă în dosarul penal nr. x/2014, solicitând acordarea de daune morale şi materiale pentru suferinţa încercată de pierderea tatălui, respectiv a soţului.

Referitor la răspunderea civilă, reclamanţii au precizat că în cauză este vorba despre o acţiune civilă izvorâtă dintr-o cauză penală, cu toate consecinţele pe care legea le prevede într-o atare situaţie.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 1389/14.07.2021, Tribunalul Timiş a respins excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român şi a respins cererea formulată de reclamanţii A. şi C. Timiş în contradictoriu cu pârâtul Statul Roman prin Ministerul Finanţelor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

În motivare, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Statului Român, instanţa a reţinut că reclamanţii au susţinut că pârâtul are calitatea de parte responsabilă civilmente, întrucât are valenţele unui comitent răspunzător pentru fapta prepusului său, fostul preşedinte, D., care, în calitate de comandant suprem al forţelor armate, a ordonat represiunea armată asupra manifestanţilor

În raport de art. 1000 alin. (3) C. civ., s-a apreciat că un raport de prepuşenie presupune o subordonare social-economică a prepusului faţă de comitent şi că esenţa raportului o constituie, pe de o parte, activitatea comitentului, de a direcţiona, supraveghea şi controla pe prepus, iar pe de altă parte, activitatea prepusului, care acceptă să facă ceva altuia, sub directa supraveghere şi control al acestuia. Aşadar, trebuie să existe o autoritate şi o subordonare, în baza unei convenţii între părţi.

S-a reţinut că D. nu a avut calitatea de prepus al Statului Român, nefiind sub supravegherea şi controlul acestuia. Aşadar, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu poate fi chemat în judecată în calitate de comitent pentru fapta fostului preşedinte, D..

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 336 din 14 decembrie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul declarat de apelanţii reclamanţi A. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 1389/14.07.2021, pronunţată de Tribunalul Timiş, fără cheltuieli de judecată.

În motivare, curtea de apel a confirmat atât soluţia, cât şi motivarea instanţei de fond, în sensul că Statul Român nu poate fi tras la răspundere pentru faptele săvârşite de fostul preşedinte D., în calitate de conducător suprem, fapte ce au generat moartea şi rănirea gravă a persoanelor ce au avut o implicare în evenimentele din timpul Revoluţiei Române din 1989, reţinând că nu există un raport de prepuşenie între Stat şi fostul preşedinte, din perspectiva neîndeplinirii de către acesta a calităţii de comitent al fostului preşedinte D., în sensul art. 1000 alin. (4) C. civ. din 1864.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, reclamanţii au declarat recurs, prin care au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

În motivarea recursului, reclamanţii au arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenţii consideră că a fost greşit aplicat art. 1000 alin. (1) din C. civ., referitor la raportul dintre comitent şi prepus.

Astfel, instanţa de apel a reţinut în mod eronat că fostul preşedinte, în calitate de conducător al Statului Român în perioada de referinţă, nu putea să acţioneze la instrucţiunile şi ordinele statului. În realitate, susţin recurenţii, raportul a fost invers, pentru că Statul Român a acţionat la instrucţiunile şi ordinele fostului preşedinte pentru că acesta din urmă era cel care, prin dispoziţiile sale, angrena statul în raporturile cu terţii, atât pe plan intern, cât şi pe cel internaţional.

Aşadar, instanţa de apel a reţinut greşit în sensul existenţei unui raport de subordonare în baza căruia statul poate da ordine şi instrucţiuni preşedintelui.

Recurenţii au precizat că interpretarea raportului dintre fostul preşedinte şi Statul Român dată de instanţa de apel este greşită inclusiv cu privire la manifestaţiile de condamnare publică a fostului regim comunist după căderea acestuia din anul 1989.

Recurenţii au invocat şi art. 36 din C. proc. civ., precum şi art. 19 alin. (1) din C. proc. pen., făcând referire şi la art. 221 şi art. 224 alin. (1) din C. civ., susţinând că acest mecanism a răspunderii statului pentru faptele organelor sale de conducere s-a aplicat şi se aplică în continuare şi în alte state în care regimurile totalitare şi-au ucis proprii cetăţenii.

Ca urmare, în contra susţinerilor instanţelor de fond, Statul Român are calitate procesuală în cauză şi este ţinut să răspundă pentru faptele fostului preşedinte în calitate de conducător suprem, fapte în urma cărora a rezultat şi moartea autorului reclamanţilor.

Au solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri aflate deja la dosarul cauzei.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în termenul legal, intimatul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor a solicitat respingerea recursului.

A arătat intimatul că în mod corect instanţa de apel a reţinut că în cauză nu se verifică raportul de subordonare a fostului şef suprem al statului, în condiţiile în care fostul preşedinte era reprezentantul statului, iar într-un regim de tip dictatorial ca cel supus analizei nu se poate aprecia că statul prin organismele sale de la acea vreme avea prerogativa îndrumării, direcţionării şi controlării şefului său suprem, titulatură consacrată în acea perioadă.

Statul Român prin Ministerul Finanţelor nu poate fi chemat în judecată în calitate de comitent pentru fapta fostului preşedinte D., care nu a avut calitatea de prepus al Statului Român, nu a acţionat la instrucţiunile şi ordinele statului, nu a existat vreo dispoziţie sau vreo însărcinare din partea statului, nu a existat un raport de subordonare în baza căruia statul să poată da ordine şi instrucţiuni fostului preşedinte D..

Nu se poate aprecia că faptele ilicite ce fac obiectul cauzei au fost săvârşite în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate, în condiţiile în care tocmai în considerarea săvârşirii lor, cu depăşirea evidentă a atribuţiilor sale, fostul dictator comunist a fost condamnat.

În cauză nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie şi pentru răspunderea comitentului, astfel încât dezlegarea dată de instanţa de apel excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor este corectă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Asupra recursului de faţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Criticile recurenţilor reclamanţi, circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la greşita interpretare a art. 1000 alin. (1) C. civ., respectiv la raportul dintre comitent şi prepus.

Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv de recurs se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

În cauza de faţă, reclamanţii au solicitat ca pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să fie obligat la repararea prejudiciului (constând în daune materiale şi morale) cauzat prin rănirea prin împuşcare a autorului lor erou martir, urmare a evenimentelor care au avut loc în intervalul 16 decembrie 1989-22 decembrie 1989. Acţiunea a fost promovată urmare a soluţiei de clasare dispusă în dosarul penal având ca obiect cercetarea faptelor săvârşite în timpul Revoluţiei române din 1989.

Înalta Curte reţine că este legală interpretarea dată de instanţa de apel normelor de drept material, întrucât reclamanţii nu au justificat poziţia procesuală pasivă a Statului Român, chemat să răspundă pe temeiul dispoziţiilor art. 1000 alin. (3) C. civ., în calitate de comitent pentru fapta prepusului, fostul preşedinte D..

Aceasta întrucât antrenarea răspunderii civile delictuale în considerarea dispoziţiei legale menţionate presupune, pe lângă elementele generale ale activării răspunderii civile (fapta ilicită, vinovăţie, prejudiciu, raport de cauzalitate) şi întrunirea a două condiţii specifice, respectiv, existenţa unui raport de prepuşenie şi săvârşirea faptei ilicite de către prepus în legătură cu atribuţiile sau scopul funcţiilor încredinţate.

Or, în cauză aceste condiţii nu se verifică, câtă vreme raportul de prepuşenie presupune o subordonare, supraveghere şi control asupra celui care îndeplineşte anumite funcţii sau însărcinări în interesul altuia. Fostul preşedinte, al unui regim totalitar, în numele căruia este chemat să răspundă în prezent pârâtul Statul Român, nu se afla într-o asemenea poziţie de subordonare pentru a activa mecanismul răspunderii comitentului.

De asemenea, tot în considerarea acestei caracteristici a regimului dictatorial, nu se poate susţine că faptele săvârşite (ordonarea represiunii) erau unele în legătură cu atribuţiile ori cu scopul funcţiilor încredinţate, temei al antrenării răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

Este nefondată susţinerea recurenţilor reclamanţi din memoriul de recurs, în sensul că, în realitate, fostul preşedinte "nu putea să acţioneze la instrucţiunile şi ordinele statului", raportul fiind tocmai invers, întrucât Statul "acţiona la instrucţiunile şi ordinele fostului preşedinte, cel care, prin dispoziţiile sale, antrena statul în raporturile interne şi cele internaţionale".

Instanţa reţine că această interpretare a textului de lege indicat de reclamanţi ca temei de drept al acţiunii este una nelegală, deoarece răspunderea comitentului pentru fapta prepusului nu funcţionează şi în sens invers (ca o răspundere a prepusului pentru fapta comitentului) aşa cum şi-au expus recurenţii argumentele în memoriul de recurs, susţinând o "inversare a termenilor raportului juridic".

În realitate, raţionamentul recurenţilor reclamanţi este unul care exclude forma răspunderii civile invocate, întrucât prepusul nu poate răspunde pentru fapta comitentului; acesta poate răspunde direct faţă de victimă, atunci când e acţionat de aceasta, ca formă a răspunderii subiective pentru fapta proprie (iar nu ca modalitate a răspunderii pentru fapta altuia şi, în niciun caz, a comitentului, cel la ordinul şi sub direcţia căruia acţionează prepusul).

Înalta Curte reţine că intimatul pârât din cauza pendinte este cel care, prin organele sale reprezentative, a condamnat regimul comunist anterior şi, de asemenea, a adoptat legi speciale (Legea nr. 42/1990, Legea nr. 341/2004) pentru repararea prejudiciilor morale şi materiale suferite în perioada Revoluţiei din 1989, de participanţii la luptele pentru victoria acesteia. Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, adoptarea unor astfel de reglementări nu s-a făcut ca o formă a răspunderii juridice, pe temei delictual, ci în semn de preţuire şi de recunoştinţă faţă de contribuţia participanţilor la Revoluţia pentru înlăturarea regimului comunist.

În acest sens, a fost recunoscut dreptul revoluţionarilor (din categoria cărora face parte autorul reclamanţilor) şi a moştenitorilor lor, nu doar la distincţii prin eliberarea de titluri onorifice (pentru erou martir; luptător pentru victoria Revoluţiei; luptător rănit; luptător cu rol determinant ori luptător remarcat prin fapte deosebite etc.), ci şi la o serie de recompense materiale constând în pensii suplimentare, facilităţi la închirierea şi cumpărarea locuinţelor din fondul de stat, la acordarea de credite, scutiri de taxe şi impozite, indemnizaţii lunare reparatorii, atribuire de terenuri extravilane/intravilane, precum şi alte facilităţi (conform legislaţiei speciale menţionate).

Analogia pe care o fac recurenţii cu răspunderea ce poate fi angajată unei persoane juridice (societăţi) în legătură cu actele săvârşite de organele acesteia este una neavenită, întrucât actele ilicite ale organelor de conducere sunt considerate actele persoanei juridice înseşi, aşa încât şi în această ipoteză ar fi vorba de angajarea răspunderii pentru fapta proprie, iar nu pentru fapta altuia, cum se pretinde prin acţiunea dedusă judecăţii, fundamentată în drept pe dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ.

În memoriul de recurs se face referire, în mod formal, la dispoziţiile art. 224 alin. (1) din noul C. civ., fără a se indica, prin raportare la aceste prevederi, în ce ar consta caracterul nelegal al soluţiei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, reţinând că sunt nefondate criticile formulate, va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de reclamanţii A. şi C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi C. împotriva deciziei civile nr. 336 din 14 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 08 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.