Petition for annulment rejected where appellate court’s focus on revision tardiness precluded merits review of res judicata conflict
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed as unfounded the petition for annulment filed by the applicant, thereby upholding the prior appellate decision that had dismissed the appeal against the second-instance court's rejection of a petition for revision as tardy. The dispute involved a procedural challenge where the applicant attempted to revive a final judgment regarding the peremption of a forced enforcement request by arguing that the lower courts failed to examine a claim of res judicata conflict between two contradictory decisions; however, the Court determined that the appellate court legally focused exclusively on the admissibility of the revision request (tardiness), making the merits-based arguments concerning the authority of the prior judgment irrelevant to that specific procedural stage. The decision rests on Article 318, paragraph 1, second sentence of the Code of Civil Procedure, establishing that a petition for annulment is inadmissible for the alleged omission of merits analysis when the appealed decision was based on a procedural bar (tardiness) that precluded the court from reaching the substantive issues of the case.
Legislator headnote
AI generatedart. 318 C. proc. civ; Petition for annulment rejected where appellate court’s focus on revision tardiness precluded merits review of res judicata conflict: Conform art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. "hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 08 iunie 2022
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Decizia atacată cu contestaţie în anulare
Prin decizia nr. 663 din 30 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 379 din 1 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
În motivarea acestei soluţii, Înalta Curte a reţinut că cererea de recurs a fost declarată împotriva deciziei nr. 379 din 1 noiembrie 2021, prin care Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 413 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia Civilă în dosar nr. x/2015.
S-a constatat că soluţia de respingere, ca tardivă, este legală, faţă de obiectul cererii de revizuire, care privea contrarietatea a două hotărâri judecătoreşti, respectiv decizia nr. 413/20.12.2017 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosar nr. x/2015 şi sentinţa nr. 2348/09.03.2017 pronunţată de Judecătoria Piteşti în acelaşi dosar şi faţă de data înregistrării cererii de revizuire la 14 decembrie 2020.
2. Contestaţia în anulare
Împotriva deciziei anterior menţionate, A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată în drept pe art. 318 teza a II-a C. proc. civ. din 1865.
Contestatorul a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, admiterea excepţiei puterii de lucru judecat şi a excepţiei autorităţii de lucru judecat, încălcate de decizia nr. 413 din 20 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Argeş, în raport cu sentinţa civilă nr. 2348/09.03.2017 a Judecătoriei Piteşti, cu privire la perimarea cererii de executare în dosarul nr. x/2013 BEJ B..
A criticat decizia nr. 663 din 30 martie 2022, pentru că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi omis să cerceteze motivele de modificare ale deciziei nr. 379/2021 a Curţii de Apel Piteşti, referitoare la puterea de lucru judecat a sentinţei 2348 din 2017 a Judecătoriei Piteşti, care ar fi constatat că nu a intervenit perimarea în dosarul nr. x/2015 şi la cele reţinute prin decizia nr. 413/2017 a Tribunalului Argeş, cu privire la perimarea executării silite.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând contestaţia în anulare de faţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. "hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare".
Prin această ipoteză, legiuitorul a avut în vedere erori materiale, ce au avut ca urmare pronunţarea unei soluţii greşite de către instanţa de judecată.
În speţa de faţă, contestatorul pretinde că decizia nr. 663 din 30 martie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă este rezultatul unei greşeli materiale, instanţa omiţând să cerceteze motivele referitoare la autoritatea de lucru judecat a perimării cererii de executare silită în dosarul nr. x/2013 a BEJ B., în raport de cele stabilite prin decizia nr. 413 din 20 decembrie 2017 a Tribunalului Argeş şi sentinţa civilă nr. 2348/09.03.2017 a Judecătoriei Piteşti.
Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt nefondate.
Astfel, în cauză, se reţine că la 10 ianuarie 2022 a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 379 din 1 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, hotărâre judecătorească prin care se respinsese, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de aceeaşi parte împotriva deciziei nr. 413 din 20 decembrie 2017 a Tribunalului Argeş.
Prin memoriul de recurs, revizuentul a formulat două critici, una referitoare la respectarea termenului de declarare al cererii de revizuire, care, în opinia sa, este de 30 de zile de la data comunicării înscrisului nou şi se calculează de la data de 17.11.2020.
Prin cea de-a doua critică, recurentul a reiterate aspecte de fond ale cererii de revizuire şi a solicitat anularea hotărârii atacate şi admiterea excepţiei puterii de lucru judecat încălcată prin decizia nr. 413/2017 a Tribunalului Argeş în raport de sentinţa nr. 2348/09.03.2017 a Judecătoriei Piteşti, pronunţată în acelaşi dosar.
Înalta Curte reţine că, prin decizia recurată, instanţa a analizat criticile care se refereau la soluţia de tardivitate şi a constatat că acestea sunt nefondate; ca urmare, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
În raport de soluţia recurată, Înalta Curte constată că, în mod legal, instanţa de recurs nu a mai avut în vedere criticile referitoare la fondul litigiului, respectiv la excepţia puterii de lucru judecat încălcată prin decizia nr. 413/2017 a Tribunalului Argeş în raport de sentinţa nr. 2348/09.03.2017 a Judecătoriei Piteşti, pronunţată în acelaşi dosar, întrucât analiza autorităţii de lucru judecat s-ar fi făcut doar în situaţia în care se admitea recursul, se casa decizia de respingere a contestaţiei în anulare ca tardivă şi instanţa ar fi depăşit chestiunea tardivităţii, procedând la analiza fondului cauzei.
Prin urmare, nefiind întrunite condiţiile art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondată, contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 663 din 30 martie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 iunie 2022.