Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1251/2022 AI generated

Negative jurisdictional conflict between civil and administrative courts referred to Pitești Court of Appeal.

Case Number Decizia nr. 1251/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declined to resolve the negative jurisdictional conflict and referred it to the Pitești Court of Appeal, Second Civil Section, which is the immediately superior common court for the conflicting lower courts (Tribunalul Vâlcea and Judecătoria Bălcești); the High Court did not rule on the merits or the prevailing party. The case is a claim by a private veterinary medical office against two public veterinary authorities for payment of 10,000 RON for August 2020 services, based on O.U.G. no. 117/2020 and Law no. 236/2019, with successive declinations of jurisdiction among four courts concerning whether the dispute arises from execution of an administrative contract (civil courts) or from contract formation/statutory basis (administrative courts). Decisively, under Article 133(2) and Article 135(1) of the Civil Procedure Code, a negative jurisdictional conflict exists only between courts that reciprocally declined the same case, and the conflict must be resolved by the immediately superior common court—here the Pitești Court of Appeal—not by the High Court.

Legislator headnote

AI generated

art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 133 alin. (1) C. proc. civ, art. 133 alin. (2) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ; Negative jurisdictional conflict between civil and administrative courts referred to Pitești Court of Appeal: A arătat că, potrivit art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea 554/2004, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Keywords

AI generated
civil jurisdictional conflict Civil Procedure Code administrative contract statutory basis public authorities common law

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 iunie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 februarie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul Cabinet Medical Veterinar - A., pentru B., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea, a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 10.000 RON, fără TVA, aferentă lunii august 2020, corespunzătoare dreptului de creanţă dobândit în baza decontului justificativ, a facturii şi a contractelor ataşate, conform O.U.G. nr. 117/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi pentru abrogarea art. IV alin. (2) şi art. V din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

În drept, a invocat prevederile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 236/2019 şi ale O.U.G. nr. 117/2020.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 4622 din data de 8 iulie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa a reţinut că raportul de drept administrativ dedus judecăţii vizează exercitarea unei competenţe de către o autoritate publică centrală, respectiv Autoritatea Naţionala Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

A arătat că, potrivit art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea 554/2004, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

Având în vedere că reclamantul are sediul în judeţul Vâlcea, instanţa a conchis că acesta este situat în circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, astfel că a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

2.2. Învestită prin declinare, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 168/F - CONT din 23 septembrie 2021 a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că subiectele raportului juridic dedus judecăţii sunt reclamantul - persoană de drept privat şi autorităţile publice pârâte - Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea, litigiul fiind născut în strânsă legătură cu contractele de servicii sanitar veterinare încheiate între reclamant, în calitate de prestator şi pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vâlcea, în calitate de achizitor, contractele fiind încheiate, aşa cum se arată în preambulul acestora, în temeiul Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice şi al H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acesteia Legi.

A arătat că, în cazul contractelor administrative, aşa cum sunt şi cele de care se prevalează reclamantul, competenţa materială de soluţionare a litigiilor în legătură cu astfel de contracte este partajată între instanţa de contencios administrativ şi instanţa civilă de drept comun, în funcţie de obiectul concret al litigiului.

A citat dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ, iar litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun.

În cauză, a constatat că dreptul pretins de reclamant are ca fundament însăşi legea, iar nu contractul, reclamantul neindicând nicio clauză contractuală ca temei al pretenţiei afirmate. A reţinut că litigiul este unul legat de încheierea unor contracte administrative şi, în raport cu obiectul său, competenţa materială de soluţionare a litigiului aparţine instanţei de contencios administrativ.

Raportat la domiciliul reclamantului, care este situat în judeţul Vâlcea, în aplicarea art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, a concluzionat că litigiul este în competenţa teritorială a Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2.3. Învestit prin declinare, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă, prin sentinţa nr. 1582/2021 din 16 noiembrie 2021 a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălceşti.

Instanţa a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată, plata sumei de 10.000 RON lunar, ca de altfel a contravalorii oricăror alte prestaţii îndeplinite de concesionar în derularea contractului de concesiune (sau de prestator în derularea contractului de servicii), ţine de executarea contractului de concesiune sau de servicii, reprezentând prestaţia corelativă la care este ţinut concedentul/achizitorul.

A arătat că, potrivit art. 8 alin. (2) ultima frază din Legea nr. 554/2004, "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun", iar faţă de valoarea obiectului cererii şi locul situării sediului reclamantului si a prestării activităţilor, competenţa aparţine Judecătoriei Bălceşti, în favoarea căreia a declinat competenţa.

2.4. Învestită prin declinare, Judecătoria Bălceşti, prin sentinţa civilă nr. 80 din 2 martie 2022, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, sesizând Curtea de Apel Piteşti cu conflictul negativ ivit.

Pentru a pronunţa această soluţie, judecătoria a apreciat că pretenţia reclamantului se fundamentează pe art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative şi nu derivă din executarea contractului administrativ de prestări servicii.

2.5. Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 15/F- C. civ. din 11 aprilie 2022, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, sesizând Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu conflictul negativ ivit.

A apreciat că, în raport de art. 135 alin (1) C. proc. civ., instanţa comună tuturor instanţelor de judecată, care şi-au declinat succesiv competenţa este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, sub aspectul competenţei materiale, având în vedere că ultima instanţă sesizată a fost Judecătoria Bălceşti, complet civil, a declinat competenţa secţiei I civilă a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Astfel învestită, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ., există conflict de competenţă "când două sau mai multe instanţe se declară deopotrivă competente să judece acelaşi proces" şi, (alin. (2) "când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente."

Pentru a se reţine existenţa conflictului negativ de competenţă, este necesar, potrivit art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ca două sau mai multe instanţe să se fi dezînvestit de soluţionarea unei cauze, considerând că nu sunt competente, iar dezînvestirea să fie reciprocă. Aceste condiţii trebuie întrunite cumulativ.

În speţă, ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) C. proc. civ. a fost îndeplinită la momentul declinării cauzei de către Judecătoria Bălceşti în favoarea Tribunalului Vâlcea, de la care pricina fusese anterior declinată judecătoriei.

Astfel, succesiv, pricina a fost declinată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal (prima instanţă învestită) în favoarea Curţii de Apel Piteşti, aceasta declinând la rândul său competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; această din urmă instanţă a declinat în favoarea Judecătoriei Bălceşti, iar Judecătoria Bălceşti a declinat în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, sesizând Curtea de Apel Piteşti cu conflictul negativ ivit.

Prin urmare, astfel cum a constatat Judecătoria Bălceşti, declinările reciproce au privit Tribunalul Vâlcea şi Judecătoria, nu şi instanţele anterior sesizate, iar Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal nu a fost învestită prin declinare cu soluţionarea cauzei, ci cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între cele două instanţe din circumscripţia sa.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., conflictul de competenţă ivit între două instanţe judecătoreşti se soluţionează de instanţa imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict, care în cauză este Curtea de Apel Piteşti.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va declina soluţionarea conflictului de competenţă în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină soluţionarea conflicului de competenţă în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 iunie 2022.