State civil liability for judicial error: applicability of special criminal procedure vs. general civil delict and statutory exemption from fault

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a - V-a civilă la data de 16.09.2020, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând despăgubiri materiale şi daune morale.

Prin întâmpinare, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată şi excepţia inadmisibilităţii.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 61/15.01.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a - V-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins cererea ca inadmisibilă.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1296A din 08 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de către reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 61/15.01.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a anulat sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

4. Recursul declarat în cauză:

Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

În cuprinsul cererii de recurs, pârâtul a formulat, în esenţă, următoarele critici, apreciate ca fiind încadrabile în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

- Decizia recurată este dată cu încălcarea regulilor sau aplicarea greşită a regulilor de drept material, caz de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind invocate prevederile art. 52 alin. (3) din Constituţia României, ale art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, ale art. 538-539 din C. proc. pen., cât cele ale art. 22 C. proc. civ.

Contrar argumentelor curţii de apel se arată că prima instanţă în mod temeinic şi legal, în considerarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., a pus în discuţia părţilor, la termenul din data de 15.01.2021, atât excepţia netimbrării acţiunii civile, cât şi cea a inadmisibilităţii, ambele invocate de pârât prin întâmpinare, iar reprezentantul convenţional al reclamantul a solicitat respingerea acestora întrucât dispoziţiile dreptului comun se completează cu normele speciale.

Faţă de această precizare a părţii adverse, prima instanţă nu avea nici un temei legal care să justifice obligaţia procesuală de a cere explicaţii părţilor cu privire la temeiul de drept al acţiunii, acest aspect fiind pe deplin lămurit prin precizările reclamantului.

Se susţine temeinicia şi legalitatea respingerii excepţiei netimbrării cererii introductive şi analizării admisibilităţii acesteia, în aplicarea dispoziţiilor art. 541 alin. (4) C. proc. pen.,în raport de temeiurile de drept invocate în susţinerea sa, dar şi sub toate aspectele cu care a fost investită prima instanţă.

Cum reclamantul a înţeles să uzeze de legea specială, precizând în combaterea inadmisibilităţii că legea specială se completează cu dreptul comun, prima instanţă, în mod temeinic şi legal, a făcut aplicarea principiului specialia generalibus derogant, în conformitate cu care concursul dintre legea specială şl legea generală se rezolvă în favoarea celei dintâi şi, în consecinţă, a respins cererea ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte temeiul de drept al cererii de chemare în judecată privind încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, tribunalul a reţinut corect faptul că dreptul recunoscut prin aceste articol nu este un unul absolut, ci este compatibil cu limitări implicite, statele membre dispunând în această materie de o anumită marjă de apreciere.

Prin urmare, prima instanţă a reţinut corect că procedura reparării pagubei materiale sau a daunei morale în caz de eroare judiciară sau în caz de privare nelegală de libertate este una specială, cuprinsă în Capitolul VII al Titlului IV al C. proc. pen. - Intitulat - "Proceduri speciale". O atare situaţie este reglementată prin dispoziţiile art. 52 din Constituţie şi art. 538-539 C. proc. pen.

Se susţine că reglementarea unei proceduri speciale este permisă de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în condiţiile în care în jurisprudenţa instanţei de contencios al drepturilor omului s-a statuat în mod constant că statele contractante sunt libere să reglementeze în mod particular procedura de urmat în scopul de a da eficienţă dispoziţiilor art. 3 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dispoziţiilor art. 5 paragraful 5 din acelaşi act normativ european.

Invocă jurisprudenţa instanţei supreme din care rezultă că dispoziţiile art. 998-999 C. civ. nu pot constitui temei pentru angajarea răspunderii statului pentru erorile judiciare în condiţiile în care răspunderea statului este o una directă, limitată însă doar la prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale, în condiţiile prevăzute de art. 504 C. proc. pen. De asemenea, potrivit alte decizii ale instanţei supreme, ori de câte ori printr-o lege/normă se prevede o procedură specială, aceasta se va aplica în totalitate, iar nu regulile de drept comun, care reglementează răspunderea civilă delictuală, căci legea specială se aplică în baza principiului de drept "specialia derogant generalibus".

Indică faptul că o astfel de normă este şi art. 96 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 şi arată că situaţiile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate din erori judiciare săvârşite în procesele penale, sunt stabilite prin dispoziţiile art. 538 şi urm. C. proc. pen., prin aceste dispoziţii excluzându-se, implicit, orice altă posibilitate a persoanei vătămate de a solicita, în orice mod şi sub orice alt temei legal, acoperirea unui prejudiciu de această natură.

5. Apărările în recurs

În cauză, intimatul - reclamant nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Prealabil, este necesar a se preciza că deşi recurentul-pârât s-a prevalat doar de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că unele critici dezvoltate în cuprinsul memoriului de recurs se circumscriu motivului de nelegalitate descris de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, astfel acestea acestea vor fi analizate din această perspectivă.

Obiectul cererii de chemare în judecată formulate de intimatul-reclamant priveşte pretenţia de obligare a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând despăgubiri materiale şi daune morale pentru erorile judiciare produse de organele de urmărire penală care au instrumentat dosarul penal nr. x/2019, invocându-se încălcarea de către organele de urmărire penală a dispoziţiilor art. 316 alin. (1), art. 321 alin. (1) şi art. 322 alin. (1) C. proc. pen., art. 6 alin. (1) teza I, art. 6 alin. (2) şi alin. (3) lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi art. 111 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002.

Intimatul-reclamant a invocat, în drept, prevederile art. 96 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, despre care a susţinut că instituie un caz special de angajare a răspunderii civile delictuale, prin derogare parţială de la condiţiile prevăzute de art. 1357 alin. (1) C. civ., în sensul că elimină condiţia vinovăţiei celui chemat a răspunde pentru repararea prejudiciului cauzat şi instituie un caz de răspundere obiectivă a Statului, precum şi dispoziţiile art. 1349 alin. (3), (13)81 alin. (1) C. civ., şi art. 538 şi urm. C. proc. pen.

Soluţionând cauza în primă instanţă, tribunalul a analizat cu prioritate excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocate de către pârât prin întâmpinare şi, în aplicarea principiului specialia generalibus derogant, a reţinut că faţă de temeiul juridic al cererii de chemare în judecată concretizat în dispoziţiile art. 538-539 C. proc. pen. prin raportare la situaţia de fapt dedusă judecăţii, aspectele reclamate de parte "referitoare la durata necesară spre a obţine clasarea urmare a eliberării rezultatului analizei la probele biologice, perioadă în care drepturile sale au fost nesocotite sau cel puţin restricţionate nu poate fi catalogată drept o eroare judiciară", pentru a avea deschisă calea acţiunii formulate.

Aceasta întrucât condiţiile premisă prevăzute de dispoziţiile art. 538-539 C. proc. pen. nu se regăsesc în situaţia de fapt expusă de reclamant şi dedusă analizei primei instanţe.

Soluţia primei instanţe a fost infirmată de curtea de apel prin prisma încălcării principiului disponibilităţii prevăzut de art. 22 C. proc. civ., precum şi a interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor speciale ale C. proc. pen.

Prin motivele de recurs, pârâtul susţine legalitatea şi temeinicia raţionamentului adoptat de prima- instanţă în pronunţarea soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii introductive în baza principiului specialia generalibus derogant, în condiţiile în care faptele invocate de reclamant în susţinerea răspunderii patrimoniale a statului pentru erori judiciare nu intră sub incidenţa dispoziţiile art. 538-539 C. proc. pen., reiterând aspecte de fapt şi de drept formulate prin întâmpinare în faţa tribunalului.

În acord cu cele statuate de Curtea de Apel, Înalta Curte constată faptul că reclamantul a invocat ca temei juridic al cererii nu numai dispoziţiile legale ce reglementează dreptul la repararea pagubei în caz de eroare judiciară şi în cazul privării nelegale de libertate, reglementate de dispoziţiile art. 538-539 C. proc. pen., ci şi pe cele ale art. 96 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din Legea nr. 303/2004, despre care a învederat că instituie un caz special de angajare a răspunderii civile delictuale, prin derogare parţială de la condiţiile prevăzute de art. 1357 alin. (1) C. civ., în sensul că elimină condiţia vinovăţiei celui chemat a răspunde pentru repararea prejudiciului cauzat şi instituie un caz de răspundere obiectivă a Statului, precum şi dispoziţiile art. 1349 alin. (3) şi1381 alin. (1) C. civ.

Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., care consacră principiul disponibilităţii, părţile sunt cele care stabilesc obiectul şi limitele procesului, iar judecătorul trebuie să se pronunţe asupra cererilor părţilor, fără a depăşi limitele învestirii, astfel cum statuează art. 22 alin. (6) din acelaşi cod. Aceasta implică analizarea cererii din perspectiva normelor legale invocate şi a situaţiei de fapt prezentate de către părţi.

Contrar celor susţinute de pârât prin motivele de recurs, corect a observat Curtea de Apel că prima instanţă a analizat cererea dedusă judecăţii strict din perspectiva dispoziţiilor art. 538-539 C. proc. pen., iar nu "sub toate aspectele cu care a fost învestită instanţa de fond", cum nefondat pretinde pârâtul, fiind astfel încălcat principiul disponibilităţii, atât timp cât analiza nu a vizat şi celelalte temeiuri de drept pe care reclamantul şi-a întemeiat demersul judiciar.

Procedând astfel, cu consecinţa respingerii acţiunii civile ca inadmisibilă, prin raportare la prevederile art. 538-539 C. proc. pen., prima instanţă a pronunţat o hotărâre care este de natură împiedice dreptul de acces la justiţie al reclamantului, drept reglementat de dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Constituţia României şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Raţionamentul curţii de apel este, totodată, elocvent şi în planul interpretării şi aplicării eronate de către tribunal a prevederilor art. 538-539 C. proc. pen., prin raportare la situaţia de fapt dedusă judecăţii şi temeiurile de drept invocate de reclamant în cererea introductivă, câtă vreme prima instanţă nu a avut în vedere împrejurarea că repararea prejudiciului material şi/sau moral cauzat prin eroare judiciare face obiect de reglementare al dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din Legea nr. 303/2004, care se completează cu cele generale instituite de C. civ., indicate expres de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în contextul în care, în temeiul principiului disponibilităţii, partea are prerogativa de a folosi orice demers judiciar considerat adecvat, care nu este interzis de lege, pentru a-şi satisface drepturile pe cale judiciară.

Nu se impune, aşadar, respingerea ca inadmisibilă a acţiunii, prin raportare exclusiv la prevederile art. 538 şi 539 C. proc. pen., raţionamentul juridic şi argumentele instanţei de apel fiind corecte.

În considerarea tuturor acestor motive, reţinând că recursul declarat este nefondat, Înalta Curte îl va respinge în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva deciziei civile nr. 1296 A din 08 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 mai 2022.