Municipal exemption from state construction inspection taxes under road development laws: scope of total legislative abrogation

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 29 iunie 2017, pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Oradea prin Primar, la plata sumei totale de 457.711,34 RON, reprezentând cota de 0,1% şi cota de 0,7%, aferente unui număr de 38 de autorizaţii de construire, cu penalităţi de întârziere.

Tribunalul Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea nr. 2947 din 18 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a III-a a contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bihor, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Bihor.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Bihor

Prin sentinţa civilă nr. 201/C din 20 decembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bihor, secţia I civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtul Municipiul Oradea prin Primar şi a respins acţiunea formulată de reclamant ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. Bucureşti.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Oradea

Prin decizia civilă nr. 502/A/2018 din 25 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, s-a admis apelul reclamantului şi s-a schimbat în totalitate sentinţa apelată.

S-a admis cererea de chemare în judecată, iar pârâtul Municipiul Oradea prin Primar a fost obligat să plătească recurentului suma totală de 457.711,34 RON, reprezentând creanţe fiscale, respectiv cota de 0,1%, respectiv cota de 0,7%, calculată la valoarea finală a lucrărilor autorizate şi penalităţi de întârziere aferente debitului principal, corespunzătoare autorizaţiilor de construire: AC nr. 1103/23.08.2011, AC nr. 1104/23.08.2011, AC nr. 1100/23.08.2011, AC nr. 1348/5.10.2011, AC nr. 1102/23.08.2011, AC nr. 1101/23.08.2011, AC nr. 1534/13.11.2011, AC nr. 1738/22.10.2009, AC nr. 722/9.06.2011, AC nr. 1349/5.10.2011, AC nr. 1394/13.10.2011, AC nr. 966/23.07.2012, AC nr. 743/18.06.2012, AC nr. 703/12.06.2012, AC nr. 746/18.06.2012, AC nr. 1594/24.11.2011, AC nr. 694/11.06.2012, AC nr. 1616/14.10.2010, AC nr. 721/9.06.2011, AC nr. 1099/23.08.2011, AC nr. 1347/5.10.2011, AC nr. 1322/30.09.2011, AC nr. 1308/28.09.2011, AC nr. 1309/28.09.2011, AC nr. 132/9.02.2012, AC nr. 121/8.02.2012, AC nr. 542/10.05.2011, AC nr. 242/7.03.2012, AC nr. 254/9.03.2012, AC nr. 753/18.06.2012, AC nr. 945/20.07.2012, AC nr. 1310/28.09.2011, AC nr. 700/12.06.2012, AC nr. 745/18.06.2012, AC nr. 703/12.06.2012, AC nr. 751/18.06.2012, AC nr. 1050/3.08.2012 şi AC nr. 744/18.06.2012.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Oradea prin Primar.

4. Decizia pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 1087 din 20 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II - a civilă, s-a admis recursul declarat de pârâtul Municipiul Oradea prin Primar împotriva deciziei civile nr. 502/A din 25 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, s-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza spre o nouă judecată la aceeaşi instanţă.

5. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Oradea, în rejudecare

Prin decizia nr. 694/A/2021 din 26 mai 2021, Curtea de Apel Oradea, secţia civilă a admis apelul declarat de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 201/C din 20 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bihor, a anulat în totalitate sentinţa apelată şi evocând fondul a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii.

6. Recursul exercitat în cauză în al doilea ciclu procesual

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. Bucureşti.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a formulat, în esenţă, următoarele critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.:

- în ce priveşte incidenţa cazului de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se susţine că argumentele reţinute în susţinerea soluţiei adoptate pe fondul cauzei, în rejudecare, se contrazic în mod evident sub aspectul reglementărilor legale aplicabile situaţiei din prezenta cauză; motivarea instanţei de apel potrivit căreia art. 35 din Legea nr. 255/2010 coroborat cu art. 64 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, ar putea fi interpretat doar în sensul unei abrogări parţiale a Legii nr. 198/2004, care să nu cuprindă una dintre modificările acestei legi, este contradictorie şi nelegală;

- câtă vreme consolidarea Legii nr. 198/2004, la data de 22.12.2010, cuprindea toate modificările şi completările ulterioare, inclusiv prin Legea nr. 184/2008, iar abrogarea acesteia vizează în mod expres şi explicit abrogarea modificărilor şi completărilor ulterioare, nu se poate interpreta că abrogarea a fost una parţială şi a lăsat în vigoare una dintre normele care au modificat şi completat legea abrogată;

- în opinia recurentului, Legea nr. 184/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 198/2004 privind unele masuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi si drumuri naţionale a fost în vigoare de la 03 noiembrie 2008 până la 22 decembrie 2010, fiind abrogată prin Legea nr. 255/2010

- de aceea, aceeaşi motivare a instanţei de apel contravine Deciziei nr. 44/2019 pronunţată de instanţa supremă în Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie care analizează prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 prin prisma interpretării abrogării Legii nr. 19/2004 (paragraful 73); potrivit paragrafului 73 din Decizia nr. 44/2019, "faptul că, ulterior abrogării Legii nr. 198/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 184/2008, prevederile art. 3 alin. (10) din actul normativ abrogat au fost preluate în art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 nu trebuie să conducă automat la concluzia menţinerii scutirii de la plată a taxelor către Inspectoratul de Stat în Construcţii, menţionate în Legea nr. 10/1995 şi în Legea nr. 50/1991, pentru toate lucrările de construcţii executate în cadrul proiectelor cuprinse în programul Ministerului Transporturilor sau în cele ale autorităţilor administraţiei publice locale privind dezvoltarea de drumuri de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local, deoarece Legea nr. 198/2004 nu condiţiona acordarea scutirii de existenţa unei exproprieri, iar obiectul său de reglementare era mai restrâns decât cel al Legii nr. 255/2010 (referindu-se numai la lucrări de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, pe când obiectul Legii nr. 255/2010 privea toate lucrările necesare realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local)".

- în ce priveşte incidenţa cazului de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susţine că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de Legea nr. 50/1991 şi Legea nr. 255/2010 referitoare la scutirea de plata taxelor datorate Inspectoratului de Stat în Construcţii;

- astfel, în raport de prevederile art. 30, art. 37 alin. (3) şi (4) şi art. 40 din Legea nr. 50/1991, scutirea de la plata taxelor datorate Inspectoratului de Stat în Construcţii trebuie analizată prin raportare la data stabilirii valorii ce constituie baza de calcul pentru aceste cote, respectiv prin raportare la valoarea finală declarată prin procesele-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor autorizate;

- or, scutirea de la plata taxelor datorate Inspectoratului de Stat în Construcţii se aplică exclusiv lucrărilor de interes public pentru a căror executare a fost necesară exproprierea pentru cauză de utilitate publică, iar nu tuturor lucrărilor de interes public de la nivelul autorităţii publice locale;

- în opinia recurentului, sunt scutite de la plata taxelor datorate Inspectoratului de Stat în Construcţii numai obiectivele strict enumerate de Legea nr. 255/2010, pentru realizarea cărora este necesară exproprierea pentru cauză de utilitate publică; or, pârâtul nu a făcut dovada că plăţile efectuate ar fi vizat categorii de lucrări care sunt prevăzute de Legea nr. 255/2010, la dosarul cauzei neregăsindu-se înscrisuri concludente din care să rezulte faptul că pentru lucrările executare a fost necesară parcurgerea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică;

- în mod eronat, instanţa de apel a reţinut că pârâta nu datorează plata taxelor către Inspectoratul de Stat în Construcţii întemeiat pe faptul că Legea nr. 184/2008 care a modificat şi completat Legea nr. 198/2004, a menţinut soluţia anterioară de scutire de la plata taxelor datorate Inspectoratului;

- pârâtul nu a făcut dovada că autorizaţiile de construire în baza cărora au fost stabilite şi calculate taxele cu cotele aferente de penalităţi au fost emise pentru proiecte din cadrul unor programe sau strategii ale pârâtului, de dezvoltare a unor lucrări de interes public local, respectiv includerea acestora în categoria lucrărilor care beneficiază de scutirea invocată;

- decizia recurată nesocoteşte îndrumările date de instanţa de control judiciar; instanţa de apel nu a luat în considerare apărările formulate de intimat referitoare la modul de calcul al sumei solicitate;

7. Apărările formulate în cauză

La 10 februarie 2022, cu depăşirea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., pârâtul Municipiul Oradea prin Primar a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 13 aprilie 2022, pârâtul Municipiul Oradea prin Primar a depus note scrise.

8. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 31 martie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii - ISC Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 694/A din 26 mai 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă şi a stabilit termen de judecată în şedinţă publică la data de 26 mai 2022.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului precum şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Reclamantul a învestit prima - instanţă cu o cerere prin care solicită obligarea pârâtului Municipiul Oradea prin Primar, la plata sumei totale de 457.711,34 RON, reprezentând cota de 0,1% şi cota de 0,7%, aferente unui număr de 38 de autorizaţii de construire, cu penalităţi de întârziere.

Cauza a parcurs două cicluri procesuale, fiind pronunţate de către instanţele de fond hotărâri diferite, fie în legătură cu respingerea acţiunii civile ca urmare a prescripţiei dreptului material la acţiune, fie prin admiterea cererii de chemare în judecată în totalitate sau respingerea acesteia ca nefondată.

În rejudecare, în al doilea ciclu procesual, instanţa de apel a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune reiterată de pârât în această etapă procesuală reţinând, în esenţă că, în raport de starea de fapt rezultată în speţă, acea creanţă solicitată de reclamant are natura unei creanţe fiscale, astfel cum rezultă din Decizia nr. 8/2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi din raţionamentul expus de instanţa supremă prin raportare la normele de drept analizate în acea cauză.

Cu privire la fondul cauzei, curtea de apel a constatat neîntemeiate pretenţiile reclamantului şi a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată, reţinând în motivarea acestei soluţii faptul că lucrările de interes public pentru care au fost eliberate autorizaţiile de construire invocate de reclamant se împart în două categorii, supuse unui regim juridic distinct în ce priveşte obligaţia de achitare a taxelor către Inspectoratul de Stat în Construcţii, respectiv: - o categorie de lucrări corespunzătoare autorizaţiilor de construire nr. x/20.07.2012 şi y/23.07.2017, pentru a căror executare a fost necesară exproprierea pentru cauză de utilitate publică şi care, potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt scutite de taxele către Inspectoratul de Stat în Construcţii prevăzute de Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare şi de Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi o altă categorie de lucrări de interes public, aferente celorlalte autorizaţii emise, pentru executarea cărora nu se impunea efectuarea unor exproprieri pentru cauză de utilitate publică şi care, prin raportare la dispoziţiile art. 3 alin. (10) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, la Legea nr. 184/2008 şi la art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010, ar fi de asemenea scutite de la plata taxelor menţionate anterior în contextul în care s-a apreciat că dispoziţiile Legii nr. 184/2008 prin care s-a menţinut beneficiul scutirii de la plata taxelor, nu ar fi căzut sub incidenţa abrogării dispuse prin art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010.

Prin motivele de recurs, reclamantul contestă acest raţionament al instanţei de apel susţinând, în esenţă, că din analiza succesiunii modificărilor legislative operate cu privire la dispoziţiile Legii nr. 198/2004, prin care se instituia scutirea de la plata taxelor către Inspectoratul de Stat în Construcţii, rezultă că abrogarea reglementată prin art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010 este una totală şi avea în vedere toate modificările şi completările ulterioare ale normei de scutire, iar interpretarea curţii de apel în sensul că textul vizează o abrogare parţială care a condus la rămânerea în vigoare a Legii nr. 184/2008, este eronată şi a condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale.

Critica reclamantului subsumată dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prin care se invocă motivarea contradictorie a instanţei de apel în raport de dispoziţiile art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010, Legea nr. 198/2004, Legea nr. 184/2008, Decizia nr. 44/2019 pronunţată de instanţa supremă în Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi art. 64 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă în elaborarea actelor normative, este susceptibilă de încadrare în cazul de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât pune în discuţie aplicarea eronată a normelor de drept material prevăzute de dispoziţiile legale anterior menţionate, şi este întemeiată.

În ce priveşte temeiul în baza căruia reclamantul a susţinut că este îndreptăţit la plata sumei totale de 457.711,34 RON, reprezentând cota de 0,1% şi cota de 0,7%, aferente unui număr de 38 de autorizaţii de construire, cu penalităţi de întârziere, în mod corect instanţa de apel a reţinut şi a prezentat cadrul legal care instituie taxele datorate Inspectoratul de Stat în Construcţii, respectiv art. 3 alin. (10) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, până la data de 23 decembrie 2010, potrivit căruia "Proiectele cuprinse în programul Ministrului Transporturilor sau în cele ale autorităţilor publice locale privind dezvoltarea de drumuri de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local sunt scutite de taxele către Inspectoratul de Stat în Construcţii menţionate în Legea nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare şi în Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

În perioada de activitate a acestei legi, au survenit evenimente legislative sub forma modificării, completării şi abrogării.

Astfel, pct. 4 din Legea nr. 184/2008 de modificare a art. 3 din Legea nr. 198/2004, prevede că dispoziţiile art. 3 alin. (10) din acest act normativ vor avea următorul conţinut: "Proiectele cuprinse în programul Ministerului Transporturilor sau în cele ale autorităţilor administraţiei publice locale privind dezvoltarea de drumuri de interes naţional, respectiv de interes judeţean şi local sunt scutite de taxele către Inspectoratul de Stat în Construcţii menţionate în Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare, şi în Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

Se observă, deci, că deşi Legea nr. 184/2008 a adus modificări şi completări normelor Legii nr. 198/2004, a păstrat beneficiul scutirii de la plata taxelor către Inspectoratul de Stat în Construcţii a proiectelor cuprinse în programul Ministerului Transporturilor sau în cele ale autorităţilor administraţiei publice locale privind dezvoltarea de drumuri de interes local.

Cu privire la legea de modificare, Înalta Curte reţine că potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000, ce reglementează efectele dispoziţiilor de modificare şi de completare, "Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta. Intervenţiile ulterioare de modificare sau de completare a acestora trebuie raportate tot la actul de bază."

Ulterior, prin apariţia Legii nr. 255/2010 s-a dispus abrogarea Legii nr. 198/2004. Astfel, potrivit art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010: "La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: (...) c) Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 31 mai 2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Abrogarea, definită drept eveniment legislativ prin dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, constituie o modalitate de încetare a efectelor actelor normative şi reprezintă scoaterea din vigoare a unei norme ca urmare a intrării în vigoare a unei norme noi.

Are în vedere Înalta Curte faptul că abrogarea actelor normative poate îmbrăca mai multe forme. Astfel, după criteriul modalităţii de realizare, abrogarea este de două feluri: expresă şi tacită. Abrogarea expresă poate fi directă sau indirectă. Abrogarea expresă directă constă în desfiinţarea efectelor vechii reglementări prin precizarea în detaliu, în conţinutul noului act normativ, a actelor normative scoase din vigoare.

De asemenea, după criteriul efectelor, abrogarea poate fi totală sau parţială. Abrogarea totală presupune că actul normativ este scos din vigoare în totalitate, în timp ce abrogarea parţială are în vedere că numai o parte a actului normativ vizat este scoasă din vigoare, caz în care evenimentul legislativ este asimilat modificărilor de acte normative, actul normativ abrogat parţial rămânând în vigoare prin dispoziţiile sale neabrogate.

Reţinând aceste elemente de ordin teoretic şi general în ce priveşte abrogarea actelor normative prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 şi examinând dispoziţia de abrogare prevăzută de art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010 se poate concluziona, cu claritate, faptul că intervenţia efectuată de legiuitor cu privire la Legea nr. 198/2004 are în vedere abrogarea expresă, directă şi totală a actului normativ în integralitatea sa, abrogare ce se întinde şi cu privire la legile ulterioare de modificare şi completare în perioada de activitate a actului normativ de referinţă, deci şi asupra Legii nr. 184/2008, atât prin prisma dispoziţiei exprese instituite în cuprinsul normei de abrogare, care are în vedere inclusiv "modificările şi completările ulterioare", cât şi prin prisma efectelor de modificare instituite de art. 62 din Legea nr. 24/2000, din care rezultă că actul normativ de modificare se încorporează în actul de baza, identificându-se cu acesta.

A reţine alt efect dispoziţiei prevăzute de art. 35 lit. c) din Legea nr. 255/2010 decât cel ce vizează abrogarea totală, expresă şi directă a Legii nr. 198/2004 nesocoteşte principiul activităţii legii civile prevăzut de art. 6 alin. (1) C. civ., precum şi normele de tehnică legislativă anterior arătate.

Reţinând o eventuală abrogare parţială a Legii nr. 198/2004, cu consecinţa "supravieţuirii" Legii nr. 184/2008, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, în contextul în care analiza asupra fondului cauzei s-a întemeiat pe norme materiale ce instituiau beneficiul scutirii de la plata taxelor către Inspectoratul de Stat în Construcţii, ieşite din vigoare.

În ce priveşte susţinerile ce vizează fondul dreptului dedus judecăţii prin prisma încălcării normelor de drept material cuprinse în dispoziţiile art. 30, art. 37 alin. (3) şi (4) şi ale art. 40 din Legea nr. 50/1991 şi a dispoziţiilor obligatorii ale instanţa de control judiciar expuse în decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual, faţă de soluţia ce se va pronunţa în cauză, Înalta Curte constată că aceste elemente nu pot fi analizate în această etapă, ci vor fi avute în vedere de curtea de apel în rejudecarea cauzei.

În fine, recurentul a mai indicat drept temei de drept al recursului şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Cum acest temei de drept nu-şi găseşte corespondent în criticile dezvoltate în cadrul cererii de recurs, Înalta Curte consideră că acesta nu reprezintă un veritabil motiv de recurs, de natură să atragă obligativitatea analizării sale.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmează a admite recursul, a casa decizia recurată şi a trimite cauza la instanţa de apel pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii - ISC Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 694/A din 26 mai 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 mai 2022.