Tort liability for state security surveillance excluded by legal authority under civil code

Şedinţa publică din data de 26 mai 2022

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 22 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumelor de 60.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material, şi 25.000 euro pentru prejudiciul moral suferit în perioada 1975-1985, precum şi cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349, 1357-1371, 1381-1382, 1385 şi 1388 C. civ.

Primul ciclu procesual

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vrancea:

Prin sentinţa nr. 270 din 27 iunie 2019, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea şi a obligat pe reclamant la plata către pârât a sumei de 1.500 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi:

Prin decizia nr. 30/A din 16 martie 2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 270 din 27 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Vrancea.

A obligat pe apelantul-reclamant la plata către intimatul-pârât a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Prin decizia civilă nr. 605 din 24 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 30/A din 16 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, a casat decizia atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Al doilea ciclu procesual

5. Rejudecare apel - Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă:

Prin decizia civilă nr. 98/A din 2 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în rejudecare după casarea cu trimitere, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 270 din 27 iunie 2019 pronunţată de Tribunalul Galaţi.

A fost obligat apelantul-reclamant să plătească intimatului-pârât B. suma de 4.500 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, din care, 1500 RON pentru apel, 1500 RON pentru ciclul procesual anterior şi 1500 RON pentru recurs.

6. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 98/A din 2 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A., formulând următoarele critici:

Primul motiv de recurs se referă la faptul că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., în sensul nerespectării obligaţiilor stabilite de instanţa de recurs.

Astfel, recurentul-reclamant a arătat că nu au fost lămurite considerentele avute în vedere în circumstanţele factuale concrete deduse judecăţii şi în raport de cadrul juridic al acţiunii - aşa cum a statuat instanţa de casare.

De asemenea, instanţa de apel nu a eliminat judecăţile de maximă generalitate şi nu a lămurit dacă este posibilă angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, în raport cu faptele concrete imputate acestuia. Totodată, trebuia să analizeze dacă reclamantul a făcut obiectul unor măsuri neconforme Constituţiei în vigoare la data faptelor - analiză impusă de instanţa de casare.

Prin al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a susţinut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii:

- deşi a depus la dosar dovezi concrete din dosarul de urmărire informativă din care rezultă că intimatul-pârât este cel care propunea măsurile, instanţa de apel a concluzionat că acesta acţiona în baza sarcinilor de serviciu şi executa ordinele superiorilor;

- deşi instanţa de apel a admis că a existat o încălcare a normelor constituţionale în vigoare la data comiterii faptelor, a motivat în contradictoriu, făcând referire la o lege ce viza acţiuni ale Securităţii doar în anumite condiţii şi potrivit legii;

- instanţa de apel a lăsat nemotivate anumite critici şi nu a răspuns la aspectul privind dezlegarea dată prin decizia civilă nr. 913/2015 a Curţii de Apel Galaţi pronunţată în dosarul nr. x/2014 şi prin decizia nr. 801/2015 a Tribunalului Vrancea pronunţată în dosarul nr. x/2015, prin care s-a stabilit în mod cert că reclamantul a fost supus persecuţiei politice prin îngrădirea dreptului de a exercita profesia de inginer, existând o faptă ilicită şi un făptuitor care a acţionat cu rea-credinţă, din proprie iniţiativă.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că instanţa de apel a ignorat normele prevăzute de dreptul material ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

În dezvoltarea criticilor, a susţinut că instanţa de apel a încălcat articolele care prevăd că faptele nu au fost încadrate corespunzător, fără dovadă reţinându-se că pârâtul a acţionat în îndeplinirea sarcinilor de serviciu specifice. De asemenea, recurentul a subliniat că vinovăţia făptuitorului este evidentă, în condiţiile în care acesta a stabilit direcţia de acţiune în dosarul de urmărire informativă, având posibilitatea de a cunoaşte caracterul ilicit sau abuziv al faptelor săvârşite.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

7. Apărările părţilor:

La 10 noiembrie 2021 intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil - faţă de dispoziţiile art. 497 şi art. 493 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că a fost casată o dată decizia şi rejudecată cauza. A precizat că, faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., din motivele de recurs prezentate de recurent nu rezultă aspecte care să se circumscrie cerinţelor legale, fiind o reluare a criticilor anterior formulate, clarificate de instanţele anterioare. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La 29 noiembrie 2021 recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimatul-pârât şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi acordarea cheltuielilor de judecată.

8. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor. Prin încheierea din 14 aprilie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Primul caz de nelegalitate vizează încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 501 C. proc. civ. (norme de procedură civilă), motiv pentru care Înalta Curte urmează a analiza criticile recurentului din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Invocând că nu au fost respectate obligaţiile stabilite de instanţa de recurs prin decizia de casare, recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu a lămurit circumstanţele factuale deduse judecăţii, dacă este posibilă angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului raportat la normele legale, respectiv dacă reclamantul a făcut obiectul unor măsuri neconforme Constituţiei, şi nici nu a eliminat judecăţile de maximă generalitate.

Potrivit art. 1 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul, iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi text legal, după casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.

În speţă, prin decizia de casare s-a impus refacerea judecăţii cauzei în apel printr-o analiză care să privească faptele deduse judecăţii şi normele legale în raport cu care s-a invocat caracterul lor ilicit. Pentru a imprima un efect util rejudecării, instanţa de recurs a indicat instanţei de apel să stabilească în mod clar dacă se impune angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului sau, dacă o astfel de răspundere nu poate fi pusă în discuţie la acest moment, care sunt cauzele şi argumentele de ordin juridic care se opun la aceasta.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a rejudecat cauza în conformitate cu dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., motivarea deciziei recurate cuprinzând analiza detaliată a condiţiilor răspunderii civile delictuale raportat la situaţia de fapt stabilită în concret şi la normele legale aplicabile, apoi raţionamentul juridic este completat prin verificarea incidenţei cauzelor care înlătură caracterul ilicit al faptei imputate şi, în final, s-a concluzionat că nu poate fi angajată răspunderea pârâtului tocmai ca urmare a împrejurării că acesta a acţionat în îndeplinirea unei activităţi permise de lege.

Aşadar, se constată că susţinerile recurentului-reclamant nu se confirmă în speţă, astfel că nu poate fi reţinută incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În cadrul recursului a fost invocat şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte are a examina motivul de casare menţionat, referitor la nemotivarea deciziei recurate, din perspectiva viciilor constând în lipsa motivării şi motivarea contradictorie ori străină de natura cauzei.

Motivarea hotărârii judecătoreşti este supusă atât exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cât şi principiilor jurisprudenţiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi, ca atare, trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, fiind de esenţa hotărârii, înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar.

Înţeleasă ca un silogism judiciar de natură a explica şi fundamenta hotărârea pronunţată, motivarea nu poate, însă, avea semnificaţia unui răspuns exhaustiv la toate argumentele părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere/critică din calea de atac, fiind unanim recunoscut aspectul potrivit cu care motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu este o problemă de volum, ci una de conţinut, de substanţă.

Astfel, printr-o primă critică s-a susţinut contradictorialitatea hotărârii pe motiv că instanţa de apel a reţinut că pârâtul a acţionat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, deşi la dosarul cauzei se află dovezi certe din care reiese că acesta propunea măsurile de urmărire informativă.

În analiza acestei critici, se are în vedere că motivarea contradictorie presupune ca argumentele expuse de instanţă să se anihileze reciproc, să susţină concluzii diametral opuse, fiind imposibilă aplicarea textelor de lege reţinute şi, pe cale de consecinţă, exercitarea de către instanţa de recurs a controlului în ceea ce priveşte aplicarea legii.

Rezultă că această critică nu poate fi primită, deoarece nu susţine ipoteza unei contradicţii între considerentele deciziei recurate, ci, în realitate, reprezintă o critică de netemeinicie, recurentul fiind nemulţumit de modul în care instanţa a interpretat probele administrate în cauză şi, implicit, de soluţia pronunţată.

Nu se confirmă contradictorialitatea motivării nici din perspectiva criticilor prin care s-a susţinut că instanţa de apel, deşi ar fi constatat încălcarea normelor constituţionale, cu toate acestea în motivare a făcut trimitere la dispoziţiile care reglementau activitatea Securităţii Statului.

În cauză, curtea de apel era ţinută a analiza faptele deduse judecăţii şi normele legale faţă de care s-a invocat caracterul lor ilicit, pentru a stabili în mod clar dacă se impune angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului sau, dacă o astfel de răspundere nu poate fi reţinută, care sunt cauzele şi argumentele de ordin juridic care se opun la aceasta.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat condiţiile pentru care poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală a pârâtului în raport cu situaţia de fapt conturată în mod detaliat, hotărârea fiind motivată în mod amplu şi coerent sub toate aspectele.

Astfel, s-a reţinut că pârâtul a efectuat acte de monitorizare informativă asupra reclamantului, existând imixtiuni în viaţa personală a acestuia (interceptări telefonice, interceptarea corespondentei, limitări ale liberei circulaţii prin restricţionarea accesului în Ambasada SUA în 1984), fiind totodată avute în vedere dezlegările deciziei civile nr. 801/2015 a Tribunalului Vrancea pronunţată în dosarul nr. x/2015 şi ale deciziei civile nr. 913/2015 a Curţii de Apel Galaţi pronunţată în dosarul nr. x/2014, contrar susţinerilor recurentului.

În continuare, s-a reţinut că faptele pârâtului au avut drept consecinţă încălcarea drepturilor fundamentale ale reclamantului (dreptul la viaţă privată, secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice), existând certitudinea că reclamantul a suferit prejudicii ca urmare a acestor fapte, în acest sens fiind relevant că reclamantul s-a aflat în imposibilitatea de a-şi exercita profesia de inginer chimist în perioadele 1.01.1975-9.07.1984 şi 11.07.-16.07.1984.

Urmare a examinării cerinţelor răspunderii civile delictuale, prin argumente coerente şi clare, instanţa de apel a argumentat că nu poate fi antrenată răspunderea pârâtului, deoarece acesta a acţionat în îndeplinirea unei îndatoriri permise de legislaţia în vigoare la acel moment.

În acest sens, s-a precizat în considerentele deciziei atacate că urmărirea informativă s-a făcut în temeiul legii şi a actelor în vigoare la acea dată, care reglementau activitatea pârâtului, respectiv Decretul nr. 295/1968 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Securităţii Statului, informaţiile obţinute de Securitate fiind o consecinţă a activităţii sale specifice. Astfel, s-a constatat că activitatea de agent de securitate, desfăşurată de pârât, era coordonată de Consiliul Securităţii Statului care, potrivit art. 4 lit. f) din Decretul nr. 295/1968 organiza şi îndruma, potrivit legii, activitatea de anchetă pe care o desfăşurau ofiţerii securităţii statului.

Continuând raţionamentul juridic, curtea de apel a evaluat în ce măsură activitatea desfăşurată de pârât în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu specifice poate înlătura caracterul ilicit al faptei în discuţie, concluzionând că în sarcina pârâtului nu poate fi reţinută săvârşirea unei fapte ilicite în sensul art. 998 C. civ.. Drept urmare, s-a consolidat concluzia potrivit căreia în speţă nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâtului.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, decizia curţii de apel respectă exigenţele referitoare la claritatea, precizia, consecvenţa şi necontradictorialitatea motivării, motiv pentru care se reţine că decizia recurată este motivată conform standardelor de calitate ce au ca reper dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Luând în examinare criticile recurentului încadrabile în motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate, potrivit considerentelor expuse în cele ce succed.

Prealabil examinării propriu-zise a acestui motiv de recurs, Înalta Curte are în vedere că invocarea corectă a acestui motiv presupune enunţarea principiilor sau a regulilor de drept aplicabile speţei, interpretarea acestora într-o manieră pertinentă în raport cu circumstanţele cauzei şi explicarea modului în care, în aprecierea recurentului, aceste reguli trebuie aplicate în cauza dedusă judecăţii. Aşadar, descrierea încălcării unei norme de drept material trebuie argumentată în concret, prin raportare la datele speţei, şi nu se poate face prin enunţuri generice, lipsite de acoperire argumentativă.

Din această perspectivă, analizând conţinutul cererii de recurs, se observă că recurentul a criticat în mod generic decizia recurată, afirmând că instanţa de apel a ignorat normele de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Aşa cum s-a arătat anterior, în construcţia silogismului judiciar care fundamentează hotărârea pronunţată, curtea de apel a aplicat în mod corect şi legal instituţia răspunderii civile delictuale, concluzionând că în sarcina pârâtului nu poate fi reţinută săvârşirea unei fapte ilicite în sensul art. 998 C. civ., caracterul ilicit al acţiunilor întreprinse de pârât fiind înlăturat de împrejurarea că acesta a acţionat în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu permise de lege şi în executarea ordinelor autorităţilor superioare.

Potrivit art. 998 C. civ., care constituie temeiul pentru stabilirea condiţiilor generale ale răspunderii, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara.

Din prevederile legale menţionate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ câteva condiţii, şi anume: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.

Făcând aplicarea textului legal evocat la circumstanţele speţei, instanţa de apel a stabilit că pârâtul i-a produs un prejudiciu reclamantului prin actele de monitorizare informativă întreprinse în calitate de ofiţer de securitate. Cu toate acestea, răspunderea nu a fost angajată, întrucât s-a constatat că în speţă este incidentă o situaţie care înlătură caracterul ilicit al faptei.

În acest sens, în mod legal a motivat instanţa de apel că atât literatura de specialitate, cât şi practica judecătorească sunt unanime în a considera că anumite situaţii, prezente în momentul săvârşirii unei fapte, sunt de natură să o lipsească de caracterul ilicit, acestea fiind: legitima apărare, starea de necesitate, îndeplinirea unei activităţi impuse ori permise de lege ori a ordinului superiorului, exercitarea unui drept subiectiv şi consimţământul victimei.

Curtea de apel a reţinut că faptele pârâtului nu pot fi considerate ilicite, întrucât au fost săvârşite în temeiul legii şi a actelor în vigoare la acea dată şi care reglementau activitatea pârâtului, acesta acţionând în îndeplinirea sarcinilor de serviciu specifice. În dezvoltarea acestui argument, s-a notat că în circumstanţele legislaţiei existente în regimul anterior, întins pe aproximativ 40 ani, pârâtului nu i se poate imputa săvârşirea unei faptei ilicite, cu atât mai mult cu cât acesta, în virtutea pregătirii sale militare, era un simplu executant al ordinelor primite de la superiori, atribuţiile sale de serviciu fiind clar stabilite prin regulamente şi ordine.

Cu privire la acţiunile de monitorizare s-a evidenţiat în considerentele deciziei recurate că au fost specifice îndatoririlor de serviciu ale pârâtului, indiferent că a fost vorba de acţiuni îndeplinite ca urmare a ordinelor primite sau de acţiuni efectuate din proprie iniţiativă, din nicio probă administrată în cauză nerezultând depăşirea limitelor acestora sau intenţia pârâtului de a-l prejudicia pe reclamant.

Drept urmare, dând valoare juridică cauzei care înlătură caracterul ilicit al faptei, instanţa de apel a procedat în mod judicios la respingerea pretenţiilor reclamantului pe considerentul că în sarcina pârâtului nu poate fi reţinută săvârşirea unei fapte ilicite în sensul art. 998 C. civ.

Cum dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, este cert că instanţa de recurs nu poate analiza celelalte critici prezentate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu referire la vinovăţia pârâtului, lipsa dovezilor privind împrejurarea că acesta a acţionat în îndeplinirea sarcinilor de serviciu specifice, deoarece nu reprezintă critici care să vizeze încălcarea normelor de drept material incidente în speţă, ci critici de netemeinicie prin intermediul cărora partea şi-a exprimat nemulţumirea faţă de stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probelor de către instanţa de apel.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată nu este susceptibilă de criticile formulate şi că recursul declarat este nefondat, urmând a fi respins ca atare, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 98/A din 2 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 mai 2022.