Housing agency liability: obligation of result versus diligence in state-subsidized construction mandates

Şedinţa publică din data de 24 mai 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la data de 04 iulie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Ministerul Dezvoltării şi Turismului (Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene), Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Judeţean Ilfov, Judeţul Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, C. S.A. şi D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în temeiul răspunderii civile contractuale, la plata sumei de 500 euro/lună (respectiv 2.281,50 RON/lună, la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între data de 01.01.2008 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 27.06.2017, în total suma provizorie de 56.500 euro (echivalentul sumei de 257.809,50 RON la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) cu titlu de daune interese, constând în:

- contravaloarea lipsei de folosinţă în suma de 400 euro/lună (echivalentul sumei del. 825,20 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între 01.01.2008 si 27.06.2017, în sumă totală de 45.200 euro (echivalentul a 206.247,60 RON la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) (evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiza tehnică de evaluare a sumei exacte), precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizaţii complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip C15 din Bucureşti, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. x, conform încheierii nr. 9740/29.06.2004;

- daune morale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 456,3 RON/lună la cursul 1 euro/4,4630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între 01.01.2008 şi 27.06.2017, în sumă totală de 11.300 euro (echivalentul a 561.90 RON la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017), precum şi daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip CI5 din Bucureşti, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. x, conform încheierii nr. 9740/29.06.2004.

În subsidiar, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtelor Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în temeiul răspunderii contractuale, şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Judeţul Ilfov, Consiliul Judeţean Ilfov, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, D., Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, C. S.A., Sectorul 1 Bucureşti, Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti, în principal, în temeiul răspunderii contractuale şi, în subsidiar, în temeiul răspunderii delictuale, în solidar, la plata sumei de 500 euro/lună (respectiv 2.281,50 RON/lună, la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între data de 01.01.2008 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 27.06.2017, în total suma provizorie de 56.500 euro (echivalentul sumei de 257.809,50 RON la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017), cu titlu de daune interese, constând în:

- contravaloarea lipsei de folosinţă în sumă de 400 euro/lună (echivalentul sumei de 1.825,20 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între 01.01.2008 şi 27.06.2017, în sumă totală de 45.200 euro (echivalentul a 206.247,60/ei la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017), (evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiza tehnică de evaluare a sumei exacte), precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip CI5 din Bucureşti, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. x, conform încheierii nr. 9740/29.06.2004;

- daune morale în sumă de 100 euro/lună (echivalentul sumei de 456,30 RON/lună la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017) pentru perioada cuprinsă între 01.01.2008 şi 27.06.2017, în sumă totală de 11.300 euro (echivalentul a 51.561,90 RON la cursul de 1 euro/4,5630 RON din data de 27.06.2017), precum şi daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a Cartierului Henri Coandă din care face parte şi locuinţa tip CI5 din Bucureşti, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. x, conform încheierii nr. 9740/29.06.2004.

De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, în mod determinat în ceea ce priveşte suma de plată pentru fiecare pârâtă în parte.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 2757 din 10 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a anulat, ca netimbrat, capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, formulat de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului, formulat de reclamanţii A. şi B.

în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe; a luat act de renunţarea reclamanţilor la judecata în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, Sectorul 1 Bucureşti, prin primar, Consiliul Judeţean Ilfov, prin preşedinte, Judeţul Ilfov, prin preşedintele Consiliului Judeţean, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, prin primar, Municipiul Bucureşti, prin primar general, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin primar, C.

şi D.; a obligat reclamanţii la plata către pârâtul Oraşul Voluntari a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat; a respins, ca neîntemeiată, cererea pârâtei D. privind obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată; a luat act că pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată; a respins, ca rămase fără obiect, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Bucureşti prin primarul general, Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, Oraşul Voluntari, Consiliul Local Voluntari, Judeţul Ilfov, Consiliul Judeţean Ilfov, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, D.

şi C.; a respins, ca rămase fără obiect, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii Consiliul Judeţean Ilfov şi Judeţul Ilfov împotriva chematului în garanţie Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti împotriva chemaţilor în garanţie Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Oraşul Voluntari şi Consiliul Local al Oraşului Voluntari.

I.3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 708 A din 26 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii-reclamanţi A., B., D. şi Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva sentinţei civile nr. 2757 din 10 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 708 A din 26 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au declarat recurs reclamanţii A. şi B., precum şi pârâtele Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi D.

II.1. Motivele de recurs

1. Recursul declarat de reclamanţii A. şi B. a fost motivat prin însăşi cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocată incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţe de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, au expus următoarele critici:

- hotărârea atacată este dată cu încălcarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte calităţile intimatei-pârâte A.N.L. şi natura juridică a obligaţiilor acesteia;

- deşi din cererea de apel şi lucrările dosarului, rezultă că reclamanţii au invocat calitatea A.N.L. de investitor (sau dezvoltator), potrivit Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii şi coordonator al programului construirii de locuinţe la nivel naţional, în baza căreia a făcut oferta publică de contractare a locuinţelor de către beneficiari, de garant al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale naţionale de locuinţe, din care face parte şi Cartierul de Locuinţe Henri Coandă şi de mandatar oneros al reclamanţilor, instanţa de apel a limitat a analiza doar calitatea de dezvoltator imobiliar;

- fără să prezinte temeiurile de drept pe care s-au bazat prerogativele unui dezvoltator imobiliar, instanţa de apel a concluzionat că această calitate o are doar acela care are proprietatea terenului pe care se edifică o construcţie, capital propriu şi că doar dacă se încheie antecontracte de vânzare, acestea se pot concretiza în contracte de vânzare cu transferul dreptului de proprietate de la dezvoltatorul imobiliar către persoana fizică - beneficiar;

- au arătat că A.N.L. este responsabilă şi pe componenta de urbanizare a Cartierului Henri Coandă, conform art. 4 din convenţia MM nr. 1909/2004, context în care au reliefat obiectul de activitate şi atribuţiile deţinute de A.N.L., potrivit art. 5 alin. (1) şi art. 6'pct. 4 şi 5 din Legea nr. 152/1998, art. 17.1, 17.2 şi 17.3 din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998, art. 17.4 din Regulamentul de organizare şu funcţionare, precum şi natura juridică a contractului de mandat nr. x/04.05.2004, potrivit art. 1 din acest contract, în sensul în care a fost dat pentru asigurarea predării locuinţei la termen şi în conformitate cu proiectul tehnic şi cu autorizaţia de construire, adică finalizarea construcţiei ce implica atâta edificarea construcţiei în sine, cât şi a instalaţiilor care o deservesc, potrivit art. 2 din Legea nr. 10/1995;

- faptul că şi alte entităţi sunt semnatare ale convenţia MM nr. 1909/2004 nu înseamnă că A.N.L. se află pe aceeaşi poziţie şi că nu are nicio responsabilitate pentru urbanizarea cartierului, după cum a reţinut instanţa de apel, întrucât acest raţionament vine în contradicţie cu actele juridice semnate de acesta parte, constând în convenţia MM nr. 1909/2004, contractul de mandat HC nr. x/04.05.2004 şi contractul de antrepriză generală nr. x/06.04.2004;

- chiar dacă reclamanţii au încheiat contractul de construire cu constructorul, acesta nu a fost selectat de reclamanţi, iar controlul asupra sa se realizează de către A.N.L. prin autorizarea plăţilor prin verificarea situaţiilor de lucrări, realizarea recepţiei la terminarea lucrărilor, încasarea plăţilor de întârziere pentru neîncadrarea în graficele de execuţie, gestionarea garanţiilor de bună execuţie, rezilierea şi înlocuirea sa, context în care antrenarea răspunderii constructorului nu poate fi antrenată de către reclamanţi, întrucât recepţia lucrărilor nu se poate realiza atâta timp cât nu au fost finalizate, iar imobilul nu poate fi utilizat pentru scopul pentru care s-a eliberat autorizaţia de construire;

- raportându-se la prevederile art. 5, art. 7, art. 8, art. 16 şi art. 17 din H.G. nr. 273/1994 modificată prin H.G. nr. 343/2017, au arătat că operaţiunea de predare a locuinţei de către constructor este una ulterioară recepţiei la terminarea lucrărilor aflate în mod direct în sarcina A.N.L., operaţiune ce nu a putut fi realizată în absenţa utilităţilor atâta timp cât recepţia implică atât terminarea lucrărilor de construire, cât şi a instalaţiilor aferente;

- potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., poate fi reţinută puterea de lucru judecat în baza deciziei civile nr. 5197/25.04.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a statuat asupra rolului, obligaţiilor şi răspunderii A.N.L.-ului pentru cartierul Henri Coandă, indiferent de beneficiar.

2. Recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe a fost motivat prin însăşi cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocată incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, cu consecinţa schimbării considerentelor în sensul în care acţiunile manifestate de A.N.L. în derularea raporturilor contractuale nu reprezintă acte de recunoaştere din partea acesteia cu efect întreruptiv a termenului de prescripţie; menţinerea soluţiei instanţei de apel în ceea ce o priveşte în sensul respingerea acţiunii formulate de reclamanţii A. şi B., ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a expus următoarele critici:

- instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod greşit art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, în sensul în care prescrierea dreptului de a solicita despăgubiri constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului ar fi intervenit doar în cazul recunoaşterii de către A.N.L. a pretenţiilor solicitate de intimaţi. Or, din corespondenţa purtată între A.N.L. şi celelalte părţi ori demersurile întreprinse de recurentă nu se poate constata existenţa vreunui act/adresă care să se încadreze în situaţiile statuate în practica judecătorească şi care să determine o recunoaştere de a plăti despăgubiri intimaţilor pentru nerealizarea imobilului, după cum în mod eronat a reţinut instanţa de apel.

- pretinsa recunoaştere reţinută atât de către instanţa de fond şi menţinută de către instanţa de apel ar fi produs efectul întreruptiv al prescripţiei doar în cazul în care obiectul cererii de chemare în judecată ar fi fost obligarea la predarea imobilului, ceea ce nu este cazul;

- pe de altă parte, nu se poate susţine că în prezenta cauză nu este vorba de prestaţii succesive, obligaţiile pretins neexecutate fiind acelea de asigurare a executării şi finalizării lucrărilor de edificare a construcţiei, termenul maxim în care respectivele obligaţii se cereau a fi îndeplinite fiind unic şi anume data la care trebuia predată locuinţa;

- în speţă, intimaţii-reclamanţi cunoşteau faptul că prin neefectuarea lucrărilor (de construcţii şi utilităţi) până la termenul de predare convenit (2 ani de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, conform contractului de construire), s-a creat un prejudiciu în patrimoniul lor - adică la data când imobilul trebuia predat, această dată reprezentând începutul termenului de prescripţie atât prin raportare la data comiterii pretinsei fapte ilicite cât şi la data cunoaşterii prejudiciului.

- de la acea dată, reclamanţii au cunoscut şi pe cei care sunt răspunzători de producerea pagubei, întrucât contextul legislativ, contractual şi faptic expus atât în cererea de chemare în judecată le era cunoscut nu doar la data stabilită pentru predarea imobilului, ci chiar de la data încheierii contractului de mandat cu A.N.L.;

- reclamanţii nu au indicat vreun impediment de natura obiectivă care nu le fi permis să acţioneze în cadrul termenului de 3 ani, care a început să curgă de la data prevăzută în contractul pentru predare, întinderea pagubei fiind dacă nu determinată cel puţin determinabilă pe baza aceloraşi criterii propuse de reclamanţi.

3. Recursul declarat de pârâta D. a fost motivat prin însăşi cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocată incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a expus următoarele critici:

Cu privire la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a arătat că motivarea deciziei recurate nu îndeplineşte rigorile art. 425 C. proc. civ. atâta timp cât nu oferă un raţionament propriu aspectelor învederate instanţei prin cererea de apel în ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, fapt ce determină imposibilitatea exercitării cenzurii de către instanţa de control judiciar asupra eventualelor erori de judecată, fiind astfel în prezenţa unui caz de nulitate absolută;

Cu privire la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin, (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că decizia atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a art. 1349 şi urm. C. civ. ce reglementează răspunderea civilă delictuală şi a art. 1284 şi urm. C. civ. ce reglementează stipulaţia pentru altul.

- cu referire la situaţia de fapt ce a determinat încheierea contractului de prestări servicii nr. x din 22 aprilie 2008 între D. şi E., iniţial pe o perioadă de 5 ani, până la data de 12 martie 2013, care ulterior s-a prelungit automat pentru perioade adiţionale de 5 ani, cât timp niciuna dintre părţi nu a comunicat în scris celeilalte intenţia de a înceta contractual (clauza 4.2 din contract), a arătat că E. a achitat contravaloarea serviciilor juridice prestate de F. în favoarea D. S.R.L.;

- potrivit clauzelor 1.1 şi 1.3 ale Contractului, pentru a furniza servicii juridice în favoarea recurentei, E. urma să asigure inclusiv contractarea cu terţii a prestării acestor servicii juridice în beneficiul D., iar D. a încheiat cu F. contractul de asistenţă juridică seria x nr. x din 28.08.2017, în temeiul căruia aceasta din urmă s-a obligat să presteze servicii de asistenţă juridică şi reprezentare în favoarea recurentei în dosarul nr. x/2017;

- cu referire la obiectul contractului de asistenţă juridică, reprezentat de activităţile enumerate la art. 1.1 şi art. 2.1, la obiectul contractului-cadru de asistenţă juridică nr. x/14.09.2016 şi la prevederile Actului adiţional nr. x din 01.09.2016, au arătat că F. era obligată deopotrivă faţă de E. şi D. să presteze servicii de asistenţă juridică şi reprezentare, iar faptul că parcursul judecării prezentei cauze, intimaţii au înţeles să renunţe la judecata cauzei în contradictoriu cu recurenta la un moment ulterior comunicării cererii de chemare în judecată, în temeiul dispoziţiilor art. 406 alin. (3) C. proc. civ., era îndreptăţită să îşi recupereze cheltuielile de judecată generate de prezentul dosar;

- fundamentul juridic al solicitării cheltuielilor de judecată îl reprezintă răspunderea civilă delictuală, solicitându-se acoperirea unui prejudiciu cauzat de culpa procesuală a altei părţi, care a renunţat la judecată pe parcursul procesului, după ce partea adversă a angajat cheltuieli în scopul organizării apărării în proces;

- entitatea care poate cere această despăgubire în cadrul acestui dosar este cea care figurează în calitate de parte, după cum s-a decis în mai multe speţe în care E. a încercat recuperarea cheltuielilor în dosarele iniţiate de către beneficiari ai locuinţelor în cartierul Henri Coandă, reţinându-se că E. nu are calitate procesuala activă de a solicita cheltuielile;

- instanţa de apel nu a analizat înscrisul nou constând în contract a fost depus în calea de atac devolutivă a apelului, iar acesta justifică modalitatea de plată a onorariului de avocat şi a costurilor, precum şi raporturile dintre părţi, singurul argument ce a stat la baza respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată fiind faptul că plata nu fost realizată de D. aşa încât nu se putea urmări recuperarea de la reclamanţi a unor sume care nu au fost suportate din patrimoniul său;

- potrivit Legii nr. 51/1995, precum şi a art. 1284 şi urm. C. civ., s-a încheiat o stipulaţie pentru altul, în care E. are calitatea de stipulant, F. este promitent, iar D. este terţ beneficiar al serviciilor de asistenţă şi reprezentare juridică ce au fost contractate de E. în favoarea sa; efectele stipulaţiei pentru altul realizată în condiţiile art. 121 din Statutul profesiei de avocat trebuie să fie complete, în sensul că terţul în favoarea căruia s-au contractat serviciile de asistenţă juridică va beneficia atât de acestea, dar în patrimoniul acestui terţ beneficiar se naşte prin efectul aceleiaşi stipulaţii şi dreptul de a cere plata costurilor provocate de partea care pierde procesul;

- justificarea încheierii oricărei stipulaţii pentru altul ţine tocmai de raporturile dintre stipulant şi terţul beneficiar, care însă nu sunt opozabile şi nu pot profita unui terţ de stipulaţie, cum sunt intimaţii-reclamanţi în cauză, aceasta cu atât mai mult cu cât în speţă serviciile juridice au fost contractate de E. în beneficiul D. în schimbul unei prestaţii patrimoniale, potrivit art. 2 şi art. 2.8 din Contract;

- instanţa de apel în motivarea deciziei recurate, s-a raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., cu nesocotirea art. 1357 C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, coroborat cu art. 1284 C. civ., care reglementează stipulaţia pentru altul, în condiţiile în care intimaţii au săvârşit o faptă ilicită pe tărâm procesual - renunţarea la judecată, iar prejudiciul este dovedit de plata onorariului de avocat în beneficiul părţii din proces, D., care se reflectat în patrimonial D. prin plata făcută către E., conform

Contractului;

- faptul că facturile au fost achitate de către E., nu înseamnă că intimaţii trebuie să fie exoneraţi pentru fapta lor ilicită, cu atât mai mult cu cât plata onorariului avocaţial de o altă persoană decât partea din proces este o operaţiune permisă atât de Legea nr. 51/1995, cât şi de statutul profesiei de avocat.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 27 octombrie 2021 (data depunerii la oficiul poştal), în termenul legal, recurenta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe a depus întâmpinare la recursul promovat de către reclamanţii A. şi B., prin care a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondate.

Deşi excepţia nulităţii recursului nu a fost invocată în mod expres, în susţinerea poziţiei sale procesuale, în prima parte a întâmpinării, recurenta-pârâtă s-a raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., arătând că simpla nemulţumire a părţilor cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Or, argumentele expuse de recurenţii-reclamanţi vizează aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii atacate, situându-se în afara competenţei instanţei de recurs.

La aceeaşi dată, 27 octombrie 2021 (data depunerii la oficiul poştal), în termenul legal, recurenta-pârâtă D. a depus întâmpinare la recursul promovat de către reclamanţii A. şi B., prin care a invocat lipsa calităţii procesuale pasive, întrucât, în primul ciclu procesual, reclamanţii au renunţat la cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu toţi pârâţii, mai puţin cu pârâta A.N.L., în raport de care Tribunalul Bucureşti a luat act.

Aşadar, raportat la cadrul procesual în calea de atac a recursului, precum şi de dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., câtă vreme faţă de recurentă s-a renunţat la judecată, iar niciuna dintre părţi nu a înţeles să critice această soluţie, cererea de recurs formulată de recurenţi nu produce niciun efect în ceea ce o priveşte.

Totodată, a precizat că în cadrul recursului, recurenţii-reclamanţi au precizat că acesta este îndreptat doar împotriva A.N.L.-ului.

La data de 15 noiembrie 2021 (data depunerii la firma de curierat G.), recurenţii-reclamanţi au depus cerere, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe în raport de art. 461 C. proc. civ. având în vedere că prin intermediul căii de atac partea tinde la casarea şi rejudecarea cauzei prin raportare la prescripţie, deşi prin apel nu a atacat dispozitivul sentinţei sub acest aspect.

Cu privire la recursul declarat de pârâta D., prin notele scrise, depuse la aceeaşi dată, au arătat că aspectele invocate în susţinerea celor două motive de recurs sub aspectul nemotivării deciziei atacate şi a interpretării şi aplicării greşite a normelor de drept material nu au suport legal.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 15 martie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâtele Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi D. împotriva deciziei nr. 708A din data de 26 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la data de 24 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază:

1. Recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva considerentelor deciziei nr. 708A din data de 26 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă va fi respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Art. 461 C. proc. civ. prevede că partea poate exercita calea de atac atât împotriva soluţiei din dispozitivul hotărârii, cât şi împotriva considerentelor din hotărâre prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata procesului respectiv sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea

Pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe solicită, în esenţă, ca instanţa să constate că acţiunile recurentei-pârâte Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi comportamentul acesteia nu reprezintă acte de recunoaştere cu efect de întrerupere a termenului de prescripţie şi să înlăture considerentele potrivit cărora şi-a asumat anumite obligaţii contractuale ulterior termenului de predare a locuinţei. Susţine recurenta pârâtă că instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod greşit art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, în sensul în care prescrierea dreptului de a solicita despăgubiri constând în contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului ar fi intervenit doar în cazul recunoaşterii de către A.N.L. a pretenţiilor solicitate de intimaţi. De asemenea, arată că pretinsa recunoaştere reţinută atât de către instanţa de fond şi menţinută de către instanţa de apel ar fi produs efectul întreruptiv al prescripţiei doar în cazul în care obiectul cererii de chemare în judecată ar fi fost obligarea la predarea imobilului, ceea ce nu este cazul, arătându-se că nu se poate susţine că în prezenta cauză nu este vorba de prestaţii succesive.

Instanţa constată că recursul declarat de pârâta Pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, deşi este formulat împotriva considerentelor deciziei recurate, este bazat pe critici asupra modului de aplicare şi interpretare a prevederilor legale legate de modul în care instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, astfel că nu se poate circumscrie ipotezelor legale prevăzute de art. 461 C. proc. civ., ci mai degrabă este întemeiat pe motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, în cauză, în condiţiile în care soluţia instanţei asupra prescripţiei dreptului la acţiune nu a fost atacată, instanţa nu poate fi învestită cu soluţionarea acestui aspect.

Drept urmare, nu pot fi primite nici criticile recurentei privind data care reprezintă începutul termenului de prescripţie sau faptul că reclamanţii nu ar fi indicat vreun impediment de natura obiectivă care nu le-ar fi permis să acţioneze în cadrul termenului de 3 ani, care a început să curgă de la data prevăzută în contract pentru predare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva considerentelor deciziei nr. 708A din data de 26 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

2. Recursul declarat de reclamanţii A. şi B. este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Criticile recurenţilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează, în esenţă, încălcarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte calităţile intimatei-pârâte A.N.L. şi natura juridică a obligaţiilor acesteia, arătându-se că instanţa de apel s-a limitat la a analiza doar calitatea de dezvoltator imobiliar a A.N.L. Se arată că aceasta este responsabilă şi pe componenta de urbanizare a Cartierului Henri Coandă, conform art. 4 din convenţia MM nr. 1909/2004, context în care au reliefat şi obiectul de activitate şi atribuţiile deţinute de A.N.L., potrivit art. 5 alin. (1) şi art. 6'pct. 4 şi 5 din Legea nr. 152/1998, art. 17.1, 17.2 şi 17.3 din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998, art. 17.4 din Regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi natura juridică a contractului de mandat nr. x/04.05.2004, potrivit art. 1 din acest contract, în sensul în care a fost dat pentru asigurarea predării locuinţei la termen şi în conformitate cu proiectul tehnic şi cu autorizaţia de construire, adică finalizarea construcţiei ce implica atât edificarea construcţiei în sine, cât şi a instalaţiilor care o deservesc, potrivit art. 2 din Legea nr. 10/1995.

Aceste critici sunt fondate, precum şi cele privind greşita aplicare a art. 1 şi a art. 5 din Legea nr. 152/1998 cu privire la obligaţiile A.N.L.-ului derivate din contractul de mandat, în mod eronat reţinându-se de către instanţa de apel că înscrisurile administrate dovedesc faptul ca ANL şi-a îndeplinit obligaţiile de diligenţă din contractul de mandat .

Referitor la modul în care pârâtă A.N.L. a înţeles să îşi execute obligaţiile contractuale, Înalta Curte constată că, din cercetarea obligaţiilor pe care această pârâtă şi le-a asumat, se desprinde concluzia că fapta sa culpabilă este reprezentată de nefinalizarea imobilului, faţă de nerealizarea reţelei de utilităţi în termenul convenit, 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, că obligaţia asumată de A.N.L. în calitate de mandatar al beneficiarului este una de rezultat, iar nu de diligenţă, atât timp cât această parte trebuia să urmărească finalizarea lucrărilor la termen.

Drept urmare, în mod eronat Curtea de apel a menţinut soluţia de respingere a acţiunii reclamanţilor, considerând obligaţia A.N.L una de diligenţă.

Potrivit legii, Agenţia Naţională pentru Locuinţe are calitatea de instituţie de interes public cu atribuţii în dezvoltarea construcţiilor de locuinţe, calitatea de dezvoltator şi coordonator al programului construirii de locuinţe la nivel naţional, precum şi de garant al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale, conform prevederilor art. 1-6 din Legea nr. 152/1998. Pârâta A.N.L. dispune, potrivit legii, de mijloacele necesare pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contractul de mandat.

Obligaţiile asumate în temeiul contractului de mandat sunt unele de rezultat, părţile convenind dincolo de orice echivoc că A.N.L. se obligă să urmărească executarea şi finalizarea lucrărilor la termen, predarea "la cheie" având semnificaţia că acea locuinţă corespunde din toate punctele de vedere unei utilizări propice scopului pentru care s-a edificat, gata de a fi folosită şi locuită.

Potrivit prevederilor art. 14 din contractul de mandat, părţile sunt răspunzătoare de daunele-interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor acestuia, iar potrivit art. 13 din acelaşi contract, în cazul în care antreprenorul general este în imposibilitate de a finaliza lucrările din cauze imputabile lui, mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor general, valabilitatea mandatului încetând doar la recepţia finală a locuinţei.

Aşadar, mandatarul este ţinut de îndeplinirea întocmai şi corespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin mandat şi răspunde exclusiv pentru modul în care şi-a îndeplinit mandatul, în conformitate cu dispoziţiile art. 1539 C. civ.

Acest act juridic nu a fost încheiat exclusiv pentru ca mandatarul să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama mandantului, fiind, din acest punct de vedere un act juridic complex, cu clauze nespecifice mandatului în modalitatea reglementării sale de legislaţia în vigoare la momentul încheierii sale, prin care reclamanţii au împuternicit A.N.L. să îi reprezinte în relaţiile cu proiectantul şi cu antreprenorul general în vederea urmăririi executării şi finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire, precum şi pentru a utiliza sumele din conturile de avans şi de credit ale reclamanţilor în vederea recuperării cheltuielilor avansate de A.N.L. pentru deschiderea amplasamentului şi executarea lucrărilor, precum şi a cheltuielilor necesare pe parcursul execuţiei, şi a celorlalte costuri cuprinse în preţul locuinţei.

Din această perspectivă, hotărârea instanţei de apel este nelegală, iar criticile recurentei care se întemeiază pe interpretarea eronată a prevederilor legale incidente vor fi primite, precum şi cele privind obligaţiile recurentei-pârâte Agenţia Naţională pentru Locuinţe care subzistă până la recepţia finală, care este o operaţiune ulterioară recepţiei de la terminarea lucrărilor şi care înseamnă finalizarea, adică naşterea juridică şi tehnică a construcţiei - atunci se poate intabula şi se poate dispune de aceasta (conform art. 15 din contractul de mandat).

Nefinalizarea la termenul scadent al construcţiei "la cheie", prin nerealizarea reţelei de utilităţi, deşi avea toate pârghiile şi mecanismele legale la îndemână, reprezintă o încălcare culpabilă de către mandatar a obligaţiilor directe faţă de mandant, fapt care atrage răspunderea sa patrimonială, astfel cum în mod greşit a fost reţinută de către instanţa de apel.

Prin urmare, criticile recurenţilor reclamanţi, circumscrise motivului de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt fondate, motiv pentru care Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) din acelaşi cod, va admite recursul declarat, iar decizia atacată urmează a fi casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

3. Recursul declarat de pârâta D. împotriva deciziei nr. 708A din data de 26 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Recurenta pârâta D. S.R.L arată că este incident art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 425 lit. b) din acelaşi act normativ, întrucât considerentele hotărârii atacate nu au analizat în integralitate susţinerile efectuate în faţa instanţei de apel. Recurenta mai susţine că există o motivare, însă aceasta este una formală şi incompletă, fiind vorba despre o încălcare a unei norme procedurale a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, deoarece instanţa de apel nu s-ar fi referit la motivele de apel deduse judecăţii.

Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este necesar ca, prin hotărârea dată, instanţa de apel să fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, or, susţinerile de mai sus nu se încadrează în acest motiv de recurs. Prin urmare, recurenta susţine chiar nemotivarea deciziei, ipoteză care este, însă, prevăzută de pct. 6 al art. 488 alin. (1) din cod, şi nu de norma invocată prin motivele de recurs.

Critica privind nemotivarea deciziei este fondată, din lecturarea deciziei recurate, rezultă că nu au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) C. proc. civ.. Curtea de apel s-a limitat doar la a motiva că, aşa cum reiese din clauzele contractuale, în temeiul art. 1 pct. c din contractul de prestări servicii invocat în cauză, E. a prestat pentru D., pârâta din cauza de faţă, în calitate de beneficiar, servicii de reprezentare juridică, astfel încât, se apreciază că apelanta-pârâtă nu este îndreptăţită la restituirea cheltuielilor de judecată menţionate, pretenţiile acesteia fiind nefondate.

Pe de altă parte, sunt fondate susţinerile recurentei-pârâte D. S.R.L în sensul că ea beneficiază de dreptul să pretindă societăţii de avocaţi să fie reprezentată în instanţă, dar şi de dreptul de a cere cheltuielile de judecată aferente acelei reprezentări. Subliniind că dreptul nu poate fi acordat doar parţial, învederează că, odată ce recurenta-pârâtă D. este parte în proces, are dreptul, dacă a câştigat procesul, chiar şi în situaţia renunţării la judecată, la cheltuieli de judecată.

În cauză se constată astfel aplicarea eronată a prevederilor legale incidente şi anume a art. 453 C. proc. civ., precum şi a art. 121 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat, ceea ce atrage admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Interpretarea şi aplicarea art. 121 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat se fac doar coroborat cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. întrucât este o aplicaţie a stipulaţiei pentru altul, care impune o desocotire între promitent şi stipulant, În cauză, este de necontestat că în procesul purtat între reclamanţi şi D. au fost efectuate cheltuieli de judecată în favoarea acesteia din urmă, cheltuieli ce constau în onorariul de avocat.

Se impune, aşadar, ca instanţa să verifice şi să motiveze existenţa dreptului D. de a recupera cheltuielile de judecată în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere că prin încheierea contractului de asistenţă juridică între recurenta D. şi cabinetul de avocat, a luat naştere o stipulaţie permisă de art. 121 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat, D. având calitatea de terţ beneficiar, iar E. pe aceea de stipulant.

Drept urmare, în baza art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., se vor admite recursurile declarate de reclamanţii A. şi B., precum şi de pârâta D. împotriva aceleiaşi decizii, se va casa decizia recurată şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva considerentelor deciziei nr. 708A din data de 26 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Admite recursurile declarate de reclamanţii A. şi B., precum şi de pârâta D. împotriva aceleiaşi decizii.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 mai 2022.