Mandate contract in state housing program: classification of insurer's obligation as result rather than diligence

Şedinţa publică din data de 24 mai 2022

asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20 ianuarie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Locuinţe şi S.C. B. S.A. a solicitat obligarea în solidar a pârâtelor la plata contravalorii lipsei de folosinţă aferentă ultimilor trei ani pentru locuinţa tip 125 C, amplasată pe lotul nr. 513A, aflat în zona H, cartierul Henri Coandă, compusă din 5 camere de locuit având o suprafaţă utilă desfăşurată de 174,60 mp, din care Suprafaţă utilă de 136 mp începând cu data de 19.01.2014 şi până la data de 19.01.2017, respectiv suma de 21.600 euro, echivalentul a 97.042,32 RON (calculat la cursul B.N.R. valabil pentru data de 19.01.2017 de 1 euro = 4,4927 RON) şi, în continuare, până la data predării efective a imobilului; obligarea pârâtei B. la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,15%/zi de întârziere, calculate pentru ultimii trei ani anteriori promovării prezentei cereri de chemare în judecată, respectiv de la data de 19.01.2014 şi până la data de 19.01.2017, respectiv suma de 107.099,21 euro, echivalentul a 481.164,63 RON (calculat la cursul B.N.R. valabil pentru data de 19.01.2017 de 1 euro = 4,49274 RON) şi în continuare, până la data predării efective a imobilului; obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 388 din 05 martie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Locuinţe; a obligat pârâta A.N.L. la plata către reclamantă a sumei de 34.300 euro echivalent în RON la data plăţii, reprezentând lipsa de folosinţă pentru perioada 19.01.2014 - februarie 2018; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.315,84 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

I.3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 398 A din 09 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe împotriva sentinţei civile nr. 388/05.03.2019, pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată; a respins cererea reclamantei privind acordarea de cheltuieli de judecată, ca nefondată; a respins cererea intimatei reclamante privind acordarea de cheltuieli de judecată în apel, ca nefondată.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 398 A din 09 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs reclamanta A..

II.1. Motivele de recurs

Recursul declarat de reclamanta A. a fost motivat prin însăşi cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ., fiind invocată incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţei de apel, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, au fost expuse următoarele critici in ordinea instituită de parte:

Cu privire la incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 177 C. civ. de la 1864 în interpretarea contractelor:

- cu referire la situaţia de fapt dedusă judecăţii, a arătat că instanţa de apel nu a făcut o analiză coroborată a contractelor, invocate în speţă, din care rezultă obligaţiile A.N.L., în condiţiile în care prevederile contractul de construire, potrivit art. 18 alin. (2) din contractul de construire, se completează cu cele ale contractului de antrepriză generală nr. x din 07.04.2004, încheiat de A.N.L. cu constructorul C. S.R.L.;

- ansamblul de contracte ce au stat la baza derulării programului imobiliar al A.N.L., au fost concepute ca un tot unitar, fiecare contract încheiat de beneficiar constituie o etapă obligatorie pentru a putea fi eligibil să participe la program, structura în etape presupune ca fiecare contract să îl fundamenteze pe celălalt, iar întregul grup de contracte să fie interpretat în acord cu voinţa reală a părţilor ţinând cont de finalitatea proiectului imobiliar - finalizarea locuinţelor contractate de beneficiari;

- motivul care a stat la baza încheierii contractului de mandat îl constituie dobândirea unei locuinţe prin intermediul programului coordonat de mandatarul A.N.L. care, la rându-i a urmărit să-şi îndeplinească obligaţiile ce îi reveneau din postura de coordonator al acestui program, respectiv de a procura recurentei o locuinţă în baza mandatului acordat;

- atâta la momentul încheierii contractului, dar şi pe parcursul executării, recurenta a urmărit dobândirea unui imobil, iar A.N.L. ar fi trebuit să întreprindă ansamblul acţiunilor ce îi reveneau pentru a-i asigura recurentei livrarea construcţiei în termen de 24 luni;

- a considera că A.N.L. are doar obligaţia de a urmări executarea şi finalizarea lucrărilor echivalează cu o interpretare individuală a contractelor invocate în speţă şi a obligaţiilor derivate din acestea. Or, contractul de mandat nu poate fi interpretat ca având o existenţă de sine-stătătoare, ci trebuie integrat în întreg mecanismul contractual, iar drepturile şi obligaţiile trebuie interpretate în raport de celelalte contracte încheiate în cauză, dar şi de voinţa finală a recurentei şi de scopul real urmărit la momentul contractării cu A.N.L.;

- instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a art. 977 C. civ. de la 1864 în interpretarea ansamblului contractual, aspect care rezultă şi din aprecierea că este obligaţia "antreprenorului de a preda reclamantei locuinţa în discuţie, pe baza procesului-verbal de predare-primire în termen de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor", însă termenul de 24 de luni, prevăzut de art. 8 din Contractul de construire, ca durată de realizare a lucrărilor, potrivit art. 5 din Contractul de antrepriză, de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, era opozabil A.N.L.-ului, în temeiul forţei obligatorii a contractelor, fiind parte atât în Contractul de Antrepriză Generală (unde este prevăzut expres), dar şi în Contractul de mandat (unde se prevede că dispoziţiile Contractului de antrepriză au fost avute în vedere şi au fundamentat încheierea Contractului de mandat);

- o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 977 C. civ. cu privire la voinţa reală a părţilor de către instanţa de apel reiese şi prin raportare la art. 75 din Contractul de Antrepriză Generală ce relevă posibilitatea A.N.L.-ului de a se implica activ în procesul de construcţie şi art. 21 din Contractul de construire ce prevede că "Pentru orice probleme ivite pe parcursul executării lucrărilor, în baza contractului de mandat, beneficiarul se va adresa ANL, care va sesiza Antreprenorul General pentru soluţionarea acestora";

- din modul de redactare a art. 21 din Contractul de construire şi a art. 64 din Contractul de antrepriză, se recunoaşte puterea contractului de mandat încheiat între A.N.L. şi recurentă, sens în care beneficiarul nu se poate adresa direct antreprenorului general, obligaţia revenind în mod exclusiv A.N.L., iar în legătură cu neregularităţile ivite pe parcursul derulării contractelor, beneficiarul se poate adresa doar A.N.L.-ului, care la rându-i avea obligaţia de a lua măsurile ce se impuneau faţă de antreprenorul general, motive care justifică încasarea penalităţilor de întârziere de către A.N.L pentru beneficiar;

- contrar celor reţinute de către instanţa de apel în considerentele deciziei recurate, la art. 95 din Contractul de antrepriză se stipulează un pact comisoriu în virtutea căruia contractul putea fi desfiinţat după constatarea de către instanţa de judecată a neîndeplinirii obligaţiilor de către antreprenorul general;

- instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 1540 C. civ. de la 1864 referitor la obligaţiile A.N.L. derivate din contractul de mandat în sensul în care a apreciat că "apelanta şi-a asumat o obligaţie de diligentă, a cărei îndeplinire a dovedit-o", deşi se impunea analizarea şi constatarea culpei A.N.L.-ului în executarea contractului de mandat;

- prin calificarea obligaţiei mandatarului ca fiind de diligentă urmată de aplicarea mecanismului specific acestei categorii de obligaţii (identificarea unor acţiuni ale A.N.L. şi încadrarea lor ca fiind diligentele necesare pentru atingerea rezultatului), instanţa de apel a statuat că "pârâta nu este culpabilă pentru întârzierile care au condus la depăşirea termenului de predare al imobilului obligaţiei de diligentă ", deşi coordonatorul proiectului (A.N.L.) nu a invocat cazul fortuit, forţa majoră sau fapta terţului pentru a se exonera de răspundere;

- astfel, nelegalitatea deciziei recurate rezidă, în primul rând, din faptul că instanţa de apel a calificat obligaţia A.N.L. ca fiind de diligentă şi nu de rezultat, iar în al doilea rând, analizând conţinutul obligaţiilor astfel calificate, a redus ansamblul diligentelor ce trebuiau depuse de A.N.L. la emiterea unor notificări şi înlocuirea tardivă şi culpabilă a antreprenorului general, justificări ale propriei culpe;

- în considerentele deciziei recurate nu au fost identificate în mod corect conţinutul obligaţiilor asumate de A.N.L. în sensul în care s-a considerat că acestea se rezumă doar la acte de urmărire şi nu de acţionare/reprezentare, fără a avea vreo îndatorire în ceea ce priveşte executarea efectivă a construcţiilor şi implicit executarea contractului de mandat atât în ceea ce priveşte raportul dintre mandant şi mandatar, cât mai ales raportul dintre mandatar şi terţ;

- cu referire la jurisprudenţa şi doctrina în materie în ceea ce priveşte definirea obligaţiilor de rezultat şi de diligentă, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel nu a făcut o analiză reală a calificării obligaţiilor A.N.L., ci a preluat apărarea acestei părţi, prin care a invocat faptul că a fost împiedicată, în executarea obligaţiilor asumate, de aspecte practice precum lipsa de instrumente juridice pentru a asigura celeritatea procedurii de finalizare a construcţiei, afirmaţie ce vine în contradicţie cu principiul nemo auditor turpitudinem allegans, întrucât A.N.L. prin iniţierea acestui program şi semnarea contractelor aferente şi-a stabilit în mod independent atribuţiile în raport de ceilalţi participanţi (constructori, beneficiari, etc.), iar faptul că antreprenorul general, ales chiar de aceasta, a avut dificultăţi în ceea ce priveşte finalizarea imobilelor, nu poate constitui un caz fortuit sau un caz de forţă majoră;

- nu poate fi primită teza conform căreia beneficiarii au contractat credite pe sume impresionante asumându-şi o serie de obligaţii impuse de programul imobiliar şi cu toate acestea, să se considere că nu li s-a promis un rezultat (livrarea construcţiilor), ci doar o reprezentare constând în emiterea unor notificări la perioade lungi de timp şi schimbarea culpabilă a antreprenorului general;

- pentru a determina dacă obligaţia ce îi revenea A.N.L.-ului în urma încheierii Contractului de mandat era doar o obligaţie de reprezentare care echivalează cu o obligaţie de diligentă, instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze aspecte precum calitatea părţilor contractante, scopul final al proiectului imobiliar, precum şi posibilităţile concrete de acţiune ale fiecărei părţi, însă şi-a însuşit interpretarea dată de către A.N.L. în sensul în care a susţinut că implicarea acesteia în proiect ar fi una specifică unui mandat civil ţinut de o simplă obligaţie de diligentă în virtutea căreia nu ar putea fi trasă la răspundere pentru nefinalizarea imobilului în vederea căruia s-a semnat Contractul de mandat;

- recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel a exclus în mod greşit existenţa termenului de finalizare din analiza obligaţiilor de reprezentare ce îi incumbau A.N.L., referindu-se la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 152/1998, din care rezultă calitate de specialist a A.N.L. în domeniul imobiliar, la art. 8 din Contractul de Construire şi la art. 5 din Contractul de Antrepriză Generală ce prevăd termenul de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere în care trebuia finalizată locuinţa, termen ce îi era opozabil A.N.L. - ului;

- relevant pentru încadrarea corectă a obligaţiilor mandatarului este şi analiza scopului încheierii Contractului de Mandat, dar şi finalitatea întregului program imobiliar în contextul în care contractele care au stat la baza derulării programului imobiliar au fost concepute ca un tot unitar, fiecare contract încheiat de beneficiar constituind o etapă obligatorie pentru a putea fi eligibil să participe la program, iar structura de etape presupunea ca fiecare contract să îl fundamenteze pe celălalt şi întregul grup de contracte să fie interpretat în acord cu voinţa reală a părţilor ţinând cont de finalitatea proiectului imobiliar - finalizarea locuinţelor contractate de beneficiari;

- clauza inserată în preambul contractului de mandat descrie o obligaţie de rezultat (construirea unei locuinţe) ce constituie scopul pentru care părţile au încheiat acest contract aşa încât ansamblul obligaţiilor mandatarului trebuie orientate în scopul asigurării finalizării locuinţei;

- în ceea ce priveşte conţinutul obligaţiilor mandatarului, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 1540 C. civ., a art. 1 şi a art. 5 din Legea nr. 152/1998 cu privire la obligaţiile A.N.L.-ului derivate din Contractul de mandat reţinându-se că prin emiterea unor notificări şi prin schimbarea antreprenorului, fără a obţine vreun rezultat, A.N.L. şi-ar fi executat toate obligaţiile izvorâte din contract, fară a ţine cont de scopul urmărit de părţi, de prevederile celorlalte contracte ce au fost încheiate în vederea programului imobiliar sau de poziţia dominantă pe care această parte o deţine în cadrul proiectului prin raportare la art. 61, art. 62, art. 65 alin. (4), art. 66, art. 67, art. 68 alin. (1), art. 69 alin. (1), art. 71, art. 74 alin. (1) şi (2), art. 75, art. 76 (1), art. 81, art. 82, art. 95, art. 101 din Contractul de Antrepriză Generală;

- cu referire la art. 1 alin. (1) şi art. 5 din Legea nr. 152/1998, instanţa de apel a considerat în mod greşit că A.N.L. acţionează ca un simplu particular faţă de conţinutul contractului de mandat şi scopul acestuia, fiind în prezenţa unui contract de mandat special încheiat cu un profesionist în domeniu, iar standardele de exigenţă la care trebuie să se raporteze conduita sa sunt dintre cele mai înalte, ceea ce doctrina şi jurisprudenţa numesc "diligenta celui mai bun specialist în materie"-;

- în calitatea sa de garant al realizării investiţiei şi titular al contractului cu antreprenorul general, A.N.L., ca autoritate publică, putea recurge la acţiune împotriva persoanelor responsabile de întârzieri sau derapaje cu care avea relaţii contractuale de care putea uza pentru o bună desfăşurare a proiectului;

- instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a art. 1200 pct. 4 C. civ. de la 1864 cu ignorarea efectelor puterii de lucru judecat a altor hotărâri rămase definitive în litigii asemănătoare, redând din considerentelor acestora, precum: decizia nr. 966/27.03.2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2011, decizia nr. 232/2014, decizia nr. 3/2018 şi decizia nr. 415/2013 ale Curţii de Apel Bucureşti, decizia nr. 966/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu privire la incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a încălcat art. 477 alin. (1) C. proc. civ. în sensul în care a omis să analizeze şi să se pronunţe asupra chestiunii privind îndeplinirea sau nu a condiţiilor răspunderii civile contractuale a A.N.L.

- obligaţia de diligentă reţinută în sarcina acestei părţi de către instanţa de apel nu excludea culpa sa în executarea contractului de mandat câtă vreme nici aceasta şi nici instanţa nu au reţinut existenţa unei cauze exoneratoare de răspundere (forţa majoră, caz fortuit, fapta terţului), iar considerentul că mandatarul şi-a executat obligaţiile contravine principiilor răspunderii în materie civilă;

- cu toate că programul imobiliar iniţiat de A.N.L. nu a fost finalizat, imobilele nu au fost construite şi transmise beneficiarilor, potrivit drepturilor dobândite prin participarea la proiectul imobiliar, instanţa de apel a limitat sfera obligaţiilor izvorâte din contractul de mandat la emiterea unor notificări, precum şi la schimbarea antreprenorului general, deşi în sarcina A.N.L. existau mai multe obligaţii decât cele reţinute în decizia recurată ce se impuneau a fi analizate, coroborate cu probele existente la dosarul cauzei, pentru a stabili dacă sunt de natură a atrage răspunderea civilă sau nu, enumerând cu titlu de exemplu: responsabilitatea directă în alegerea antreprenorului general, obligaţia de loialitate a mandatarului faţă de mandant.

Cu privire la incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că decizia recurată conţine o motivare contradictorie în sensul în care deşi a susţinut că a făcut o analiză "coroborativă a contractelor perfectate între părţile implicate în realizarea cartierului rezidenţial", instanţa de apel, ulterior, a arătat că:

"prin contractul de mandat agenţia s-a obligat să depună toate diligentele.. .fără ca prin acest lucru instituţia pârâtă să-şi asume vreo obligaţie legată de realizarea efectivă a lucrărilor de construcţie şi finalizarea acestora şi de predarea imobilului" în condiţiile în care art. 75 din contractul de antrepriză generală relevă posibilitatea A.N.L. de a se implica active în procesul de construcţie.

- deşi a susţinut că a făcut o analiză "coroborativă a contractelor perfectate între părţile implicate în realizarea cartierului rezidenţial", instanţa de apel a reţinut, totodată, că:

"agenţia evidenţiază posibilitatea reclamantei de a pretinde penalităţi de întârziere pentru nepredarea imobilului la termen, în acord cu clauzele contractului de construire" în condiţiile în care art. 21 şi art. 64 din contractul de construire relevă faptul că beneficiarul se poate adresa direct antreprenorului general în condiţiile în care există un contract de mandat ce prevede această obligaţie exclusiv în sarcina mandatarului A.N.L.

- instanţa de apel a susţinut că:

"agenţia nu are la dispoziţie mijloace de constrângere a celorlalţi factori de execuţie şi de decizie implicate în activitatea de proiectare, autorizare şi realizare a cartierului rezidenţial în litigiu", deşi art. 95 din contractul de antrepriză stipulează un pact comisoriu în virtutea căruia contractul putea fi desfiinţat după constatarea de către instanţa de judecată a neîndeplinirii obligaţiilor de către antreprenorul general;

- instanţa de apel a reţinut iniţial că:

"agenţia nu are la dispoziţie mijloace de constrângere", iar ulterior că:

"singurele pârghii disponibile fiind purtarea corespondenţei, emiterea de notificări, somaţii şi demersuri judiciare", contradicţie existentă chiar în cuprinsul aceleiaşi fraze;

- instanţa de apel a motivat soluţia pronunţată prin utilizarea unor motive contradictorii, o atare motivare creând confuzie în ceea ce priveşte natura drepturilor şi a obligaţiilor decurgând din actele juridice deduse judecăţii şi împiedicând înţelegerea părţilor asupra raţionamentului juridic avut în vedere de instanţă la pronunţarea hotărârii.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 19 iulie 2021 (data depunerii la oficiul poştal), în termenul legal, intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 09 august 2021 (data depunerii la oficiul poştal), în termenul legal, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Locuinţe, cu consecinţa admiterii recursului, astfel cum a fost formulat.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 15 martie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 398A din data de 9 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fixat termen de judecată la data de 24 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de reclamanta A. este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Critica recurentei întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. privind încălcarea art. 477 alin. (1) C. proc. civ. vizează faptul că instanţa ar fi omis să analizeze şi să se pronunţe asupra chestiunii privind îndeplinirea sau nu a condiţiilor răspunderii civile contractuale a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (A.N.L.).

Astfel dezvoltată, se constată că prin această critică se susţine, în concret, absenţa argumentelor decisive care să justifice soluţia pronunţată în apel, cât timp pretenţiile deduse judecăţii decurg tocmai din neîndeplinirea de către cocontractant a obligaţiilor asumate.

Prin urmare, recurenta susţine chiar nemotivarea deciziei, prin raportare la temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, ipoteză care este, însă, prevăzută de pct. 6 al art. 488 alin. (1) din cod, şi nu de norma invocată prin motivele de recurs.

Pe acelaşi temei, recurenta a susţinut şi inserarea unor considerente contradictorii în cuprinsul deciziei recurate, o atare motivare creând confuzie în ceea ce priveşte natura drepturilor şi a obligaţiilor decurgând din actele juridice deduse judecăţii şi împiedicând înţelegerea părţilor asupra raţionamentului juridic avut în vedere de instanţă la pronunţarea hotărârii.

Înalta Curte constată că susţinerile cu acest obiect ale recurentei nu sunt fondate.

Curtea de apel a reţinut în cuprinsul deciziei că, prin cererea de apel, instituţia pârâtă susţine în esenţă faptul că obligaţiile asumate sunt de diligenţă, şi nu de rezultat, cu precizarea că apelanta a întreprins demersurile necesare în temeiul clauzelor contractuale.

Mai departe, instanţa de apel, în dezacord cu prima instanţă, a apreciat ca fiind justă opinia pârâtei, o astfel de fizionomie a obligaţiilor apelantei rezultând din interpretarea coroborativă a contractelor perfectate între părţile implicate în realizarea cartierului rezidenţial în discuţie.

Se mai motivează că, pornind de la clauzele convenţiei MM1909/2004, apelanta a urmărit să dovedească eforturile depuse pentru urmărirea desfăşurării acestei părţi a proiectului Henri Coandă, evidenţiind corespondenţa amplă purtată cu toţi factorii de deciziei şi de execuţie implicaţi, precum şi demersurile realizate pentru identificarea soluţiilor viabile pentru realizarea dotărilor corespunzătoare ale cartierului rezidenţial.

Drept urmare, nu se poate vorbi despre neanalizarea de către instanţa de apel a îndeplinirii sau nu a condiţiilor răspunderii civile contractuale a A.N.L. sau despre existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei atacate, aşa cum susţine recurenta, cât timp se regăsesc argumentele referitoare la natura obligaţiei asumate prin convenţia părţilor.

Legalitatea acestei analize urmează, însă, a fi evaluată din perspectiva modului de aplicare a normelor de drept substanţial incidente în cauză, în contextul criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile recurentei întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reţine că acestea vizează, în esenţă, ignorarea regulilor referitoare la interpretarea convenţiilor, a contractelor încheiate între părţi, prin care s-au stabilit drepturi şi obligaţii specifice fiecărui raport juridic pe care acestea îl guvernau, arătându-se că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a art. 1540 C. civ. de la 1864 referitor la obligaţiile A.N.L. derivate din contractul de mandat în sensul în care a apreciat că "apelanta şi-a asumat o obligaţie de diligenţă, a cărei îndeplinire a dovedit-o", deşi se impunea analizarea şi constatarea culpei A.N.L.-ului în executarea contractului de mandat.

Se mai susţine că nelegalitatea deciziei recurate rezidă, în primul rând, din faptul că instanţa de apel a calificat obligaţia A.N.L. ca fiind de diligenţă, şi nu de rezultat, iar în al doilea rând, analizându-se conţinutul obligaţiilor astfel calificate, s-a redus ansamblul diligenţelor ce trebuiau depuse de A.N.L. la emiterea unor notificări şi înlocuirea tardivă şi culpabilă a antreprenorului general, justificări ale propriei culpe.

Aceste critici sunt fondate, precum şi cele privind greşita aplicare a art. 1540 C. civ., a art. 1 şi a art. 5 din Legea nr. 152/1998 cu privire la obligaţiile A.N.L.-ului derivate din contractul de mandat, reţinându-se în mod greşit că prin emiterea unor notificări şi prin schimbarea antreprenorului, fără a obţine vreun rezultat, A.N.L. şi-ar fi executat toate obligaţiile izvorâte din contract, fără a ţine cont de scopul urmărit de părţi, de prevederile celorlalte contracte ce au fost încheiate în vederea programului imobiliar.

Referitor la modul în care intimata-pârâtă A.N.L. a înţeles să îşi execute obligaţiile contractuale, Înalta Curte constată că, din cercetarea obligaţiilor pe care această pârâtă şi le-a asumat, se desprinde concluzia că fapta sa culpabilă este reprezentată de nefinalizarea imobilului, faţă de nerealizarea reţelei de utilităţi în termenul convenit, 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, termen care a expirat la data de 16 octombrie 2006, că obligaţia asumată de A.N.L. în calitate de mandatar al beneficiarului este una de rezultat, iar nu de diligenţă, atât timp cât această parte trebuia să urmărească finalizarea lucrărilor la termen.

Drept urmare, în mod eronat Curtea de apel a respins acţiunea reclamantei, considerând obligaţia A.N.L una de diligenţă.

Potrivit legii, Agenţia Naţională pentru Locuinţe are calitatea de instituţie de interes public cu atribuţii în dezvoltarea construcţiilor de locuinţe, calitatea de dezvoltator şi coordonator al programului construirii de locuinţe la nivel naţional, precum şi de garant al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale, conform prevederilor art. 1-6 din Legea nr. 152/1998. Pârâta A.N.L. dispune, potrivit legii, de mijloacele necesare pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contractul de mandat.

Obligaţiile asumate în temeiul contractului de mandat sunt unele de rezultat, părţile convenind dincolo de orice echivoc că A.N.L. se obligă să urmărească executarea şi finalizarea lucrărilor la termen, predarea "la cheie" având semnificaţia că acea locuinţă corespunde din toate punctele de vedere unei utilizări propice scopului pentru care s-a edificat, gata de a fi folosită şi locuită.

Potrivit prevederilor art. 14 din contractul de mandat, părţile sunt răspunzătoare de daunele-interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor acestuia, iar potrivit art. 13 din acelaşi contract, în cazul în care antreprenorul general este în imposibilitate de a finaliza lucrările din cauze imputabile lui, mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor general, valabilitatea mandatului încetând doar la recepţia finală a locuinţei.

Aşadar, mandatarul este ţinut de îndeplinirea întocmai şi corespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin mandat şi răspunde exclusiv pentru modul în care şi-a îndeplinit mandatul, în conformitate cu dispoziţiile art. 1539 C. civ.

Acest act juridic nu a fost încheiat exclusiv pentru ca mandatarul să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama mandantului, fiind, din acest punct de vedere un act juridic complex, cu clauze nespecifice mandatului în modalitatea reglementării sale de legislaţia în vigoare la momentul încheierii sale, prin care reclamanţii au împuternicit A.N.L. să îi reprezinte în relaţiile cu proiectantul şi cu antreprenorul general în vederea urmăririi executării şi finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire, precum şi pentru a utiliza sumele din conturile de avans şi de credit ale reclamanţilor în vederea recuperării cheltuielilor avansate de A.N.L. pentru deschiderea amplasamentului şi executarea lucrărilor, precum şi a cheltuielilor necesare pe parcursul execuţiei, şi a celorlalte costuri cuprinse în preţul locuinţei.

Din această perspectivă, hotărârea instanţei de apel este nelegală, iar criticile recurentei care se întemeiază pe interpretarea eronată a prevederilor legale incidente vor fi primite.

Nefinalizarea la termenul scadent al construcţiei "la cheie", prin nerealizarea reţelei de utilităţi, deşi avea toate pârghiile şi mecanismele legale la îndemână, reprezintă o încălcare culpabilă de către mandatar a obligaţiilor directe faţă de mandant, fapt care atrage răspunderea sa patrimonială, astfel cum corect a fost stabilită de către prima instanţă, dar în mod greşit de către instanţa de apel.

Prin urmare, criticile recurentei A., circumscrise motivului de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt fondate, motiv pentru care Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) din acelaşi cod, va admite recursul declarat, iar decizia atacată urmează a fi casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 398A din data de 9 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 mai 2022.