Third-party mortgagor’s recourse capped at sums paid to creditor; appeal dismissed.

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la 11 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată, în calitate de pârâţi, B.. S.R.L., C. şi D., solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 207.000 RON (echivalentul în RON a sumei de 45.000 euro), reprezentând preţul de piaţă a imobilului apartament - situat în Deva, Bulevardul 22 decembrie, apt. 8, judeţul Hunedoara, proprietatea sa, valorificat pe calea executării silite în vederea achitării unui credit bancar angajat şi garantat de pârâţi, precum şi a dobânzilor legale aferente sumei respective, începând cu data valorificării bunului imobil şi până la restituirea efectivă a sumei.

1. Hotărârile Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 914 din 28 iulie 2020, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, a admis în parte, acţiunea civilă formulată de către reclamantul A., împotriva pârâţilor B.. S.R.L., C. şi D. şi, în consecinţă: a obligat pârâţii să plătească reclamantului, în solidar, suma de 90.000 RON, reprezentând valoarea imobilului apartament, situat în Deva, Bulevardul 22 decembrie, apt. 8, judeţul Hunedoara, ipotecat şi executat silit în dosarul nr. x/2006 al SCP a Executorilor Judecătoreşti E. şi F., din Sibiu, plus dobânda legală aferentă acestei sume, pe perioada 21.06.2017 şi până la data plăţii efective, precum şi suma de 7.245 RON, cheltuieli de judecată; a respins, în rest, acţiunea civilă.

2. Decizia Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 822 din 20 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 914/28.07.2020, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, în dosar nr. x/2018; a schimbat, în parte, sentinţa atacată, sub aspectul cuantumului sumei acordată reclamantului şi rejudecând în aceste limite: a obligat pârâţii S.C. B. S.R.L., C. şi D. să plătească reclamantului A. suma de 103.376,25 RON, precum şi suma de 20 euro (echivalentul în RON la data plăţii) cu dobânda legală aferentă acestor sume calculată de la data de 21.06.2017 până la data plăţii efective; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate; a obligat intimaţii S.C. B. S.R.L., C. şi D. la plata sumei de 389,4 RON, cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxa de timbru, în limita pretenţiilor admise; a respins apelul declarat de pârâţii S.C. B. S.R.L., C. şi D. împotriva aceleiaşi sentinţe.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, criticând decizia pentru nelegalitate.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 22 octombrie 2021 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 8, astfel cum reiese din Fişa ECRIS.

Prin cererea de recurs întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi, în rejudecare, în principal, să se admită în întregime acţiunea introductivă, în sensul de a dispune obligarea pârâţilor - intimaţi B. S.R.L., C. şi D., în solidar, la plata în ceea ce-l priveşte a sumei de 207.000 RON (echivalentul în RON al sumei de 45.000 euro), reprezentând prejudiciu efectiv suferit, cuantificat la nivelul preţului de piaţă al imobilului - apartament valorificat în procedura executării silite şi a dobânzii legale aferente, de la data valorificării la licitaţie a imobilului şi până la data restituirii efective a sumei.

În subsidiar, având în vedere că valoarea de circulaţie a apartamentului, stabilită prin Raportul de evaluare întocmit în cadrul procedurii executării silite a fost stabilită la suma de 40.900 euro (198.365 RON), solicită a se dispune obligarea intimaţilor la plata acestei sume, la care să se adauge dobânda legală, de la data valorificării la licitaţie a imobilului şi până la data restituirii efective a sumei.

Critica deciziei recurate se referă la faptul că instanţa de apel a reţinut că "pretenţiile referitoare la repararea integrală a prejudiciului nu fac obiectul cauzei, fiind dezvoltate pentru prima dată în cadrul cererii de apel".

Apreciază recurentul că acest lucru este inexact, câtă vreme acţiunea a vizat, încă de la momentul introducerii ei, obligarea intimaţilor, în solidar, la plata sumei de 207.000 RON (echivalentul în RON al sumei de 45.000 euro), reprezentând preţul de piaţă al imobilului, arătând că, potrivit art. 1669 C. civ. "(1) cauţionatorul ce a plătit are regres contra debitorului principal,... (3) fidejusorul are regres şi pentru dobânda sumei ce a plătit, chiar când datoria nu produce dobânda, şi încă şi pentru daune - interese, dacă se cuvine".

S-a arătat, încă de la prima instanţă - Tribunalului Hunedoara -, că, pentru reclamant, valoarea pretinsă prin acţiune reprezintă pierderea efectiv suferită, pentru care se cuvine a fi dezdăunat de intimaţi, în solidar. Contrar susţinerilor acestora, nu ar putea fi vorba despre o îmbogăţire fără justă cauză, câtă vreme aceasta este valoarea reală cu care patrimoniul reclamantului a fost diminuat prin executarea silită a unui debit care le aparţinea exclusiv.

Apreciază astfel, că subrogaţia legală nu exclude posibilitatea solicitării şi acordării de daune - interese, în limita prejudiciului efectiv suferit, aşa cum este cazul în speţă, sens în care consideră că instanţa de apel, strict sub acest aspect, a aplicat greşit normele de drept material.

Faţă de cele mai sus arătate, solicită a se dispune admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

4. Apărările formulate

În cauză, părţile nu au depus întâmpinare.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 24 martie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 822 din 20 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată la 5 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, se constată că situaţia de fapt stabilită de instanţa anterioară, necontestată în prezenta cale de atac este următoarea:

Prin contractul de credit facilitate revolving plus nr. x/21.12.2007 pârâtei S.C. B. S.R.L., având calitatea de împrumutat, reprezentantă de administrator/asociat D. i s-a aprobat acordarea de către G. S.A. Brad a unei facilităţi de credit pentru capital de lucru în sumă de 90.000 RON. Reclamantul A., în calitate de garant, a consimţit în baza acestui contract de credit la constituirea ipotecii asupra apartamentului aflat în proprietatea sa, situat în Deva, Bulevardul 22 decembrie, apt. 8, judeţul Hunedoara, înscris în CF x, încheind contractul de ipotecă autentificat sub nr. x/21.12.2007 la BNP H..

Ulterior, părţile au încheiat acte adiţionale prin care a fost prelungită succesiv scadenţa liniei de credit/perioada în care Banca a pus la dispoziţia împrumutatului sumele reprezentând credit, ce au fost semnate atât de pârâţii C. şi D. (în calitate de asociaţi ai S.C. B. S.R.L., iar începând cu actul adiţional nr. x/12.01.2011 şi în calitate de fidejusori), cât şi de reclamantul A., în calitate de garant ipotecar .

Întrucât pârâta S.C. B. S.R.L. nu şi-a executat la termen obligaţia de rambursare a sumelor de care a beneficiat în calitate de împrumutat, banca creditoare s-a adresat executorului judecătoresc E., fiind demarată executarea silită ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, în cadrul căreia a fost vândut la licitaţie apartamentul ipotecat, proprietatea reclamantului A., pentru suma de 25.000 euro, aşa cum rezultă din procesul-verbal de licitaţie nr. x/21.06.2017, fiind emis actul de adjudecare din data de 21.06.2017 în favoarea adjudecatarului I. prin împuternicit J. .

Instanţa de apel a arătat că reclamantul a chemat în judecată atât debitorul principal, pârâta S.C. B. S.R.L., cât şi fidejusorii C. şi D. (asociaţii societăţii), în temeiul dreptului de regres, întrucât a garantat în calitate de terţ ipotecar creanţa debitorului, care a fost stinsă prin executarea ipotecii.

De asemenea, a constatat că, deşi a indicat textele legale de la fidejusiune, temeiul juridic al acţiunii reclamantului este regresul garantului ipotecar al cărui imobil a fost adjudecat la licitaţie, fiind aplicabile dispoziţiile art. 1108 pct. 3 C. civ. de la 1865 - subrogaţia legală, iar nu răspunderea civilă delictuală, astfel încât pretenţiile referitoare la repararea integrală a prejudiciului nu fac obiectul cauzei, fiind dezvoltate pentru prima dată în cadrul cererii de apel.

O primă critică a recurentului vizează concluzia instanţei ce se desprinde tocmai din aceste considerente, apreciind că acţiunea a vizat, încă de la momentul introducerii ei, obligarea intimaţilor, în solidar, la plata sumei de 207.000 RON (echivalentul în RON al sumei de 45.000 euro), reprezentând preţul de piaţă al imobilului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată, pe de o parte, că instanţa de apel a făcut referire la lipsa întemeierii acţiunii pe dispoziţile legale privind atragerea răspunderii civile delictuale. Or, reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune în regres invocând ca temei juridic dispoziţiile art. 1666, art. 1669, art. 1670 şi art. 1674 din vechiul C. civ. şi nicidecum dispoziţiile art. 998-998 şi urm C. civ. privind răspunderea pentru fapta delictuală proprie sau a altei persoane, astfel încât concluziile acesteia, redate anterior, sunt corecte.

Pe de altă parte, instanţa de apel a explicat că temeiurile juridice cu care reclamantul a învestit instanţa de fond referitoare la subrogaţie operează numai în măsura plăţii efectuate, subrogatul luând locul creditorului numai pentru ceea ce a plătit efectiv, astfel încât, faţă de dispoziţiile contractuale şi temeiul juridic al acţiunii formulate, care determină limitele regresului, a fost respinsă critica vizând neacordarea sumelor pretinse prin acţiune, care reprezintă pierderea efectiv suferită (valoarea reală cu care patrimoniul său a fost diminuat din culpa pârâţilor).

Instanţa de recurs constată că deşi este real că suma reprezentând diferenţa dintre suma achitată băncii ca urmare a executării silite şi valoarea de circulaţie sau de evaluare a apartamentului vândut la licitaţie, respectiv pierderea efectiv suferită, a fost cerută prin acţiunea iniţială, temeiul juridic al cererii a vizat dispoziţiile legale aplicabile acţiunii în regres, care nu îi permiteau recuperarea acesteia, instanţa de apel explicând în concret raţionamentul său cu privire la acest aspect.

Astfel, s-a arătat că în cazul garantului ipotecar al cărui imobil a fost executat silit în vederea acoperirii datoriei debitorului, în lipsa unei convenţii încheiate între debitor şi garantul ipotecar care să stabilească limitele şi condiţiile acţiunii în regres, prin subrogaţie legală conform art. 1108 pct. 3 C. civ., garantul ipotecar este îndreptăţit să se regreseze împotriva debitorului numai în limita sumei achitată creditorului ca urmare a executării silite asupra imobilului ipotecat, neavând relevanţă valoarea la care a fost evaluat imobilul în cadrul executării silite ori valoarea actuală a imobilului.

Cum în cauză, din încheierea nr. 8/25.08.2017 emisă de executorul judecătoresc E. în dosarul de executare silită nr. x/2016 a rezultat că din suma încasată prin vânzarea la licitaţie a imobilului apartament proprietatea reclamantului au fost virate în contul creditoarei G. S.A. Brad suma de 102.033,72 RON, reprezentând debit, suma de 20 euro, reprezentând debit şi suma de 1.342,53 RON reprezentând cheltuieli judiciare, instanţa de apel a constatat că reclamantul se subrogă în drepturile creditoarei G. S.A. Brad doar pentru aceste sume, la care pârâţii au fost obligaţi prin decizia recurată.

Recurentul susţine că şi în baza textului legal invocat prin acţiunea sa, respectiv art. 1669 C. civ. se prevede posibilitatea obţinerii de daune interese şi că subrogaţia legală nu exclude posibilitatea solicitării şi acordării de daune - interese, în limita prejudiciului efectiv suferit, aşa cum este cazul în speţă, sens în care consideră că instanţa de apel, strict sub acest aspect, a aplicat greşit normele de drept material.

Instanţa de recurs constată că dispoziţiile art. 1669 C. civ. invocate de recurent se află la Sectiunea II intitulată Despre efectele fidejusiunii între debitor şi cauţionator (fidejusor) a Capitolului 2 din cadrul Titlului XIV al C. civ. de la 1864, referitor la fidejusiune, care prin definiţia de la art. 1652 C. civ. presupune garantarea unei obligaţii de către o persoană ce se leagă către creditor de a îndeplini însuşi obligaţia pe care debitorul nu o îndeplineşte.

Or, aceste dispoziţii nu sunt aplicabile pentru formularea acţiunii în regres de către garantul ipotecar împotriva debitorului principal şi a fidejusorilor, ci, cum în mod corect a constatat instanţa de apel, în lipsa unor dispoziţii exprese în cadrul Titlului XVIII al C. civ., intitulat "Despre privilegii şi ipoteci", este incident dreptul comun, respectiv normele privind subrogaţia legală în drepturile creditorului prin plata creanţei, concluzie care nu a fost contestată prin prezenta cerere de recurs.

Astfel, C. civ. a prevăzut la art. 1106 - 1109 posibilitatea ca o plată să se facă şi prin subrogare (înlocuire), caz în care toate drepturile creditorului vor trece asupra celui care plăteşte (solvens), care era terţ faţă de raportul iniţial dintre creditor şi debitor, subrogaţia fiind prin definiţie un mijloc de transmitere legală sau convenţională a dreptului de creanţă, cu toate garanţiile şi accesoriile sale, către un terţ care a plătit creanţa creditorului iniţial, în locul debitorului.

Potrivit art. 1108 pct. 3 C. civ., subrogaţia se face de drept, în folosul aceluia care, fiind obligat cu alţii sau pentru alţii la plata datoriei, are interes de a o desface, iar conform art. 1109 teza I C. civ. ea operează atât în contra fidejusorului, cât şi în contra debitorului.

Câtă vreme garantul ipotecar - reclamantul din prezenta cauză a plătit o sumă de bani pentru altul - debitoarea S.C. B. S.R.L., potrivit art. 1108 pct. 3 C. civ., subrogarea acestuia presupune înlocuirea creditorului iniţial- G. S.A., strict pentru sumele care au fost încasate de către acesta şi nu şi pentru alte daune interese, a căror solicitare presupunea temeiuri de drept diferite - cum ar fi răspunderea civilă delictuală, care nu au format obiectul prezentului litigiu, art. 1669 C. civ. nefiind aplicabil, astfel cum s-a arătat anterior.

Prin urmare, instanţa de apel a aplicat în mod corect normele de drept material, astfel încât nu pot fi primite motivele de recurs încadrabile în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, respectiv când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Faţă de cele mai sus arătate, în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 822 din 20 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 822 din 20 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 mai 2022.