Inadmissibility of cassation for failure to articulate specific legal grounds instead of merely reiterating factual circumstances regarding inadequate detention conditions

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. x/2017, la 6 februarie 2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Statul Român, prin Ministerul de Finanţe şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea, în solidar, a pârâţilor la plata sumei de 50 euro/zi petrecută în sistemul carceral.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş sub nr. x/2017, la 14 februarie 2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Statul Român, prin Ministerul de Finanţe şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea, în solidar, a pârâţilor la plata sumei de 5.500.000 euro compusă din 500.000 euro, pentru nerespectarea condiţiilor speciale de detenţie, având în vedere dizabilităţile sale, şi 5.000.000 euro, pentru necesitatea amputării piciorului, ca urmare a lipsei de tratament.

Prin încheierea de şedinţă din 31 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2017, în temeiul dispoziţiilor art. 139 alin. (1) C. proc. civ., s-a admis excepţia de conexitate, invocată de instanţă din oficiu, şi s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2017 al Tribunalului Timiş la dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Timiş.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la 20 aprilie 2017, anterior primului termen de judecată din 31 mai 2017, reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul că a chemat în judecată şi pârâţii Penitenciarul Baia Mare, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Giurgiu, Penitenciarul Bistriţa, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Jilava, Penitenciarul Poarta Albă, Penitenciarul Timişoara, Penitenciarul Arad, Spitalul Penitenciar Dej, Spitalul Penitenciar Colibaşi, Penitenciarul Rahova.

2. Încheierile şi sentinţa Tribunalului Timiş

Prin încheierea din 31 mai 2017, instanţa de judecată a respins excepţia necompetenţei materiale şi a celei teritoriale a Tribunalului Timiş, invocate prin întâmpinare de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Prin încheierea din 27 decembrie 2017, instanţa de judecată a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 554 din 10 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Timiş a respins cererile de chemare în judecată formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul de Finanţe, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Penitenciarul Baia Mare, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Giurgiu, Penitenciarul Bistriţa, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Jilava, Penitenciarul Poarta Albă, Penitenciarul Timişoara, Penitenciarul Arad, Spitalul Penitenciar Dej, Spitalul Penitenciar Colibaşi, Penitenciarul Rahova.

3. Decizia Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 125 din 7 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 554 din 10 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Timiş.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 125 din 7 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a formulat recurs principal reclamantul A. şi recurs incident pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

1. În cuprinsul memoriului de recurs, neîntemeiat în drept, reclamantul A. a reiterat susţinerile potrivit cărora a fost deţinut în condiţii mizere în penitenciarele din România, în perioada 18 februarie 2006- 16 noiembrie 2011, condiţii din cauza cărora ţara a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de nenumărate ori, iar, ulterior eliberării reclamantului din penitenciar, au fost asumate public prin adoptarea Legii recursului compensatoriu.

Arată că un magistrat şi-a contrazis propriile afirmaţii, reţinând că doar faptul că reclamantul a fost supus unei pedepse privative de libertate în sistemul penitenciar românesc într-o perioadă în care acesta se confrunta cu probleme privind suprapopularea şi condiţiile improprii de detenţie în anumite penitenciare, nu înseamnă că acestuia i-au fost încălcate drepturile pe care le avea ca persoană deţinută.

Susţine că a beneficiat de tratament injust pe perioada de detenţie, în special după anul 2013, când a devenit o persoană cu dizabilităţi, nefiindu-i asigurate condiţiile de detenţie necesare handicapului pe care 1-a dobândit şi nici tratamentul medical necesar salvării sănătăţii sale.

2. În cuprinsul memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a formulat următoarele critici:

Soluţia privind excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată pentru perioada 18 februarie 2006-22 februarie 2014, este nelegală, sens în care arată că, raportat la data încarcerării reclamantului, prescripţia a început să curgă înainte de intrarea în vigoare a Noului C. civ., fiind aplicabile dispoziţiile Decretului nr. 167/1958.

Invocă dispoziţiile art. 8 alin. (1) ale acestui decret şi arată că termenul de trei ani curge de la data cunoaşterii pagubei şi a celui care răspunde de ea. Subliniază că executarea pedepsei în sistemul penitenciar nu constituie caz de suspendare sau întrerupere a prescripţiei dreptului material la acţiune, deţinuţilor fiindu-le recunoscut dreptul de a solicita constatarea încălcării drepturilor de care ar trebui să beneficieze pe durata executării pedepsei.

Arată că reclamantul a cunoscut presupusa pagubă din momentul în care a fost încarcerat în penitenciar pentru că a trăit zi de zi în condiţiile reclamate şi a avut posibilitatea de a o cuantifica zilnic, iar, în privinţa persoanei răspunzătoare de pagubă, susţine că aceasta ar fi putut fi identificată întotdeauna ca fiind penitenciarul în care a fost executată, în anumite perioade, pedeapsa, nefiind necesar a se executa integral pedeapsa pentru a se putea stabili cine este răspunzător de paguba produsă reclamantului, în calitate de deţinut.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei, arată că instanţa de apel a justificat această calitate prin faptul că atât H.G. nr. 1849/2004, în vigoare în prima parte a detenţiei reclamantului, cât şi H.G. nr. 756/2016, acte normative referitoare la organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, prevăd că unităţile penitenciare funcţionează în subordinea acestei instituţii care are atribuţii de organizare, coordonare, evaluare, control şi îndrumare a activităţilor referitoare la modul de executare a pedepselor şi măsurilor privative de libertate în unităţile din subordinea sa.

Susţine că, sub aspectul respingerii excepţiei, hotărârea nu este motivată decât de raporturile de subordonare existente între recurentă şi unităţile penitenciare, ceea ce contravine art. 222 C. civ.

Învederează că, în mod greşit, s-a reţinut calitatea procesuală pasivă a Autorităţii Naţionale a Penitenciarelor, neexistând nicio prevedere legală în sensul angajării răspunderii acestei instituţii pentru faptele unităţilor din subordine.

Arată că obligaţia de reparare a prejudiciului revine unităţilor penitenciare având în vedere că penitenciarele au personalitate juridică proprie, organizare proprie, patrimoniu propriu şi sunt ordonatori terţiari de credite, iar Autoritatea Naţională a Penitenciarelor nu dispune asupra modului în care execută pedeapsa persoanele private de libertate, aflate în custodia unităţilor penitenciare.

În sensul stabilirii obligaţiei de răspundere în sarcina unităţilor penitenciare, invocă dispoziţiile art. 222 C. civ., art. 6 alin. (1) lit. a) şi art. II alin. (1), (2) şi (7) din H.G. nr. 756 din 12 octombrie 2016, art. 6 alin. (1) lit. a) şi art. 10 alin. (1) şi (6) din H.G. nr. 1849/2004, art. 1 alin. (1) şi alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor penitenciare, aprobat prin Decizia directorului general al ANP nr. 507/2012 (în prezent abrogat prin OMJ nr. 2724/2018), art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, precum şi practica judiciară.

Arată că, din modul în care reclamantul prezintă situaţia de fapt în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamând condiţiile de detenţie asigurate şi neacordarea unor drepturi, se deduce că pretinsa faptă ilicită este atribuită exclusiv unităţilor penitenciare în care reclamantul a fost custodiat, însă voinţa reclamantului de se judeca şi cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu este de natură să confere calitate procesuală pasivă acestei instituţii, având în vedere că o astfel de legitimare se analizează strict şi delimitat în funcţie de raportul juridic dedus judecăţii.

Învederează că instituţia recurentă nu are competenţe în sensul repartizării persoanelor private de libertate pe camere, această competenţă aparţinând şefului secţiei de deţinere, conform art. 327 lit. i) din Ordinul ministrului justiţiei nr. 4800/C/2018, şefului de tură în afara orelor de program, potrivit art. III alin. (4) şi medicului şef de secţie, potrivit art. 351 din acelaşi Ordin. În ce priveşte responsabilitatea asigurării actului medical, al asistentei medicale şi a tratamentului medical, inclusiv cel dentar, susţine că aceasta revine fiecărei unităţi penitenciare în parte, potrivit art. 25-27 şi 30 din H.G. nr. 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepsei şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în procesul penal, în prezent abrogat de dispoziţiile H.G. nr. 157/2016 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care la art. 153-155 păstrează aceleaşi repere în ceea ce priveşte modalitatea de acordare a asistenţei medicale.

Apreciază că responsabilitatea asigurării condiţiilor de detenţie aparţine Statului Român, însă eventuale inacţiuni în acest sens nu sunt consecinţa unei atitudini de rea credinţă, ci sunt cauza dificultăţilor întâmpinate în prezent de întregul sector bugetar, respectiv lipsa fondurilor necesare dotării locurilor de detenţie conform standardelor minime.

Invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Fane Ciobanu contra României) şi arată că, în cazul problemelor cu caracter structural, astfel cum este precaritatea condiţiilor de igienă din penitenciar, care nu privesc situaţia strictă a unui deţinut, acesta din urmă nu dispune de o cale de atac efectivă în dreptul român pentru a ridica această problemă în faţa instanţelor naţionale, motiv pentru care solicită ca pretenţiile reclamantului să fie analizate şi prin prisma art. 3 din Convenţie care obligă statul, în ciuda problemelor logistice şi financiare, să organizeze sistemul penitenciar astfel încât să asigure deţinuţilor respectarea demnităţii umane a acestora.

Invocă hotărârea Polgar contra României care a reţinut decizia nr. 460/2020, pronunţată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2018, prin care s-a stabilit că răspunderea pecuniară pentru condiţiile de detenţie inadecvate revine statului care este răspunzător de politica penală şi nu autorităţilor subordonate. În sensul celor anterior arătate, enumeră decizii de speţă pronunţate de instanţe naţionale.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată la recursul principal, intimaţii Penitenciarul Giurgiu, Penitenciarul Baia Mare, Penitenciarul Spital Dej, Statul Român prin Ministerul de Finanţe prin DGRFP Timişoara, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Bistriţa, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Jilava, penitenciarul Constanţa Poarta Albă şi Penitenciarul Rahova au invocat excepţia nulităţii recursului susţinând că aspectele invocate în cuprinsul cererii de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe fondul recursului, au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată la recursul principal, intimaţii Penitenciarul Mioveni şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor au invocat excepţia netimbrării cererii de recurs, excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pe fondul recursului solicitând respingerea acestuia ca nefondat. În acelaşi sens s-a exprimat prin întâmpinare şi intimatul Penitenciarul Timişoara.

Recurenta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a depus răspuns la întâmpinările formulate la recursul principal de Penitenciarul Giurgiu, Penitenciarul Baia Mare, Penitenciarul Spital Dej, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Bistriţa, Penitenciarul Timişoara, Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Jilava, Penitenciarul Rahova, Penitenciarul Constanţa Poarta Albă şi Statul Român prin Ministerul de Finanţe prin DGRFP Timişoara.

Recurenta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a depus răspuns la întâmpinările formulate la recursul incident de Penitenciarul Spital Dej, Penitenciarul Bistriţa, Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Timişoara, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Jilava, Penitenciarul Rahova şi Statul Român prin Ministerul de Finanţe prin DGRFP Timişoara.

Intimatul Penitenciarul Rahova a depus răspuns la întâmpinările formulate la recursul principal de Penitenciarul Giurgiu, Penitenciarul Baia Mare, Penitenciarul Spital Dej, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Timişoara, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Bistriţa, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Constanţa Poarta Albă, Penitenciarul Jilava, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Statul Român prin Ministerul de Finanţe prin DGRFP Timişoara. Intimatul Penitenciarul Rahova a depus întâmpinare la recursul incident formulat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, solicitând admiterea acestuia.

Intimatul Penitenciarul Jilava a depus răspuns la întâmpinările formulate la recursul principal de Penitenciarul Rahova, Penitenciarul Giurgiu, Penitenciarul Baia Mare, Penitenciarul Spital Dej, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Timişoara, Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Bistriţa, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Constanţa Poarta Albă, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Statul Român prin Ministerul de Finanţe prin DGRFP Timişoara.

Intimatul Penitenciarul Jilava a depus întâmpinare la recursul incident formulat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, solicitând admiterea acestuia.

Intimatul Penitenciarul Codlea a depus răspuns la întâmpinările formulate la recursul principal de Penitenciarul Constanţa Poarta Albă, Penitenciarul Jilava, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Timişoara, Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Bistriţa, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Spital Dej, Penitenciarul Baia Mare, Penitenciarul Giurgiu, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Statul Român prin Ministerul de Finanţe prin DGRFP Timişoara.

Intimatul Penitenciarul Codlea a depus întâmpinare la recursul incident formulat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, solicitând admiterea acestuia.

Intimatul Penitenciarul Gherla a depus răspuns la întâmpinările formulate la recursul principal de Penitenciarul Rahova, Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Jilava, Penitenciarul Constanţa Poarta Albă, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Bistriţa, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Timişoara şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Intimatul Penitenciarul Gherla a depus întâmpinare la recursul incident formulat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, solicitând admiterea, în parte, a acestuia. Intimatul Penitenciarul Gherla a depus răspuns la întâmpinările formulate la recursul incident de Penitenciarul Spital Dej, Penitenciarul Bistriţa, Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Timişoara, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Jilava, Penitenciarul Rahova şi Statul Român prin Ministerul de Finanţe prin DGRFP Timişoara.

Intimatul Penitenciarul Baia Mare a depus răspuns la întâmpinările formulate la recursul principal de Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Bistriţa, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Gherla şi Penitenciarul Timişoara.

Intimatul Penitenciarul Mioveni a depus întâmpinare la recursul incident formulat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, solicitând admiterea, în parte, a acestuia.

Intimatul Penitenciarul Mărgineni a depus întâmpinare la recursul incident formulat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, solicitând admiterea, în parte, a acestuia.

Intimatul Penitenciarul Spital Dej a depus întâmpinare la recursul incident formulat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, solicitând admiterea, în parte, a acestuia.

Intimatul Statul Român prin Ministerul de Finanţe prin DGRFP Timişoara a depus întâmpinare la recursul incident formulat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, solicitând admiterea, în parte, a acestuia.

Intimatul Penitenciarul Bistriţa a depus întâmpinare la recursul incident formulat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, solicitând admiterea, în parte, a acestuia.

Intimatul Penitenciarul Bistriţa a depus răspuns la întâmpinările formulate la recursul incident de Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Spital Dej, Penitenciarul Bistriţa, Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Jilava, Penitenciarul Rahova şi Statul Român prin Ministerul de Finanţe prin DGRFP Timişoara.

Intimatul Penitenciarul Aiud a depus răspuns la întâmpinările formulate la recursul incident de Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Spital Dej, Penitenciarul Bistriţa, Penitenciarul Mioveni, Penitenciarul Mărgineni, Penitenciarul Codlea, Penitenciarul Jilava, Penitenciarul Rahova şi Statul Român prin Ministerul de Finanţe prin DGRFP Timişoara.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Examinând recursul principal declarat de reclamantul A., în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia nulităţii recursului, invocată de pârâţi, Înalta Curte constată următoarele.

Dispoziţiile imperative înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. prevăd că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor, iar dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din acelaşi act normativ reglementează, limitativ, motivele pentru care se poate cere casarea unei hotărâri.

Dat fiind că recursul este o cale extraordinară de atac ce nu are caracter devolutiv, verificarea legalităţii hotărârii atacate se face numai în raport de motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în situaţia în care motivele invocate nu se încadrează în cazurile prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Astfel, condiţia legală a dezvoltării criticilor din recurs implică invocarea aspectelor de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de instanţa a cărei hotărâre se atacă şi încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate.

În măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în motivele de nelegalitate menţionate în art. 488 C. proc. civ., recursul este lovit de nulitate.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar.

Înalta Curte observă că, în speţă, prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete asupra raţionamentului curţii de apel care a determinat soluţia de respingere, ca nefondat, a apelului promovat de către reclamant, critici care să tindă a demonstra nelegalitatea judecăţii finalizate prin decizia recurată.

Astfel, recurentul-reclamant s-a rezumat la a prezenta aspecte ce ţin de situaţia de fapt a speţei, reiterând nemulţumirile sale cu privire la condiţiile de detenţie în care a executat pedeapsa privativă de libertate, fără a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de instanţa de apel.

Nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanţa de recurs, aspectele invocate de către recurent privind situaţia de fapt. Astfel, susţinerile din cererea de recurs reprezintă veritabile reiterări ale elementelor factuale care circumstanţiază temeinicia cauzei deduse judecăţii. Or, fără existenţa unor expuneri care să reflecte raţionamentul eronat al instanţei de apel, instanţa de recurs nu poate decela care anume sunt aspectele de nelegalitate ale hotărârii de apel la care se limitează controlul judiciar în recurs.

Reţinând că recurentul-reclamant nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, constatând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu, Înalta Curte va anula recursul, în condiţiile art. 489 alin. (2) cu referire la art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 491 alin. (1) C. proc. civ.:

"Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita în cazurile prevăzute de art. 472 şi art. 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile".

Dispoziţiile art. 472 C. proc. civ., aplicabile recursului incident, dispun în sensul că:

"(1) Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe.

(2) Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."

În consecinţă, în temeiul art. 491 alin. (2) coroborat cu art. 472 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în raport de soluţia dată cu privire la recursul principal, recursul incident declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor, rămâne fără efect şi, în consecinţă, urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 125 din 7 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Constată că recursul incident declarat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva aceleiaşi decizii a rămas fără efect.

Fără cale de atac.

Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.