Court of Accounts’ cassation appeal rejected as unfounded in notary damages dispute; ordered to pay 3,000 RON costs.

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 12 februarie 2020, sub nr. x/2020, pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta Curtea de Conturi a României a chemat în judecată pârâtul BNP A., solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 261.901 RON, reprezentând prejudiciul cauzat Curţii de Conturi a României prin neîndeplinirea obligaţiilor profesionale prevăzute de art. 103 alin. (3) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, respectiv prin neînregistrarea în registrul de evidenţă a succesiunilor a deschiderii procedurii succesorale a defunctului B..

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1258, art. 1349, art. 1357 şi art. 1359 din noul C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 5 din data de 12.01.2021, Tribunalul Dolj a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Curtea de Conturi a României prin preşedinte C., în contradictoriu cu pârâtul BNP A., ca neîntemeiată.

A respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul BNP A. în contradictoriu cu Casa de răspundere civilă a notarilor publici din cadrul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România.

A fost admisă în parte cererea pârâtului BNP A. privind cheltuielile de judecată şi a fost obligată reclamanta la plata sumei de 3.570 RON în favoarea pârâtului, reprezentând onorariu avocaţial.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Curtea de Conturi a României.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia nr. 310 din 23 noiembrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă Curtea de Conturi a României prin preşedinte C., împotriva sentinţei civile nr. 5 din data de 12.01.2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, în contradictoriu cu intimatul pârât BNP A. şi chemata în garanţie Casa de răspundere civilă a notarilor publici din cadrul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, ca nefondat.

A fost obligată apelanta - reclamantă la plata către intimatul - pârât BNP A. a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Curtea de Conturi a României, solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În cuprinsul memoriului de recurs, reclamanta a formulat următoarele critici, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1258, art. 1349, art. 1357 şi art. 1359 din noul C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia exclusiv pe dispoziţiile art. 431 C. proc. civ. care reglementează autoritatea de lucru judecat, fără a analiza în niciun fel îndeplinirea condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale a intimatului-pârât invocate de recurenta-reclamantă prin cererea de chemare în judecată, analiză care are prioritate în raport de instituţia autorităţii de lucru judecat.

Or, instanţa de apel ar fi trebuit să verifice motivul pentru care dosarul nr. x/2016 a rămas în nelucrare, acesta fiind în mod cert culpa intimatului-pârât.

Recurenta consideră că este corect raţionamentul primei instanţe care a reţinut existenţa faptei ilicite şi a vinovăţiei pârâtului. Astfel, fapta ilicită constă în neîndeplinirea de către pârât a obligaţiilor stabilite de dispoziţiile art. 237 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, de neînregistrare în registrul de succesiuni a dosarului succesoral, care a condus la imposibilitatea de identificare a moştenitorilor numitului B., respectiv la imposibilitatea reclamantei de a îndeplini condiţiile impuse de art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru continuarea judecăţii. Fapta culpabilă a pârâtului este anterioară şi determinantă în ce priveşte lăsarea în nelucrare a dosarului. Or, aceste aspecte ar fi trebuit analizate de către instanţa de apel.

Vinovăţia pârâtului rezidă în neîndeplinirea obligaţiilor profesionale prevăzute de lege şi de regulamentul de aplicare a legii, respectiv neînregistrarea procedurii succesorale a numitului B., ceea ce a determinat comunicarea către reclamantă a unor informaţii false, de natură a produce acesteia prejudiciul în sumă de 261.901 RON.

Se susţine că instanţa de apel ar fi trebuit să aibă în vedere faptul că repunerea pe rol a unei cauze suspendate în vederea introducerii cauză a moştenitorilor părţii decedate nu poate avea ca temei anticiparea unor situaţii posibile, ci înscrisuri oficiale, emise de profesionişti în exercitarea atribuţiilor şi în considerarea caracterului de serviciu de interes public.

Or, singura autoritate competentă să furnizeze informaţiile necesare pentru repunerea pe rol a cauzei a fost Camera Notarilor Publici Craiova, iar informaţiile furnizate au fost false, datorită culpei pârâtului. În situaţia în care acesta şi-ar fi îndeplinit obligaţiile profesionale, nu ar fi fost nevoit să anticipeze că defunctul ar avea moştenitori. Se arată că fapta ilicită culpabilă a notarului public se impune faţă de culpa reclamantei determinată tocmai de conduita notarului public.

Concluzionând, recurenta arată că instanţa de apel nu a analizat îndeplinirea condiţiilor atragerii răspunderii delictuale a pârâtului, soluţionând cauza fără a analiza cererea sub aspectul normelor de drept material invocate.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât BNP A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

De asemenea, odată cu întâmpinarea a formulat şi cerere de chemare în garanţie a Casei de răspundere civilă a notarilor publici din cadrul Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, la a cărei susţinere a renunţat la termenul de judecată din data de 19 mai 2022.

Recurenta-reclamantă Curtea de Conturi a României a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Cu titlu prealabil, urmează a fi expusă situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită de instanţele anterioare, nefiind contestată prin prezenta cale de atac.

Obiectul prezentului litigiu îl constituie solicitarea reclamantei Curtea de Conturi de angajare a răspunderii civile delictuale a pârâtului BNP A. în vederea acoperirii prejudiciului generat de imposibilitatea de judecare pe fond a cauzei înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, judecată pe care o apreciază că i-ar fi fost favorabilă. Prejudiciul invocat de reclamantă îl reprezintă suma de 261.901 RON, pe care trebuie să o plătească moştenitorilor lui B. în temeiul sentinţei civile nr. 4711/10.09.2008 a Tribunalului Dolj, prin care a fost obligată Curtea de Conturi la plata sporului pentru gestionarea fondurilor comunitare în cuantum de 75% începând cu data de 01.02.2006 şi pînă la încetarea discriminării, pentru un număr de 20 de auditori publici externi din cadrul Camerei de Conturi Dolj, printre care şi defunctul B.. În baza acestui titlu executoriu defunctul B. a pornit executarea silită împotriva Curţii de Conturi, fiind deschis dosarul de executare nr. 645/2016 de D., iar contestaţia la executare formulată de reclamanta de faţă a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 21833/05.12.2006 a Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Prin decizia civilă nr. 2952/18.09.2018 Tribunalul Bucureşti a constatat perimarea apelului declarat împotriva acestei sentinţe, după ce, în prealabil cauza fusese suspendată de drept la data de 07.11.2017, în temeiul disp. art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la introducerea în cauză a moştenitorilor intimatului B., decedat la 26.10.2017, aceştia nefiind însă indicaţi în termenul de 6 luni prevăzut de lege.

Recursul declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins prin decizia nr. 452R/04.06.2019 a Curţii de Apel Bucureşti care a menţinut soluţia perimării, reţinând culpa contestatoarei (reclamanta de faţă) în lăsarea în nelucrare a cauzei, şi argumentând cu împrejurarea de fapt că, în cadrul procedurii de executare silită declanşată de moştenitorii defunctului, la data de 13.03.2018, a cunoscut numele moştenitorilor din înscrisurile ce i-au fost comunicate. În plus, a adăugat, că, la o dată anterioară, 2.11.2017, una dintre moştenitoare a formulat cerere privind plata ajutorului de deces către recurentă, ceea ce i-a conferit posibilitatea certă de cunoaştere a cel puţin unui moştenitor.

De asemenea, s-a reţinut că ulterior decesului lui B., moştenitorii legali ai acestuia au formulat o cerere de executare silită împotriva aceluiaşi debitor, în baza aceluiaşi titlu executoriu, cerere ce a făcut obiectul dosarului execuţional nr. x/2018 al D., în cadrul căruia executorul judecătoresc a emis, la data de 06.03.2018 somaţie de executare către Curtea de Conturi, ce a fost comunicată Curţii de Conturi la 13.03.2018 şi în cadrul căreia se face menţiunea expresă despre calitatea intimatei E. de a fi moştenitoare legală a defunctului B., după cum în dosarul nr. x/2018 se menţionează expres că E. acţionează în numele şi ca mandatară a celorlalţi moştenitori.

S-a mai reţinut că dispoziţiile art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. impun obligaţia de indicare a moştenitorilor, nu şi pe aceea de dovedire a calităţii acestora, drept urmare inducerea în eroare de către adresa Camerei Notarilor nu a fost considerată decisivă pentru nelăsarea în nelucrare a cauzei.

Curtea de apel, prin decizia ce face obiectul prezentului control judiciar a reţinut că printr-o decizie definitivă s-a statuat, asupra culpei în ceea ce priveşte lăsarea în nelucrare a cauzei, chestiune juridică care este invocată de Curtea de Conturi ca temei al răspunderii civile delictuale şi în cel de-al doilea litigiu, astfel încât pronunţarea hotărârii anterioare lipseşte de interes şi de finalitate analizarea din nou a acestui aspect, astfel că, dând eficienţă autorităţii de lucru judecat a hotărârii menţionate anterior a apreciat că nu s-a făcut dovada raportului de cauzalitate între fapta notarului public şi prejudiciul produs apelantei reclamante, constatând că în mod corect a fost respinsă acţiunea.

Recurenta susţine că au fost încălcate normele de drept material privind răspunderea civilă delictuală deoarece instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia exclusiv pe dispoziţiile art. 431 C. proc. civ. care reglementează autoritatea de lucru judecat, fără a analiza în niciun fel îndeplinirea condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale a intimatului-pârât invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, analiză care ar avea prioritate în raport de instituţia autorităţii de lucru judecat.

Or, aşa cum s-a arătat în precedent, instanţa de apel a pornit de la situaţia factuală reţinută cu autoritate de lucru judecat şi de la concluzia instanţei anterioare referitoare la existenţa culpei contestatoarei (reclamanta de faţă) în lăsarea în nelucrare a cauzei, care a condus finalmente la perimarea cererii sale de apel declarată împotriva sentinţei prin care i se respinsese contestaţia la executare, observând că în prezentul litigiu nu s-a făcut dovada raportului de cauzalitate între fapta notarului public şi prejudiciul produs apelantei reclamante, deci a constatat că nu este îndeplinită una dintre condiţiile impuse de art. 1349 C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului.

Aşadar, statuările din considerentele deciziei recurate în prezentul dosar nu constituie dezlegări noi, întrucât analiza faptei de inducere în eroare de către adresa Camerei Notarilor a fost efectuată în litigiul anterior şi nu a fost considerată decisivă pentru lăsarea în nelucrare a cauzei, ba mai mult s-a constatat în mod exclusiv culpa Curţii de Conturi în atitudinea procesuală ce a condus la perimarea cererii sale de apel.

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţei a chestiunii litigioase deja rezolvate, iar raţiunea reglementării anterior menţionate o constituie necesitatea de a preveni încălcarea autorităţii de lucru judecat şi de a împiedica instanţele să dea soluţii contrare în dosare diferite.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", acest text reglementând efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi.

În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ, efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Prin urmare, făcând aplicarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care au legătură cu ceea ce s-a dedus ulterior judecăţii, Curtea de apel a apreciat în mod corect că în privinţa aceloraşi chestiuni nu poate exista o concluzie contrară celei anterioare, dezlegările acesteia impunându-se cu putere de lucru judecat.

Curtea a luat act că, potrivit dezlegărilor anterioare, culpa în lăsarea în nelucrare a pricinii îi aparţine reclamantei care nu a luat măsuri de a indica în termen util moştenitorii, a căror identitate îi fusese adusă la cunoştinţă pe alte căi, anterior împlinirii termenului, informaţiile eronate din adresa Camerei Notarilor Publici, generate de lipsa înregistrării de către pârât a dosarului succesoral, nefiind considerate decisive pentru lăsarea în nelucrare a cauzei.

Ca atare, în mod corect instanţa de apel a observat că în cauza pendinte, deşi a existat fapta imputată pârâtului BNP A., aceea de a nu lua măsuri de înregistrare în registrul de evidenţă a succesiunilor a deschiderii procedurii succesorale a defunctului B., aceasta nu a condus la producerea prejudiciului pretins, lipsind deci una din condiţiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru atragerea răspunderii civile delictuale a acestuia - aceea a legăturii de cauzalitate între fapta imputată şi prejudiciu.

Dat fiind că lipsa uneia din cerinţele prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile art. 1258, art. 1349, art. 1357 şi art. 1359 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală impune respingerea acţiunii, fără a mai fi necesară analiza celorlalte, nu se poate constata o nemotivare a soluţiei pronuntaţe de instanţa de apel şi o eventuală incidenţă a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În aceste condiţii apar ca fiind fără relevanţă susţinerile recurentei referitoare la neanalizarea existenţei faptei ilicite pretinse (neîndeplinirea de către pârât a obligaţiilor stabilite de dispoziţiile art. 237 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, de înregistrare în registrul de succesiuni a dosarului succesoral) şi a vinovăţiei pârâtului, câtă vreme instanţa a arătat în mod coerent şi clar că lipseşte o altă condiţie - aceea a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

De altfel, recurenta, susţinând că fapta culpabilă a pârâtului este anterioară şi determinantă în ce priveşte lăsarea în nelucrare a dosarului şi apreciind că instanţa ar fi trebuit să reverifice ea însăşi motivul pentru care dosarul nr. x/2016 a rămas în nelucrare, încearcă să schimbe cele reţinute de către Curtea de Apel Bucureşti în cadrul deciziei nr. 452R/04.06.2019, ceea ce nu este permis în economia speţei, în considerarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii menţionate şi a situaţiei factuale stabilite prin raportare la aceasta.

O reinterpretare a probatoriilor administrate în cauză nu mai este posibilă în calea de atac a recursului, astfel încât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu mai poate reanaliza probele depuse la dosar, aşa cum solicită recurenta, pentru a schimba datele referitoare la situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către instanţele anterioare şi de a aprecia că omisiunea pârâtului de a înregistra dosarul succesoral a fost determinantă în lăsarea în nelucrare şi perimarea cererii de apel a constestatoarei.

Mai susţine recurenta că instanţa de apel ar fi trebuit să aibă în vedere faptul că repunerea pe rol a unei cauze suspendate în vederea introducerii cauză a moştenitorilor părţii decedate nu poate avea ca temei anticiparea unor situaţii posibile, ci înscrisuri oficiale, emise de profesionişti în exercitarea atribuţiilor şi în considerarea caracterului de serviciu de interes public, iar singura autoritate competentă să furnizeze informaţiile necesare pentru repunerea pe rol a cauzei a fost Camera Notarilor Publici Craiova, informaţiile furnizate fiind false, datorită culpei pârâtului, care dacă şi-ar fi îndeplinit obligaţiile profesionale, reclamanta nu ar fi fost nevoită să anticipeze că defunctul ar avea moştenitori.

Cu privire la această critică, instanţa de apel a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 415 pct. 2 C. proc. civ. judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moştenitorilor, deci când cererea de repunere pe rol este formulată de partea adversă, legiuitorul a impus, pentru repunerea pe rol a cauzei doar indicarea moştenitorilor nu şi necesitatea depunerii de înscrisuri în susţinerea cererii.

Or, Înalta Curte constată că, şi în ipoteza în care pârâtul ar fi înregistrat dosarul succesoral în discuţie şi astfel ar fi facilitat accesul reclamantei la informaţiile privind moştenitorii defunctului, aceasta nu ar fi condus de plano la stabilirea unei alte soluţii date acţiunii în cauza de faţă, câtă vreme o instanţă judecătorească a statuat că aceasta cunoştea deja moştenitorii, anterior împlinirii termenului de perimare, pe alte căi, iar culpa în neindicarea în termen util a acestora îi aparţine, nefiind deci direct determinată de omisiunea pârâtului.

Faţă de considerentele expuse anterior se observă că susţinerile recurentei nu sunt fondate, hotărârea atacată fiind corect argumentată în fapt şi în drept, neexistând nicio contradictorialitate în motivarea soluţiei, dezlegarea dată de instanţa de apel problemelor de drept deduse judecăţii fiind pe deplin şi coerent reţinută în considerente ce nu se contrazic şi care conduc la soluţia din dispozitiv.

Este cert, raportat la cele arătate mai sus şi consemnate în considerentele hotărârii atacate, că au fost interpretate şi aplicate în mod corect dispoziţiile C. civ., referitoare la îndeplinirea condiţiilor atragerii răspunderii delictuale, nefiind incident motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Faţă de cele mai sus arătate, în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Curtea de Conturi a României împotriva deciziei civile nr. 310 din 23 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Cu referire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, de 1.785 RON reprezentând cheltuieli de transport şi 4.760 RON reprezentând onorariu avocat, Înalta Curte, făcând o apreciere a proporţionalităţii şi necesităţii onorariului perceput de către apărător în faza desfăşurată în faţa instanţei de recurs, raportat la pretenţiile deduse judecăţii şi complexităţii cauzei, constată că onorariul fixat de intimat cu apărătorul său este disproporţionat, astfel încât se impune reducerea cheltuielilor de judecată la care va fi obligată recurenta cu acest titlu la un cuantum care se apreciază că este corespunzător complexităţii cauzei, muncii prestate, timpului alocat redactării cererilor depuse la dosar şi deplasărilor la instanţă.

Pe cale de consecinţă, reţinând culpa procesuală a părţii căzute în pretenţii şi dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentă la plata către intimat a sumei de 3.000 RON, cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) din acelaşi act normativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Curtea de Conturi a României împotriva deciziei civile nr. 310 din 23 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Obligă recurenta-reclamantă Curtea de Conturi a României la plata sumei de 3000 RON către intimatul-pârât BNP A., cu titlu de cheltuieli de judecată reduse, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.