Recourse dismissed as unfounded in dispute over judgment serving as authentic deed of sale and procedural costs liability.

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Câmpina la 3 februarie 2014, sub nr. x/2014 (a cărei judecată a fost declinată în favoarea Tribunalului Prahova prin sentinţa civilă nr. 998 din 20 martie 2014), reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a terenului în suprafaţă totală de 6,01 ha, situat în Breaza, jud. Prahova, care a făcut obiectul "chitanţei" semnate de părţi la 20 august 2005.

La 29 septembrie 2014, reclamantul a depus o cerere prin care a solicitat introducerea în cauză a moştenitorilor pârâtului B., respectiv C., D., E. şi F..

Prin încheierea din 6 octombrie 2014, Tribunal Prahova, secţia I civilă a admis cererea reclamantului şi a dispus introducerea în cauză a numiţilor C., D., E. şi F., moştenitori ai pârâtului B..

Prin încheierea din 2 iulie 2015, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Alba Iulia. Recursul declarat de reclamant împotriva acestei încheieri a fost respins prin decizia nr. 29 din 16 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2014.

Prin încheierea din 13 martie 2017, Tribunalul Prahova, secţia I civilă, constatând că motivul pentru care s-a dispus suspendarea judecării cauzei nu mai subzistă, a admis cererea formulată de reclamant cu privire la repunerea pe rol a cauzei. A respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului B., invocată de pârâtul F. prin întâmpinare. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor C., D. şi E., invocată de instanţă din oficiu şi a dispus scoaterea acestora din cauză. A dispus continuarea judecăţii în contradictoriu cu pârâtul F..

Prin încheierea din 8 mai 2017, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a încuviinţat probatoriul solicitat de părţi; a dispus înfăţişarea, în original, a chitanţei din 28 august 2005 şi a declaraţiei din 25 septembrie 2005, faţă de susţinerea pârâtului cu privire la faptul că acestea sunt false; a tras la sorţi expertul şi a stabilit onorariul provizoriu al acestuia; a prorogat discuţiile cu privire la efectuarea expertizei grafoscopice după administrarea probatoriului încuviinţat şi după ce pârâtul va preciza dacă se va înscrie în fals şi va depune scripte de comparaţie; a amânat judecata cauzei la 8 septembrie 2017.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2018, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a dispus introducerea în cauză a moştenitorilor reclamantului A., decedat pe parcursul procesului, respectiv a numitelor G. şi H..

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Prahova

Prin sentinţa nr. 133 din 21 ianuarie 2019, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis acţiunea precizată, formulată de reclamantele G. şi H., moştenitoare ale defunctului A., în contradictoriu cu pârâtul F..

A constatat valabilitatea convenţiei de vânzare-cumpărare încheiate între defunctul A. şi defunctul B., la 20 august 2005, consemnată în înscrisul sub semnătură privată intitulat "chitanţă", cu privire la terenul în suprafaţă totală de 6,01 ha, situat în Breaza, Cartier Gura Beliei, compus din suprafaţa de 2,86 ha, din tarlaua x, parcela x şi suprafaţa de 3,15 ha din tarlaua x, parcela x, jud. Prahova, identificate prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul I..

A stabilit că sentinţa va ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti

Prin decizia nr. 171 din 2 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâtul F. împotriva încheierilor din 16 octombrie 2014, 13 martie 2017 şi 8 mai 2017, precum şi împotriva sentinţei nr. 133 din 21 ianuarie 2019, pronunţate de Tribunalul Prahova, secţia I civilă.

A schimbat în tot încheierile şi sentinţa apelată, în sensul că a constatat că reclamantul a fost decăzut din dreptul de a-şi modifica cererea de chemare în judecată.

A respins cererea de introducere în cauză a moştenitorilor defunctului B..

A admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului B..

A respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosinţă.

L-a obligat pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.108 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru aferentă apelului, 2.000 RON - constând în onorariu de avocat - şi 263 RON, reprezentând cheltuieli de transport, către apelantul-pârât. A stabilit că spezele de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru de la fond, în cuantum de 10.216 RON, de care intimatul - reclamant a fost scutit, rămân în sarcina statului.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 171 din 2 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a declarat recurs pârâtul F..

În cuprinsul cererii de recurs, care nu a fost întemeiată în drept, recurentul a formulat, în esenţă, următoarele critici:

- numita C. nu are calitatea de parte în dosar, ca intimată-pârâtă;

- este nelegală obligarea reclamantului A., decedat la 01 ianuarie 2018, la plata cheltuielilor de judecată în apel, întrucât acesta nu are capacitate de folosinţă, conform art. 34-35 C. civ.; instanţa de apel trebuia să le oblige pe reclamantele G. şi H., moştenitoare ale defunctului A., la plata cheltuielilor de judecată, întrucât acestea au continuat acţiunea formulată de autorul lor, fiind căzute în pretenţii (acţiunea a fost respinsă, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă - defunctul B.);

- recurentul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată în integralitate, nefiind justificată acordarea acestora într-un cuantum diminuat, prin raportare la munca efectiv prestată de către avocat; instanţa de apel nu a motivat de ce culpa procesuală a intimatelor-reclamante a condus la diminuarea cheltuielilor de judecată; cum acţiunea acestora a fost respinsă în totalitate, se impune acordarea cheltuielilor de judecată efectuate la fond şi apel; recurentul a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată de la fond, în valoare de 6.000 RON, pe care instanţa de apel a omis să le acorde şi nici nu le-a respins motivat;

- legalitatea deciziei recurate se impune a fi verificată şi sub aspectul păstrării, în sarcina statului, a cheltuielilor constând din taxa de timbru la fond, în sumă de 10.216 RON de care reclamantul a fost scutit, faţă de soluţia de respingere a acţiunii.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatele nu au depus întâmpinare în cauză.

La 17 mai 2022, recurentul a formulat concluzii scrise prin care a reiterat criticile formulate prin cererea de recurs.

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 16 decembrie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a stabilit termen de judecată în şedinţă publică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul formulat în cauză, Înalta Curte reţine caracterul său nefondat, în considerarea celor ce urmează:

Preliminar, Înalta Curte reţine că, deşi recurentul nu a invocat, ca temei al recursului vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., totuşi criticile formulate, prin care se invocă lipsa calităţii de parte a intimatei-pârâte C., nelegala obligare a reclamantului-decedat A. la plata cheltuielilor de judecată în apel în contextul în care instanţa a admis anterior lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a acestuia, greşita aplicare a prevederilor art. 451 alin. (2) şi art. 453 C. proc. civ. în ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de recurent şi pretinsa nemotivare a hotărârii instanţei de apel sub acest aspect, pot fi încadrate din oficiu, în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. întrucât pun în discuţie încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv nemotivarea hotărârii instanţei de apel, urmând a fi analizate ca atare.

În ce priveşte criticile ce se pot subsuma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sub un prim aspect, recurentul susţine că, în mod nelegal, hotărârea atacată a fost pronunţată în contradictoriu cu numita C., ce a avut calitatea de pârâtă în cauză, în condiţiile în care prin încheierea din 13 martie 2017, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a dispus scoaterea acesteia din proces. Prin urmare, se susţine nelegalitatea hotărârii recurate prin prisma încălcării dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, într-adevăr, prin încheierea din 13 martie 2017, prima instanţă, printre alte măsuri, a respins excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului B., invocată de pârât prin întâmpinare, ca rămasă fără obiect, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor C., D. şi E., invocată din oficiu şi a dispus scoaterea acestora din cauză.

Încheierea din 13 martie 2017 a fost atacată cu apel de către pârâtul F. odată cu fondul cauzei, sub aspectul modalităţii de soluţionare a excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului B..

Cum prin încheierea apelată a fost tranşată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C., aceasta a apărut în continuare în citativ, fiind citată în calitate de parte, dintr-o eroare materială ce nu poate constitui un aspect de nelegalitate de natură să conducă la nulitatea hotărârii recurate.

Faptul că intimata-pârâtă C. este menţionată în dispozitivul deciziei curţii de apel nu conduce la altă concluzie în condiţiile în care prin soluţia dispusă nu se tranşează vreun aspect în favoarea sau detrimentul acesteia.

Reţinând că menţionarea numitei C. în dispozitivul deciziei recurate este rezultatul unei simple erori materiale, Înalta Curte constată critica de nelegalitate formulată ca fiind nefondată.

Printre motivele de recurs, pârâtul a mai invocat nelegalitatea obligării reclamantului A. la plata cheltuielilor de judecată în apel în contextul reţinerii lipsei capacităţii de folosinţă a acestuia. Sub acest aspect a susţinut că faţă de decesul reclamantului A. şi prin raportare la soluţia pronunţată în apel, Curtea trebuia să oblige reclamantele - moştenitoare G. şi H. la plata cheltuielilor de judecată, întrucât acestea au continuat acţiunea formulată de autorul lor şi sunt părţi căzute în pretenţii.

Înalta Curte reţine că, în considerentele deciziei atacate, instanţa de apel le-a obligat pe intimatele reclamante la plata cheltuielilor de judecată, prezentând raţionamentul juridic ce a stat la baza acestei măsuri. În acest context, menţionarea reclamantului, şi nu a reclamantelor, în dispozitiv constituie o eroare materială şi nu un motiv de nelegalitate circumscris sferei de aplicabilitate a dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. apt a fi supus controlului judiciar în recurs.

De asemenea, este de reţinut că pârâtul nu justifică interes, în accepţiunea art. 32-33 C. proc. civ., în ceea ce priveşte susţinerea prin care contestă legalitatea soluţiei instanţei de apel sub aspectul rămânerii în sarcina statului a cheltuielilor de judecată, constând în taxa judiciară de timbru aferentă judecăţii în primă instanţă, de care reclamantul decedat pe parcursul judecăţii a fost scutit, întrucât nu rezultă folosul practic urmărit al pârâtului prin invocarea acestei critici.

Sub o altă critică, recurentul a reproşat instanţei de apel, pe de o parte, omisiunea de acordare a cheltuielilor de judecată în integralitate (atât cele din primă instanţă, cât şi cele din apel), susţinând că nu se justifică diminuarea acestora prin raportare la munca efectiv prestată de către avocat, iar pe de altă parte, omisiunea de a motiva în ce măsură culpa procesuală a intimatelor-reclamante a condus la diminuarea cheltuielilor de judecată.

Această critică pune în discuţie încălcarea normelor de procedură în materia cheltuielilor de judecată - prevederile art. 451 alin. (2) şi art. 453 C. proc. civ.- alături de o pretinsă încălcare a dispoziţiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ., reflectată în nemotivarea soluţiei de diminuare a cheltuielilor de judecată, însă este nefondată.

Înalta Curte reţine că în cadrul judecăţii în primă instanţă, pârâtul a solicitat obligarea părţii adverse la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de demersul judiciar prin întâmpinarea înregistrată la 03 decembrie 2014, însă a precizat acest petit accesoriu prin concluziile scrise depuse la 18 ianuarie 2021, în sensul că înţelege să le solicite pe cale separată.

Subsecvent, pârâtul a solicitat prin apelul formulat împotriva sentinţei nr. 133 din 21 ianuarie 2019 a Tribunalului Prahova, secţia I civilă, obligarea părţii adverse la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate în calea de atac. În apel, pârâtul a achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 5108 RON, onorariu de avocat în sumă de 2000 RON şi cheltuieli de transport în sumă de 263 RON RON.

Înalta Curte constată că aceste sume au fost acordate în totalitate prin dispozitivul deciziei atacate, astfel încât nu se verifică susţinerile pârâtului formulate prin cererea de recurs.

În consecinţă, conform art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul F. împotriva deciziei civile nr. 171 din 2 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, în şedinţă publică.