Appeal against compensation ruling inadmissible; appellate points increase upheld as final.

Şedinţa publică din data de 18 mai 2022

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea civilă formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 26.09.2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, au solicitat ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtelor să emită dispoziţie privind restituirea în natură şi/sau despăgubiri, iar, în subsidiar, pronunţarea unei hotărâri care să stabilească cuantumul despăgubirilor, titularul obligaţiei şi termenul în care urmează a se efectua plata; obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziţii sau orice alt act administrativ echivalent prin care să fie rezolvată situaţia bunurilor care fac obiectul Dispoziţiei nr. 8782/23.12.2013 emisă de Primarul Municipiului Braşov; obligarea pârâtelor la finalizarea procedurii de restituire în natură sau acordare de despăgubiri cu privire la toate bunurile care au făcut obiectul notificărilor comunicate Primăriei Municipiului Braşov; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 165/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 856 din 31 iulie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Braşov la data de 03 decembrie 2021.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalului Braşov

Prin sentinţa civilă nr. 56/S din 16 martie 2021, Tribunalul Braşov a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată prin cereri adiţionale, şi, pe cale de consecinţă: a modificat în parte art. 1 din decizia de compensare nr. 31498/14.01.2020 emisă de Comisia Naţională Pentru Compensarea Imobilelor, în sensul că a stabilit următoarele drepturi: 114.810 puncte compensatorii în favoarea reclamantului A., în loc de 101.854 puncte, cum a stabilit comisia şi 114.811 puncte compensatorii în favoarea reclamantei B., în loc de 101.855 puncte, cum a stabilit comisia.

A menţinut în rest decizia de compensare. A respins restul pretenţiilor reclamanţilor. A respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor ca fiind promovată în contradictoriu cu o persoană fără calitatea procesuală pasivă.

A respins solicitarea reclamanţilor de a obliga pârâta Comisia Naţională Pentru Compensarea Imobilelor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov

Prin decizia nr. 1118/Ap din 05 octombrie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinţei civile nr. 56/S din 16 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă. A admis apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a modificat în parte art. 1 din decizia de compensare nr. 31498/14.01.2020 emisă de Comisia Naţională Pentru Compensarea Imobilelor, stabilind următoarele drepturi: 259.059 puncte compensatorii în favoarea reclamantului A., în loc de 101.854 puncte, cum a stabilit comisia şi 259.059 puncte compensatorii în favoarea reclamantei B., în loc de 101.855 puncte, cum a stabilit comisia.

A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate.

A obligat pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la plata către reclamanţi a sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1118/Ap din 05 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, au formulat recurs reclamanţii A. şi B., criticând soluţia pentru nelegalitate.

Prin motivele de recurs încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut, în esenţă, că Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, prevede că pentru imobilele preluate abuziv, a căror restituire nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent şi compensare prin puncte.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii arată că pârâta Comisia Naţională Pentru Compensarea Imobilelor are calitate procesuală pasivă în cauză potrivit prevederilor legale.

Concluzionând, recurenţii critică hotărârea instanţei de apel susţinând că, prin pronunţarea deciziei, au fost încălcate principii legale, stabilite expres în art. 13 şi art. 16 din Legea nr. 274/2005, fiindu-le astfel încălcate interesele legitime.

Arată că sunt titularii drepturilor de compensaţie, iar natura creanţei este certă, lichidă şi exigibilă, Legea nr. 274/2005 recunoscându-le dreptul de a stabili modul de despăgubire. Însă, în contradicţie directă cu prevederile legale, instanţa nu a avut deloc în vedere restituirea în natură a bunului, iar până la data sesizării instanţei pârâtele din prezenta cauză nu au efectuat nici un demers pentru stabilirea listei cu bunurile care pot fi acordate în compensare, limitându-se la înaintarea unei adrese din care rezultă că la nivelul Municipiului Braşov nu au fost identificate bunuri care pot fi acordate în compensare, deşi există terenuri libere în Braşov şi în zona sa metropolitană.

Recurenţii au solicitat admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei decizii prin care să se admită ca respectiva compensare a bunului să fie realizată în bani, echitabilă cu valoarea bunului, cel puţin comparabilă cu valoarea de piaţă la momentul preluării. În subsidiar, au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

5. Înregistrarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 13 decembrie 2021, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 10.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac în raport cu prevederile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 care prevede că hotărârile judecătoreşti pronunţate cu privire la deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi art. 34 sunt supuse numai apelului, astfel că recursul este inadmisibil fiind îndreptat împotriva unei hotărâri pentru care legea nu prevede o astfel de cale de atac. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenţii au depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi admiterea recursului.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând recursul din perspectiva excepţiei inadmisibilităţii acestuia, invocată de intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a cărei analiză se impune cu prioritate conform art. 248 alin(.1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea prin care reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, au solicitat ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtelor să emită dispoziţie privind restituirea în natură şi/sau despăgubiri, iar, în subsidiar, pronunţarea unei hotărâri care să stabilească cuantumul despăgubirilor, titularul obligaţiei şi termenul în care urmează a se efectua plata; obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziţii sau orice alt act administrativ echivalent prin care să fie rezolvată situaţia bunurilor care fac obiectul Dispoziţiei nr. 8782/23.12.2013 emisă de Primarul Municipiului Braşov; obligarea pârâtelor la finalizarea procedurii de restituire în natură sau acordare de despăgubiri cu privire la toate bunurile care au făcut obiectul notificărilor comunicate Primăriei Municipiului Braşov.

Cererea a fost formulată la 26 septembrie 2019 şi a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Romania.

Înalta Curte constată că Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 reglementează, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dreptul persoanei îndreptăţite să atace decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, hotărârea tribunalului fiind supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel (art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor).

Conform art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "în cazul în care în acest act normativ nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se menţionează că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară, dispoziţiile alin. (1) fiind incidente şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."

Art. 35 din Legea nr. 165/2013 prevede că:,,(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru." .

Coroborând normele enunţate, se constată că hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, a cărui soluţionare intră în competenţa curţii de apel.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul prezentei căi extraordinare de atac este definitivă, purtând această menţiune în dispozitiv, şi nu este susceptibilă de recurs.

Conform principiului legalităţii o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Din coroborarea dispoziţiilor sus evocate, respectiv art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. şi cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din acelaşi cod, rezultă că decizia nr. 1118/Ap din 05 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă nu este susceptibilă de recurs, fiind supusă numai apelului.

În raport de argumentele expuse şi de dispoziţii legale enunţate, aplicabile în cauză, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1118/Ap din data de 05 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1118/Ap din data de 05 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.