Liability for civil damages from criminal fraud: limits of res judicata and mandatory delictual causation analysis
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the State Pension House, thereby upholding the Court of Appeal's decision to annul the lower court’s judgment and remit the case for retrial. The dispute concerned a civil action for joint liability to compensate approximately 1.2 million RON in damages and interest caused by fraudulent acts, where the State entity challenged the appellate court’s finding that the first instance had failed to legally analyze procedural defenses and substantive civil liability elements. The final operative outcome confirms the annulment of the trial court's award, leaving the civil claim unresolved pending a new judgment from the Tribunal of Suceava, which must properly address the inadmissibility and statute of limitations defenses and conduct an independent legal assessment of delictual liability. The decisive legal basis rests on the interpretation of Article 28(1) of the Code of Criminal Procedure regarding the limited preclusive effect of criminal convictions on civil courts, Article 998 of the Civil Code on the cumulative requirements for delictual liability, and Article 425(1)(b) of the Code of Civil Procedure on the mandatory requirements for reasoned judgments, with the court holding that the lower instance’s reliance on a criminal expert report without independent logical-legal analysis constituted a lack of reasoning equivalent to non-examination of the case merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 78 din Legea nr. 188/1999, art. 1114 alin. (2) C. civ, art. 28 alin. (1) C. proc. pen, art. 998 C. civ; Liability for civil damages from criminal fraud: limits of res judicata and mandatory delictual causation analysis: The dispute concerned a civil action for joint liability to compensate approximately 1.2 million RON in damages and interest caused by fraudulent acts, where the State entity challenged the appellate court’s finding that the first instance had failed to legally analyze procedural defenses and substantive civil liability elements. The final operative outcome confirms the annulment of the trial court's award, leaving the civil claim unresolved pending a new judgment from the Tribunal of Suceava, which must properly address the inadmissibility and statute of limitations defenses and conduct an independent legal assessment of delictual liability. The decisive legal basis rests on the interpretation of Article 28(1) of the Code of Criminal Procedure regarding the limited preclusive effect of criminal convictions on civil courts, Article 998 of the Civil Code on the cumulative requirements for delictual liability, and Article 425(1)(b) of the Code of Civil Procedure on the mandatory requirements for reasoned judgments, with the court holding that the lower instance’s reliance on a criminal expert report without independent logical-legal analysis constituted a lack of reasoning equivalent to non-examination of the case merits.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2022
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 14.12.2016 sub nr. x/2016, reclamanta Casa Judeţeană de pensii Suceava a solicitat în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., decedată-prin moştenitorii acesteia, legatarii sau donatarii acesteia, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: obligarea pârâţilor la plata în solidar a prejudiciului cauzat în sumă de 189.906,7276 RON, plus dobânzile aferente, până la recuperarea integrală a prejudiciului; obligarea pârâţilor la plata în solidar a dobânzilor aferente prejudiciului cauzat în sumă de 1.003.783, 2724 RON, până la recuperarea integrală a prejudiciului; obligarea în solidar a pârâţilor C. şi D., prin moştenitorii acesteia, legatari sau donatari ai acesteia la plata prejudiciului în sumă de 1.003.783, 2724 RON cu pârâţii A. şi B., care au fost obligaţi la plată în solidar prin sentinţa penală nr. 71 din 29.01.2016 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, definitivă prin decizia penală nr. 657/A din 22.11.2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Prin sentinţa civilă nr. 2402/30.05.2017 a Judecătoriei Suceava s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Suceava şi s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Suceava.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Suceava
Prin sentinţa civilă nr. 984 din 22 octombrie 2019, Tribunalul Suceava a respins excepţia inadmisibilităţii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune ca nefondate. A admis cererea având ca obiect "pretenţii" formulată de reclamanta Casa Judeţeană de Pensii Suceava, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C. şi E.. A obligat pe pârâtele E. şi C. să plătească în solidar cu pârâtul A. suma de 23.063 RON reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei pentru perioada 01.01.2002-01.03.2002 şi dobânda fiscală aferentă acestei sume calculată începând cu data de 01.04.2002 şi până la achitarea integrală a debitului.
A obligat pe E. şi C. să plătească în solidar cu pârâţii A. şi B. suma de 980.720,2724 RON prejudiciu reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei pentru perioada 01.03.2002-31.05.2003 şi dobânda fiscală aferentă acestei sume calculată începând cu data de 1.06.2003 şi până la achitarea integrală a debitului.
A obligat pe pârâţii A., B., E. şi C. să plătească în solidar suma de 189.906,73 RON prejudiciu reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei pentru perioada 01.06.2003-31.12.2003 şi dobânda fiscală aferentă acestei sume calculată începând cu data de 1.01.2004 şi până la achitarea integrală a debitului.
A obligat pârâţii în solidar să plătească reclamantei suma de 5.916 RON cheltuieli de judecată.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Suceava
Prin decizia civilă nr. 181 din 4 martie 2021 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2016, s-au admis apelurile declarate de pârâţii C., E. şi A. împotriva sentinţei nr. 984 din 22 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă - în dosarul nr. x/2016, intimaţi fiind pârâtul B. şi reclamanta Casa Judeţeană de Pensii Suceava. S-a anulat sentinţa civilă nr. 984 din 22.10.2019 a Tribunalului Suceava şi cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs reclamanta Casa Judeţeană de Pensii Suceava, criticând soluţia pentru nelegalitate.
5. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dosarul a fost înregistrat la ÎCCJ la data de 21 aprilie 2021 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .
Prin rezoluţia din data de 22 aprilie 2021 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menţionate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.
Prin raportul întocmit s-a reţinut că, în opinia raportorului, recursul este formulat în termen, împotriva unei hotărâri supuse acestei căi de atac, şi, urmează ca instanţa să aprecieze cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului.
6. Motive de recurs
În cuprinsul cererii de recurs reclamanta a formulat următoarele critici:
Instanţa de apel, prin interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 77 şi art. 78 din Legea nr. 188/1999 şi art. 8 din Decretul nr. 167/1958, reţine în considerentele deciziei nr. 181 din 04.03.2021, că instanţa de fond nu a analizat excepţia inadmisibilităţii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţii invocate de pârâta C..
În mod greşit instanţa de apel reţine faptul că cele doua excepţii nu au fost analizate de instanţa de fond, când din sentinţa nr. 984 din 22.10.2019, rezultă fără echivoc faptul că acestea au fost analizate în mod corect şi legal de către instanţa de fond prin raportare la dispoziţiile legale invocate, motiv pentru care au fost respinse.
Instanţa de apel în mod greşit reţine în considerentele sentinţei apelate că perioada 01.06.2003 -31.12.2003, nu a făcut obiectul dosarului penal.
În realitate, prejudiciul produs prin faptele pârâţilor a fost stabilit prin expertiza dispusă în dosarul penal, doar că instanţa penală nu s-a putut pronunţa cu privire la latura civilă, fiind în afara sferei infracţionale cercetate în dosarul penal în care s-a pronunţat decizia penală nr. 657/A/27.11.2016 a Curţii de Apel Tîrgu Mureş, aspect ce a fost interpretat în mod greşit de instanţa de apel.
Instanţa de apel, prin interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 77 şi 78 din Legea nr. 188/1999, reţine în considerente că această excepţie nu a fost analizată sau a fost analizată incomplet de instanţa de fond, aspect ce nu poate fi reţinut, motivat de faptul că instanţa de fond în mod corect şi complet a analizat această excepţie şi a fost respinsă, motivat de faptul că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile pârâţilor, aceştia neavând calitatea de funcţionari publici şi pentru faptul că CJP Suceava s-a constituit parte civilă în dosarul penal în care s-a pronunţat decizia penală nr. 657/A/27..11.2016 a Curţii de Apel Tîrgu Mureş.
Aceste dispoziţii legale au fost interpretate greşit de către instanţa de apel, motiv pentru care se impune admiterea recursului formulat şi sub acest aspect.
Instanţa de apel, în mod greşit, reţine în considerentele sentinţei apelate că instanţa de fond nu a analizat şi cele susţinute de pârâta E., în ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 1114 alin. (2) C. civ., ori aceste argumente au fost arătate şi invocate pentru prima dată de pârâta E., în faţa instanţei de apel, prin apelul declarat şi ca atare nu avea cum instanţa de fond să analizeze incidenţa dispoziţiilor art. 1114 alin. (2) C. civ., motivat de faptul că ele nu au fost invocate la instanţa de fond.
Instanţa de apel, prin interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen., raportat la dispoziţiile art. 998 C. civ., reţine faptul că instanţa de fond nu a analizat la pronunţarea sentinţe de fond condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa prejudiciului, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei.
Instanţa de fond, în mod corect, a analizat la pronunţarea sentinţei de fond îndeplinirea cumulativă a celor patru condiţii ale răspunderii civile delictuale, aspect analizat şi interpretat în mod greşit de instanţa de apel, motiv pentru care se impune admiterea recursului şi sub acest aspect.
Instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 188 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000, dispoziţii legale care au fost avute în vedere de instanţa de fond la acordarea dobânzilor aferent prejudiciului cauzat Casei Judeţene de Pensii Suceava prin faptele pârâţilor, motiv pentru care, în opinia recurentei, decizia nr. 181 din 04.03.2021 este nelegală.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.
7. Apărările formulate în cauză
La data de 31 mai 2021 intimaţii A. şi B. au depus întâmpinări la recursul formulat de reclamantă, solicitând respingerea căii de atac.
Recurenta nu a depus răspuns la întâmpinări.
La data de 11 iulie 2021, intimata E. a depus întâmpinare, cu depăşirea termenului legal.
8. Procedura de filtru
Prin încheierea de admitere în principiu din 19 octombrie 2021, s-a admis în principiu recursul declarat de reclamanta Casa Judeţeană de Pensii Suceava, şi s-a fixat termen de judecată la data de 25 ianuarie 2022.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Primul motiv de recurs priveşte susţinerea recurentei că decizia atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 778 şi 78 din Legea nr. 188/1999 şi art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în sensul în care s-a reţinut că instanţa de fond nu a analizat excepţia inadmisibilităţii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţii invocate de pârâta C..
Dintru început, Înalta Curte reţine că, prin decizia recurată, curtea de apel a reţinut nu lipsa analizei celor două excepţii, a inadmisibilităţii şi a prescripţiei dreptului material, ci caracterul incomplet al acesteia.
Astfel, în mod corect a constatat curtea de apel că acţiunea vizează şi obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat prin faptele săvârşite în perioada 01.06 -31.12.2003, care nu au făcut obiectul dosarului penal, aşa cum s-a statuat prin decizia penală nr. 657/A/27.11.2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş, iar excepţia inadmisibilităţii acţiunii nu a fost analizată de către instanţa de fond şi în privinţa acestui capăt de cerere.
De asemenea, prima instanţă nu a analizat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în raport de dispoziţiile art. 8 din Decretul 167/1958 din perspectiva datei la care s-a născut dreptul la acţiunea în recuperarea prejudiciului în sumă de 189.906,72 RON, prejudiciu cauzat prin faptele săvârşite în perioada 01.06-31.12.2003, fapte ce nu au făcut obiectul dosarului penal, cum s-a invocat în susţinerea excepţiei atât de către pârâta C., precum şi de către pârâtul A..
Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu este fondată prima critică de recurs întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile privind pretinsa încălcare a şi aplicare a greşită a dispoziţiilor art. 778 şi 78 din Legea nr. 188/1999 şi art. 8 din Decretul nr. 167/1958 neputând fi primite.
Al doilea motiv de recurs priveşte faptul că instanţa de apel reţine în considerentele deciziei recurate că instanţa de fond nu a analizat şi cele susţinute de pârâta E., în ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 1114 alin. (2) C. civ.. Arată recurenta că aceste argumente ar fi fost arătate şi invocate pentru prima dată de pârâtă în faţa instanţei de apel.
Cercetând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei (dosarul Judecătoriei Suceava, filele x), pârâta E., prin reprezentant legal părinte F., a invocat incidenţa prevederilor art. 1114 alin. (2) C. civ., care prevăd că moştenitorii legali şi legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia. A arătat pârâta respectivă că, în concret, de pe urma defunctei D., a cărei legatară universală este, a rămas un apartament, scos la executare silită şi vândut de către o bancă, creditor, reţinând suma obţinută cu titlu de preţ în contul debitului defunctei, precum şi un autoturism cu contract de leasing.
Respectiva întâmpinare conţinea şi o cerere de repunere în termenul de a formula întâmpinare. Judecătoria Suceava, prin sentinţa civilă nr. 2402 din 30 mai 2017, a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Suceava şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.
Înalta Curte mai reţine şi că, prin sentinţa civilă nr. 984/2019 din 22 octombrie 2019, Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în penultimul paragraf, a arătat că "Susţinerile referitoare la moştenitorii defunctei D. vor fi înlăturate, motivat de faptul că reclamanta a indicat prin adresa nr. x/29.12.2016 moştenitorii acesteia, pentru care a şi solicitat introducerea în cauză, respectiv pe numita E.". Se observă, aşadar, că apărările formulate de pârâta E. nu au făcut, sub nicio formă, obiectul analizei instanţei de fond.
Contrar susţinerilor recurentei, incidenţa dispoziţiilor art. 1114 alin. (2) C. civ. nu a fost invocată pentru prima dată în apel de către pârâta E., ci, prin întâmpinarea de la fondul cauzei, s-au formulat aceste apărări, care nu au fost, însă, cercetate de instanţa de fond.
Pe cale de consecinţă, efectuând controlul de legalitate al deciziei recurate prin prisma acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu este afectată de vreun viciu de legalitate care să se poată circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, susţinerile recurentei fiind nereale. Această critică de recurs este, aşadar, nefondată, urmând a fi respinsă.
Prin cel de-al treilea motiv de recurs, recurenta Casa Judeţeană de Pensii Suceava a susţinut că instanţa de apel, prin interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen., raportat la dispoziţiile art. 998 C. civ., reţine faptul că instanţa de fond nu a analizat, la pronunţarea sentinţei de fond, condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa prejudiciului, existenţa unei fapte ilicite, precum şi raportul de cauzalitate între cele două.
Analizând, din perspectiva acestui motiv de recurs, decizia recurată, Înalta Curte constată că, în mod corect, curtea a reţinut că, deşi face referire la dispoziţiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen. care reglementează autoritatea hotărârii penale în procesul civil, prima instanţă reţine puterea de lucru judecat a celor statuate prin sentinţa penală nr. 71din 29.01.2016 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, definitivă prin decizia penală nr. 657/A/2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş şi prejudiciul rezultat din raportul de expertiză efectuat în cauză. Instanţa de fond omite însă să analizeze legătura de cauzalitate dintre prejudiciul reţinut şi faptele săvârşite de pârâta C. şi nici vinovăţia acesteia.
În mod just a subliniat curtea de apel că, potrivit art. 28 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, doar cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată însă de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal, în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite. Cu alte cuvinte, instanţa de fond nu poate suprima analiza existenţei şi îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, şi nu poate aprecia că acestea sunt un fapt existent şi constatat deja în procesul penal. O astfel de analiză lipsită de conţinut echivalează cu o lipsă a motivării hotărârii judecătoreşti.
Hotărârea fondului arată că, în ceea ce priveşte susţinerea referitoare la neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, acestea contravin celor statuate cu putere de lucru judecat din sentinţa penală nr. 71/2016 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, definitivă. Mai reţine că probele administrate în procesul penal urmează a fi folosite în cauză, fiind utile stabilirii adevărului cu privire la fapta ilicită delictuală, iar, în privinţa întinderii prejudiciului, dă valoare probatorie raportului de expertiză contabilă efectuat de către expert G., raport ce, reţine instanţa de fond, a avut în vedere obiectivele indicate de părţi prin raportare la pretenţiile deduse judecăţii.
Înalta Curte observă caracterul corect al analizei curţii de apel, întrucât hotărârii fondului îi lipseşte analiza proprie a petitelor cererii de chemare în judecată. Aceasta nu furnizează, de asemenea, o argumentaţie logico-juridică prin care să se fi cercetat concluziile raportului de expertiză, existând doar preluarea acestora, ca atare, ca un adevăr dat. Or, concluziile raportului de expertiză nu se pot substitui, sub nicio formă, motivării judecătoreşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. În cauză, se poate observa că instanţa nu-şi fundamentează soluţia pe motivele proprii, ci se raportează la sentinţa penală nr. 71/2016 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, ale cărei statuări, apreciază instanţa de fond, ar avea putere de lucru judecat în ceea ce priveşte prejudiciul pretins a fi achitat în cauză. Nu se decelează în hotărârea fondului o analiză proprie a condiţiilor care trebuie îndeplinite pentru atragerea răspunderii civile delictuale, aspect identificat în mod corect de curtea de apel.
Motivarea, fiind de esenţa hotărârii, înlătură arbitrariul şi face posibil controlul judiciar, precum şi exercitarea căilor de atac de retractare, o motivare necorespunzătoare putând atrage nulitatea hotărârii. Instanţa trebuie să arate în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente, întrucât referirea generică la probele administrate, fără a se indica în ce constau acestea, este insuficientă pentru a satisface standardele normei, a căror încălcare va conduce la desfiinţarea hotărârii, fiind vorba de o lipsă a motivării. Aceasta întrucât motivarea corespunzătoare a hotărârii judecătoreşti constituie o garanţie a unui proces echitabil.
Raportat la aceste consideraţii, susţinerile recurentei apar a fi incorecte; acest motiv respectiv de recurs, fiind nefondat, urmează a fi respins.
Prin cel de-al patrulea motiv de recurs, recurenta susţine că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 188 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 19/2000, dispoziţii legale care au fost avute în vedere de instanţa de fond la acordarea dobânzilor aferente prejudiciului pretins cauzat.
În motivarea acestei soluţii, curtea de apel a reţinut că prima instanţă nu a motivat în niciun fel dispoziţia de obligare a pârâţilor la plata dobânzii fiscale şi a apreciat că această conduită contravine dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. A mai evocat că lipsa argumentelor de fapt şi de drept care au determinat admiterea acţiunii în plata dobânzilor echivalează cu necercetarea fondului cauzei, instanţa de control judiciar fiind în imposibilitate de a realiza controlul soluţiei sub acest aspect.
Efectuând propria cercetare atât a considerentelor hotărârii instanţei fondului, cât şi a celor din decizia recurată, în referire la plata dobânzii fiscale, Înalta Curte remarcă faptul că, similar argumentaţiei ilustrate în analizarea motivului de recurs anterior, motivarea admiterii acordării dobânzii lipseşte. Ca efect al lipsei acestei motivări, pe de o parte, partea este privată de explicaţiile aşteptate în raport de susţinerile făcute în cauză şi, pe de altă parte, instanţa de apel este pusă în imposibilitatea de a efectua un control judiciar efectiv. Simpla referire, în motivare, la raportul de expertiză judiciară care conţine calculul dobânzii fiscale şi preluarea concluziilor raportului, fără efectuarea unei analize logico-juridice proprii de către instanţă echivalează, de asemenea, cu lipsa motivării hotărârii şi în privinţa acestui capăt de cerere.
Aşadar, pentru motivele evocate supra, şi acest motiv de recurs apare a fi nefondat, urmând a fi respins.
Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge ca nefondat recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Casa Judeţeană de Pensii Suceava, împotriva deciziei nr. 181 din 4 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 ianuarie 2022.