Late-payment penalties upheld as contractor's appeal annulled for challenging facts, not law

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, urmare a declinării competenţei de soluţionare a cauzei de către Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Ilfov a solicitat obligarea pârâtelor A. şi B., în calitate de moştenitoare ale defunctului C., la plata sumei de 21.040,57 RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor aferente suprafeţei de pădure deţinute de pârâte.

În motivarea acţiunii, s-a arătat că între Direcţia Silvică Ilfov prin Ocolul Silvic Bucureşti, în calitate de prestator şi autorul pârâtelor, C., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. x/15.02.2008, obiectul contractului fiind efectuarea de către prestator, pentru beneficiar, a unor servicii silvice - lucrări de deplasare, prognoză şi combatere a dăunătorilor, conform art. 2.2 lit. d) din contract.

Reclamanta a solicitat plata penalităţilor de întârziere pentru perioada cuprinsă între 30 mai 2014 (data scadenţei facturii nr. x din 30 aprilie 2014) şi data plăţii (13 martie 2017) - anume pentru 1.018 zile de întârziere, la 1 aprilie 2011, debitul fiind în sumă de 21.040,57 RON.

În drept au fost invocate prevederile art. 1270 C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1972 din 20 decembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia IV-a civilă a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Ilfov în contradictoriu cu pârâtele A. şi B..

A obligat pe pârâte la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,1 % pe zi întârziere, calculate la debitul principal de 20.668,54 RON, pentru perioada 4 ianuarie 2017 - 12 martie 2017.

A respins, în rest, acţiunea ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1116 A din 1 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Ilfov în contradictoriu cu pârâtele A. şi B..

S-a dispus obligarea pârâtelor la plata către reclamantă a sumei de 21.040,57 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, aferente facturii nr. x din 30 aprilie 2014, pentru perioada cuprinsă între 30 mai 2014 (data scadenţei) şi 13 martie 2017 (data plăţii).

4. Timbrajul

Recurentele-pârâte au depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 578,5 RON, calculată în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborate cu dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ.

5. Termenul de declarare a recursului

Recursul este declarat în termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, fiind depus la 24 mai 2021 (dată plic - dosar recurs), iar decizia recurată a fost comunicată la 21 aprilie 2021 .

6. Calea de atac exercitată

Prin cererea de recurs, recurentele-pârâte au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

După expunerea istoricului cauzei, recurentele-pârâte au arătat că decizia pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material.

Au precizat că factura nu le-a fost comunicată şi nici nu au cunoscut, până în data de 13 iulie 2017, conţinutul acesteia şi, implicit, existenţa debitului. Cum nu au fost în posesia documentului fiscal, apreciază că debitul nu a devenit niciun moment exigibil, dovada de comunicare din 26 mai 2014 neputând fi apreciată ca document care să certifice recepţia facturii, astfel cum s-a reţinut prin decizia recurată.

De asemenea, debitul aferent facturii nu a devenit scadent şi, ca atare, reclamanta nu ar fi putut pretinde penalităţi de întârziere.

În final, recurentele-pârâte au subliniat caracterul profund imoral, de evidentă rea-credinţă în ceea ce priveşte demersul judiciar al reclamantei.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

7. Apărările părţilor

La 13 octombrie 2021 intimata-reclamantă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Ilfov a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

8. Procedura parcursă în faţa instanţei de recurs

La 17 martie 2022 raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, dispunându-se comunicarea acestuia către părţile din cauză. Totodată, s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la 12 mai 2022, în complet de filtru, fără citarea părţilor.

În cuprinsul raportului s-a reţinut că urmează a fi analizată cu prioritate excepţia nulităţii recursurilor pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat părţilor la 24 martie 2022, conform dovezilor de înmânare de la filele x.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Se reţine că potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

Aşadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Recursul este calea de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicţie. Prin urmare, motivarea recursului conform exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ. presupune ca în cuprinsul motivelor de recurs să fie expusă o argumentare juridică a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

Înalta Curte constată că, în dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-pârâte au susţinut că, în mod eronat, instanţa a reţinut că ar fi avut cunoştinţă de existenţa debitului anterior datei de 13 martie 2017, având în vedere că nu le-a fost comunicată factura până la această dată şi, implicit, nu au cunoscut existenţa debitului.

Au mai arătat că dovada din 26 mai 2014, privind comunicarea facturii nu poate fi apreciată drept un document care să certifice recepţia facturii, aşa cum s-a reţinut prin decizia recurată, deoarece semnătura de primire nu aparţine recurentelor-pârâte, împrejurare confirmată prin interogatoriul administrat.

Analizând aceste susţineri, Înalta Curte reţine că nu pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece criticile expuse de recurentele-pârâte privesc nemulţumirea părţilor referitor la situaţia de fapt stabilită de către instanţa de fond în urma probelor administrate în cauză.

Recurentele-pârâte au mai criticat că instanţa a interpretat eronat prevederile contractuale atunci când a reţinut că recurentele-pârâte au avut cunoştinţă de existenţa debitului, deşi factura în baza căreia au fost obligate la penalităţi de întârziere nu le-a fost comunicată.

Într-adevăr, circumscris acestui motiv de casare se poate invoca interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii de către instanţă, în sensul că s-a schimbat natura sau înţelesul lămurit şi vădit al acestuia, de natură să atragă aplicarea greşită a unui text de lege. Însă, cum în dezvoltarea acestei critici recurentele-reclamante au făcut trimitere la împrejurarea că instanţa a reţinut, în mod greşit, că recurentele-pârâte ar fi avut cunoştinţă de existenţa debitului, Înalta Curte constată că aceste susţineri nu pot fi încadrate în motivul de nelegalitate indicat.

Mai mult, recurentele-pârâte nu relevă dispoziţiile legale greşit interpretate şi aplicate de instanţa de apel în soluţionarea aspectului invocat, ci, în realitate, îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată, anume că au fost obligate să achite penalităţi de întârziere aferente facturii nr. x din 30 aprilie 2014, pentru perioada cuprinsă între 30 mai 2014 (data scadenţei şi 13 martie 2017 (data plăţii).

Totodată, se constată că recurentele-pârâte au invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în mod formal, fără a formula nicio critică de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi fără a arăta care sunt considerentele pentru care soluţia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Printr-o altă critică, recurentele-pârâte au reiterat că pretenţiile privind penalităţile de întârziere ar fi trebuit respinse, în condiţiile în care factura în raport cu care au fost calculate nu le-a fost comunicată şi, în consecinţă, debitul nu a devenit scadent.

Astfel, se remarcă că întreaga motivare a recursului priveşte stabilirea situaţiei de fapt legate de scadenţa facturii în baza căreia pârâtele au fost obligate la penalităţi de întârziere către reclamantă, aspecte ce ţin de aprecierea asupra probelor şi temeinicia hotărârii.

Obiectul şi scopului recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Or, dat fiind că recursul este calea de atac de reformare şi nedevolutivă, prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, rezultă că interpretarea probelor administrate de instanţele de fond este o operaţiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie, iar în recurs nu se poate cenzura modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probele relevante pentru soluţionarea cauzei.

Pentru considerentele expuse, reţinând că în speţă nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de recurs, în condiţiile dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtele A. şi B. împotriva deciziei nr. 1116 A din 1 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2022.