Nullity of cassation appeal for failure to substantiate strict liability for animal-caused death and moral damages.

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Deliberând, asupra cauzei de faţă reţine următoarele:

I. Circumstanţele litigiului

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 11 octombrie 2017 pe rolul Judecătoriei Marghita, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâţilor B. şi C. la plata sumei de 100.000 euro reprezentând daune morale, urmare a decesului soţului său care a fost atacat de câinii proprietatea pârâţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 1389 din 4 iulie 2018, Judecătoria Marghita a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bihor, având în vedere valoarea obiectului cererii (458.540 RON).

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bihor

Prin sentinţa civilă nr. 24/C din 18 februarie 2020 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă, s-a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea

Prin decizia civilă nr. 535/A din 22 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A. în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 24/C din 18 februarie 2020 pronunţată de Tribunalul Bihor.

Cheltuielile judiciare avansate de către stat prin acordarea ajutorului public judiciar în favoarea apelantei, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 4.095,2 RON, au rămas în sarcina acestuia.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva deciziei civile nr. 535/A din 22 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta A..

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel a analizat impropriu întreaga stare de fapt si a încălcat normele de drept material prevăzute de C. civ., făcând trimitere la probele administrate în cauză.

Răspunderea pentru prejudiciile cauzate este consacrată într-o reglementare proprie, expresă şi neîndoielnică cuprinsă în art. 1375 C. civ., unde se prevede:

"Proprietarul unui sau cel care se serveşte de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa." Această dispoziţie se completează cu textul art. 1377 C. civ. - care defineşte noţiunea de pază a lucrului sau animalului şi cu prevederile art. 1380 C. civ. - unde se dispune că nu există obligaţie de reparare a prejudiciului, atunci când acesta este cauzat exclusiv de fapta victimei, de fapta unui terţ ori este urmarea unui caz de forţă majoră.

Reglementarea acestei răspunderi este similară cu cea a răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri. De asemenea, textul art. 1375 noul C. civ. este aproape identic cu dispoziţia art. 1001 din vechiul noul C. civ., cu o singură deosebire - astfel, se precizează clar şi expres faptul că răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale se angajează în sarcina persoanei răspunzătoare "independent de orice culpă."

La fel ca în cazul răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lucruri, răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale revine, conform art. 1375 C. civ. coroborat cu art. 1377 C. civ., persoanei care are paza juridică a animalului în momentul cauzării prejudiciului. Din economia dispoziţiilor legale, rezultă că paza juridică se prezumă că aparţine proprietarului animalului care a cauzat prejudiciul, până la proba contrară. Determinarea sferei persoanelor care au sau pot avea paza juridică a animalelor se face după aceleaşi coordonate şi în funcţie de reperele de la răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri.

Răspunderea reglementată de art. 1375 C. civ. se aplică numai în cazul prejudiciilor cauzate de animalele care se află în paza juridică a unei persoane fizice sau juridice, asupra lor putând fi exercitată, în mod independent, o putere de direcţie, control şi supraveghere.

Art. 1380 C. civ. prevede că, şi în acest caz de răspundere, înlăturarea ei poate avea loc numai dacă se face dovada că prejudiciul a fost cauzat exclusiv de fapta victimei, fapta unui terţ sau de un caz de forţă majoră. Aşadar, răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale este obiectivă, fără vinovăţie, fiind fundamentată pe obligaţia de garanţie a aşa-zisului "comportament" al animalului.

În ceea ce priveşte determinarea daunelor morale, deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Procedura parcursă în faţa instanţei de recurs

La 17 martie 2022 raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, dispunându-se comunicarea acestuia către părţile din cauză. Totodată, s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac la 12 mai 2022, în complet de filtru, fără citarea părţilor.

În cuprinsul raportului s-a reţinut că urmează a fi analizată cu prioritate excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat părţilor la 25 martie, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs. Părţile nu au formulat punct de vedere la raport.

6. Apărările formulate în cauză

La 27 octombrie 2021 intimaţii-pârâţi C. şi B. au depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

La 15 noiembrie 2021 recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Se reţine că potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate.

În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speţă, se constată că recursul nu conţine critici care să poată fi susceptibile de încadrare în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivarea recursului conform exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ. presupune ca în cuprinsul motivelor de recurs să fie expuse critici privind nelegalitatea hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

Înalta Curte constată că recurenta a prezentat critici în legătură cu stabilirea situaţiei de fapt de către instanţa de apel, context în care a făcut referire la mai multe probe administrate în cauză, respectiv declaraţia soţiei decedatului în faţa organelor de cercetare penală, raportul de expertiză medico-legală, interogatoriul intimaţilor şi declaraţia martorului, în scopul de a evidenţia că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Cum recursul este o cale de atac extraordinară şi nedevolutivă (nu are loc o rejudecare a fondului pricinii), nemulţumirile recurentei referitoare la modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt şi a interpretat probatoriul administrat în cauză nu se pot constitui în critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecăţii în recurs. Dimpotrivă, acestea pot constitui, eventual, critici de netemeinicie, însă nu pot fi cenzurate în recurs, deoarece prin intermediul acestei căi de atac se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

De asemenea, Înalta Curte reţine că, deşi recurenta a făcut trimitere la o serie de dispoziţiile legale, respectiv art. 1375, art. 1377 şi art. 1380 C. civ., totuşi nu a adus critici punctuale deciziei atacate şi nu a arătat în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel, motivarea recursului fiind limitată la o simplă indicare "de formă" a textelor considerate interpretate sau aplicate greşit.

A motiva recursul înseamnă, pe de-o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către recurent.

Pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textului de lege, aşa cum a procedat recurenta, întrucât condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor imputate instanţei, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept.

Întrucât recurenta nu a indicat, în concret, în ce ar consta nelegalitatea deciziei atacate, iar argumentele expuse în susţinerea recursului vizează aspecte de netemeinicie şi împrejurări de fapt ale pricinii, ce nu pot fi analizate în cadrul controlului de legalitate, aspectele învederate prin cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., calea extraordinară de atac este lovită de nulitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse, reţinând că în speţă nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de recurs, în condiţiile dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea recursului declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 535/A din 22 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2022.