Positive effect of res judicata in review proceedings: requirement of identity of parties and litigious issue between conflicting final judgments

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Deliberând, asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de revizuire

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la 2 iunie 2021, revizuenta A. a solicitat anularea deciziei civile nr. 1338 din 12 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2020 şi dispunerea rejudecării pe fond a apelului formulat de contestatorul Ministerul Finanţelor Publice în contradictoriu cu revizuenta în dosarul nr. x/2020 în sensul respingerii apelului formulat.

În motivarea cererii de revizuire a arătat că în cauză operează, în temeiul dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat în raport cu următoarele decizii pronunţate de Tribunalul Bucureşti: nr. 599/A din 8 martie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, nr. 655/A din 18 martie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, nr. 2863/A din 18 noiembrie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019, nr. 131/A din 21 ianuarie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2019, nr. 896/A din 12 iunie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019.

2. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 1119 din 13 septembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A., împotriva deciziei civile nr. 1338 din 12 mai 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanţelor Publice, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1119 din 13 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat recurs revizuenta A..

Au fost formulate următoarele critici:

Decizia recurată cuprinde motive contradictorii, fiind pronunţată cu încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta-revizuenta a arătat că prin cererea de revizuire a invocat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat în raport cu deciziile nr. 599/A din 8 martie 2021 din dosarul nr. x/2020, nr. 655/A din 18 martie 2021 din dosarul nr. x/2020, nr. 2863/A din 18 noiembrie 2020 din dosarul nr. x/2019, nr. 131/A din 21 ianuarie 2021 din dosarul nr. x/2019, nr. 896/A din 12 iunie 2020 din dosarul nr. x/2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, în privinţa cărora a susţinut că vizează, în esenţă, următoarele chestiuni litigioase:

- natura obligaţiei stabilite în sarcina aceluiaşi contestator - debitor - Ministerului Finanţelor Publice (fost Minister al Economiei şi Finanţelor);

- prevederi legale aplicabile;

- obligaţia instanţei naţionale de a aplica, în cadrul competenţei sale, dispoziţiile dreptului Uniunii Europene şi de a asigura efectul deplin al acestor dispoziţii, care impun statului (şi instituţiilor publice) obligaţia pozitivă de a da curs hotărârilor judecătoreşti irevocabile prin care a fost obligat la plata unei sume de bani; şi

- netemeinicia contestaţiilor la executare, respectiv a cererilor de întoarcere a executării silite formulate de acesta.

În continuare, recurenta-revizuentă a expus în mod exhaustiv istoricul litigiilor cu intimatul Ministerul Finanţelor.

Astfel, titlul executoriu este reprezentat de decizia civilă nr. 2382/2009, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2008, prin care a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de mai mulţi reclamanţi, printre care şi recurenta-revizuentă din prezenta cauză, în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, Ministerul Finanţelor Publice. Prin această decizie au fost obligaţi pârâţii de rândul 1-3 la plata diferenţelor de drepturi salariale şi de valorile de referinţă sectorială indicate, iar pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a fost obligat să aloce fondurile necesare plăţii sumei datorate reclamanţilor. Prin încheierea din 9 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2018, s-a dispus lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 2382 din 9 noiembrie 2009 pronunţată de aceeaşi instanţă, în sensul că diferenţele de drepturi salariale stabilite prin acest dispozitiv, reprezintă majorări ale valorii de referinţă sectorială care rămân incluse în indemnizaţia de bază lunară de încadrare şi pentru viitor.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la 24 februarie 2020, sub nr. x/2020, contestatorul Ministerul Finanţelor Publice a formulat, în contradictoriu cu recurenta-revizuentă, contestaţie la executare, solicitând instanţei suspendarea executării silite demarate de BEJ B. în dosarul execuţional nr. x/2019, până la soluţionarea contestaţiei la executare, anularea actelor de executare emise de BEJ B., întoarcerea executării silite şi restabilirea situaţiei anteriore.

Prin sentinţa civilă nr. 2523 din 19 iunie 2020, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis, în parte, contestaţia la executare formulată de contestatorul Ministerul Finanţelor Publice, a anulat în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 10 februarie 2020, somaţia şi adresa de înfiinţare a popririi din 10 februarie 2020, pentru suma de 595 RON cheltuieli de executare silită, a respins, ca neîntemeiată contestaţia la executare, în rest. Totodată, instanţa a respins cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect. A admis, în parte, cererea de întoarcere a executării silite şi a obligat pe intimat să plătească contestatorului suma de 595 RON.

Prin decizia civilă nr. 1338 din 12 mai 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti pronunţată în dosarul nr. x/2020 (obiect al cererii de revizuire), s-a admis apelul şi s-a schimbat în parte sentinţa civilă apelată în sensul că s-a admis în totalitate contestaţia la executare, s-a anulat executarea silită însăşi în dosarul de executare nr. 584/2019 al Biroului Executorului Judecătoresc B., s-a dispus întoarcerea executării silite şi a fost obligată intimata-creditoare să restituie apelantului-contestator suma de 179.773,98 RON. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate referitoare la respingerea cererii de suspendare a executării silite şi de obligare a contestatorului la plata cheltuielilor ocazionate de transmiterea copiilor dosarului de executare.

Pornind de la istoricul litigiilor dintre părţi, recurenta-revizuentă a criticat că prin decizia recurată instanţa a reţinut că, deşi hotărârile la care se referă revizuenta sunt potrivnice, totuşi nu se poate reţine încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat, întrucât nu se referă la aceeaşi chestiune litigioasă.

Prin decizia recurată s-a reţinut că "valorificarea aspectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu presupune întrunirea condiţiilor excepţiei autorităţii de lucru judecat (tripla identitate de elemente: părţi, obiect, cauză), însă în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti definitive anterioare, trebuie să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi (indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu şi alături de alte părţi), fapt care obligă instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii ulterior."

Recurenta a precizat că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt aplicabile şi în ipoteza încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, nu doar în situaţia existenţei unui efect negativ sub aspectul triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză. O astfel de interpretare rezultă cu evidenţă din economia prevederilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., care reglementează soluţiile pronunţate de instanţa de revizuire în sensul că, în caz de admitere a cererii de revizuire, cauza se trimite spre rejudecare "atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat."

A susţinut că pentru admisibilitatea motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în practica judiciară s-a stabilit că este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

În ceea ce priveşte prima condiţie, privind existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive contradictorii, recurenta-revizuentă a învederat că mai multe hotărâri pronunţate de Tribunalul Bucureşti asupra aceloraşi chestiuni litigioase (decizia nr. 599/A din 8 martie 2021, decizia nr. 655/A din 18 martie 2021, decizia nr. 896/A din 12 iunie 2020, decizia nr. 2863/A din 18 noiembrie 2020, decizia nr. 1022 din 9 aprilie 2021) conţin dispoziţii contrare celor dispuse de aceeaşi instanţă prin decizia civilă nr. 1338 din 12 mai 2021.

Astfel, a susţinut că magistraţi de la diferite instanţe/parchete sunt beneficiari ai unor creanţe băneşti de aceeaşi natură salarială, datorate pentru aceeaşi perioadă de timp, stabilite prin hotărâri judecătoreşti pentru realizarea cărora a fost începută executarea silită.

În continuare, recurenta-revizuentă a prezentat soluţiile pronunţate în mai multe dosare, precum şi motivarea acestora:

a) Prin sentinţa civilă nr. 1941 din 28 mai 2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. x/2020 s-a admis în parte contestaţia la executare formulată de contestatorul Ministerul Finanţelor Publice, s-a anulat în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare din 26 februarie 2020 emisă în dosarul de executare silită nr. x/2020 al BEJ B., respectiv în ceea ce îl priveşte pe contestator, s-a anulat somaţia emisă la aceeaşi dată împotriva contestatorului, precum şi adresele de înfiinţare a popririi, s-a dispus întoarcerea executării silite şi a fost obligat intimatul-creditor să restituie contestatorului suma de 387.692,12 RON, actualizată cu rata inflaţiei şi la care se adaugă dobânda legală calculată de la 5 martie 2020 şi până la data plăţii;

Prin decizia civilă nr. 599/A din 8 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a în dosarul nr. x/2020 s-a admis apelul formulat de intimatul-creditor în contradictoriu cu contestatorul Ministerul Finanţelor Publice, s-a schimbat în parte sentinţa atacată, fiind respinsă ca neîntemeiată contestaţia la executare şi cererea de întoarcere a executării silite;

b) Prin încheierea din 22 mai 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatorul Ministerul Finanţelor Publice în contradictoriu cu intimatul Ministerul Justiţiei, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a fost respinsă contestaţia la executare formulată ca neîntemeiată, a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect, iar cererea de întoarcere a executării silite a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 896/A din 12 iunie 2020, Tribunalul Bucureşti a respins apelul formulat de Ministerul Finanţelor Publice împotriva încheierii de şedinţă din 22 mai 2019 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în dosarul nr. x/2019;

c) Prin sentinţa civilă nr. 3601 din 21 iulie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti s-a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatorul Ministerul Finanţelor Publice şi s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare, iar cererea de întoarcere a executării silite s-a respins ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 655 din 18 martie 2021, Tribunalul Bucureşti a respins ca nefondat apelul declarat în cauză de Ministerul Finanţelor Publice.

Aceleaşi chestiuni litigioase au fost tranşate şi în dosarul nr. x/2019 în care Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a a pronunţat decizia civilă nr. 131/A din 21 ianuarie 2021, în dosarul nr. x/2019 în care Tribunalul Bucureşti a pronunţat decizia civilă nr. 2863/A din 18 noiembrie 2020, în toate aceste cazuri respingându-se ca neîntemeiate contestaţiile la executare, respectiv cererile de întoarcere a executării silite formulate de Ministerul Finanţelor Publice în contradictoriu cu magistraţii intimaţi.

De asemenea, rcurenta-revizuentă a făcut trimitere la soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2020, prin decizia civilă nr. 1559A din 7 iunie 2021, Tribunalul Bucureşti a respins apelul declarat de contestatorul Ministerul Finanţelor Publice, a admis apelul declarat de intimată împotriva sentinţei civile nr. 5764 din 8 octombrie 2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a respins contestaţia la executare ca neîntemeiată, fiind respinsă cererea de întoarcere a executării silite ca neîntemeiată.

Cât priveşte condiţia ca hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, recurenta-revizuentă a arătat că Ministerul Finanţelor Publice a promovat contestaţii la executare corespunzător dosarelor de executare iniţiale individuale, dosare care au fost soluţionate de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, toate apelurile promovate de contestator fiind ulterior soluţionate de Tribunalul Bucureşti.

Referitor la cea de-a treia condiţie pentru admisibilitatea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că faţă de decizia civilă nr. 1338 din 12 mai 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2020 operează lucrul anterior judecat într-un alt litigiu (deciziile nr. 599/A din 8 martie 2021 din dosarul nr. x/2020, nr. 655/A din 18 martie 2021 din dosarul nr. x/2020, nr. 2863/A din 18 noiembrie 2020 din dosarul nr. x/2019, nr. 131/A din 21 ianuarie 2021 din dosarul nr. x/2019, nr. 896/A din 12 iunie 2020 din dosarul nr. x/2019), în ceea ce îi priveşte pe intimaţii-creditori magistraţi. În toate aceste cauze s-a apreciat că nu sunt întemeiate contestaţiile la executare şi cererile de întoarcere a executării silite formulate de Ministerul Finanţelor Publice.

Recurenta-revizuentă a precizat că hotărârile la care a făcut referire sunt potrivnice şi se referă la aceleaşi chestiuni litigioase dezbătute şi în dosarul nr. x/2020 şi care au stat la baza pronunţării deciziei civile nr. 1338 din 12 mai 2021.

Contrar celor reţinute în decizia civilă nr. 1119A din 13 septembrie 2021, recurenta a susţinut că nu trebuie să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi (indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu şi alături de alte părţi, dar chestiunile litigioase dezbătute şi în dosar nr. x/2020 şi care au stat la baza pronunţării deciziei nr. 1338 din 12 mai 2021 au legătură cu aspectele litigioase dezlegate anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazise.

A concluzionat în sensul că pentru a fi incidente dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. nu este necesară tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, fiind suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care are legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, astfel încât aceasta să nu poată fi contrazisă, independent de calitatea soluţiei anterioare.

Recurenta-revizuentă a menţionat că pentru a fi incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu mai este prevăzută drept condiţie de admisibilitate pronunţarea hotărârilor potrivnice în aceleaşi pricini, între aceleaşi persoane şi având aceeaşi calitate.

În ceea ce priveşte cea de-a patra condiţie pentru motivul de revizuire indicat, respectiv ca hotărârile să fie date în dosare diferite, recurenta a susţinut că este îndeplinită.

Cât priveşte cea de-a cincea condiţie, anume ca în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei, a precizat că prin decizia a cărei revizuire a solicitat-o, instanţa nu s-a pronunţat asupra efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat în raport cu deciziile menţionate.

În ceea ce priveşte cea de-a şasea condiţie, a arătat că prin cererea de revizuire a solicitat anularea deciziei nr. 1338 din 12 mai 2021 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2020.

Prin ultima critică prezentată, a susţinut că în considerentele deciziei civile nr. 1119 A din 13 septembrie 2021, după ce se arată că "valorificarea aspectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu presupune întrunirea condiţiilor excepţiei autorităţii de lucru judecat (tripla identitate de elemente: părţi, obiect, cauză," se arată în continuare că "în ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti definitive anterioare, trebuie să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi (indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu şi alături de alte părţi)." Apoi, se face referire la necesitatea întrunirii condiţiilor autorităţii de lucru judecat, iar nu la cele referitoare la efectul pozitiv al autorităţii de lucrul judecat care, astfel după cum s-a argumentat, exclude necesitatea existenţei triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, ci impune doar probarea identităţii între problema soluţionată irevocabil şi problema dedusă judecăţii. În continuare, se constată că "deşi hotărârile la care se referă revizuenta sunt potrivnice, în sensul că soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2020 (de admitere a contestaţiei la executare formulate de Ministerul Finanţelor Publice) este diferită de cea din dosarele nr. x/2020, nr. y/2020, nr. z/2019, nr. w/2019, nr. t/2019 (de respingere a contestaţiei la executare formulate de Ministerul Finanţelor Publice), nu se poate reţine încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat, întrucât nu se referă la aceeaşi chestiune litigioasă, ci, cel mult la una similară celei care se pune în discuţie în cauza de fată.

Faţă de argumentele expuse, recurenta-revizuentă a considerat că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu ignorarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Înregistrarea recursului la Înalta Curte şi apărările formulate

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 14 decembrie 2021.

Având în vedere data înregistrării contestaţiei la executare, înregistrată sub dosar nr. x/2020 pe rolul instanţelor judecătoreşti la 4 februarie 2020, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Intimatul Ministerul Finanţelor nu a depus întâmpinare.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 12 mai 2022, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:

Principala critică dedusă analizei instanţei de control judiciar priveşte încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat de către instanţa învestită cu cererea de revizuire şi urmează a fi examinată prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ., deoarece recurenta invocă interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 prin raportare la art. 432 alin. (2) C. proc. civ., acestea fiind norme de procedură, iar nu de drept material.

În speţă, recurenta a formulat cerere de revizuire, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanţelor, împotriva deciziei civile nr. 1338 din 12 mai 2021 a Tribunalului Bucureşti, prin care s-a admis apelul şi s-a schimbat în parte sentinţa, în sensul că s-a admis în totalitate contestaţia la executare, s-a anulat executarea silită pornită în dosarul nr. x/2019, intimata-creditoare fiind obligată să restituie suma de 179.773,98 RON apelantului-contestator Ministerul Finanţelor.

Cererea de revizuire s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 501 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind invocat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat în raport cu deciziile nr. 599/A din 8 martie 2021 din dosarul nr. x/2020, nr. 655/A din 18 martie 2021 din dosarul nr. x/2020, nr. 2863/A din 18 noiembrie 2020 din dosarul nr. x/2019, nr. 131/A din 21 ianuarie 2021 din dosarul nr. x/2019, nr. 896/A din 12 iunie 2020 din dosarul nr. x/2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti. A precizat recurenta-revizuentă că în toate aceste cauze s-a apreciat că nu sunt întemeiate contestaţiile la executare şi cererile de întoarcere a executării silite formulate de Ministerul Finanţelor Publice.

Recurenta-revizuentă a criticat că prin decizia recurată s-a reţinut că trebuie să existe o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi pentru admisibilitatea motivului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În dezvoltarea acestei critici, a mai argumentat că pentru a fi incidente prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. nu este necesară tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, fiind suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care are legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior.

Criticile sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel: (1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre.

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea prevederilor art. 431 C. proc. civ.

Potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ şi efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei.

Înalta Curte reţine că, în speţă, în mod legal s-a reţinut de către instanţa învestită cu cererea de revizuire că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece nu se poate reţine încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat în condiţiile în care deciziile potrivnice nu se referă la aceeaşi chestiune litigioasă.

În aceste sens, curtea de apel a constatat, în mod judicios, că dosarele nr. x/2020, nr. y/2020, nr. z/2019, nr. w/2019, nr. t/2019, în care au fost pronunţate hotărârile potrivnice, au avut ca obiect contestaţiile la executare formulate de acelaşi contestator, respectiv Ministerul Finanţelor, împotriva executărilor silite începute contra acestuia, dar în baza altor titluri executorii decât cel din prezenta cauză, respectiv sentinţa civilă nr. 1061 din 12 mai 2008 a Tribunalului Sălaj şi decizia civilă nr. 2382 din 9 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj.

Mai mult, analizând identitatea de chestiune litigioasă, instanţa a notat că unele titluri executorii au conţinut diferit sub aspectul obligaţiei stabilite în sarcina ministerului. De asemenea, în unele dosare de executare somaţia a privit executarea de către Ministerul Finanţelor a obligaţiei de a face (de a aloca sumele necesare efectuării plăţilor), iar nu de a da (adică de a plăti aceste sume).

Drept urmare, se constată că recurenta-revizuentă nu a figurat în calitate de parte în dosarele în care au fost pronunţate deciziile pretins contrare, iar judecata a purtat în privinţa drepturilor, chiar dacă similare, aparţinând altor persoane fizice, fiind fără relevanţă că debitorul executat silit este acelaşi, respectiv Ministerul Finanţelor. De asemenea, cum soluţiile diferite nu sunt date în legătură cu executarea aceluiaşi titlu executoriu, în mod corect s-a reţinut că hotărârile potrivnice nu se referă la aceeaşi chestiune litigioasă.

Contrar criticilor din recurs, Înalta Curte notează că efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat presupune identitatea de părţi, pentru ca ceea ce s-a stabilit jurisdicţional anterior să se impună cu efect obligatoriu într-un nou proces, care are legătură cu aspectele litigioase deja tranşate, dată fiind relativitatea efectelor lucrului judecat.

Dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care consacră legislativ efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, trebuie interpretate sistematic, referindu-se la aceleaşi părţi care au participat în litigiul iniţial. Astfel, părţile sunt aceleaşi ca în litigiul anterior, deoarece numai în această situaţie, în care se invocă o chestiune deja judecată definitiv între aceleaşi părţi, subzistă raţiunile autorităţii lucrului judecat, anume imposibilitatea contrazicerii unei probleme asupra cărora părţile respective s-au judecat, au avut posibilitatea unor dezbateri contradictorii şi care, fiind dezlegată definitiv, li se impune şi în litigiile ulterioare având legătură cu primul.

Totodată, se reţine că hotărârile faţă de care s-a invocat încălcarea autorităţii de lucru judecat reprezintă, în realitate, decizii de practică judiciară, iar împrejurarea că prin aceste hotărâri a fost adoptată o soluţie diferită celei pronunţate prin hotărârea atacată nu se circumscrie cazului de revizuire invocat, fiind cel mult o chestiune ce ar putea face obiect al unui recurs în interesul legii, iar nu obiect al căii extraordinare de atac.

În consecinţă, curtea de apel a reţinut în conformitate cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. că revizuirea nu are menirea de a remedia situaţiile în care există practică neunitară determinată de aplicarea şi interpretarea titlurilor executorii reprezentate de hotărâri judecătoreşti.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-revizuentă a învederat că decizia recurată este contradictorie, deoarece instanţa nu ar fi fost consecventă cu privire la condiţiile ce trebuie întrunite pentru a opera efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, mai cu seamă în ceea ce priveşte valorificarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Nici această critică nu este fondată.

Nu poate fi reţinut caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei recurate, întrucât curtea de apel a expus în mod coerent raţionamentul juridic care fundamentează soluţia pronunţată, neexistând o contradicţie în ceea ce priveşte examinarea condiţiilor ce trebuie întrunite pentru a fi incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Deşi recurenta a invocat că instanţa a analizat întrunirea condiţiilor autorităţii de lucru judecat, iar nu a condiţiilor referitoare la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, această susţinere nu se confirmă, din moment ce în cuprinsul deciziei recurate se regăseşte analiza condiţiilor motivului de revizuire invocat, fiind examinat, cu precădere, dacă hotărârile potrivnice vizează aceeaşi chestiune litigioasă.

Relevante cu privire la acest motiv de casare sunt şi consideraţiile redate anterior cu referire la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Nici împrejurarea că instanţa a reţinut existenţa unor hotărâri potrivnice, pentru ca apoi să reţină că nu se poare reţine încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, nu evidenţiază pretinsul caracter contradictoriu al motivării. Contradictorialitatea este exclusă, întrucât argumentul utilizat de către instanţă înglobează analiza graduală a două condiţii, respectiv condiţia existenţei unor hotărâri definitive şi contradictorii şi condiţia nesocotirii autorităţii de lucru judecat. Ca atare, observând că hotărârile la care s-a făcut referire sunt potrivnice, instanţa a trecut la examinarea următoarei condiţii, în urma căreia a concluzionat că nu s-a nesocotit autoritatea de lucru judecat (ipoteza efectului pozitiv), deoarece nu există identitate de chestiune litigioasă.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată nu este susceptibilă de criticile formulate şi că recursul declarat este nefondat, urmând a fi respins ca atare, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 1119 din 13 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2022.