Scope of cassation review after inadmissible cross-appeal and passive procedural standing of prison administration in moral damages claim for denied funeral leave

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Deliberând, asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 6 decembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Fălticeni, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Penitenciarul Timişoara şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, solicitând obligarea pârâţilor la plata de daune morale în sumă de 50.000 euro pentru prejudiciul ce i s-a adus prin neacordarea dreptului de participare la înmormântarea părintelui său.

Prin sentinţa nr. 1006 din 13 iunie 2019, Judecătoria Fălticeni a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect pretenţii, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Timişoara şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în favoarea Tribunalului Suceava.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Suceava:

Prin sentinţa nr. 678 din 10 octombrie 2019, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei de contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Suceava.

Prin sentinţa nr. 568 din 24 iulie 2020, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

A respins, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii/prematurităţii acţiunii, invocată de pârâtul Penitenciarul Timişoara.

A admis în parte acţiunea având ca obiect pretenţii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Timişoara prin reprezentant şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

A obligat pe pârâţi să plătească reclamantului suma de 5000 RON cu titlu de daune morale.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Suceava:

Prin decizia nr. 82 din 3 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva sentinţei civile nr. 568 din 24 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Suceava, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins, ca nefondată, acţiunea în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei civile atacate, care nu au fost contrare deciziei.

A fost respins, ca inadmisibil, apelul provocat promovat de pârâtul Penitenciarul Timişoara.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 82 din 3 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, pârâtul Penitenciarul Timişoara a declarat recurs.

Recurentul-pârât a solicitat casarea deciziei recurate şi, în rejudecare, respingerea excepţiei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi respingerea cererii de chemare în judecată.

Prima critică vizează excepţia calităţii procesuale pasive a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în legătură cu care recurentul-pârât a apreciat că aceasta a fost admisă în mod eronat raportat la dispoziţiile H.G. nr. 756/2016, care reglementează atribuţiile acestei autorităţi.

Conform art. 11 din H.G. nr. 756/2016 pentru organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, Penitenciarul Timişoara are personalitate juridică, fiind o unitate subordonată Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor care dispune de toate mijloacele (îndrumare, emitere dispoziţii administrativ-normative, administrative individuale, evaluare, sancţionare, control, inspecţie, programe informatice unitare) pentru ca practica unităţilor penitenciare să fie unitară şi conformă normelor stabilite.

Prin sentinţa civilă nr. 568 din 24 iulie 2020, Tribunalul Suceava a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1349 C. civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale, în sensul că nerespectarea de către Penitenciarul Timişoara a dreptului reclamantului de a participa la înmormântarea tatălui său şi neluarea de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor a unor măsuri efective în vederea respectării drepturilor deţinuţilor, constituie faptă ilicită săvârşită cu vinovăţie, cauzându-i reclamantului un prejudiciu moral, constând în consecinţe negative produse pe plan psihic, moral, ceea ce implică acordarea de daune morale constând în acordarea unor drepturi băneşti, în solidar, în cuantum de 5.000 RON.

Faţă de aspectele reţinute de instanţa de fond, în sensul că dacă s-ar fi informat, Penitenciarul Timişoara ar fi avut posibilitatea să-l transporte cu trenul până la Suceava, recurentul-pârât precizează că legislaţia specifică nu cuprinde dispoziţii prin care să oblige administraţia locului de deţinere să efectueze astfel de verificări şi, în plus, formalităţile de acest gen nu se pot realiza de pe o zi pe alta.

Condamnatul a fost analizat în cadrul comisiei de acordare a recompenselor din 15 iunie 2017, fiind propus pentru acordarea recompensei de ieşire din penitenciar pentru a participa la înhumarea tatălui, înhumare ce urma să aibă loc la 16 iunie 2017. Avizul şefului de secţie a fost negativ, deoarece înmormântarea urma să aibă loc în localitatea Hârtop, judeţul Suceava, iar timpul ar fi fost insuficient pentru parcurgerea drumului până la locul înhumării şi înapoi la unitate.

Art. 99 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 254/2013 prevede în cadrul capitolului IX intitulat "Recompense, abateri şi sancţiuni disciplinare" că permisiunea de ieşire din penitenciar poate fi acordată, în condiţiile art. 98, pentru participarea persoanei condamnate la înhumarea unui părinte.

Potrivit art. 98 alin. (1) lit. e) din acelaşi act normativ, permisiunea de ieşire din penitenciar pentru o zi este o recompensă care poate fi acordată de către o comisie din cadrul penitenciarului în care se află deţinutul, iar la lit. f) din acelaşi articol se arată că permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durată de cel mult 5 zile poate fi acordată de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor la propunerea comisiei de recompense din cadrul penitenciarului în care se află deţinutul.

Prin urmare, Penitenciarul Timişoara ar fi avut competenţa de a acorda, cel mult, permisiunea de învoire din penitenciar pentru o zi, iar dacă s-ar fi procedat la formularea unei propuneri către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (cel mai devreme în data de 15.06.2017), întreaga procedură ar fi durat prea mult şi, chiar dacă s-ar fi acceptat propunerea, deţinutul nu ar fi ajuns la timp la înhumarea tatălui său.

Permisiunea de ieşire din penitenciar (în toate situaţiile, inclusiv pentru a participa la înhumarea părintelui) este o recompensă (nu un drept) şi se poate acorda numai în anumite condiţii prevăzute de Capitolul IX, Titlul III din Legea nr. 254/2013 şi Regulamentul de aplicare a acesteia aprobat prin H.G. nr. 157/2016.

Astfel, prin al doilea motiv de recurs s-a susţinut că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 1391 C. civ., fiind evident că aceste dispoziţii privesc repararea prejudiciul nepatrimonial produs de cel care a vătămat integritatea corporală sau sănătatea unei persoane sau care răspunde civil pentru decesul unei persoane, ceea ce nu este cazul Penitenciarului Timişoara.

Dacă aprecia că i-ar fi fost încălcat vreun drept, deţinutul ar fi trebuit să se adreseze judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în temeiul art. 56 din Legea nr. 254/2013, ceea ce acesta nu a făcut.

Concluzionând, recurentul-pârât a arătat că nu există o faptă ilicită care să fi fost săvârşită de Penitenciarul Timişoara sau vreun angajat al acesteia. Neexistând fapta ilicită, nu se mai pune problema analizării existenţei vreunei forme de vinovăţie - şi aceasta ar fi exclusă, deoarece aprecierea recompensei care se poate acorda unui deţinut este de competenţa unei comisii care, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, poate aprecia asupra posibilităţii de a recompensa sau nu un condamnat, precum şi asupra tipului de recompensă acordată.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Apărările părţilor:

La 21 mai 2021 intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea deciziei recurate ca fiind legală.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor. Prin încheierea din 25 ianuarie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursul.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, se reţine că recurentul-pârât a criticat decizia instanţei de apel cu privire la soluţia de admitere a excepţiei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţi Naţională a Penitenciarelor, cât şi în ceea ce priveşte soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată, în contextul în care apelul provocat exercitat de această împotriva sentinţei nr. 568 din 24 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Suceava a fost respins ca inadmisibil.

Astfel, prin sentinţa pronunţată în cauză s-au respins, ca nefondate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi excepţia inadmisibilităţii/prematurităţii acţiunii, invocată de pârâtul Penitenciarul Timişoara şi s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Penitenciarul Timişoara şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Drept urmare, pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamantului suma de 5000 RON cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a declarat apel principal, iar pârâtul Penitenciarul Timişoara a exercitat apel provocat.

Instanţa de apel a constatat inadmisibilitatea apelului provocat declarat de pârâtul Penitenciarul Timişoara, în conformitate cu dispoziţiile art. 473 C. proc. civ., întrucât apelul provocat a fost promovat în contradictoriu cu apelantul din apelul principal.

Faţă de circumstanţele litigiului, Înalta Curte reţine că recurentul-pârât Penitenciarul Timişoara nu poate exercita recurs cu privire la soluţia pronunţată pe fondul cauzei, respectiv de obligare la plata despăgubirilor către reclamant, întrucât apelul provocat a fost respins ca inadmisibil. Or, respingerea apelului provocat exercitat de către pârât ca inadmisibil echivalează cu neexercitarea căii de atac prevăzute de lege, astfel că instanţa de recurs nu poate direct legalitatea hotărârii primei instanţe.

Ca atare, sunt aplicabile dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care motivele de recurs nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Înalta Curte mai reţine că obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel, motiv pentru care nu pot fi supuse controlului instanţei de recurs neregularităţi ivite în primă instanţă şi care nu au fost deduse cenzurii instanţei de apel.

În virtutea principiului non omisso medio, Înalta Curte constată că motivele de recurs care privesc atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului Penitenciarul Timişoara şi soluţia de obligare la plata despăgubirilor, nu pot fi analizate în cadrul recursului, în condiţiile în care acest apelul provocat declarat de pârât s-a respins ca inadmisibil.

Luând în examinare criticile cu privire la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor, de altfel singurele admisibile, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât Penitenciarul Timişoara a criticat că, în mod nelegal, instanţa de apel ar fi admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu nerespectarea dispoziţiilor H.G. nr. 756/2016 pentru organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei.

Înalta Curte reţine că în speţă nu se confirmă criticile recurentului-pârât, întrucât acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a fost respinsă ca nefondată, iar nu ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 36 teza a II-a C. proc. civ. conform cărora existenţa sau inexistenţa drepturilor şi obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond, instanţa de apel a reţinut în mod judicios că pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor are calitate procesuală pasivă în cauză, raportat la dispoziţiile art. 98 şi art. 99 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

În acest sens, în considerentele deciziei recurate s-a reţinut că nesesizarea pârâtei de către penitenciar pentru acordarea permisiunii reclamantului de participare la înmormântarea părintelui său este un aspect care ţine de întrunirea condiţiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a acestei părţi, însă nu înlătură calitatea procesuală pasivă a pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Ca atare, analizând cauza pe fond, instanţa de apel a apreciat că această pârâtă justifică în cauză calitate procesuală pasivă, raportat la pretenţia concretă dedusă judecăţii, motiv pentru care, în continuare, a analizat dacă poate fi antrenată răspunderea sa civilă delictuală, raportat la circumstanţele specifice ale cauzei deduse judecăţii, reţinând însă inexistenţa faptei ilicite în sarcina apelantei-pârâte Administraţia Naţională a Penitenciarelor ca urmare a împrejurării că aceasta nu a fost sesizată de comisia constituită la nivelul penitenciarului pentru acordarea permisiunii reclamantului de participare la înhumarea părintelui său.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Penitenciarul Timişoara împotriva deciziei nr. 82 din 3 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2022.