Jurisdictional conflict resolved: Târgoviște Court competent to hear debtor’s challenge to execution, overturning Costești declination.

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Asupra conflictului de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la 21 iulie 2021 pe rolul Judecătoriei Târgovişte sub nr. x/2012, contestatorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a chemat în judecată pe intimatul A., formulând contestaţie la executare, împotriva executării silite începute de B. în dosarul nr. x/2021, la cererea creditorului A., pentru recuperarea unor sume de bani presupus datorate în baza sentinţei civile nr. 1131 din 21.06.2018 pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia nr. 2815/26.11.2018 a Curţii de Apel Ploieşti; împotriva somaţiei din 05.07.2021, emisă în acelaşi dosar execuţional; împotriva încheierii din 05.07.2021, privind stabilirea cheltuielilor de executare; împotriva tuturor actelor de executare emise în dosarul nr. x/2021; împotriva încheierii nr. 2337 din 23.06.2021 pronunţate de Judecătoria Târgovişte în dosarul nr. x/2021; solicitând şi suspendarea de drept a executării silite până la soluţionarea contestaţiei, în baza art. 719 alin. (1) C. proc. civ. rap. la art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 şi la art. 7 din O.G. nr. 22/2002.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 4019 din 9 noiembrie 2021, Judecătoria Târgovişte a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat în favoarea Judecătoriei Costeşti, competenţa de soluţionare a acţiunii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Târgovişte a reţinut, în esenţă, că partea contestatoare este Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, iar dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. au o dublă semnificaţie: pe de o parte, instituie un caz de necompetenţă teritorială absolută a instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia instanţa de judecată (parchetul) care are calitatea de reclamant al unei pricini şi, pe de altă parte, prevede o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul ori se află instanţa de judecată sau parchetul reclamant.

Faţă de dispoziţiile legale invocate, făcând aplicarea art. 132 C. proc. civ., instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Târgovişte, invocată din oficiu, şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Costeşti, ca instanţă judecătorească egal în grad cu instanţa sesizată, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, învecinată cu Curtea de Apel Ploieşti, în a cărei circumscripţie se află Tribunalul Dâmboviţa şi funcţionează Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Judecătoria Costeşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 194 din 25 februarie 2022, prin care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.

În motivare, s-a reţinut, în esenţă, că, în speţă, dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu fac referire la ipoteza în care o unitate de parchet are calitatea de reclamant sau pârât, cum este cazul în speţă, iar instanţa de trimitere a făcut o interpretare greşită a textului de lege invocat.

În altă ordine de idei, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată (contestaţie la executare), prin art. 714 alin. (1) rap. la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit o competenţă de ordine absolută la domiciliul sau sediul debitorului. În cauză, sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa este în mun. Târgovişte, jud. Dâmboviţa, competentă exclusiv pentru soluţionarea contestaţiei la executare de faţă fiind Judecătoria Târgovişte.

Chiar şi prin raportare la alin. (2) al art. 127 C. proc. civ., normă de competenţă de ordine privată, competenţa de soluţionare nu poate fi declinată din oficiu în favoarea unei alte instanţe, în lipsă invocării ei de către pârât prin întâmpinare, iar în sarcina contestatorului (Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa) nu exista obligaţia, ci posibilitatea, de a sesiza o altă instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa competentă să soluţioneze, potrivit legii. (Judecătoria Târgovişte)

Totodată, alin. (2) al art. 127 C. proc. civ., nu îşi găseşte aplicarea nici prin raportare la calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa a intimatului, cererea contestatorului nefiind de competenţa Judecătoriei Pucioasa, instanţă pe lângă care acesta îşi desfăşoară activitatea, ci de competenţa Judecătoriei Târgovişte.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cauzei de faţă îl reprezintă contestaţia la executare declanşată de contestatorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, în contradictoriu cu intimatul A., împotriva executării silite începute de B. în dosarul nr. x/2021, fiind îndreptată împotriva actelor de executare silită.

Potrivit dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare.

Art. 651 alin. (1) din acelaşi cod prevede că "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

În speţă, prin încheierea civilă nr. 2337/23.06.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Târgovişte a încuviinţat executarea silită în dosarul execuţional nr. x/2021 al BEJ B., la cererea creditorului A. împotriva debitorului Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1131/21.06.2018, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosar nr. x/2018, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2815/26.11.2018 a Curţii de Apel Ploieşti.

Cum cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă prin încheierea civilă nr. 2337/23.06.2021 a Judecătoriei Târgovişte, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare, revine acestei instanţe care a încuviinţat executarea silită, ca instanţă de executare, potrivit principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin urmare, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute art. 651 alin. (2) din C. proc. civ., aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În acest sens, s-a pronunţat şi Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, în dosarul nr. x/2021, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, prin care s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.". Astfel, potrivit celor reţinute în această decizie, s-a statuat că "paragraful 71...ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare."

Câtă vreme nu există o situaţie de excepţie dată de lege în competenţa altei instanţe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., reţinând decizia pronunţată în procedura de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte constată că Judecătoria Târgovişte este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii.

Referitor la dispoziţiile art. 127 alin. (1), (21) şi 3 C. proc. civ., se reţine că acestea nu puteau fi invocate în vederea justificării necompetenţei teritoriale a instanţei şi declinării acesteia cu referire la calitatea reclamantului, câtă vreme legiuitorul nu a inclus în cadrul acestor norme de competenţă teritorială exclusivă şi unităţile de parchet, textele făcând referire numai la ipoteza în care calitatea de reclamant într-un proces o are un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier sau instanţa de judecată.

De asemenea, prin decizia nr. 290/2018, Curtea Constituţională a stabilit că dispoziţiile 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, nefiind menţionate şi parchetele.

Tot astfel, întrucât reglementarea cuprinsă în alin. (2) şi (3) lasă la latitudinea părţii reclamante aprecierea asupra facultăţii ce-i este recunoscută prin lege ca, atunci când cererea se introduce împotriva "...unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia..." să poată sesiza "...una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii", normele acestui alineat nu puteau fi valorificate de instanţă, din oficiu, prin substituirea părţii, în vederea justificării necompetenţei teritoriale şi declinării acesteia în favoarea altei instanţe.

Or, reclamantul (Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa) nu a înţeles să se prevaleze de această facultate, caz în care nici instanţa nu putea să-şi decline competenţa în considerarea judecării unei cereri introduse împotriva intimatului procuror.

Faţă de argumentele expuse şi de dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Târgovişte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2022.