Refusal of biological sample collection: independent consummation of offense regardless of proven intoxication

Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Drept penal. Partea Specială. Infracţiuni contra siguranţei publice. Infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice

Indice alfabetic: - drept procesual penal

- recurs în casație

- drept penal

- refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice

C. pen., art. 337

C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 7

Infracţiunea prevăzută de art. 337 din Codul penal are o consumare instantanee, care se produce la momentul refuzului de recoltare de mostre biologice sau al sustragerii de la aceasta, independent de probarea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzute de art. 336 din Codul penal.

Recoltarea probelor biologice la un anumit interval de timp, chiar dacă acestea ar fi fost în măsură să permită sau nu stabilirea unei alcoolemii în cauză, nu reprezintă un element care să conducă la concluzia că refuzul nu constituie infracţiune, urmarea socialmente periculoasă, constând, pe de o parte, în starea de pericol abstract la adresa siguranței pe drumurile publice, iar pe de altă parte, în obstrucționarea actului de justiție producându-se imediat.

I.C.C.J, Secția Penală, decizia nr. 172/RC din 13 aprilie 2022

Prin sentinţa penală nr. x pronunţată la data de data de 09.09.2021 de Judecătoria Cluj-Napoca, îndreptată prin încheierea din 23.09.2021, în baza art. 337 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (1) şi raportat la art. 43 alin. (5) C.pen., a fost condamnat inculpatul A, la pedeapsa de 2 ani şi 11 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate.

În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. a fost obligat inculpatul la 900 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A.

Prin decizia penală nr. x/A din 22 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A împotriva sentinței penale nr. x/09.09.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei, cu titlu cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A, la data de 17 ianuarie 2022, întemeiată, printre altele, pe cazul de casare prevăzută de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., solicitând achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Printre altele, în susţinerea cazului de casare prevăzută de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., recurentul A a menţionat că instanţa de apel nu a analizat prevederile art. 336 din perspectiva dispoziţiilor art. 337 alin.(1) C. pen., cu privire la condiţiile în care se poate reţine fapta prevăzută de art. 337 C. pen., precum şi calitatea de conducător auto (care nu se referă la deţinerea permisului, ci la conducerea efectivă a unui autovehicul pe drumurile publice) a persoanei care refuză recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei la momentul la care acesta conduce un autovehicul pe drumurile publice.

Recurentul a mai arătat, referitor la cazul de casare invocat, că acesta vizează situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care, în mod greşit, instanţa a considerat-o infracţiune întrucât, în realitate, fapta nu se găseşte în niciuna dintre prevederile legii ca infracţiune. A susţinut că a fost trimis în judecată şi condamnat pentru o faptă care nu îmbracă tipicitatea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

Prin încheierea din 02 martie 2022 pronunţată de Înalta Curte – Secţia penală a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. x/A din 22 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, pentru cazul prevăzut de art. 438 pct.7 C. proc. pen., indicat de acesta, în ceea ce priveşte soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 337 alin. (1) C. pen. În acest sens, s-a precizat că, urmează a fi evaluate prin prisma cazului de casare enunţat aspectele susţinute de recurent referitoare la latura obiectivă cât şi cu referire la subiectul activ al infracţiunii.

În cuprinsul aceleiași încheieri, raportat la motivele dezvoltate în cererea de recurs în

Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. şi în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C.proc.pen., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute de instanţa de apel.

Preliminar, în ceea ce priveşte susţinerile apărătorului ales, reiterate cu ocazia dezbaterilor orale pe fondul recursului în casaţie, respectiv cele vizând lipsa probelor care să dovedească săvârşirea infracţiunii, neexercitarea rolului activ de către instanţele anterioare, tergiversarea soluţionării cauzei de către organele judiciare, încălcarea dreptului la apărare, Înalta Curte reamintește că prin încheierea de admitere în principiu a cererii de recurs în casaţie din data de 02.03.2022 s-a menţionat, în mod expres, că acestea nu se includ în sfera niciunui caz de casare dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Or, încheierea de admitere în principiu determină cadrul procesual sub aspectul limitelor judecării prezentei căi extraordinare de atac.

În speţă, instanţa de apel, efectuând un examen propriu al materialului probator administrat în cauză, în cursul urmăririi penale şi în faza de judecată a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta supusă analizei (refuzul de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 C.pen.) există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpatul A.

Conform art. 337 C.pen., refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanțe psihoactive se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Refuzul – element material al infracţiunii, are semnificația unui act comisiv, explicit, prin care conducătorul vehiculului aduce la cunoștința organului judiciar sau a celui medical îndreptățit să efectueze prelevarea de mostre biologice că nu doreşte să fie supus acestui procedeu.

Comiterea faptei în discuţie se grefează pe depistarea pe drumurile publice a unui conducător de vehicul şi care prezintă condiţiile prevăzute de lege pentru a i se putea cere prelevarea de mostre biologie necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanțe psihoactive (Codul penal, comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, ediția 3, pag.1563).

Conducătorul vehiculului este un subiect activ general, putând fi orice persoană care exercită în fapt această calitate.

Cu privire la fapta dedusă judecăţii şi analiza probatoriul din care rezultă săvârşirea acesteia, instanţa de apel şi-a însuşit argumentele logico-juridice expuse de prima instanţă.

Astfel, în cauză, starea de fapt valorificată prin decizia recurată, constă în esenţă, în aceea că, ”la data de 21 noiembrie 2016, în intervalul orar 04.50 – 06.00, inculpatul A a condus autoturismul marca X cu nr. de înmatriculare X pe str. Horea din municipiul Cluj-Napoca fiind implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, după care a oprit autoturismul pe str. Decebal şi a adormit, iar la sosirea organelor de poliţie a refuzat testarea cu aparatul etilotest şi prelevarea de mostre biologice, deşi emana halenă alcoolică”.

Din modul de descriere a faptelor prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori rezultă că există o corespondență între baza factuală şi elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 337 C.pen., pentru care s-a dispus condamnarea.

Referitor la susţinerile recurentului, în sensul că nu poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii prevăzute de art. 337 C.pen. întrucât nu a fost conducător auto în înțelesul legii penale, ci doar a fost surprins dormind în interiorul autoturismului, Înalta Curte constată că situaţia de fapt, reţinută de prima instanţă şi menținută de instanţa de apel, infirmă acest motiv de recurs în casaţie. Astfel, prima instanţă, precum şi instanţa de apel au reţinut, pe baza probelor administrate în cauză (proba testimonială şi actele întocmite de organele de poliţie), că recurentul inculpat, anterior depistării sale, dormind la volanul autoturismului marca X cu nr. de înmatriculare X, pe str. Decebal din mun. Cluj-Napoca, a condus maşina pe str. Horea din mun. Cluj-Napoca şi a acroșat, respectiv avariat două vehicule. De asemenea, s-a mai reţinut că, la solicitarea organelor de poliţie, din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier, numitul A a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest pentru stabilirea gradului de alcoolemie în aerul expirat, cât şi recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge.

Astfel cum s-a arătat anterior, săvârşirea faptei prevăzute de art. 337 C.pen. se grefează pe depistarea pe drumurile publice a unui conducător de vehicul, împrejurare incidentă şi în speţă, aşa încât, contrar motivelor de recurs în casaţie, Înalta Curte constată, în baza situaţiei de fapt stabilite de instanţa de apel, că recurentul A avea calitatea de conducător auto cerută de lege, la momentul la care a refuzat prelevarea de mostre biologice.

În apărarea sa, recurentul A a mai susţinut că nu a refuzat să se supună recoltării de mostre biologice, ci doar testării cu aparatul etilotest, iar instanţa de apel i-a respins calea de atac exercitată, fără a motiva întrunirea laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 336 C. pen. privind conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, în absența căreia nu poate fi reţinută nici infracţiunea prevăzută de art. 337 C. pen.

Înalta Curte subliniază că infracţiunea prevăzută de art. 337 din Codul penal are o consumare instantanee, care se produce la momentul refuzului de recoltare sau al sustragerii de la aceasta, independent de probarea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzute de art. 336 C.pen.

Ca atare, recoltarea probelor biologice la un anumit interval de timp, chiar dacă acestea ar fi fost în măsură să permită sau nu stabilirea unei alcoolemii în cauză, nu reprezintă un element care să conducă la concluzia că refuzul recurentului inculpat nu constituie infracţiune, urmarea socialmente periculoasă producându-se imediat. Această urmare constă, pe de o parte, în starea de pericol abstract la adresa siguranței pe drumurile publice, iar pe de altă parte, în obstrucționarea actului de justiție.

Totodată, instanţa de recurs în casaţie nu poate primi susţinerile recurentului în sensul că refuzul de a fi supus testării cu aparatul etilotest a condus automat la reţinerea refuzului său de a se supune recoltării probelor biologice, în condițiile în care starea de fapt reținută prin decizia recurată, diferă substanțial de cea prezentată de către recurent şi demonstrează întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii prevăzută de art. 337 alin. (1) C.pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte, a respins, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. x/A din 22 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori.