Purchase of influence: conviction for promising money does not require correlative influence peddling or acceptance

Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Cumpărare de influență

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Drept penal. Partea Specială. Infracțiuni de corupție și serviciu. Infracțiuni de corupție

Indice alfabetic: - drept procesual penal

- recurs în casație

- drept penal

- cumpărare de influență

C. pen., art. 292

C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 7

Reţinerea infracţiunii de cumpărare de influență nu implică, în mod necesar, existenţa corelativă a infracțiunii de trafic de influență. Când elementul material al infracţiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 292 alin. (1) din Codul penal constă în „promisiune” sau „oferire” de bani sau alte foloase, existenţa infracţiunii de cumpărare de influenţă nu este influenţată de acceptarea sau respingerea acestora.

I.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 429/RC din 28 septembrie 2022

Prin sentinţa penală nr. x din data de 25.03.2021, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, printre altele, s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 292 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (1) Cod penal, art. 396 alin. (1),(2) Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul A la o pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „cumpărare de influenţă”.

În baza art. 67 alin. (2) Cod penal raportat la art. 66 alin. (3) Cod penal a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal pe o durată de 5 ani.

În baza art. 65 alin. (1) Cod penal a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) Cod penal.

În baza art. 43 alin. (1) Cod penal a fost adaugată pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin prezenta la restul rămas neexecutat de 1112 zile (la data comiterii infracţiunii) din pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. x/19.09.2017 pronunţată de Tribunalul București în dosarul nr. x/3/2017, definitivă prin decizia penală nr. x/16.11.2017 pronunţată de Curtea de Apel București, având de executat o pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 1112 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. b) Cod penal a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal pe o durată de 5 ani.

Pentru a pronunța acestă sentință, instanța a reținut că:

În drept, fapta inculpatului A constând în aceea că la data de 22.06.2020 a promis suma de 2000 de euro inculpatului B în schimbul promisiunii acestuia din urmă că, prin intermediul lui C și D (aprod în cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București), va interveni la completul de judecată din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București investit cu soluționarea cererii de liberare condiționată a condamnatului A pentru a obține admiterea cererii de liberare a acestuia, întruneşte atât din punct de vedere obiectiv cât şi subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de „cumpărare de influență”, faptă prevăzută de art. 292 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. (1) Cod penal.

Împotriva sus menţionatei hotărâri a declarat apel, printre alții, și inculpatul A.

În motivarea apelului declarat de apelantul-inculpat A s-a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar, în subsidiar, desființarea în tot a sentinței apelate și achitarea inculpatului în temeiul art.16 lit.a), b) și c) Cod procedură penală.

Prin decizia penală nr. x/A din data de 20 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel București , Secţia I Penală, în dosar nr. x/3/2020, a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 291 și 292 Cod penal, cerere formulată de inculpatul A și s-a dispus sesizarea Curții Constituționale.

În temeiul art. 421 pct.1 lit. b) Cod procedură penală, printre altele, a fost respins, ca nefondat, apelul declarate de apelantul - inculpat A împotriva sentinţei penale nr. x/25.03.2021, pronunţată de Tribunalul București – Secția I Penală.

În temeiul art. 424 alin. (3) Cod procedură penală şi art.72 Cod penal a fost dedusă din pedeapsa principală rezultantă aplicată prin prezenta durata deja executată de la data de 22.06.2020 la data de 24.07.2020 și durata arestării preventive de la data de 24.07.2020 la zi, pentru inculpatul A.

Împotriva deciziei penale nr. x/A din data de 20 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel București, Secţia I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/3/2020, inculpatul A, prin apărător ales, a declarat recurs în casaţie.

În motivarea scrisă a cererii sale, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 Cod procedură penală „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Teza acuzării pe baza căreia inculpatul a fost condamnat se raportează asupra modalităţii promisiunii. Pentru reţinerea săvârşirii acestei infracţiuni în modalitatea promisiunii unei sume de bani, este necesar ca autorul infracţiunii de cumpărare de influenţă să aibă iniţiativa, să abordeze persoana care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, şi să promită traficantului de influenţă o sumă de bani pentru ca acesta din urmă să-l determine pe funcţionarul public să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

S-a susţinut că nu este prevăzută drept modalitate de comitere a infracţiunii acceptarea ofertei unui terţ de a cumpăra influenţa cuiva.

S-a mai arătat că, condamnarea inculpatului A este bazată pe o raportare eronată la norma de incriminare a faptei. În acest sens a menţionat că se încearcă să se demonstreze existenţa infracţiunii de cumpărare de influenţă prin raportarea acelor elemente ce ar putea constitui tipicitatea acestei infracţiuni în sarcina unei persoane care nu a iniţiat lanţul cauzal, fiind străină acestui raport. Având în vedere aceste argumente, s-a arătat că prezenta condamnare este dispusă în raport de o situaţie de fapt care chiar dacă prezintă inclusiv valenţele unei infracţiuni de înşelăciune printre elementele prezente în lanţul cauzal al evenimentelor, instanţa alege să reţină din acestea doar acele elemente care sunt interpretate în sensul demonstrării existenţei infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Raportând motivarea condamnării inculpatului la norma de incriminare aşa cum este reglementată în art. 292 din Codul penal, se poate observa că elementele din probatoriu nu sunt de natură de a demonstra acţiunea inculpatului de a promite ceva. S-ar putea argumenta cel mult faptul că inculpatul A a acceptat tacit propunerea făcută de B.

Instanţa a imputat tipicitatea obiectivă şi (cu atât mai mult) cea subiectivă a unei cumpărări de influenţă în sarcina inculpatului prin acţiunile inculpatului B.

Drept urmare, raportat atât la raţionamentul logic pe care se bazează hotărârea instanţei, precum şi la probele disponibile pe care se bazează aceasta, reiese, susține apărarea, că inculpatul A nu ar fi putut comite infracţiunea de cumpărare de influenţă,dat fiind că se poate susţine existenţa cel mult a unei intenţii indirecte a acestuia, şi aceasta insuficient argumentată de către parchet şi sistematic demontată prin concluziile apărării, iar pentru a fi în faţa unei infracţiuni de cumpărare de influenţă este necesară existenţa intenţiei directe.

Drept urmare, s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casare ambelor hotărâri şi în rejudecare, achitarea inculpatului.

Având în vedere prevederile art. 20 din Constituţia României şi scopul reglementării recursului în casaţie, apărarea a apreciat că art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. se circumscrie prezentei căi de atac cel puţin prin prisma unei analize de suprafaţă asupra existenţei oricărei analize efectuate de către instanţa de control asupra legalităţii condamnării.

În măsura în care în primă instanţă nu a avut loc o judecată cu respectarea cel puţin a tuturor garanţiilor procedurale asigurate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, s-a susţinut că primul grad de jurisdicţie nu poate fi luat în considerare ca fiind unul efectiv, de aceea pentru respectarea dreptului la un proces echitabil şi asigurarea efectivă a două grade de jurisdicţie, conform art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, este justificată rejudecarea cauzei.

Prin încheierea de admitere în principiu din data de 18 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. x/A din data de 20 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel București, Secţia I Penală, în dosarul nr. x/3/2020, s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la Completul 8, în compunere de 3 judecători și s-a fixat termen de judecată, la data de 28 septembrie 2022.

Examinând pe fond recursul în casaţie, în limitele prevăzute de art.442 alin.(1) şi (2) Cod procedură penală, declarat de inculpatul A, în baza actelor şi lucrărilor din dosar și în considerarea cazului menționat (pct.7 al art. 438 Cod procedură penală) constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Invocând incidența cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală, inculpatul a susținut, în esență, că faptele în raport de care a fost condamnat nu întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) din Codul penal în considerarea faptului că nu este realizat elementul material al infracţiunii de referinţă în modalitatea normativă alternativă a promisiunii şi lipseşte condiţia ataşată elementului material constând în aceea că fapta trebuie să se raporteze la bani.

Potrivit art. 292 alin. (1) din Codul penal, ”(1) Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.”.

Înalta Curte reţine că elementul material al infracţiunii de referinţă se poate realiza în trei modalităţi normative alternative: promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase. Se mai reţine că atunci când elementul material constă în „promisiune” sau „oferire”, existenţa infracţiunii de cumpărare de influenţă nu este influenţată de acceptarea sau respingerea acestora.

În cauza de față, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art. 292 alin. (1) din Codul penal constă în aceea că inculpatul A, la data de 22.06.2020, a promis suma de 2000 de euro inculpatului B în schimbul promisiunii acestuia din urmă că, prin intermediul lui C și D (aprod în cadrul Judecătoriei Sectorului 5 București), va interveni la completul de judecată din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București, învestit cu soluționarea cererii de liberare condiționată a condamnatului A, pentru a obține admiterea cererii de liberare a acestuia.

Printre altele, se reţine, contrar susţinerilor apărării, că, pentru existenţa infracţiunii de cumpărare de influenţă, este lipsită de semnificaţie reacţia funcţionarului căruia i se oferă bani, astfel că dacă presupusul traficant de influenţă respinge promisiunea sau oferta bunului poate exista infracţiunea de cumpărare de influenţă, fără a avea în mod corelativ o infracţiune de trafic de influenţă.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. x/A din data de 20 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală, în dosarul nr. x/3/2020.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării hotărârii recurate formulată de recurent, Înalta Curte a reținut că solicitarea recurentului este una subsidiară ipotezei în care soluția instanței de recurs ar fi aceea de casare a deciziei și trimitere spre rejudecare, astfel încât pronunțarea asupra acesteia nu este necesară în raport de soluția de respingere a recursului în casație.