Scope of cassation review for tax evasion convictions challenged on res judicata grounds under Constitutional Court Decision No. 102/2021

Recurs în casaţie. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Evaziune fiscală. Chestiuni prealabile

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Drept penal. Partea Specială. Legi speciale. Evaziune fiscală

Indice alfabetic: - drept procesual penal

- recurs în casație

- drept penal

- evaziune fiscală

- chestiuni prealabile

Legea 241/2005, art. 9 alin. (1) lit. c)

C. pen., art. 52 alin. (3)

C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 7

Verificarea incidenței autorităţii de lucru judecat, din perspectiva art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală, în urma pronunțării unei hotărâri nepenale definitive prin care s-a statuat asupra împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii, ca efect al deciziei Curții Constituționale nr. 102/2021, presupune un demers analitic care impune luarea în considerare a probatoriului avut în vedere de instanța civilă care a pronunțat hotărârea, chestiune ce nu poate fi valorificată în procedura recursului în casație.

I.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 170/RC din 13 aprilie 2022

Prin sentinţa penală nr. x din 31 iulie 2020, Tribunalul Neamţ a hotărât, printre altele, următoarele:

În latură penală:

1. În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal din 1968 şi art. 5 Cod penal a dispus condamnarea inculpatului A la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) Cod penal din 1968, pe timp de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În temeiul art. 71 alin. (2) Cod penal din 1968 a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) Cod penal din 1968.

În temeiul art. 81 - 82 Cod penal din 1968 şi art. 71 alin. (5) Cod penal din 1968 a suspendat condiţionat executarea pedepselor principală şi accesorie pe o perioadă de 4 (patru) ani, ce constituie termen de încercare.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal din 1968 referitoare la revocarea suspendării condiţionare a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni în cursul termenului de încercare.

În baza art. 88 Cod penal din 1968 a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii, de la 07.07.2016 până la 08.07.2016.

În latură civilă:

În temeiul art. 19 Cod procedură penală, art. 1357 şi 1373 Cod civil raportat la art. 119 alin. (1) şi art. 120 Cod procedură fiscală, a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţiile Judeţene ale Finanţelor Publice Suceava, Maramureş, Neamţ, Harghita şi Tulcea.

A obligat inculpatul A, în solidar cu partea responsabilă civilmente B, să plătească părţii civile Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală suma de 304.395,68 lei ‑ despăgubiri civile, ce va fi actualizată la data plăţii efective prin calcularea accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală;

A menţinut măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin ordonanţa nr. x/P/2013 din 11.07.2016 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ asupra sumei de 51.445 lei aparţinând inculpatului A, consemnată la C Bank conform recipisei nr. x/1 din 11.07.2016.

A menţinut măsura asiguratorie a sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa nr. x/P/2013 din 05.12.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, aplicat prin procesul-verbal din 16.01.2018 asupra bunurilor imobile şi, în temeiul art. 249 Cod procedură penală şi art. 11 din Legea nr. 241/2005, a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile, printre alții, și ale inculpatului:

- A, până la concurenţa sumei de 252.950,68 lei şi a accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate la data plăţii;

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, printre alţii, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, părţile civile A.N.A.F.- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş şi A.N.A.F. - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, inculpatul A şi partea responsabilă civilmente B S.R.L.

Prin decizia penală nr. x din 16 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-au admis, printre altele, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi partea civilă A.N.A.F.-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş împotriva sentinţei penale nr. x din 31 iulie 2021 pronunţată de Tribunalul Neamţ, s-a desfiinţat, în parte, sentinţa apelată, iar în rejudecare, printre altele, s-a dispus obligarea inculpatului A, în solidar cu partea responsabilă civilmente B, la plata către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a sumei de 305.355,8 lei (reprezentând 183.335,02 lei TVA şi 122.020,78 lei impozit pe profit) cu titlu de despăgubiri civile, ce va fi actualizată la data plăţii efective prin calcularea accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală.

S-a menţinut măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa nr. x/P/2013 din 05.12.2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, aplicat prin procesul-verbal din 16.01.2018 asupra bunurilor imobile şi, în temeiul art. 249 Cod procedură penală şi art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A până la concurenţa sumei de 253.910,8 lei şi a accesoriilor fiscale prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate la data plăţii.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, care nu contravin deciziei.

Prin aceeaşi decizie au fost respinse, ca nefondate, printre altele, apelul declarat de inculpatul A împotriva aceleiaşi hotărâri.

Împotriva deciziei penale nr. x din 16 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs în casaţie, printre alții, și inculpatul A, prin apărător ales.

În motivarea căilor de atac, recurenţii au invocat cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. 1 pct. 7 Cod procedură penală.

Inculpatul A, a susţinut, printre altele, că, decizia recurată este nelegală raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 102/2021, prin care s-a statuat că sintagma „cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii” din cuprinsul dispoziţiilor art. 52 alin. (3) Cod procedură penală este neconstituţională întrucât încalcă „dreptul la un proces echitabil”, principiul autorităţii de lucru judecat şi „este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate”

În acest sens, a arătat că decizia invocată are înrâurire asupra speţei întrucât, în perioada 2010 - 2012, au existat ample controale ale autorităţilor fiscale din judeţul Maramureş, vizând, în principal, modul de determinare, evidenţiere şi declarare a TVA (rambursări de TVA). Neregulile constatate de autorităţile fiscale cu privire la aceste operaţiuni au fost infirmate de instanţele judecătoreşti de contencios administrativ şi fiscal în dosarele nr. x/100/2012 şi nr. x/100/2014 ale Tribunalului Maramureş, hotărârile pronunţate în aceste dosare privind inclusiv tranzacţiile B S.R.L cu S.C. C S.R.L. din perioada vizată de acuzaţiile formulate în prezenta cauză.

Or, aceste hotărâri nepenale au fost depuse şi la instanţa de apel, însă Curtea de Apel Bacău le-a ignorat în totalitate, pronunţând o soluţie de condamnare vădit nelegală, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală raportat la împrejurarea că instanţa de contencios administrativ a constatat că, în relaţia B S.R.L - S.C. C S.R.L., nu există prejudiciu. În acest fel, instanţa de apel a încălcat şi principiul autorităţii de lucru judecat.

Pentru motivele invocate, s-a solicitat admiterea recursurilor în casaţie, casarea deciziei recurate şi achitarea recurenţilor inculpaţi, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penală, pentru infracţiunile pentru care au fost condamnaţi definitiv.

Analizând recursul în casaţie formulate de inculpatul A în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauza de faţă, recurentul inculpat A au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 Codul de procedură penală, potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Înalta Curte reține că, în principiu, sintagma „nu este prevăzută de legea penală”, circumscrisă cazului de casare invocat, privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna și exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanței de apel, instanța supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probatoriu.

În contextul acestor argumente de principiu, examinând criticile concret formulate de recurentul inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată caracterul neîntemeiat al acestora.

În acest sens, reţine că starea de fapt valorificată prin decizia recurată raportat la infracţiunea pentru care a fost condamnat definitiv recurentul A este, în esenţă, următoarea:

În perioada 2010 – 2012, în calitate de administrator al B, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul A a evidenţiat în actele contabile ale societăţii cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, constând într‑un număr de 99 de facturi cu menţiuni false, în valoare totală de 949.864,90 lei, emise de S.C. C S.R.L., în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

În contextul factual prezentat, s-a concluzionat că fapta inculpatului A, care, în calitate de administrator al B, în perioada 2010-2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a evidenţiat în actele contabile cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, constând într‑un număr de 99 facturi cu menţiuni false, în valoare totală de 949.864,90 lei, emise de S.C. C S.R.L. Agapia, judeţul Neamţ, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 304.395,68 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) Cod penal anterior şi art. 5 Cod penal.

Referitor la susţinerile recurentului inculpat A privind nesocotirea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 102/2021 ca urmare a nerespectării de către instanţe, în condiţiile art. 52 alin. (3) Cod procedură penală, a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive pronunțate de instanţele de contencios administrativ nominalizate, prin care s-ar fi constatat că în relaţia B S.R.L. - S.C. C S.R.L. nu există prejudiciu, Înalta Curte reţine următoarele:

Ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 102/2021, verificarea incidenței autorităţii de lucru judecat în urma pronunțării unei hotărâri nepenale definitive prin care s-a statuat asupra împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii presupune un demers analitic al instanţei penale, care impune luarea în considerare atât a probatoriului avut în vedere de instanța civilă care a pronunțat respectiva soluție, cât și a stadiului procesual în care se află litigiul penal la momentul invocării excepției autorității de lucru judecat.

Presupunând, prin urmare, exigenţe de evaluare a probatoriului ce a stat la baza soluţiei nepenale pronunţate, chestiunea adusă în discuţie nu poate fi valorificată în actuala procedură, în care instanţei de casație îi este atribuită normativ competența de a cenzura exclusiv erori de drept ce afectează hotărârea definitivă și numai în limitele cazurilor de casare expres prevăzute de lege.

Distinct de această constatare, Înalta Curte subliniază că efectele statuărilor instanţelor de contencios administrativ (Tribunalul Maramureş - ca instanţă de fond şi Curtea de Apel Cluj – ca instanţă de recurs) asupra conținutului, exclusiv din punct de vedere fiscal-contabil, al operaţiunilor dintre S.C. C S.R.L. şi SC. B S.R.L., consemnate în facturile care au făcut obiectul analizei instanţelor nepenale în dosarele nr. x/100/2012 şi, respectiv x/100/2014 ridică, în principiu, problema incidenței unei posibile cauze de încetare a procesului penal. Or, această împrejurare nu poate face obiect de cenzură în actualul cadru procesual, constituind temei pentru eventuala exercitare a unei alte căi extraordinare de atac.

Înalta Curte, pentru considerentele expuse, constată nefondate criticile formulate și în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 Cod de procedură penală, a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A împotriva deciziei penale nr. x din data de 16 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău - Secția penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.