Abuse of office for reclassifying enforceable insolvency claims as conditional despite available civil remedies

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Abuz în serviciu. Practician in insolvență

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Drept penal. Partea specială. Infracţiuni de corupţie şi de serviciu. Infracțiuni de serviciu

Indice alfabetic: - drept procesual penal

- recurs în casație

- drept penal

- abuz în serviciu

C. pen., art. 297

C. proc. pen., art. 438 alin. (1) pct. 7

Urmarea imediată a unei infracţiuni nu depinde de acțiunea sau inacțiunea persoanei vătămate. Sub acest aspect, în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 din Codul penal, trebuie verificată existenţa unei pagube sau a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanei vătămate produsă ca urmare a acţiunii ilicite a inculpatului, fiind indiferent faptul că persoana vătămată avea la îndemână un mijloc legal prin care să înlăture sau să limiteze urmările infracţiunii.

I.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 304/RC din 21 iunie 2022

Prin sentinţa penală nr. x din data de 12 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2/2019, Curtea de Apel București – Secția a II-a penală a hotărât, printre altele, următoarele:

I. În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, a achitat pe inculpata A, de profesie expert contabil/practician în insolvență, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prevăzut de art. 297 alin. (1) Cod penal

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, printre alții, și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin decizia nr. x din 18 ianuarie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2/2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia Penală a admis apelul declarat, printre alții, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. x din data de 12.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată şi rejudecând, în fond:

I. În baza art. 297 alin. (1) din Codul penal, s-a dispus condamnarea inculpatei A la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal, s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) din Codul penal pe o perioadă de 2 ani

În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, s-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) din Codul penal.

Potrivit art. 91 din Codul penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei A pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

Împotriva deciziei penale nr. x din 18 ianuarie 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2/2019 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia Penală a declarat recurs în casaţie, printre alții, și inculpata A la data de 15.02.2022.

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpata A, a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală, ce constituie motiv de casare atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

A susţinut că pe baza situaţiei de fapt reţinută de instanţa de apel, inculpata A, prin B SPRL (fostă C IPURL) a fost desemnată administrator judiciar al D SRL.

Conform Legii nr. 85/2014, toate măsurile administratorului judiciar, dispuse în procedura insolvenţei, inclusiv întocmirea tabelelor de creanţă - atât cel preliminar reglementat de dispoziţiile art. 105 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, cât şi tabelul definitiv reglementat de prevederile art. 112 din acelaşi act normativ sunt supuse analizei, cenzurii, examinării judecătorului sindic cu ocazia soluţionării contestaţiilor formulate de debitor, creditori sau orice parte interesată. Cu alte cuvinte, măsurile administratorului judiciar hotărâte în procedura insolvenţei nu au caracter definitiv, se atacă cu contestaţie la judecătorul sindic competent să le analizeze legalitatea şi temeinicia. Astfel, debitorul, creditorii, orice persoană interesată pot ataca cu contestaţie la judecătorul sindic măsurile administratorului judiciar pe care le apreciază nelegale cu condiţia să le formuleze în termen - 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului preliminar sau până la închiderea procedurii - şi să achite taxa de timbru.

În cauză, inculpata A a întocmit tabelul preliminar de creanţe cu obligaţiile debitoarei D SRL în care a înscris creanţa persoanei vătămate E fără a fi afectată de vreo condiţie, astfel cum rezultă cu evidenţă din Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. 22850/5.12.2017 şi cum de altfel a reţinut şi acuzarea şi instanţa de apel.

Ulterior, a întocmit tabelul definitiv de creanţe, publicat în BPI, conform căruia creanţa persoanei vătămate a fost înscrisă sub condiţie suspensivă, în planul de reorganizare propus de administratorul judiciar, respectiv de inculpată, explicând situaţia creanţelor, precizând că în tabelul definitiv de creanţe există un singur creditor chirografar sub condiţie, până la soluţionarea în mod definitiv a dosarului nr. x/3/2017, ce se află pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VI Civilă, dosar ce are ca obiect obligarea pârâtului E la plata prejudiciului adus societăţii debitoare în exercitarea mandatului său de administrator până la momentul excluderii sale, respectiv decembrie 2016. Tabelul definitiv cu obligaţiile debitoarei D SRL a fost depus de inculpată la dosarul Tribunalului Bucureşti Secţia a VIII a Civilă la termenul din data de 18.01.2018, termen la care persoana vătămată E a fost prezentă personal şi asistată de apărător ales.

Persoana vătămată a formulat contestaţie împotriva tabelului definitiv al creanţelor debitoarei D SRL, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă nr. x/27.12.2017, abia la data de 7.12.2018, respectiv la aproximativ un an de la data publicării tabelului definitiv. Prin sentinţa civilă nr. x/30.05.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia a VII a Civilă, a fost respinsă contestaţia persoanei vătămate E împotriva tabelului definitiv, ca rămasă fără obiect, având în vedere că, la data de 7.02.2019 inculpata A a realizat o actualizare a tabelului definitiv de creanţe, ca urmare a soluţionării litigiului civil, în sensul înscrierii creanţei persoanei vătămate E fără a fi afectată de vreo condiţie. Tabelul definitiv actualizat a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolventă nr. x/11.02.2019. De asemenea, la data de 13.02.2018 persoana vătămată a formulat şi cerere în anulare a procesului verbal al Adunării creditorilor, în cuprinsul căruia se menţionase înscrierea sub condiţie a creanţei persoanei vătămate, la termenul din 17.05.2018 partea aducând la cunoştinţa judecătorului sindic, învestit cu soluţionarea contestaţiei, faptul că deţine o creanţă înscrisă sub condiţie conform art. 102 alin. (4) din Legea 85/2014. Contestaţia i-a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. x/20.09.2018 a Tribunalului Bucureşti Secţia a VII a Civilă.

A susţinut că fapta inculpatei A nu este o faptă prevăzută de legea penală, ci un litigiu civil guvernat de dispoziţiile Legii nr. 85/2014. Parchetul şi instanţa de apel nu se pot substitui persoanei vătămate, aşa încât cererile formulate de aceasta în temeiul Legii nr. 85/2014, cu depăşirea termenului, analizate şi respinse de judecătorul sindic să fie reanalizate, interpretate şi valorificate pe cale penală în favoarea acesteia, cu atât mai mult cu cât, nici măcar persoana vătămată în apel nu şi-a mai susţinut vătămarea, de vreme ce a precizat că nu are niciun fel de pretenţii civile.

Încălcarea unei dispoziţii legale de către administratorul judiciar cu ocazia adoptării unor măsuri, acte (în speţă tabelul definitiv de creanţe întocmit de inculpată) în procedura insolvenţei nu poate determina răspunderea penală a acestuia pentru abuz în serviciu, atâta vreme cât măsurile administratorului judiciar nu au caracter definitiv, ci sunt supuse verificării judecătorului sindic sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, atât ca urmare a formulării contestaţiei de către creditori orice parte interesată în termenul legal, cu plata unei taxe de timbru cât şi din oficiu, de instanţă după cum s-a arătat.

A admite contrariul, ar însemna ca orice act al unui funcţionar public, întocmit chiar nelegal, dar supus căii de atac a contestaţiei şi remediului instanţei, să antreneze răspunderea penală a acestuia, ceea ce excede incriminării faptei prevăzute de art. 297 alin. (1) Cod penal.

Concluzionând, în cauza de faţă, nu se poate identifica nicio vătămare a drepturilor sau intereselor legale ale persoanei vătămate E, având în vedere că aceasta putea să supună controlului instanţei de judecată, respectiv judecătorului sindic, modul în care inculpata A a întocmit tabelul definitiv de creanţe, ceea ce s-a şi realizat, contestaţia fiindu-i respinsă, însă ca rămasă fără obiect, ca urmare a înscrierii creanţei în tabelul definitiv fără a fi afectată de vreo condiţie.

Distinct de aceasta, a făcut referire la dispoziţiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care permit administratorului judiciar să procedeze de îndată la verificarea fiecărei cereri şi a documentelor depuse şi să efectueze o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe, ceea ce inculpata a şi realizat o dată cu întocmirea tabelului definitiv de creanţe. Dispoziţiile legale menţionate se coroborează cu prevederile art. 112 din Legea nr. 85/2014, conform cărora, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va înregistra, de îndată, la tribunal şi va publica în BPI tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva averii debitorului, arătând suma, prioritatea şi situaţia fiecărei creanţe, beneficiară sau nu a unei cauze de preferinţă. Ca atare, dispoziţiile legale invocate permit administratorului judiciar ca la întocmirea tabelului definitiv, să realizeze o cercetare amănunţită a fiecărei creanţe. Situaţia este diferită de tabelul preliminar întocmit de administratorul judiciar, unde se prevede expres (art. 105 alin. (1) din Legea nr.85/2014) că toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare, cu excepţia creanţelor constatate prin hotărâri judecătoreşti executorii, precum şi prin hotărâri arbitrale executorii, ceea ce inculpata a realizat.

În esenţă, a arătat că fapta inculpatei recurente A nu realizează elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu. Pornind de la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, anume că inculpata a încălcat dispoziţiile art. 105 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014 cu ocazia întocmirii tabelului definitiv de creanţe, în exercitarea atribuţiilor de administrator judiciar, fapta sa nu poate constitui însă infracţiune, atâta vreme cât, aşa cum s-a arătat, măsura dispusă era supusă căii de atac a contestaţiei, prevăzută expres de dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 85/2014 şi examinării sub aspectul legalităţii de către judecătorul sindic, inclusiv din oficiu, chiar dacă nu a fost contestată de către persoana şi în condiţiile prevăzute limitativ de lege.

Cu atât mai mult, cu cât în speţă, persoana vătămată E formulase contestaţie împotriva tabelului definitiv, iar judecătorul sindic a examinat-o, neavând relevanţă soluţia dispusă, atâta vreme cât nu a respins-o ca inadmisibilă.

Inculpata A avea ca atribuţii de serviciu, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, să verifice creanţele şi să întocmească tabelele de creanţă. Însă, acţiunea inculpatei nu a fost una abuzivă, în sensul dispoziţiilor art. 297 alin. (1) Cod penal, deoarece a verificat creanţele, a întocmit tabelul preliminar în conformitate cu dispoz. art. 105 alin. (1) teza I, în sensul că a menţionat creanţa persoanei vătămate fără a fi fost afectată de vreo condiţie, aspect reţinut şi de instanţa de apel, dar apoi a întocmit tabelul definitiv în care a menţionat creanţa persoanei vătămate afectată de o condiţie, dată fiind existenţa unui alt litigiu civil.

În temeiul dispoziţiilor art. 440 Cod procedură penală, a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie, fiind făcută în termenul prevăzut de lege şi respectate dispoziţiile art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6), art. 437 şi art. 438 Cod procedură penală, admiterea recursului în casaţie, casarea, în parte, a hotărârii atacate şi achitarea inculpatei A, în temeiul dispoziţiilor art. 16 lit. b) teza I Cod procedură penală, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din 12 aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru a admis în principiu, printre altele, și cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A împotriva deciziei penale nr. x din 18 ianuarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, în dosarul nr. x/2/2019, a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători şi a acordat termen de judecată la data de 24 mai 2022.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpata A împotriva deciziei penale nr. x din 18 ianuarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, în dosarul nr. x/2/2019, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte reţine că aspectele invocate de recurenta inculpată A nu sunt întemeiate.

I. În susținerea motivului de casare circumscris pct.7 al art.438 din Codul de procedură penală, inculpata A a arătat, în esență, că fapta reţinută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală, ci este un litigiu civil guvernat de dispoziţiile Legii nr. 85/2014, nu există nicio vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanei vătămate E, întrucât acesta putea să supună controlului instanţelor judecătoreşti (judecătorului sindic) modul în care inculpata A a întocmit tabelul definitiv de creanţe, fiind de altfel contestat în faţa judecătorului sindic, care i-a respins contestaţia.

Înalta Curte constată că inculpata A a fost condamnată, prin decizia recurată, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) Cod penal, reţinându-se ca situație de fapt:

În calitate de reprezentant al administratorului judiciar al D S.R.L, în exercitarea atribuțiilor specifice acestei funcții și, în mod particular, a celei referitoare la verificarea creanțelor și întocmirea tabelelor de creanțe, prevăzută de art. 58 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 85/2014, a întocmit tabelul definitiv de creanțe cu încălcarea legii, reîncadrând o creanță bazată pe o hotărâre judecătorească executorie ca fiind sub condiție suspensivă, cu consecința directă a privării titularului acesteia– E – de dreptul de vot și dreptul la distribuția sumelor de bani.

Inculpata A a încălcat, astfel, dispozițiile art. 105 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, potrivit cărora ”Toate creanțele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezentul capitol, cu excepția creanțelor constatate prin hotărâri judecătorești executorii (...).”

Subliniază caracterul explicit și imperativ al prevederilor art. 105 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care exclud neechivoc, din procedura de verificare a creanțelor admise în procedura insolvenței, pe cele constatate prin titluri executorii. Acesta era și cazul creanței chirografare deținute de E, constatată prin decizia civilă nr. x din 16.12.2016 a Curții de Apel București – Secția a VI-a civilă și preluată ca atare, neafectată de vreo condiție, și în tabelul preliminar de creanțe întocmit la data de 05.12.2017 de către inculpata A, în calitate de reprezentant al administratorului judiciar.

În ceea ce privește înscrierea nelegală ulterioară a acestei creanțe, în tabelul definitiv din 27.12.2017, ca fiind sub condiție suspensivă, suplimentar argumentelor primei instanțe, s-a evidențiat inexistența, în intervalul cuprins între data întocmirii tabelului preliminar și data întocmirii tabelului definitiv, a vreunui eveniment juridic sau factual care să fi justificat reevaluarea, de către inculpată, a creanței persoanei vătămate și reîncadrarea ei sub condiție suspensivă.

S-a observat că prevederile art. 112 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 nu confirmă apărările inculpatei privind posibilitatea reîncadrării sub condiție, direct în tabelul definitiv, a unei creanțe acceptate anterior, în tabelul preliminar, ca fiind neafectată de vreo condiție. Norma legală prevede obligația administratorului judiciar de a înregistra, de îndată, la tribunal și a publica în BPI, după soluționarea tuturor contestațiilor (n.r. la tabelul preliminar), tabelul definitiv al tuturor creanțelor împotriva averii debitorului, arătând ”suma, prioritatea și situația fiecărei creanțe, beneficiară sau nu a unei cauze de preferință”. Pentru clarificarea deplină a mențiunilor pe care trebuie să le cuprindă tabelul definitiv prezintă relevanță și prevederile art. 5 pct. 67 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora ”tabelul definitiv de creanțe este tabelul care cuprinde toate creanțele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate în tabelul preliminar și împotriva cărora nu s-ar formulat contestații, precum și creanțele admise în urma soluționării contestațiilor sau cele admise de judecătorul sindic”.

Rezultă, printr-o interpretare coroborată a dispozițiilor evocate, că în absența unor eventuale contestații și în condițiile în care titlul executoriu ce a stat la baza unei creanțe chirografare acceptate în tabelul preliminar nu a fost, el însuși, desființat sau modificat, respectiva creanță trebuie să se regăsească în mod concordant și în tabelul definitiv. În speță, aceasta înseamnă că mențiunile din tabelul preliminar referitoare la categoria de creanța deținută de persoana vătămată E (respectiv, art. 161 pct. 9 din Legea nr. 85/2014 – ”alte creanțe chirografare”) era necesar a se regăsi într-o formă similară și în tabelul definitiv.

Au mai fost reţinute prevederile art. 5 pct. 69 din Legea nr. 85/2014 (în forma în vigoare în perioada de interes), potrivit cărora ”tabelul preliminar de creanțe cuprinde toate creanțele scadente sau nescadente, sub condiție sau în litigiu, născute înainte de data deschiderii procedurii, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora”. Norma legală impune, așadar, administratorului judiciar să verifice creanțele înscrise în tabelul preliminar (bineînțeles, cu excepția prevăzută de art. 105 alin. (1) teza I din Legea insolvenței) și să evidențieze în chiar cuprinsul acestui tabel creanțele sub condiție acceptate, atunci când ele există.

În mod asemănător, dispozițiile art. 106 alin. (1) coroborate cu art. 110 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevăd că administratorul judiciar trebuie să procedeze de îndată la verificarea fiecărei cereri și să efectueze o cercetare amănunțită ”pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanțe”, tabelul preliminar urmând a fi întocmit ca ”rezultat al verificărilor făcute”.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 297 alin. (1) Cod penal, astfel cum a fost reconfigurată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405/2016 „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte prin încălcarea legii şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.”

Raportând situaţia de fapt stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel la dispoziţiile legale anterior enunţate, în acord cu instanţa de apel, Înalta Curte constată că acţiunile inculpatei se circumscriu elementelor de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu, în interpretarea dată de Curtea Constituţională prin decizia nr. 405/2016.

Înalta Curte reţine că, sub aspectul elementului material, infracțiunea de abuz în serviciu se realizează fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acțiune - îndeplinirea prin încălcarea legii a unui act, a cărei urmare imediată constă într-o pagubă sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.

Astfel, prin incriminarea faptei prevăzută în art. 297 din Codul penal ca infracțiune de serviciu, legiuitorul a condiționat existența acesteia de producerea unei urmări prejudiciabile, respectiv o pagubă în patrimoniului unei persoane fizice sau juridice (ceea ce impune constatarea și cuantificarea unui prejudiciu cert suferit de o persoană fizică sau juridică, prejudiciu pe care aceasta să fie îndreptățită să-l revendice a fi acoperit sub aspectul laturii civile a cauzei, iar paguba să fie una certă, lichidă și exigibilă) sau o vătămare a intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.

În acest context argumentativ, Înalta Curte, în acord cu instanţa de apel, reţine că inculpata A, în exercitarea atribuțiilor specifice funcției de administrator judiciar, la întocmirea tabelului definitiv, a supus unei pretinse cercetări creanța persoanei vătămate E, creanţă constatată printr-o hotărâre judecătorească (decizie) definitivă, creanţă acceptată şi inserată ca atare în tabelul preliminar, încălcând dispozițiile art. 105 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, care prevăd că ”Toate creanțele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezentul capitol, cu excepția creanțelor constatate prin hotărâri judecătorești executorii (...).”

Într-adevăr, aşa cum susţine recurenta inculpată, dispoziţiile art. 59 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, prevăd că debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar, însă în cazul tabelului preliminar şi a tabelului definitiv se poate formula contestaţie doar în anumite condiţii, expres reglementate de dispoziţiile art. 111-113 din Legea nr. 85/2014.

Astfel, conform art. 111 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2014, care reglementează contestaţia împotriva tabelului preliminar, „(1) Debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii faţă de tabelul de creanţe, cu privire la creanţele şi drepturile trecute sau, după caz, netrecute de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar în tabel.

(2) Contestaţiile trebuie depuse la tribunal în termen de 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului preliminar, atât în procedura generală, cât şi în procedura simplificată.”

Potrivit art. 112 alin. (1) din aceeaşi lege, „după ce toate contestaţiile la creanţe au fost soluţionate şi s-a predat raportul de evaluare a garanţiilor, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va înregistra, de îndată, la tribunal şi va publica în BPI tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva averii debitorului, arătând suma, prioritatea şi situaţia fiecărei creanţe, beneficiară sau nu a unei cauze de preferinţă.”, iar potrivit art. 113 alin. (1), „După expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, prevăzut la art. 111 alin. (2), şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva înscrierii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul definitiv de creanţe ori în tabelele actualizate, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale, care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute.”

Or, din aceste dispoziţii legale se poate lesne observa că împotriva înscrierii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabelul definitiv de creanţe poate fi formulată contestaţie doar în anumite condiţii şi pentru anumite motive, fiind cu mult mai restrâns domeniul de aplicare decât în cazul contestaţiei ce poate fi formulată împotriva tabelului preliminar.

În atare situaţie, prin felul în care a procedat, respectiv făcând aşa zisa verificare în faza ulterioară a întocmirii tabelului definitiv şi nu în etapa premergătoare datei de 05.12.2017, când a fost publicat în BPI tabelul preliminar, inculpata A l-a privat pe persoana vătămată E de posibilitatea unei contestări eficace a înscrierii creanței sale sub condiție tocmai în tabelul definitiv.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, persoana vătămată E, pe perioada cuprinsă între data publicării tabelului definitiv (27.12.2017) şi data de 7.02.2019, când recurenta inculpată A a realizat o actualizare a tabelului definitiv de creanţe, în sensul înscrierii creanţei persoanei vătămate E fără a fi afectată de vreo condiţie, a fost privat, în mod nelegal, de drepturile sale ce decurgeau din calitatea de creditor.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte nu poate reţine ca fondată apărarea recurentei inculpate în sensul că fapta reţinută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală, ci este un litigiu civil guvernat de dispoziţiile Legii nr. 85/2014.

Nici inexistenţa urmării imediate invocată de recurenta inculpată nu poate fi reţinută. Astfel, recurenta inculpată a susţinut, în esenţă, că nu există nicio vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanei vătămate E, întrucât acesta putea să supună controlului instanţelor judecătoreşti (judecătorului sindic) modul în care inculpata A a întocmit tabelul definitiv de creanţe, fiind de altfel contestat în faţa judecătorului sindic, care i-a respins contestaţia.

Aşa cum s-a reţinut anterior, calea de atac pe care persoana vătămată E o avea la îndemână pentru a contesta tabelul definitiv întocmit de către recurenta inculpată cu încălcarea dispoziţiilor art. 105 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, era lipsită de eficacitate. Pe de altă parte, existenţa urmării imediate a unei infracţiuni nu poate depinde de acțiunea sau inacțiunea persoanei vătămate.

Indiferent de faptul că persoana vătămată avea sau nu la îndemână un mijloc legal prin care să înlăture sau să limiteze urmările unei infracţiuni, ceea ce trebuie verificat este existenţa unei pagube sau a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanei vătămate produsă ca urmare a acţiunii ilicite a recurentei inculpate.

Din această perspectivă, Înalta Curte, în acord cu instanţa de apel, reţine că urmarea produsă prin activitatea ilicită a inculpatei există şi prezintă gravitatea necesară pentru caracterizarea faptei ca infracțiune.

În speţă, aşa cum şi instanţa de apel în mod just a reţinut, urmarea imediată s-a concretizat în privarea persoanei vătămate E de dreptul de vot și de dreptul la distribuția sumelor de bani în cadrul procedurii insolvenței, în condițiile în care înscrierea sub condiție a creanței sale a atras, în mod automat, incidența prevederilor art. 102 alin. (5) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora ”Dreptul de vot și dreptul la distribuție ale titularilor creanțelor sub condiție suspensivă la data deschiderii procedurii (...) se nasc numai după îndeplinirea condiției suspensive”.

Lipsirea creditorului de drepturile sale recunoscute de lege, chiar şi pe o perioadă determinată, reprezintă urmarea imediată specifică a încălcării prevederilor legale de către recurenta inculpată, deci, urmarea imediată a infracţiunii de abuz în serviciu.

De altfel, chiar prin rechizitoriu urmarea socialmente periculoasă a fost reţinută ca fiind o vătămare a unor drepturi legitime şi nu o pagubă. Or, încălcarea dispozițiilor legale imputate inculpatei A are ca efect direct privarea creditorului de dreptul la vot și la distribuție, deci, o vătămare a drepturilor creditorului E, suficientă pentru a atrage întrunirea tuturor condițiilor de tipicitate obiectivă proprii abuzului în serviciu.

În final, din perspectiva considerentelor Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, dar şi a susţinerilor recurentei inculpate, în sensul că a fost supusă unei judecăţi disciplinare, Înalta Curte constată că principiul „ultima ratio în materie penală” nu este aplicabil în cauză.

Într-adevăr, aşa cum rezultă din hotărârea nr. x/30.06.2020 a Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România – Instanţa Locală de Disciplină Bucureşti, împotriva recurentei inculpate A a fost exercitată o acţiune disciplinară ca urmare a plângerii formulate de persoana vătămată E pentru aceleaşi fapte, însă acţiunea a fost respinsă, fără a se reţine, astfel, vreo răspundere extrapenală (disciplinară) în sarcina acesteia, care să poată fi analizată prin prisma principiului „ultima ratio”.

În aceste condiţii, având în vedere şi intensitatea vătămării drepturilor persoanei vătămate E, astfel cum s-a reţinut anterior, Înalta Curte reţine că suntem în prezenţa unei răspunderi penale a recurentei inculpate, cum just a reţinut instanţa de apel, şi nicidecum a vreunei alte răspunderi civile sau disciplinare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură penală, Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpata A împotriva deciziei penale nr. x din 18 ianuarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, în dosarul nr. x/2/2019.