Corporate liability suit annulled for failure to designate named counsel under statutory mandate; appeal dismissed.

Acțiune în răspunderea administratorului anterior al societății. Neîndeplinirea cerințelor prevăzute în art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990. Admiterea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant

Legea nr. 31/1990, art. 194 alin. (1) lit. c)

C. civ., art. 220 alin. (2)

Potrivit dispoziţiilor art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, adunarea generală a asociaţilor are obligaţia să decidă urmărirea administratorilor şi cenzorilor pentru daunele pricinuite societăţii, desemnând şi persoana însărcinată să o exercite.

În cazul în care, prin hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor, s-a decis formularea unei acţiuni de atragere a răspunderii administratorilor anteriori ai societății pentru nerespectarea obligaţiilor ce le reveneau, precum şi desemnarea persoanei să exercite această acţiune, fără a fi, însă, nominalizată persoana însărcinată cu exercitarea acţiunii, nu sunt îndeplinite cerințele art. 194 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990.

Simpla reluare a prevederilor acestui text legal referitoare la ,,desemnarea persoanei care să exercite această acţiune” nu echivalează cu recunoașterea efectelor mandatului general al administratorului societății pentru exercitarea acțiunii în angajarea răspunderii, legea impunând acordarea unui mandat special unei persoane desemnate în acest sens.

Prin urmare, este legală soluția de admitere a excepției lipsei dovezii calității de reprezentant a administratorului societății, semnatar al cererii de chemare în judecată.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2098 din 13 octombrie 2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 20.02.2019, sub nr. x/114/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi S.C. D. S.R.L., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună antrenarea răspunderii solidare a pârâților pentru repararea prejudiciului cauzat reclamantei, prin încălcarea îndatoririlor stabilite în sarcina lor, prin obligarea acestora la plata următoarelor sume: 158.517,48 euro - sumă achitată societății D. S.R.L. fără ca lucrările corespunzătoare prevăzute în contractele inițial încheiate cu prestatorul să fi fost executate; 45.902,08 euro - sumă achitată pentru remedierea lucrărilor de calitate proastă executate de societatea D. S.R.L., în perioada în care pârâții erau administratori ai reclamantei; 284.862,48 euro - sumă reprezentând creanțele asumate de reclamantă în locul pârâtului B., singur sau alături de soția sa, E., creanțe plătite de reclamantă prin darea în plată a 8 (opt) apartamente proprii; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 62 din 6 februarie 2020, Tribunalul Buzău, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul B. şi a anulat cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi S.C. D. S.R.L., pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant.

Prin decizia nr. 381 din 16 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 62 din 6 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Buzău, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat; a fost obligată apelanta să plătească intimatului C. cheltuieli de judecată în apel, în cuantum de 3.000 lei, reprezentând onorariu de avocat redus.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În susținerea recursului declarat, recurenta-reclamantă arată că prin hotărârea nr. 5/02.09.2016, Adunarea Generală a Asociaţilor societăţii A. S.R.L. a hotărât aprobarea formulării acţiunii de atragere a răspunderii administratorilor anteriori, B. şi C., pentru nerespectarea obligaţiilor ce le reveneau în virtutea prevederilor legale aplicabile, a dispoziţiilor actului constitutiv al societăţii şi a hotărârilor Adunării Generale a Asociaţilor societăţii A. S.R.L., şi desemnarea persoanei care să exercite această acţiune.

Potrivit recurentei-reclamante, acţiunea în răspundere contra administratorilor pentru daune cauzate societăţii de aceştia prin încălcarea îndatoririlor lor faţă de societate, aparţine adunării generale, care desemnează, totodată, persoana însărcinată să exercite acţiunea în justiţie.

Calitatea procesuală activă în exercitarea acţiunii în justiţie în scopul hotărât de adunarea generală, astfel cum susţine recurenta-reclamantă, aparţine societăţii în cadrul căreia este organizată şi funcţionează adunarea generală, în acest sens pronunţându-se şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 3726 din 05 noiembrie 2013.

În considerarea acestor argumente, recurenta-reclamantă a conchis că adunarea generală nu poate exercita acţiunea în antrenarea răspunderii administratorilor, singurul titular al acţiunii fiind persoana juridică însăşi.

Recurenta-reclamantă susţine că, astfel cum reiese din hotărârea nr. 5/02.09.2016, manifestarea de voinţă în sensul exercitării acţiunii împotriva foștilor administratori este de netăgăduit. De asemenea, prin aceeaşi hotărâre, adunarea generală a aprobat desemnarea persoanei care să exercite această acţiune, fiind respectate prevederile art. 194 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 31/1990, coroborate cu art. 220 alin. 3 C. civ., existând manifestarea de voinţă a organului de conducere în sensul desemnării unei persoane pentru formularea acţiunii.

În raport de prevederile art. VII.3 din actul constitutiv, în forma anterioară hotărârii nr. 5/02.09.2016, recurenta-reclamantă susţine că adunarea generală a asociaţilor are prerogativa să hotărască pornirea acţiunilor legale împotriva administratorilor şi cenzorilor pentru daunele pricinuite societăţii, iar conform art. VIII din actul constitutiv, „dreptul de a administra şi reprezenta societatea în toate raporturile acesteia cu persoane fizice şi juridice revine lui F., [...] administrator unic, cu puteri depline”.

Recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că organul de conducere are obligaţia de a aproba formularea acţiunii împotriva administratorilor, iar persoana împuternicită să exercite această acţiune este titularul puterii depline de reprezentare a societăţii, respectiv administratorul societăţii.

În raport de aceste aspecte, recurenta-reclamantă apreciază că hotărârile pronunţate atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel, sunt rezultatul încălcării prevederilor art. 194 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 31/1990 şi a art. 220 alin. 3 C. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă S.C. D. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia inadmisibilității recursului, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia inadmisibilității recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

Intimatul-pârât C. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinări.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.

Înalta Curte de Casație și Justiție reţine că potrivit dispoziţiilor art. 194 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 31/1990, adunarea generală a asociaţilor are obligaţia ,,să decidă urmărirea administratorilor şi cenzorilor pentru daunele pricinuite societăţii, desemnând şi persoana însărcinată să o exercite”. În acelaşi sens statuează şi art. 220 alin. 3 C. civ.: “Organul de conducere competent desemnează cu aceeaşi majoritate persoana însărcinată să exercite acţiunea în justiţie”.

În raport de dispoziţiile legale mai sus enunţate, adunării generale a asociaţilor îi aparţine prerogative demarării procedurii judiciare, cu indicarea persoanei însărcinate să exercite acțiunea în justiție.

Această reglementare expresă denotă caracterul derogatoriu al împuternicirii pentru exercitarea acțiunii față de efectele mandatului legal sau convențional pentru conducerea activității societății, recunoscut prin dispozițiile Legii nr. 31/1990 și prin clauzele actului constitutiv al societății, respectiv ale contractului de mandat.

Prin această reglementare este recunoscut efectul voinței societății, exprimate în forma hotărârii adunării generale a asociaţilor de a decide urmărirea administratorilor şi cenzorilor pentru daunele pricinuite, care include și desemnarea persoanei pentru exercitarea acţiunii.

În raport de art. 194 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 31/1990 - dispoziţie legală imperativă - reiese că mandatul general aparţinând administratorului societăţii nu este suficient, legea impunând acordarea unui mandat special.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, deşi prin hotărârea nr. 5/2.09.2016, adunarea generală a asociaţilor a decis formularea unei acţiuni de atragere a răspunderii administratorilor anteriori pentru nerespectarea obligaţiilor ce le reveneau, precum şi desemnarea persoanei să exercite această acţiune, nu a nominalizat persoana însărcinată cu exercitarea acţiunii.

Simpla reluare a dispoziţiilor art. 194 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 31/1990: ,,desemnarea persoanei care să exercite această acţiune” nu echivalează cu recunoașterea efectelor mandatului general al administratorului societății pentru exercitarea acțiunii în angajarea răspunderii, legea impunând acordarea unui mandat special unei persoane desemnate în acest sens.

Având în vedere cele reţinute mai sus, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 381 din 16 decembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a civilă.