Preventive concordat does not suspend pending litigation under EU insolvency regulation and Romanian law

Concordat preventiv. Incidența prevederilor Regulamentului (UE) 2015/848 în privința legii aplicabile. Cerere de suspendare a judecății cauzei. Condiţii şi efecte în raport cu dispoziţiile Legii nr. 85/2014

Regulamentul UE 2015/848, art. 7 alin. (2) lit. f), art. 18

Legea nr. 85/2014, art. 17 lit. d), art. 25 alin. (3), art. 29

În conformitate cu art. 18 din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvenţă, „efectele procedurii de insolvenţă asupra unei acţiuni în justiţie în desfăşurare [...] având ca obiect un activ sau un drept care face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenţei unui debitor, se reglementează exclusiv prin legislaţia statului membru în care se desfăşoară procesul”, iar potrivit art. 7 alin. (2) lit. f) din acelaşi regulament, „legea statului de deschidere determină condiţiile pentru deschiderea, desfăşurarea şi închiderea procedurii de insolvenţă. Aceasta determină în special:[…] f) efectele procedurii de insolvenţă asupra acţiunilor individuale intentate de creditori, cu excepţia proceselor în curs de soluţionare”.

Procesului în curs de soluționare aflat pe rolul instanței române, ce intră în sfera de aplicare a art. 7 alin. 2 lit. f) teza finală din Regulamentul (UE) 2015/848, îi este aplicabilă legea română, respectiv Legea nr. 85/2014, care, în situaţia concordatului preventiv, prevede exclusiv suspendarea urmăririlor silite individuale până la pronunţarea unei hotărâri executorii de omologare a concordatului sau până la respingerea ofertei de concordat [art. 17 lit. d) şi art. 25 alin. (3)], iar nu suspendarea judecăţii.

Prin urmare, solicitarea părții privind suspendarea cauzei până în momentul în care decizia de aprobare a concordatului devine definitivă nu are niciun temei legal, având în vedere faptul că legea română nu prevede suspendarea proceselor în curs de soluţionare în cazul în care debitorul este în procedura de concordat preventiv.

I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, decizia nr. 412 din 18 februarie 2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, la 11 mai 2018, sub dosar nr. x/3/2018, reclamanta A. Spa Italia în contradictoriu cu pârâtele B. Spa Italia - Sucursala România şi Asocierea B. Spa - C. SRL Nădlac - Arad Lot 2, a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.224.290,85 lei (echivalentul a 264.425,67 euro, 1 euro=4,63 lei, la cursul valutar la data de 10 mai 2018), compusă din: 104.247,64 euro, reprezentând garanţie de bună-execuţie reţinută în baza contractului nr. A2/06/7/175; 18.773,77 Euro, reprezentând sume datorate în baza ordinului de achiziţie nr. 140935/002; 14.978,53 euro, reprezentând sume datorate în baza ordinului de achiziţie nr. 140862/001; 76.096,97 euro, reprezentând penalităţi datorate în baza contractului nr. 921/20.10.2014 şi 50.328,76 euro, reprezentând sume datorate în baza ordinului de achiziţie nr. 16S487/189, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 26 octombrie 2018, reclamanta a depus cerere modificatoare, prin care a arătat că renunţă la primul capăt de cerere, având ca obiect obligarea pârâtelor la plata sumei de 104,247.64 Euro reprezentând garanţie de bună-execuţie, având în vedere plata acesteia în data de 18 iulie 2018, însă solicită, în plus, obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale penalizatoare calculată, conform O.G. nr. 13/2011, de la data scadenţei şi până la data plăţi efective a sumelor solicitate prin cerere iniţială, şi anume:

- 18.773,77 Euro, datorată în baza ordinului de achiziţie nr. 140935/002, scadentă la data de 31 martie 2015 şi la data de 21 mai 2015;

- 14.978,53 Euro, datorată în baza ordinului de achiziţie nr. 140862/001 scadentă la data de 30 mai 2015;

- 50.328,76 Euro, datorată în baza ordinului de achiziţie nr. 16S487/189 scadentă la data de 23 februarie 2017.

Reclamanta arată că modifică şi capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata penalităţilor în sumă de 76.096,97 Euro, datorate în baza contractului nr. 921 din 20 octombrie 2014, în sensul că solicită obligarea pârâtelor la plata cuantumului integral al penalităţilor, şi anume 152.193.94 Euro.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1.350 şi art. 1.516 şi urm. C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 593 din 8 martie 2019 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/3/2018 a fost admisă în parte cererea modificată formulată de reclamanta A. SPA Italia în contradictoriu cu pârâta B. SpA Italia - Sucursala România, şi Asocierea B. SpA - C.SRL Nădlac - Arad Lot 2, obligând pârâta B. SpA Italia Sucursala România Bucureşti să plătească reclamantei suma totală de 84.081,06 Euro, reprezentând contravaloarea bunurilor livrate în baza ordinelor de achiziţie nr. 140935/002, nr. 140862/001 şi nr. 16S487/189, dobânda legală penalizatoare calculată asupra componentelor acestui debit, astfel: pentru suma de 8.331,03 Euro, de la data de 31.02.2015; pentru suma de 10.442,75 Euro, de la data de 12.05.2015; pentru suma de 14.978,53 Euro, de la data de 30.05.2015 şi pentru suma de 50.328,23 Euro de la data de 23.02.2017, suma de 152.193,94 Euro, reprezentând penalităţi de întârziere şi suma de 29.254,47 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Totodată, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu Asocierea B. SpA - C.SRL Nădlac - Arad Lot 2.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta B. SPA Italia Sucursala România.

Prin decizia civilă nr. 110/2020 din 26 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta B. SPA Italia Sucursala Romania împotriva sentinţei civile nr. 593 din 8 martie 2019 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/3/2018.

Împotriva acestei decizii, pârâta B. SpA prin B. SPA Italia - Sucursala România a declarat recurs.

Prin memoriul de recurs, recurenta a solicitat, în temeiul art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi în rejudecare, respingerea cererii formulată de reclamantă.

În argumentarea memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv textul Regulamentului (UE) 2015/848 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvenţă, precum şi textul legii italiene, respectiv prevederile art. 168 din legea italiană a insolventei, reţinând că în cazul concordatului preventiv acestea nu prevăd efectul suspendării acţiunilor ce vizează patrimoniul debitoarei, ci doar interzic începerea sau continuarea acţiunilor de executare sau de protecţie asupra patrimoniului debitorului.

Astfel, în conformitate cu art. 168 din legea falimentului din Italia care reglementează procedura concordatului deschis cu privire la B. S.p. A. Italia, „De la data publicării recursului (n.r. cererii de deschidere a procedurii concordatului) la Registrul comerţului şi până în momentul în care decizia de aprobare a concordatului devine definitivă, creditorii cu titlu sau cauze anterioare nu au dreptul, sub sancţiunea nulităţii, să înceapă sau să continue acţiunile de executare şi de protecţie asupra patrimoniului debitorului”.

Din interpretarea textului citat se înţelege faptul că legea italiană nu se referă doar la procedurile de executare, aşa cum în mod greşit au susţinut cele două instanţe, ci la toate acţiunile ce vizează patrimoniul debitorului, prin urmare şi la acţiunile de obţinere a unui titlu executoriu (acestea fiind „...acţiuni de protecţie asupra patrimoniului debitorului”) cum este cererea ce face obiectul prezentului dosar. De asemenea, textul citat prevede clar că creditorii nu au dreptul „...să continue acţiunile de protecţie asupra patrimoniului debitorului”, ceea ce conduce la suspendarea acestor acţiuni.

Astfel cum s-a precizat în faţa celor două instanţe, cu privire la creanţele născute anterior deschiderii procedurii concordatului, recurenta nu poate efectua plăţi voluntare sau prin acţiuni judiciare sau de executare.

Totodată, se arată că, potrivit art. 19 şi art. 32 din Regulamentul nr. 848/2015 al Parlamentului European şi al Consiliului, „hotărârea de deschidere a procedurii concordatului preventiv emisă de instanţele italiene, în temeiul legii falimentului din Italia este recunoscută în Romania fără nicio altă formalitate”.

În acest context, se apreciază că B. SpA şi B. S.p.A. Italia Sucursala România nu pot efectua nicio plată pentru creanţe născute anterior deschiderii procedurii concordatului preventiv faţă de B. S.p.A. Italia.

Astfel, după cum se poate observa, creanţa solicitată de creditoare este anterioară datei deschiderii procedurii concordatului preventiv prin Decretul Tribunalului Roma, Secţia Falimente din 17 octombrie 2018, având în vedere că se invocă facturi emise în perioada anterioară datei de 28 septembrie 2018.

In acest context, se susţine că suma respectivă a fost transmisă şi înscrisă în planul propus în cadrul procedurii concordatului preventiv deschisă faţă de B. SpA Italia.

De asemenea, se arată că A. SpA Italia a solicitat şi obţinut obligarea C. SRL la plata sumei de 76.096.97 Euro reprezentând penalităţi de întârziere, respectiv jumătate din suma de 152.193.94 Euro, pe care instanţa de fond a obligat recurenta să o plătească (aşa cum rezultă din sentinţa ataşată).

Pentru aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Prin întâmpinarea depusă la data de 6 august 2020, intimata-reclamanta A. SpA Italia a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinare, depus la 24 august 2020, recurenta B. SpA prin B. SPA Italia - Sucursala România Bucureşti a solicitat înlăturarea susţinerilor ca fiind nefondate şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. 2 C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 29 octombrie 2020, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. 4 C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 3 noiembrie 2020, intimata depunând punct de vedere.

Prin încheierea din 17 decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă B. SPA Italia Sucursala Romania împotriva deciziei civile nr. 110/2020 din 26 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă şi a acordat termen la data de 18 februarie 2021.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte a reţinut că recursul declarat de recurenta-pârâtă B. SPA Italia Sucursala Romania este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurentul arată că instanța de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv textul Regulamentului (UE) 2015/848 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvenţă, precum şi textul legii italiene, respectiv prevederile art. 168 din legea italiană a insolventei, reţinând că în cazul concordatului preventiv acestea nu prevăd efectul suspendării acţiunilor ce vizează patrimoniul debitoarei, ci doar interzic începerea sau continuarea acţiunilor de executare sau de protecţie asupra patrimoniului debitorului.

Astfel, cu privire la creanţele născute anterior deschiderii procedurii concordatului, se arată că recurenta nu poate efectua plăţi voluntare sau prin acţiuni judiciare sau de executare şi că, creanţa solicitată de creditoare este anterioară datei deschiderii procedurii concordatului preventiv prin Decretul Tribunalului Roma, Secţia Falimente din 17 octombrie 2018, având în vedere că se invocă facturi emise în perioada anterioară datei de 28 septembrie 2018.

Aceste critici sunt nefondate, având în vedere că recurenta face analiza dispoziţiilor legii italiene cu privire la concordatul preventiv, deşi cele două instanţe au reţinut în mod corect, în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului (UE) 2015/848, că acestea nu sunt incidente în prezenta cauză.

Totodată, se reţine că susţinerile recurentei se întemeiază pe redarea incompletă a prevederilor Regulamentului (UE) 2015/848 al Parlamentului European şi al Consiliului privind procedurile de insolvenţă.

Astfel, în conformitate cu art. 18 din Regulamentul (UE) 2015/848 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 mai 2015 privind procedurile de insolvenţă, „efectele procedurii de insolvenţă asupra unei acţiuni în justiţie în desfăşurare [...] având ca obiect un activ sau un drept care face parte din masa bunurilor care face obiectul insolvenţei unui debitor, se reglementează exclusiv prin legislaţia statului membru în care se desfăşoară procesul”.

Aşadar, potrivit art. 7 alin. 2 lit. f) din Regulament, „legea statului de deschidere determină condiţiile pentru deschiderea, desfăşurarea şi închiderea procedurii de insolvenţă. Aceasta determină în special:[…] f) efectele procedurii de insolvenţă asupra acţiunilor individuale intentate de creditori, cu excepţia proceselor în curs de soluţionare”.

Din această perspectivă, se reţine că hotărârea Tribunalului din Roma datează din 17 octombrie 2018, iar cererea de chemare în judecată a fost înaintată Tribunalului Bucureşti la 10 mai 2018, context în care se apreciază că, în speţă, este vorba despre un proces în curs de soluţionare ce intră în sfera de aplicare a art. 7 alin. 2 lit. f) teza finală din Regulament, nefiind aplicabilă legea italiană, ci legea română, respectiv Legea nr. 85/2014, care, în situaţia concordatului preventiv, prevede exclusiv suspendarea urmăririlor silite individuale până la pronunţarea unei hotărâri executorii de omologare a concordatului sau până la respingerea ofertei de concordat [art. 17 lit. d) şi art. 25 alin. (3)], iar nu suspendarea judecăţii.

Aşadar, legea română care reglementează procedura de concordat preventiv este Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, referitoare la concordatul preventiv, care nu prevede suspendarea proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată, în curs de soluţionare.

Menţiunea referitoare la suspendare privind concordatul preventiv se regăseşte la art. 29 din Legea nr. 85/2014, care prevede că suspendarea este prevăzută de lege doar pentru procedurile de executare silită, nu şi pentru procesele aflate pe rol şi că se suspendă de drept doar executările silite începute de creditorii semnatari ai planului de redresare, nu şi de către creditorii care au nu au fost incluşi în acest plan.

Prin urmare, solicitarea recurentei privind suspendarea prezentei cauze până în momentul în care decizia de aprobare a concordatului devine definitivă nu are niciun temei legal, având în vedere faptul că legea aplicabilă este legea română, iar aceasta nu prevede suspendarea proceselor în curs de soluţionare în cazul în care debitorul este în procedura de concordat preventiv.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 168 din legea falimentului din Italia care reglementează procedura concordatului deschis cu privire la B. S.p. A. Italia, recurenta susţine că din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că legea italiană nu se referă doar la procedurile de executare, ci la toate acţiunile ce vizează patrimoniul debitorului, prin urmare şi la acţiunile de obţinere a unui titlu executoriu, cum este cererea ce face obiectul prezentului dosar, iar creditorii nu au dreptul „...să continue acţiunile de protecţie asupra patrimoniului debitorului”, ceea ce conduce la suspendarea acestor acţiuni.

Dispoziţiile art. 168 din Legea insolvenţei din Italia prevăd că: „de la data publicării cererii la Registrul Comerţului şi până la momentul rămânerii definitive a încheierii de omologare a concordatului preventiv, creditorii în baza unui titlu sau unei cauze anterioare nu pot iniţia sau continua, sub sancţiunea nulităţii, acţiuni de executare silită şi cele având ca obiect instituirea unor măsuri asigurătorii asupra patrimoniului debitorului”.

Din analiza textului de lege, cu referire la aplicabilitatea legii italiene, se constată că acesta nu prevede suspendarea proceselor în curs de judecată, ci doar interzice începerea sau continuarea acţiunilor de executare sau de protecţie asupra patrimoniului debitorului, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat executarea silită a recurentei şi nici instituirea de măsuri asigurătorii asupra patrimoniului debitoarei B. SpA, aşa încât nu intervine suspendarea cauzei în temeiul dispoziţiilor evocate de recurentă.

Înalta Curte mai reţine că susţinerile recurentei referitoare la înscrierea creanţei în tabelul creditorilor în cadrul procedurii desfăşurate pe teritoriul statului italian, precum şi cele referitoare la pretinsa recuperare de către intimată a sumei în litigiu de la un terţ nu reprezintă critici de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

În consecinţă, acestea nu pot fi analizate în cadrul recursului prin raportare la dispoziţiile art. 483 alin. 3 C. proc. civ.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B. SPA Italia Sucursala Romania împotriva deciziei civile nr. 110/2020 din 26 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă.v