Insolvency reorganization plan extinction of pre-existing obligations and res judicata effect on arbitration annulment after case suspension.

A. Procedura insolvenţei. Confirmarea planului de reorganizare a debitorului. Incidenţa dispoziţiilor art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006. Efecte. B. Cerere de repunere pe rol a cauzei suspendate în temeiul dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006. Invocarea excepţiei lipsei de interes. Consecinţe. C. Putere de lucru judecat. Încălcarea prevederilor art. 166 din Codul de procedură civilă din 1865

C. proc. civ. din 1865, art. 166, art. 364 alin. (1) lit. h), lit. i), art. 365 alin. (1)

Legea nr. 85/2006, art. 36, art. 137 alin. (2)

A. Potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, la data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan.

Astfel, atunci când un debitor a făcut obiectul unei proceduri de reorganizare pe bază de plan şi s-a dispus închiderea procedurii, în urma îndeplinirii tuturor obligaţiilor de plată asumate prin planul confirmat, acesta este descărcat de orice obligaţii anterioare.

Operează, prin urmare, o extincţie ope legis a tuturor obligaţiilor pe care le-a avut debitorul care, ca urmare a succesului planului de reorganizare, este repus în circuitul economic.

B. Interesul este o condiţie de exercitare a acţiunii civile şi nu reprezintă altceva decât folosul practic urmărit de cel care promovează acţiunea, de ordin material sau moral, semnificaţia interesului fiind aceeaşi şi în cazul oricărui alt act procedural îndeplinit în cursul procedurii judiciare.

În evaluarea îndeplinirii sau nu a condiţiei de ordin subiectiv a interesului în promovarea unei cereri de redeschidere a procesului, după suspendarea cauzei, nu se analizează ce folos practic ar putea obţine acea parte care deţine deja un titlu executoriu împotriva aceluiaşi debitor, titlu deja executat, ori în ce măsură îi profită reluarea judecăţii unei căi de atac celui care nu este titularul acesteia. Aceste cerinţe se verifică, din perspectiva beneficiului pe care l-ar putea obţine acea parte, în raport cu condiţiile de exerciţiu ale acţiunii introductive de instanţă şi, respectiv, în raport de interesul promovării căii de atac.

Astfel, în promovarea cererii de redeschidere a judecăţii cauzei suspendate au interes toate părţile implicate în litigiul judiciar, nu numai cel care a declanşat litigiul, prin formularea unei cereri introductive de instanţă sau, după caz, titularul căii de atac, atunci când procesul se află în această fază. Cererea urmăreşte încetarea unei anumite stări de incertitudine, de nesiguranţă determinate de oprirea temporară a cursului judecăţii, astfel că toate părţile au interes să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului şi la finalizarea acestuia.

Prin urmare, lipsa interesului în promovarea şi soluţionarea acţiunii în anulare hotărâre arbitrală nu determină lipsa interesului în repunerea pe rol a acesteia, din perspectiva cererii de repunere pe rol, toate părţile având interes în desfăşurarea procesului şi în finalizarea acestuia.

C. Puterea de lucru judecat este o instituţie de ordine publică, destinată să asigure stabilitatea raporturilor juridice şi să dea eficienţă întregii activităţi judiciare.

Atâta vreme cât aceasta poate fi pusă în discuţie, pentru prima dată, chiar şi în etapa recursului, astfel cum dispun prevederile art. 166 C. proc. civ., cu atât mai mult nu poate fi exclusă de la analiza instanţei învestite cu o acţiune întemeiată pe prevederile art. 364 C. proc. civ., care soluţionează cauza în primă instanţă, conform art. 365 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, în cazul în care instanţa a reţinut că instituţia puterii de lucru judecat poate fi invocată doar în termenul defipt de lege pentru promovarea acţiunii în anularea hotărârii arbitrale sunt încălcate prevederile art. 166 C. proc. civ.

C. Potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, la data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan.

Astfel, atunci când un debitor a făcut obiectul unei proceduri de reorganizare pe bază de plan şi s-a dispus închiderea procedurii, în urma îndeplinirii tuturor obligaţiilor de plată asumate prin planul confirmat, acesta este descărcat de orice obligaţii anterioare.

Operează, prin urmare, o extincţie ope legis a tuturor obligaţiilor pe care le-a avut debitorul care, ca urmare a succesului planului de reorganizare, este repus în circuitul economic.

I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, decizia nr. 1826 din 6 octombrie 2020

Notă: Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei a fost abrogată prin Legea nr. 85/2014 la data de 28 iunie 2014.

Prin Hotărârea nr. 71 din 31 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL și, în consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma totală de 11.339.556,56 lei, compusă din: 1.927.376,86 lei, reprezentând prejudiciu suferit de reclamantă prin neexecutarea de către pârâtă a obligațiilor asumate prin contractul de transport nr. 625 încheiat de părți la data de 6.03.2007; 9.289.928 lei, reprezentând penalități pentru neexecutarea obligațiilor contractuale; 80.751,70 lei, reprezentând taxa arbitrală achitată de către reclamantă (plus TVA aferent); 1.500 lei, reprezentând onorariu expert achitat de reclamantă; 40.000 lei, reprezentând onorarii avocați.

Împotriva acestei hotărâri arbitrale a formulat acţiune în anulare Societatea B. SRL, înregistrată la data de 8 ianuarie 2009 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, Secţia comercială, maritimă şi fluvială (actuala Secţie a II-a civilă), prin care a solicitat anularea acestei hotărâri şi obligarea intimatei A. SA la plata cheltuielilor de judecată aferente atât procedurii arbitrale, cât şi a celor efectuate în cursul judecăţii acţiunii în anulare.

Au fost invocate dispozițiile art. 364 lit. g) și h) C. proc. civ. din 1865, arătându-se că hotărârea arbitrală nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi că prin aceeași hotărâre au fost încălcate normele imperative ale legii care reglementează angajarea răspunderii contractuale, administrarea probatoriilor, au fost încălcate principiile dreptului la apărare și al contradictorialității.

Prin încheierea de şedinţă din 04.03.2009 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/44/2009 s-a dispus suspendarea judecării cauzei având ca obiect acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale, formulată de reclamanta SC B. SRL Constanţa, în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Galaţi, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006.

La data de 01.10.2019, pârâta A. SA Galaţi, prin lichidator judiciar C. SPRL, a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, arătând că în BPI nr. 11954 din 13 iunie 2019 a fost publicată sentinţa nr. 632/08.04.2019 pronunţată în dosarul nr. x/118/2008 de către Tribunalul Constanţa, prin care în temeiul art. 132 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 s-a dispus închiderea procedurii de reorganizare prin continuarea activităţii faţă de debitoarea B. SRL.

A fost depus la dosarul cauzei, în copie, BPI nr. 11954/13.06.2019 în care a fost publicată sentinţa civilă menţionată.

Din oficiu, a fost ataşată fişa dosarului nr. x/121/2008* al Tribunalului Constanţa.

Urmare adresei emise din oficiu de către instanţă, Tribunalul Constanţa a comunicat că sentinţa civilă nr. 632/08.04.2019 pronunţată în dosarul nr. x/118/2008 (prin care s-a dispus închiderea procedurii de insolvenţă a debitoarei B. SRL) a rămas definitivă prin neapelare la 14 iulie 2019.

Faţă de situaţia prezentată, în vederea soluţionării cererii de repunere pe rol a cauzei, s-a dispus citarea societăţii B. SRL prin reprezentant legal, la sediul acesteia.

Societatea B. SRL, prin reprezentant legal D. şi convenţional prin E. - Societate civilă de avocaţi, a depus la dosarul cauzei note de şedinţă, asupra cererii de repunere pe rol a cauzei, prin care a invocat excepţia lipsei de interes a cererii de reluare a judecăţii cauzei, pentru următoarele motive:

Astfel cum s-a arătat şi probat prin notele depuse de fostul administrator judiciar al reclamantei, F. SPRL, la termenul de judecată din 16 octombrie 2019, creanţa invocată de A. SA faţă de reclamantă în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2007 al Curţii de Arbitraj Galaţi a fost valorificată de aceasta în procedura insolvenţei prin formularea unei cereri de admitere a creanţei constatate prin hotărârea arbitrală; creanţa constatată prin hotărârea arbitrală, atacată de reclamantă în prezenta cauză, a fost integral înscrisă la masa credală a acesteia și verificată de judecătorul sindic ca efect al contestației promovată de reclamantă împotriva tabelului preliminar al creanțelor.

Prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a dispus înscrierea A. SA în tabelul definitiv al reclamantei cu o sumă net inferioară celei constatate prin hotărârea arbitrală atacată în prezenta cauză, respectiv cu suma de numai 59.084,32 lei (creanța realizată de A. SA ca efect al compensării acesteia cu sumele datorate).

Prin repunerea pe rol a cauzei și soluționarea succesivă a acțiunii în anulare, A. SA prin lichidator judiciar nu poate obține niciun folos practic suplimentar față de situația în care se află la data prezentei.

A. SA nu are niciun interes și nu va obține niciun folos nici ca efect al menținerii soluției Curții de Arbitraj Galați și nici ca efect al reformării acesteia.

S-a arătat că interesul în repunerea pe rol a unei cauze nu poate fi decât acela al obținerii unui titlu executoriu.

S-a susţinut că A. SA deține deja un titlu executoriu în raport de dispozițiile art. 367 și 368 C. proc. civ. 1865.

S-a arătat că menținerea soluției Curții de Arbitraj Galați nu generează pentru A. SA un beneficiu suplimentar față de situația în care se află deja.

S-a susţinut că, pe de altă parte, reformarea soluției Curții de Arbitraj Galați ca efect al soluționării acțiunii în anulare nu poate, teoretic, decât vătăma A. SA pentru că, practic, acțiunea în anulare nu poate genera o altă situație decât cea constatată de judecătorul sindic, prin hotărâre irevocabilă, în procedura insolvenței.

De altfel, același rezultat al menținerii soluției tribunalului arbitral va fi obținut de A. SA ca efect al perimării acțiunii în anulare.

În considerarea argumentelor susținute, a solicitat admiterea excepției lipsei de interes a cererii de reluare a judecății acțiunii în anulare formulate de reclamantă împotriva hotărârii arbitrale.

Prin încheierea de ședință din 27.11.2019 pronunțată în cauză a fost respinsă excepţia lipsei de interes a cererii de reluare a judecăţii cauzei formulată de Societatea B. SRL; s-a admis cererea formulată de C. SPRL Galaţi - lichidator judiciar al societăţii A. SA; s-a dispus repunerea pe rol a cauzei şi citarea reclamantei la sediul social şi la cel ales pentru comunicarea actelor de procedură şi a pârâtei prin lichidator judiciar pentru termenul de judecată din 22 ianuarie 2020.

În motivare, s-a arătat că analizând, conform art. 173 C. proc. civ. din 1865, excepţia lipsei de interes a cererii de repunere pe rol a cauzei, invocată de reclamanta B. SRL, aceasta este neîntemeiată.

Argumentele invocate de reclamantă ţin de soluţionarea pe fond a cauzei şi nu pot fi analizate din perspectiva cererii de repunere pe rol.

Mai mult, prezenta cauză a fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 - fiind astfel vorba de o suspendare de drept, repunerea pe rol a cauzei impunându-se la momentul la care cauza care a determinat suspendarea a încetat.

S-a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea dosarului având ca obiect procedura insolvenţei debitoarei B. SRL Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 632 din 8 iulie 2019 a Tribunalului Constanţa (dosar nr. x/118/2008), definitivă prin neapelare la 14 iulie 2019, dispunându-se închiderea procedurii de reorganizare prin continuarea activităţii faţă de debitoarea B. SRL.

În raport de considerentele expuse, a fost respinsă excepţia lipsei de interes a cererii de reluare a judecăţii cauzei invocată de societatea B. SRL şi a fost admisă cererea formulată de C. SPRL Galaţi - lichidator judiciar al societăţii A. SA. S-a dispus repunerea pe rol a cauzei şi citarea reclamantei la sediul social şi la cel ales pentru comunicarea actelor de procedură şi a pârâtei prin lichidator judiciar pentru termenul de judecată din 22.01.2020.

Prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei, reclamanta (pârâtă în hotărârea arbitrală) a solicitat admiterea acțiunii în anulare, anularea hotărârii arbitrale nr. 71/2008 și, pe fond, respingerea acțiunii arbitrale ca rămasă fără obiect.

A invocat puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1092 din 5 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/118/2018/a1, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia civilă nr. 1112 din 4 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/118/2009/a4.

S-a arătat că în contestația formulată de aceasta împotriva măsurii administratorului judiciar F. SPRL de înscriere în tabelul de creanțe a creanței declarate de A. SA (dosar nr. x/118/2008/a1), judecătorul sindic, analizând creanța declarată de A. SA în baza titlului executoriu constând în Hotărârea arbitrală nr. 71 din 31 octombrie 2008, în raport de înscrisurile emise în derularea raporturilor contractuale dintre părți, de expertizele efectuate în litigiile anterioare în legătură cu pretențiile formulate de A. SA, dar și de apărările formulate de părți, a constatat cu putere de lucru judecat că B. SRL „datorează creditoarei penalități de întârziere pentru cantitatea de marfă de 14.813 tone netransportată, penalități ce se vor calcula la prețul de vânzare a mărfii către beneficiarul G. SRL, de la data de 30 aprilie 2007 și până la data de 10.07.2007, dată după care, așa cum s-a arătat, încetează orice culpă a acesteia.”

Sentința civilă nr. 1092 din 5 aprilie 2013 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr. x/118/2008/a1 al Tribunalului Constanța a rămas irevocabilă prin respingerea recursurilor formulate de A. SA și B. SRL prin decizia civilă nr. 1112 din 4 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/118/2009/a4.

Creanța creditorului A. SA, determinată conform Sentinței civile nr. 1092 din 5 aprilie 2013 a Tribunalului Constanța, a fost înscrisă în tabelul de creanțe al SC B. SRL, iar ulterior a fost cuprinsă în Planul de reorganizare a activității acesteia.

Creanța A. SA a fost stinsă prin plățile efectuate de debitoare în cadrul planului de reorganizare, sens în care, prin sentința civilă nr. 632 din 8 aprilie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/118/2008 al Tribunalului Constanta, judecătorul sindic a constatat că au fost stinse integral atât creanțele bugetare și chirografare înscrise în tabelul definitiv, cât și creanțele curente și a dispus, conform art. 132 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii de reorganizare. Hotărârea de închidere a procedurii a rămas definitivă prin neapelare.

Din perspectiva celor invocate, a solicitat a se constata că raportul juridic litigios a fost soluționat definitiv în procedura insolvenței deschisă față de B. SRL, iar pretențiile intimatei A. SA întemeiate pe acest raport, astfel cum au fost statuate prin hotărâre judecătorească irevocabilă, au fost realizate integral ca efect al plăților efectuate în planul de reorganizare, împrejurare în care acțiunea arbitrală formulată de A. SA împotriva reclamantei a rămas fără obiect.

A susținut că argumentele anterior expuse se circumscriu motivelor reglementate de art. 364 lit. i) vechiul C. proc. civ., hotărârea arbitrală fiind pronunțată cu încălcarea ordinii publice și a dispozițiilor imperative ale legii.

Pârâta A. SA Galați, prin lichidator judiciar C. SPRL Galați, a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, arătând următoarele:

Argumentele pe care petenta și-a întemeiat acțiunea în anulare nu pot fi reținute spre a fi analizate în cadrul unei acțiuni în anulare din perspectiva art. 364 alin. (1) lit. g) noul C. proc. civ.

S-a arătat că hotărârea arbitrală poate fi desființată pentru motivele prevăzute în mod expres și limitativ de art. 364 alin. (1) lit. a-i vechiul C. proc. civ. Nici unul dintre motivele prevăzute la articolul menționat nu dă instanței dreptul să cerceteze modul în care tribunalul arbitral a soluționat fondul pricinii, ci numai să verifice dacă au fost respectate condițiile de formă ale arbitrajului și respectarea dispozițiilor imperative ale legii și a normelor care asigură ordinea publică și bunele moravuri.

S-a arătat că prin criticile aduse hotărârii arbitrale atacate, petenta a invocat numai aspecte care vizează fondul pricinii și modalitatea în care tribunalul arbitral a înțeles să evalueze probatoriul administrat în cauză.

S-a susținut că aceste aspecte nu echivalează cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, deoarece norma prevăzută la art. 364 alin. (1) lit. g) noul C. proc. civ. nu poate include critici cu privire la stabilirea situației de fapt, pe larg arătată de intimată, sau cu privire la interpretarea și aplicarea prevederilor legale dispozitive, ci numai aspecte referitoare la încălcarea dispozițiilor imperative ale legii.

S-a arătat că, din analiza hotărârii arbitrale nr. 71 din 31 octombrie 2008, rezultă că tribunalul arbitral a analizat atât situația de fapt și de drept, cât și probele administrate la dosarul cauzei, iar dispozitivul hotărârii cuprinde soluția conform convingerii arbitrilor.

Referitor la art. 364 alin. (1) lit. h) vechiul C. proc. civ. invocat de reclamantă „dispozitivul hotărârii arbitrale cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire” s-a arătat că reclamanta nu motivează această critică.

În ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată, în cazul admiterii cererii în anulare, s-a solicitat cenzurarea onorariului de avocat în funcție de activitatea prestată în prezenta cauză.

Curtea de Apel Galaţi, prin sentinţa nr. 5/F din 18 martie 2020, a respins acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că reclamanta B. SRL (pârâtă în litigiul arbitral) a solicitat anularea hotărârii arbitrale nr. 71 din 31 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați, în temeiul art. 364 lit. g) și h) C. proc. civ. din 1865.

Conform art. 364 lit. g) C. proc. civ. din 1865, hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare când nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării, nu este semnată de arbitri, iar, conform lit. h) al aceluiași articol, când dispozitivul hotărârii arbitrale cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire.

Prin decizia nr. V din 25 iunie 2001 a Curții Supreme de Justiție, Secțiile Unite, a fost admis recursul în interesul legii și în aplicarea dispozițiilor art. 364 și urm. C. proc. civ. s-a stabilit că acțiunea în anulare îndreptată împotriva hotărârii arbitrale constituie cale de atac.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că, în accepțiunea legiuitorului, soluționarea litigiului tribunalului arbitral constituie o judecată în fond, iar acțiunea în anulare, fiind o cale de atac, nu poate determina o reexaminare cu caracter devolutiv.

Astfel, Curtea a reținut că nu poate fi atacată pe motiv de nulitate o hotărâre arbitrală decât în cazurile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ. din 1865, nulitățile enumerate fiind de ordine publică, părțile neputând deroga de la acestea prin compromisul încheiat.

Referitor la criticile aduse hotărârii arbitrale, Curtea a constatat că, deși reclamanta SC B. SRL încearcă să justifice admisibilitatea acțiunii în anulare raportat la dispozițiile limitativ prevăzute de art. 364 lit. g) și h) C. proc. civ. din 1865, în realitate toate criticile exced celor două cazuri de nulitate prevăzute de lege.

Astfel, Curtea a reținut că, în cauză, criticile invocate de reclamantă în prezenta acțiune în anulare nu se încadrează în rigorile art. 364 C. proc. civ. din 1865, aceasta încercând să repună în discuția instanței chestiuni ce țin exclusiv de modalitatea în care tribunalul arbitral a analizat fondul raporturilor dintre părți și probatoriile administrate, precum și dezlegările date de instanța arbitrală.

Controlul efectuat de instanță este unul de legalitate, și nu de temeinicie a hotărârii, cum tinde reclamanta din cauza de față, prin invocarea unei situații de fapt și probe care au făcut deja obiectul analizei și interpretării de către tribunalul arbitral; dispozițiile art. 364 C. proc. civ. nu permit verificarea probelor, interpretarea contractului supus judecății, stabilirea incidenței normelor legale, care țin de aprecierea drepturilor și obligațiilor părților și, implicit, de temeinicia pretențiilor formulate.

Totodată, în raport de dispozițiile legale pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea, s-a constatat că hotărârea arbitrală cuprinde dispozitivul și motivele, data și locul pronunțării, semnăturile arbitrilor, iar dispozitivul nu cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire.

Prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei la 22 ianuarie 2020, reclamanta a invocat puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1092 din 5 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1112 din 4 noiembrie 2013 a Curții de Apel Constanța (dosar nr. x/118/2009/a4). A susţinut în acest sens incidența dispoziţiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. din 1865, arătând că hotărârea arbitrală a fost pronunțată cu încălcarea ordinii publice și a dispozițiilor imperative ale legii.

Din această perspectivă, Curtea a reținut că modificarea temeiului acțiunii nu poate fi realizată decât în interiorul termenului prevăzut de lege pentru declararea acestei căi de atac, și nu prin notele scrise depuse anterior dezbaterilor.

Totodată, nu poate fi analizată incidența dispoziţiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. din 1865 prin raportare la o situație intervenită ulterior pronunțării hotărârii arbitrale în discuție.

În raport de considerentele expuse, constatând că motivele invocate nu se încadrează în cazurile de nulitate expres și limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ. din 1865, acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri, precum şi împotriva încheierii din 7 noiembrie 2019, în termen legal a declarat recurs reclamanta B. SRL, înregistrat la data de 19 iunie 2020 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă.

În ce priveşte nelegalitatea încheierii din 27 noiembrie 2019, a susţinut, în esenţă, că a invocat excepţia lipsei de interes a cererii A. SA de reluare a judecăţii cauzei, întrucât, prin soluţionarea acţiunii în anulare hotărâre arbitrală, titulara cererii nu ar fi putut obţine niciun folos practic suplimentar faţă de situaţia în care se afla la data formulării acestei solicitări. Creanţa constatată prin hotărârea arbitrală a fost integral înscrisă la masa credală a debitoarei B. SRL şi, ulterior, cenzurată de judecătorul sindic pe calea contestaţiei. Prin hotărârea judecătorească irevocabilă pronunţată în cadrul insolvenţei, s-a dispus înscrierea A. SA cu o sumă net inferioară celei constatate prin hotărâre arbitrală, iar această creanţă a fost deja realizată.

Cum interesul în repunerea pe rol a unei cauze nu poate fi decât acela al obţinerii unui titlu executoriu, titlu pe care A. SA îl deţine deja, recurenta a susţinut că aceasta nu ar fi putut obţine niciun folos nici ca efect al menţinerii soluţiei Curţii de Arbitraj şi nici ca efect al reformării hotărârii arbitrale. Atâta vreme cât acţiunea în anulare nu poate genera o altă situaţie decât cea constatată de judecătorul sindic, prin hotărâre irevocabilă, acelaşi efect al menţinerii soluţiei tribunalului arbitral ar fi fost obţinut şi ca efect al perimării acţiunii în anulare.

Considerentul primei instanţe, potrivit căruia excepţia lipsei de interes nu poate fi analizată din perspectiva cererii de repunere pe rol nu este motivat.

Deşi, pe de o parte, s-a refuzat soluţionarea excepţiei în raport de momentul procesual şi de actul de procedură faţă de care a fost invocată, pe de altă parte s-a arătat că aceasta este nefondată.

A arătat recurenta că soluţionarea acţiunii în anulare promovată de aceasta împotriva unei hotărâri arbitrale, ce reprezintă titlu executoriu, a prezentat, dintotdeauna, interes doar pentru această parte, constând în desfiinţarea hotărârii arbitrale, iar nu pentru partea adversă. Lipsa interesului în promovarea şi soluţionarea acţiunii arbitrale determină lipsa interesului în repunerea pe rol a cauzei.

Recurenta a apreciat că argumentul primei instanţe, potrivit căruia suspendarea a intervenit ope legis, este, pe de o parte, confuz, iar, pe de altă parte, nu susţine soluţia respingerii excepţiei lipsei de interes.

Oricum, prevederile art. 245 pct. 2 raportat la art. 243 C. proc. civ. nu reglementează, în cazul suspendărilor de drept, o obligaţie a instanţei de redeschidere a judecăţii tot „de drept”. De altfel, suspendarea nu a fost dispusă în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea dosarului nr. x/118/2008, ci în considerarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Toate criticile susarătate au fost subscrise de parte motivului de recurs prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 7 C. proc. civ.

În ce priveşte criticile formulate în raport cu sentinţa recurată, s-a susţinut, sub un prim aspect, că, dintr-o eroare materială, în cuprinsul acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale a invocat prevederile art. 364 alin. 1 lit. h) C. proc. civ. În realitate, aşa cum rezultă din dezvoltarea motivelor cererii, încadrarea corectă era art. 364 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., de vreme ce se refereau la încălcarea normelor imperative ale legii care reglementează angajarea răspunderii contractuale, administrarea probatoriilor şi încălcarea principiului dreptului la apărare şi al contradictorialităţii.

Or, câtă vreme în cuprinsul hotărârii atacate nu există niciun fel de considerente referitoare la aceste critici, recurenta apreciază că s-a omis cercetarea fondului acţiunii în anulare, critică încadrată în prevederile art. 304 alin. 1 pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ.

În sfârşit, sentinţa a fost criticată şi sub aspectul dezlegării date de către prima instanţă apărării referitoare la puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1092 din 5 aprilie 2013 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. x/118/2018/a1 al Tribunalului Constanţa, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1112 din 4 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa. Creanţa constatată prin această hotărâre a fost înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor, ulterior în planul de reorganizare şi stinsă integral în cadrul procedurii insolvenţei, procedură închisă în temeiul art. 132 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Aşadar, raportul juridic litigios a fost soluţionat definitiv, astfel că acţiunea arbitrală formulată de A. SA a rămas fără obiect.

În acest context, refuzul primei instanţe de a analiza acest aspect, pe considerentul că modificarea acţiunii în anulare s-a făcut ulterior termenului de exercitare a acestei căi de atac şi se întemeiază pe o împrejurare intervenită ulterior exercitării acţiunii în anulare, încalcă caracterul imperativ al normelor ce consacră puterea de lucru judecat, respectiv art. 166 C. proc. civ.

Aceste critici au fost încadrate în prevederile art. 304 alin. 1 pct. 5 C. proc. civ.

Intimata A. SA nu a formulat întâmpinare în termenul defipt de lege, respectiv de prevederile art. 308 alin. 2 C. proc. civ. din 1865.

Recursul declarat împotriva încheierii din 7 noiembrie 2019 nu este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contrar celor susţinute prin cererea de recurs, soluţia adoptată de prima instanţă, de respingere a excepţiei lipsei de interes a pârâtei A. în formularea cererii de redeschidere a judecăţii şi de repunere pe rol a cauzei la cererea acestei părţi nu este nici nemotivată şi nici nu se fundamentează pe motive contradictorii.

Astfel, cauza a fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 (act normativ în prezent abrogat prin Legea nr. 85/2014), text ce determină suspendarea de drept a judecăţii, în scopul realizării tuturor creanţelor împotriva debitoarei în cadrul procedurii colective a insolvenţei.

După închiderea procedurii insolvenţei deschise împotriva B. SRL, cererea de redeschidere a judecăţii cauzei a fost formulată de pârâta A. SA (reclamantă în acţiunea arbitrală). Această parte, în opinia recurentei, nu ar putea obţine niciun folos practic suplimentar faţă de situaţia în care se afla la data formulării cererii, întrucât nu ar obţine niciun folos prin menţinerea soluţiei Curţii de Arbitraj Galaţi, după cum nu ar putea obţine vreun beneficiu suplimentar nici în ipoteza reformării hotărârii arbitrale.

Instanţa de recurs constată că interesul este o condiţie de exercitare a acţiunii civile şi nu reprezintă altceva decât folosul practic urmărit de cel care promovează acţiunea, de ordin material sau moral. Semnificaţia interesului este aceeaşi şi în cazul oricărui alt act procedural îndeplinit în cursul procedurii judiciare.

Într-adevăr, activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes de către persoana care solicită instanţei de judecată soluţionarea unei cereri.

Însă, în evaluarea îndeplinirii sau nu a condiţiei de ordin subiectiv a interesului în promovarea unei cereri de redeschidere a procesului, după suspendarea cauzei, aşa cum corect a stabilit instanţa de fond, nu se analizează ce folos practic ar putea obţine acea parte care deţine deja un titlu executoriu împotriva aceluiaşi debitor, titlu deja executat, ori în ce măsură îi profită reluarea judecăţii unei căi de atac celui care nu este titularul acesteia. Aceste cerinţe se verifică, din perspectiva beneficiului pe care l-ar putea obţine acea parte, în raport cu condiţiile de exerciţiu ale acţiunii introductive de instanţă şi, respectiv, în raport de interesul promovării căii de atac.

Suspendarea judecării unei căi de atac reprezintă însă un incident în desfăşurarea normală a procedurii judiciare, ce constă în oprirea temporară a cursului judecăţii din motive voite de părţi sau independente de voinţa lor. În speţă, este vorba de un obstacol temporar în normala desfăşurare a activităţii judiciare, care a intervenit într-un caz expres determinat de lege.

Încetarea cauzei care a determinat suspendarea procesului face posibilă redeschiderea acestuia întrucât, prin natura sa, suspendarea nu poate dăinui la infinit, ea are limite temporale impuse uneori şi prin potenţialitatea aplicării perimării.

Aşadar, în promovarea cererii de redeschidere a judecăţii cauzei suspendate au interes toate părţile implicate în litigiul judiciar, nu numai cel care a declanşat litigiul, prin formularea unei cereri introductive de instanţă sau, după caz, titularul căii de atac, atunci când procesul se află în această fază. Cererea urmăreşte încetarea unei anumite stări de incertitudine, de nesiguranţă determinate de oprirea temporară a cursului judecăţii, astfel că toate părţile au interes să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului şi la finalizarea acestuia.

Aşadar, raţionamentul primei instanţe, în soluţionarea excepţiei lipsei de interes, este corect, întrucât lipsa interesului în promovarea şi soluţionarea acţiunii în anulare hotărâre arbitrală nu determină lipsa interesului în repunerea pe rol a acesteia. Din perspectiva cererii de repunere pe rol, toate părţile au interes în desfăşurarea procesului şi în finalizarea acestuia.

Cât priveşte critica referitoare la inexistenţa vreunei obligaţii a instanţei de repunere a cauzei pe rol, „de drept”, constată că instanţa a fost sesizată cu o cerere în acest sens. De asemenea, contrar celor susţinute prin cererea de recurs, instanţa era obligată să dispună reînceperea judecăţii, atâta vreme cât erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 245 pct. 2 C. proc. civ., raportat la art. 36 din Legea nr. 85/2006, respectiv încetase cauza care a determinat suspendarea şi fusese sesizată cu o cerere de redeschidere.

Faţă de considerentele ce preced, nici criticile subscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865 şi nici cele care, deşi neîncadrate în mod explicit de recurentă, pot fi analizate din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nu sunt întemeiate.

Recursul declarat împotriva sentinţei nr. 5 din 18 martie 2020 este însă fondat, însă numai pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Referitor la critica omisiunii cercetării fondului, determinată de faptul că în motivarea în drept a acţiunii în anulare s-a strecurat o eroare materială, constată că nu poate fi primită. În primul rând, prin cererea de recurs se arată că, în loc de art. 364 alin. 1 lit. h), ar fi intenţionat să înscrie litera k), deşi enumerarea motivelor pentru care se poate promova o atare acţiune din acest text de lege se opreşte la lit. i). Altfel spus, recurenta încearcă să îndrepte o pretinsă eroare printr-o altă greşeală materială.

În al doilea rând, din motivarea hotărârii atacate rezultă că prima instanţă a abordat în mod judicios interdependenţa dintre principiul disponibilităţii şi cel al rolului activ al judecătorului, în sensul că nu a exclus de la analiză considerentele propriu zise ale acţiunii în anulare, referitoare la încălcarea normelor relative la răspunderea contractuală, administrarea probatoriilor sau pretinsa încălcare a principiului contradictorialităţii sau dreptului la apărare, pe considerentul că nu s-a invocat motivul prevăzut de art. 364 alin. 1 lit. i) C. proc. civ. Ceea ce a reţinut prima instanţă este faptul că aceste critici repun în discuţie aspecte de netemeinicie şi nu se subscriu vreunui motiv de anulare, dintre cele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Instanţa constată, însă, întemeiat motivul de recurs referitor la refuzul primei instanţe de a analiza apărarea relativă la incidenţa puterii de lucru judecat a sentinţei nr. 1092/2013 a Tribunalului Constanţa, rămasă definitivă prin decizia nr. 1112/2013 a Curţii de Apel Constanţa.

Prima instanţă, reţinând că instituţia puterii de lucru judecat putea fi invocată doar în termenul defipt de lege pentru promovarea acţiunii în anulare hotărâre arbitrală, a încălcat prevederile art. 166 C. proc. civ., potrivit cărora aceasta se poate ridica chiar înaintea instanţelor de recurs.

Este vorba de o instituţie de ordine publică, destinată să asigure stabilitatea raporturilor juridice şi să dea eficienţă întregii activităţi judiciare. Atâta vreme cât aceasta putea fi pusă în discuţie, pentru prima dată, chiar şi în etapa recursului de faţă, cu atât mai mult nu putea fi exclusă de la analiza instanţei învestite cu o acţiune întemeiată pe prevederile art. 364 C. proc. civ., care soluţiona cauza în primă instanţă, conform art. 365 alin. 1 C. proc. civ.

În condiţiile în care prima instanţă a omis a analiza lucrul judecat, ca o prezumţie legală absolută şi irefragabilă de conformitate a hotărârii cu adevărul, astfel cum era reglementat de Codul civil din 1864 (art. 1201) sau ca o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, conform Codului de procedură civilă din 1865, instanţa de recurs nu poate analiza pentru prima dată în calea extraordinară de atac dacă sunt îndeplinite elementele puterii de lucru judecat sau efectele sale asupra hotărârii ce face obiectul acţiunii în anulare.

Nu în ultimul rând, instanţa de fond a omis a analiza împrejurarea că a fost dispusă suspendarea soluţionării acţiunii în anulare, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006, text de lege prin care legiuitorul a urmărit ca realizarea tuturor creanţelor împotriva unui debitor să aibă loc în cadrul procedurii colective a insolvenţei.

Trecând peste faptul că pretenţiile SC A. împotriva recurentei de faţă, valorificate pe calea arbitrajului în prezenta cauză, au fost supuse cenzurii judecătorului sindic, pe calea contestaţiei la tabelul preliminar şi, ulterior, realizate în cadrul procedurii insolvenţei, prima instanţă a ignorat în totalitate dispoziţiile art. 137 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit textului de lege susarătat, la data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan.

Cu alte cuvinte, atunci când un debitor, cum este recurenta de faţă, a făcut obiectul unei proceduri de reorganizare pe bază de plan şi s-a dispus închiderea procedurii, în urma îndeplinirii tuturor obligaţiilor de plată asumate prin planul confirmat, acesta este descărcat de orice obligaţii anterioare.

Operează, prin urmare, o extincţie ope legis a tuturor obligaţiilor pe care le-a avut debitorul care, ca urmare a succesului planului de reorganizare, este repus în circuitul economic.

Transpunând în planul procesului de faţă aceste aspecte, prima instanţă avea obligaţia să verifice dacă reclamanta arbitrală (intimată în cadrul acţiunii în anulare) mai justifică vreun interes în cadrul procedurii judiciare de a obţine şi a conserva un titlu ce îi constată o creanţă stinsă prin efectul legii. Avem în vedere faptul că justificarea interesului judiciar nu incumbă reclamantului doar în momentul iniţial al procesului, în concret acela al promovării acţiunii, ci şi pe tot parcursul procedurii judiciare.

Faţă de considerentele ce preced, având în vedere că prima instanţă a soluţionat procesul fără a lua în dezbatere aspecte esenţiale, cum ar fi puterea de lucru judecat sau conceptul de interes judiciar, potrivit art. 313, art. 312 alin. 5 C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul şi a casat sentinţa recurată, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre o nouă judecată instanţei ce a pronunţat hotărârea desfiinţată.