Statutory limitation infeasible for integrity violations; incompatibility between public office and commercial activity

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, la data de 14.11.2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţionala de Integritate - Inspecţia de Integritate, a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/24.10.2018, întocmit de către Inspecţia de Integritate din cadrul A.N.I. şi comunicat reclamantului la data de 01.11.2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 37/2019 din 19 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, având ca obiect anulare act administrativ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 37/2019 din 19 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs, în contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, faţă de dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, recurentul-reclamant a precizat că înţelege să invoce prescripţia dreptului Agenţiei Naţionale de Integritate de a mai constata cazul de incompatibilitate reglementat de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 şi implicit a dreptului prefectului judeţului Vaslui de a emite ordinul prin care a constatat încetarea de drept a mandatului de primar, raportat la faptul că Raportul de evaluare a fost emis la data de 24.10.2018, în afara termenului de prescripţie reglementat de dispoziţiile legale.

În situaţia în care se va trece peste excepţia invocată, a susţinut recurentul că situaţia de incompatibilitate reţinută în sarcina sa nu a fost în măsură să aducă atingere competenţelor de viceprimar şi primar şi nici asupra patrimoniului comunei Oşeşti, făcând trimitere la dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Legea 176/2010 şi la principiile prevăzute de art. 8 alin. (3) din aceeaşi lege.

A mai arătat că proiectul Fermă de subzistenţă, A.. fusese aprobat anterior datei de 22.06.2012, când prin Hotărârea Consiliului local nr. 5, acesta a fost ales viceprimar al comunei Oşeşti.

În fine, în ceea ce priveşte faptul încasării sumelor de la APIA cu titlu de subvenţie, în opinia recurentului, aceasta nu reprezintă o activitate de comerţ, subvenţia APIA fiind un sprijin financiar acordat de către U.E. fermierilor - persoane fizice sau juridice. Orice persoana, fizica sau juridica, ce are în proprietate sau în utilizare (arendaşii) o suprafaţa de teren agricol beneficiază de subvenţie agricola. Pentru aceasta nu trebuie sa ai calitatea de comerciant, invocând dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Noul C. civ.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind data cu corecta interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute.

Referitor la prescripţie a susţinut că a intervenit sancţiunea decăderii, întrucât în cadrul căii de atac a recursului nu poate fi invocată excepţia prescripţiei dreptului de a constata starea de incompatibilitate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 26 iulie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 10 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin raportul de evaluare nr. x/24.10.2018 întocmit de către Agenţia Naţională de Integritate s-a reţinut existenţa elementelor de încălcare a regimului incompatibilităţilor constând în aceea că în perioada 2013 - 2017 A. a deţinut atât funcţia de viceprimar, respectiv primar cât şi calitatea de comerciant persoană fizică, titular de întreprindere individuală, fiind încălcate dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

În acest context, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/24.10.2018 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamantul invocând prin memoriul de recurs argumente încadrate de acesta în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, recurentul-reclamant a înţeles să invoce prescripţia dreptului Agenţiei Naţionale de Integritate de a mai constata cazul de incompatibilitate reglementat de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 şi a susţinut că situaţia de incompatibilitate reţinută în sarcina sa nu a fost în măsură să aducă atingere nici competenţelor şi nici patrimoniului comunei Oşeşti.

Înalta Curte nu poate primi interpretarea dată de recurent dispoziţiilor legale în motivarea invocării prescripţiei dreptului Agenţiei Naţionale de Integritate de a constata starea de incompatibilitate prevăzută art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 54/2019: "Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condiţiile depăşirii termenului general de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare."

Din interpretarea prevederii normative anterior citate, instanţa de control judiciar reţine faptul că instituţia prescripţiei nominalizată în cuprinsul acesteia se aplică la momentul angajării răspunderii civile sau administrative, disciplinare a persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice. Aceasta nu reprezintă un motiv de nelegalitate a raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

În privinţa susţinerilor referitoare la situaţia de incompatibilitate, examinând cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant A., Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o redare fidelă a susţinerilor din cererea de chemare în judecată, aspectele invocate făcând obiectul analizei instanţei de fond, prin cererea de recurs nefiind adus niciun argument suplimentar care să se circumscrie motivelor de nelegalitate apte să conducă la casarea hotărârii recurate.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente circumstanţelor factuale reţinute, argumentele invocate de recurentul-reclamant prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 37/2019 din 19 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 10 iunie 2021.

GGC - BR