Jurisdictional conflict in legal assistance contract resolved in favor of consumer's domicile under alternative jurisdiction rules

Contract de asistenţă juridică. Acţiune în pretenţii. Calitatea de profesionist a avocatului. Competenţă teritorială

C.proc.civ., art. 113 alin. (1) pct. 8

O.U.G. nr. 34/2014

Prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 15 ianuarie 2015, pronunţată în cauza C-537/13, s-a reţinut că Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că aceasta se aplică contractelor standardizate de prestări de servicii juridice, încheiate de un avocat cu o persoană fizică ce nu acționează în scopuri legate de activitatea sa profesională.

Astfel, s-a stabilit că un avocat care, în cadrul activității sale profesionale, prestează, cu titlu oneros, un serviciu juridic în favoarea unei persoane fizice care acționează în scopuri private este un „vânzător sau furnizor”, în sensul articolului 2 litera (c) din Directiva 93/13/CEE, iar contractul privind prestarea unui astfel de serviciu este supus regimului acestei directive.

Prin urmare, cum izvorul raportului juridic dintre părţi este contractul de asistenţă juridică, în care reclamantul deţine calitatea de consumator, iar pârâta pe cea de profesionist, pentru determinarea competenţei de soluţionare a acţiunii prin care se solicită plata unor sume ce decurg din acest contract, este aplicabilă norma înscrisă în art. 113 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, al cărei scop este acela de a proteja consumatorul, facilitându-i accesul la justiţie printr-o dispoziţie favorabilă, ceea ce îi conferă prerogativa de a alege între două sau mai multe instanţe competente.

I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 1383 din 16 iunie 2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, la data de 20 mai 2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de avocatură B. și Asociații, obligarea pârâtei la plata sumei de 3600 lei, reprezentând onorariu plătit, a dobânzii legale aferente de la data semnării contractului de asistență, respectiv de la data de 04 mai 2016 și până la data plății efective, obligarea pârâtei la plata sumei de 3000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la care a fost obligat prin hotărârea nr. 9492/2017, obligarea pârâtei la plata sumei de 3400 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și alte cheltuieli necesare promovării acțiunii, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 7457,19 CHF, reprezentând suma ce trebuia recuperată, arătând, în esenţă, că împreună cu alți 5 reclamanți au fost convinși de avocat B. să promoveze acțiune împotriva C. Bank România, D. SA și E. Bank NV, pentru a recupera dobânda plătită în perioada în care creditul a fost externalizat, sens în care a fost încheiat Contractul de asistență juridică nr. x/04.05.2016 și s-a format dosarul nr. x/3/2016 al Judecătoriei Sector 6 București.

A mai precizat că instanța a disjuns cele cinci cereri și, astfel, s-a format dosarul nr. x/303/2017, iar prin sentinţa nr. 9492/2017, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată şi l-a obligat pe reclamant la plata sumei de 3000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, iar, pe cale de excepție, a invocat excepția necompetenței teritoriale, excepția netimbrării şi excepția lipsei capacității procesuale de folosință a CA B. și Asociații.

Prin sentinţa civilă nr. 5584 din 29.10.2020, pronunţată de Judecătoria Galaţi, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâta CA B., şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Tulcea.

În motivare, această instanţă a reţinut incidenţa dispozițiilor art.107 Cod procedură civilă, potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul dacă legea nu prevede altfel, arătându-se că, în cauză, nu se aplică dispozițiile art. 113 alin (1) și (4) Cod procedură civilă, deoarece în contractul părților nu a fost menționat, în mod expres, că locul de executare al obligațiilor este la Galați, iar obiectul contractului constă în prestarea unor servicii de asistență juridică.

S-a mai arătat că, potrivit contractului de asistență juridică din 4.05.2016, pârâta figurează cu sediul în Tulcea, localitate ce se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Tulcea.

Învestită prin declinare, Judecătoria Tulcea – Secţia civilă şi penală, prin sentinţa civilă nr. 926 din 6.04.2021, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că, raportat la faptul că reclamantul îşi întemeiază pretenţiile pe un contract de asistenţă juridică încheiat cu avocatul, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora în afară de instanţele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Potrivit art. 3 alin. (2) din Codul civil, sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere. Iar potrivit alin. (3) din acelaşi cod, constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.

În conformitate cu art. 8 din Legea nr. 71/2011 noţiunea „profesionist” include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil.

De asemenea, potrivit art. 1 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome, în condiţiile prezentei legi şi ale statutului profesiei.

Profesia de avocat este o profesie liberală, încadrată în noțiunea de profesionist și având în vedere contractul de asistență juridică încheiat între părți, instanța constată calitatea de profesionist, respectiv de consumator, a părților.

S-a mai reţinut că reclamantul a înțeles să învestească inițial instanța de la domiciliul său, respectiv Judecătoria Galați, iar pârâtul a invocat, prin întâmpinare, excepția necompetenței instanței, însă reclamantul, prin răspunsul la întâmpinare, a invocat și dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, arătând că a ales să introducă cererea de chemare în judecată la Judecătoria Galați, în temeiul art. 116 Cod de procedură civilă, potrivit cărora, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Concluzionând, instanţa a apreciat că dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă conferă reclamantului beneficiul alegerii instanței la care să introducă acțiunea, iar acesta a introdus-o la instanța domiciliului său, respectiv Judecătoria Galați, sens în care această instanţă a devenit competentă să judece cauza.

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) Cod procedură civilă, Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul demersului judiciar dedus judecăţii în constituie cererea prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Casa de avocatură B. și Asociații la plata unor sume ce decurg din contractul de asistenţă juridică nr. x din 04 mai 2016.

Astfel, Înalta Curte reţine că Judecătoria Galaţi şi Judecătoria Tulcea şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, conflictul negativ de competenţă fiind generat de reţinerile diferite ale celor două instanţe cu privire la dispoziţiile legale aplicabile în speţă pentru stabilirea competenţei de soluţionare a litigiului, respectiv Judecătoria Galaţi a dat eficienţă dispoziţiilor art. 107 Cod procedură civilă, în timp ce Judecătoria Tulcea a reţinut incidenţa prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă.

Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 Cod procedură civilă, care prevede că: ,,Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel”.

Dispoziţiile art. 113 Cod procedură civilă, ce stabilesc o competenţă teritorială alternativă, stipulează în alin. (1) pct. 8 că: ,,în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor”.

În conformitate cu dispoziţiile OG nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, subiectele raportului juridic ce intră sub incidenţa legislaţiei privind protecţia consumatorilor sunt profesionistul (comerciantul) care fabrică un produs, îl distribuie, comercializează, respectiv furnizează un serviciu şi, pe de altă parte, consumatorul care achiziţionează un produs ori beneficiază de un serviciu oferit de un profesionist.

Ordonanța de urgență nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a modificat Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, având în vedere transpunerea în legislația națională a Directivei 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului și a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 85/577/CEE a Consiliului și a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European și a Consiliului trebuia realizată până la data de 13 decembrie 2013.

De altfel, prin Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 15 ianuarie 2015, pronunţată în cauza C-537/13, s-a reţinut că Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că aceasta se aplică contractelor standardizate de prestări de servicii juridice, încheiate de un avocat cu o persoană fizică ce nu acționează în scopuri legate de activitatea sa profesională.

Astfel, s-a stabilit că un avocat care, în cadrul activității sale profesionale, prestează, cu titlu oneros, un serviciu juridic în favoarea unei persoane fizice care acționează în scopuri private este un „vânzător sau furnizor”, în sensul articolului 2 litera (c) din Directiva 93/13/CEE, iar contractul privind prestarea unui astfel de serviciu este supus regimului acestei directive.

Înalta Curte constată că obiectul prezentului litigiu se circumscrie ipotezelor avute în vedere de art. 113 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, izvorul raportului juridic dintre părţi fiind contractul de asistenţă juridică, în care reclamantul deţine calitatea de consumator, iar pârâta pe cea de profesionist.

În raport de aceste aspecte, pentru determinarea competenţei de soluţionare a pricinii, este aplicabilă norma înscrisă în art. 113 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, al cărei scop este acela de a proteja consumatorul, facilitându-i accesul la justiţie printr-o dispoziţie favorabilă, ceea ce îi conferă prerogativa de a alege între două sau

mai multe instanţe competente.

Totodată, pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a alege între mai multe instanţele deopotrivă competente revine exclusiv reclamantului, în temeiul art. 116 Cod procedură civilă.

Cum, în aplicarea art. 116 Cod procedură civilă raportat la art. 113 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, reclamantul a înţeles să introducă acţiunea la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se află domiciliul său, care se află în circumscripţia Judecătoriei Galaţi, Înalta Curte reţine că acestei instanţe îi revine competenţa de a soluţiona cererea de chemare în judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) Cod procedură civilă, a stabilit competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Avocatură B. şi Asociaţii, în favoarea Judecătoriei Galaţi.