Unauthorized audiovisual adaptation of literary work: moral right of paternity infringement and compensation for moral prejudice under copyright law

Încălcarea dreptului la paternitatea operei. Prejudiciu moral. Despăgubiri

Legea nr. 8/1996, art. 10, art. 11, art. 13, art. 16

Dispozițiile art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996 recunosc dreptul autorului operei de a revendica oricând calitatea de autor, precum și de a se opune oricărui act de uzurpare sau de contestare a acestei calități de către terți.

Astfel, realizarea unei opere cinematografice utilizând o operă preexistentă fără indicarea autorului operei originale reprezintă încălcarea dreptului la paternitatea operei, ceea ce produce autorului un prejudiciu moral, fiind justificată acordarea unei compensații materiale.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 1716 din 22 septembrie 2020

Circumstanțele cauzei

Obiectul cauzei

Prin acţiunea înregistrată la data de 08.01.2013, pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a civilă, reclamantele A., B. și C. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii S.C. D. SRL, E., F., Centrul Naţional al Cinematografiei, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.) şi S.C. G. S.R.L.:

să constate că producţia cinematografică „Eva - Povestea unui secol” s-a realizat după romanul „Fiul Risipitor” al scriitorului X. fără acordul moştenitorilor drepturilor de autor şi fără cesionarea drepturilor de autor de către reclamantele din prezenta cauză;

să constate că reclamantele nu au primit nicio sumă de bani reprezentând contravaloarea cesionării drepturilor de autor; să constate că filmul s-a produs cu încălcarea de către pârâţi a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus „suspendarea activităţilor privind realizarea filmului „Povestea unui secol” până la reglarea între părţi a raporturilor juridice privind drepturile de autor corespunzătoare operei „Fiul Risipitor” de X.;

să dispună obligarea pârâţilor la plata remuneraţiei drepturilor de autor, pe care reclamanţii, în calitatea lor de moştenitori ai scriitorului X., o estimează la 170.000 euro şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 50.000 Euro, reprezentând daune morale cauzate de utilizarea fără drept a operei literare care a stat la baza realizării producţiei cinematografice, schimbarea sensului romanului prin vulgarizarea acestuia şi difuzarea fără drept a filmului, în cotele stabilite prin certificatele de moştenitor;

obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul proces.

În motivarea cererii, reclamantele au arătat că de la momentul iniţierii activităţii de producere a filmului „Eva – Povestea unui secol”, reclamanţii din prezenta cauză, care îşi dovedesc calitatea procesuală activă prin certificatele de moştenitor din 27.01.1993 şi din 08.12.2005, s-au adresat pârâţilor: producătorilor şi realizatorilor filmului, arătând că au calitatea de moştenitori ai drepturilor de autor după scriitorul X. şi că în scenariul filmului s-au preluat nenumărate pasaje identice cu cele din roman (practic tot volumul), situaţie în care aveau nevoie de acordul acestora pentru realizarea filmului, potrivit Legii nr. 8/1996 – privind drepturile de autor. În egală măsură, în film s-a creat atmosfera locurilor şi interioarelor prin imagini, ca urmare a preluării întocmai din roman a pasajelor cuprinzând descrierile.

Pe de altă parte, scenariul a trădat profund esenţa romanului, realizând o acţiune desuetă, vulgarizată, care ar fi lezat modul de gândire şi percepere a autorului romanului.

Dat fiind faptul că pârâţii, deşi au fost notificaţi în repetate rânduri, nu au înţeles să procedeze la reglementarea juridică a raporturilor dintre aceștia și moştenitorii lui X., în sensul respectării legii drepturilor de autor, reclamanţii au formulat pe rolul instanţelor o acţiune, pe calea ordonanţei preşedinţiale, prin care au solicitat suspendarea producerii filmului până la reglementarea situaţiei cesiunii drepturilor de autor şi a situaţiei juridice dintre aceştia şi producătorii filmului, acţiune ce a format obiectul dosarului civil nr. x/3/2007.

Potrivit sentinţei civile nr. 257 din 07.02.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 248R din 26.05.2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, instanţa a dispus suspendarea oricăror activităţi de producere a filmului.

Deşi exista o astfel de hotărâre, pârâţii au produs şi au difuzat şi difuzează în continuare filmul atât în cinematografe, la televiziune, cât şi sub forma DVD-urilor, obţinând venituri substanţiale fără a avea acordul moştenitorilor scriitorului X. şi fără a fi achitat niciun fel de sumă, reprezentând contravaloarea drepturilor de autor.

Fiind vorba despre reproducerea întocmai a unor pasaje din romanul „Fiul Risipitor” al autorului X., moştenitorii apreciază că producţia cinematografică „Eva - Povestea unui secol", reprezintă realizarea unei opere derivate (art. 16 din Legea nr. 8/1996), pe care pârâţii nu aveau dreptul să o realizeze decât având acordul reclamanţilor.

Prin cererile reconvenţionale formulate la data de 06.03.2013, pârâţii S.C. G. S.R.L, S.C. D. SRL și E. au solicitat să se constate:

- nulitatea certificatului de moştenitor nr. x din 10.04.2002 privind succesiunea de pe urma defunctului H. decedat la data de 28.10.2001 sub aspectul transmiterii drepturilor patrimoniale de autor în cotă de 1/6 către reclamantele pârâte B. și C.;

- nulitatea certificatului suplimentar de moştenitor nr. x din 08.12.2005 privind succesiunea de pe urma defunctului J. decedat la data de 18.08.2005 sub aspectul transmiterii drepturilor patrimoniale de autor în cotă de 1/6 către reclamanta pârâtă A.;

- împlinirea termenului legal de protecţie a drepturilor patrimoniale de autor de pe urma defunctului scriitor X. decedat la 19.11.1992 stabilite în certificat de moştenitor nr. x din 27.01.1993 emis de Notariatul de Stat Sector 1 Bucureşti în raport de dispoziţiile Decretului nr.321/1956 art.6 lit. c) raportat la dispoziţiile art.149 alin. (1) din Legea nr.8/1996 a dreptului de autor şi a drepturilor conexe.

Sentinţa pronunţată de Tribunalul București

Prin încheierea din 05.06.2014 Tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active integrale a reclamantelor; a admis excepția lipsei calităţii procesuale pasive a O.R.D.A.; a admis excepția lipsei calităţii procesuale pasive a C.N.C.; a admis excepția inadmisibilităţii capetelor 1-3 din cerere şi excepția lipsei de interes în formularea celui de al treilea capăt de cerere; a respins excepția prescripţiei dreptului reclamantelor la acţiune.

Prin sentinţa civilă nr. 867 din 26.06.2015, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă a respins, ca neîntemeiate, cererile reconvenţionale formulate de pârâţii-reclamanţi S.C. G. S.R.L, S.C. D. SRL și E.

În ceea ce priveşte cererea principală formulată de reclamantele A., B. și C. a admis excepția lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. G. S.R.L şi a respins cererea faţă de aceasta ca fiind formulată faţă de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

A respins atât cererea faţă de pârâţii iniţiali Centrul Naţional al Cinematografiei şi Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, ca fiind formulată faţă de persoane fără calitate procesuală pasivă, cât şi excepția lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului E., ca neîntemeiată.

A admis în parte cererea principală formulată de reclamantele-pârâte A., B. și C. în contradictoriu cu pârâţii S.C. D. SRL și E. şi i-a obligat pe aceşti pârâţi la plata către reclamante a sumei de 50.000 euro, în echivalent lei la data plăţii, cu titlu de despăgubiri materiale reprezentând contravaloare drepturi de autor, precum şi la plata sumei de 50.000 euro, în echivalent lei cu titlu de daune morale, în cote de 1/3 către A. şi câte 1/6 către B. și C.

Totodată, a obligat pârâţii la 2.500 lei cheltuieli de judecată către reclamanta-pârâtă A., a respins, ca neîntemeiată, acţiunea faţă de pârâta K. (moştenitoare a pârâtului F.) şi a obligat reclamantele-pârâte la 6.010 lei cheltuieli de judecată către pârâta K., reprezentând onorariu de avocat redus.

Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucuresti

Prin decizia nr.825A din 5.07.2018 Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă a respins apelul declarat reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 867/2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, în nume propriu şi în calitate de cesionar al drepturilor litigioase ale reclamantelor B. și C.

A admis apelul pârâţilor SC D. SRL și E. și a schimbat, în parte, sentinţa apelată, numai în ce priveşte daunele morale la plata cărora au fost obligaţi pârâții SC D. SRL și Popovici Mihai Adrian, pe care le-a înlăturat.

A menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, inclusiv dispoziţiile cu privire la obligarea pârâţilor SC D. SRL și E. la plata daunelor materiale.

A respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei A. privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel.

A obligat apelanta A. la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând o parte din onorariul avocatului, către apelanţii SC D. SRL și E., cât şi la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocatului redus conform art.451 alin.(2) NCPC, către intimata K.

Decizia pronunțată în recurs de Înalta Curte

Prin decizia nr. 4247 din 18.12.2018 Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă a admis recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâţii SC D. SRL și E., a casat, în parte, decizia şi a trimis cauza la aceeaşi curte de apel pentru rejudecarea apelului declarat de pârâţii S.C. D. SRL și E.

Au fost menținute dispoziţiile din decizie referitoare la soluţionarea apelului declarat de reclamanta A. şi la obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către intimata K.

Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a reținut că potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr.8/1996, după moartea autorului unei opere, se transmite moștenitorului doar exercițiul drepturilor prevăzute la art. 10 lit. a), b) şi d) din lege.

Succesorul nu devine prin moștenire autor al operei. Încălcarea acestor drepturi morale ale autorului trebuie verificate și după decesul său tot în legătură cu persoana acestuia. Astfel, ”dreptul de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei modificări, precum şi oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa” prevăzut de art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996, al cărui exercițiu se transmite succesorilor, impune verificarea condiției prejudicierii onoarei sau reputaţiei raportat la persoana autorului, iar nu a succesorului acestuia.

Prin urmare, înlăturând obligația pârâților la plata daunelor morale cu motivarea că nu a fost dovedită existența unui prejudiciu moral în persoana reclamantelor moștenitoare în legătură cu pretinsa încălcare a drepturilor morale ale autorului lor, instanța de apel a interpretat eronat prevederile art.11 alin.(2) și ale art.10 lit. b) și d) din Legea nr.8/1996.

Este nefondat motivul de recurs prin care critică soluționarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active integrale/inadmisibilității acţiunii pentru că nu ar fi fost formulată de către toți succesorii autorului X., cu încălcarea regulii unanimității, moștenirea fiind indivizibilă până la efectuarea partajului.

Obiectul prezentei cereri de chemare în judecată rezidă în obligarea pârâților la despăgubiri pentru încălcarea unor drepturi morale de autor și a unor drepturi patrimoniale de autor în temeiul răspunderii civile delictuale.

Simplul fapt că bunurile din cadrul succesiunii se află în proprietatea indiviză până la partaj nu duce la concluzia că atunci când s-a săvârșit o faptă ilicită în legătură cu un bun din cadrul succesiunii cererea privind repararea prejudiciului trebuie făcută cu acordul unanim al tuturor succesorilor.

Cererea în pretenții în temeiul răspunderii civile delictuale nu reprezintă un act de dispoziție pentru a-i fi aplicabile regulile unanimității privind bunuri făcând parte dintr-o indiviziune succesorală.

Contrar susținerilor recurenților, Legea nr.8/1996 nu face deosebire între succesorii legali și cei testamentari sub aspectul exercitării drepturilor de autor moștenite.

Se poate observa că pârâții au formulat în esență critici referitoare la faptul că drepturile de autor pentru scenariu au fost de 9.000 de lei, prima instanță reținând o sumă aproximativă de 60.000 de lei, iar pe de altă parte că este nejustificată acordarea sumei în echitate raportat la practica și legislația în materie. S-a mai susținut că este inechitabil să fie obligat la plata întregii sume în condițiile în care la realizarea scenariului ar fi lucrat trei scenariști.

Instanța de apel nu a răspuns concret la aceste critici și nici nu a justificat prin raportare la prevederile art. 139 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 acordarea sumei în echitate de către prima instanță de fond, astfel încât se impune casarea cu trimitere.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București- Secția a IV-a civilă (al doilea ciclu procesual)

În rejudecare după casare, Curtea de Apel București -Secția a IV-a civilă prin decizia nr. 1080A din 26.06.2019 a admis apelul declarat de pârâții SC D. SRL și E. în contradictoriu cu reclamanții A., Centrul Național al Cinematografiei, Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (ORDA), SC G. SRL și K.

A schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pe pârâți la plata daunelor materiale în sumă de 34.868 euro și la plata daunelor morale în sumă de 4.000 euro, în echivalent în lei la data plății. A menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că scrierea scenariului în perioada în care nu era destinat și nici nu afost la dispoziția publicului nu poate fi calificată ca o faptă ilicită și nici ca o faptă care să poată fi reținută în raportul cauzal care a dus la producerea prejudiciului, dovedindu-se că acesta a respectat sentința civilă pronunțată în procedura ordonanței președințiale. Acest argument duce la înlăturarea criticii potrivit căreia prejudiciul trebuie dimensionat prin raportare la împrejurarea că scenariul este rezultatul colaborării a trei scenariști. Mai mult, nu s-a dovedit contribuția lui L. la varianta finală a scenariului prin acțiuni ulterioare suspendării prin hotărîre judecătorească a activităților de producere a filmului.

Pârâții SC D. SRL și E. au realizat producția cinematografică ”Eva – povestea unui secol” fără acordul titularelor de drepturi și cu nerespectarea opoziției acestora manifestată prin introducerea cererii de ordonanță președințială, au fost încălcate drepturile patrimoniale prevăzute de art. 13 lit. i) din Legea nr. 8/1996 (dreptul patrimonial de a autoriza sau interzice realizarea de opere derivate), încălcare de natură a atrage răspunderea civilă delictuală în condițiile art. 139 alin. (2) lit. b) din același act normativ.

Pentru varianta finală a scenariului pentru filmul cu titlul provizoriu ”Întoarcerea fiului” (devenit Eva – Povestea unui secol), pârâtul E. a primit suma de 50.000 lei, așa cum rezultă din contractul pentru rescrierea scenariului cinematografic, conform contractului depus la dosarul cauzei.

Prejudiciul va fi echivalat cu suma pe care reclamanatele erau îndreptățite să o încaseze cu titlu de drepturi patrimoniale de autor prin cesiuena dreptului la realizarea unei opere derivate, reperzentată de suma primită de pârâtul E. în calitate de scenarist.

Au fost reținute ca parțial dovedite susținerile din acțiune referitoare la încălcarea drepturilor morale din conținutul dreptului de autor, impunându-se repararea prejudiciului moral cauzat autorului prin încălcarea dispozițiilor art. 10 lit.b) din Legea nr. 8/1996, drept exercitat de moștenitori.

Instanța de apel a reținut că orice încălcare a dreptului la paternitatea unei opere produce autorului un prejudiciu moral, lezează drepturile personale nepatrimoniale ocrotite de legea dreptului de autor și că, din acest punct de vedere, justifică acordarea unei compensații materiale. Nu este posibilă probarea prejudiciului moral fiind suficientă proba faptei ilicite, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate.

Comportamentul pârâților de ignorare a calității scriitorului X. de creator al operei literare care a constituit baza operei cinematografice a produs moștenitorilor scriitorului un sentiment de frustrare, o stare de incertitudine prelungită, determinând un prejudiciu moral ce poate fi reparat prin obligarea la plata daunelor morale. Evaluarea instanței cu privire la prejudiciul moral a fost de 4.000 de euro prin raportare la criteriile anunțate anterior.

Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București au declarat recurs pârâții SC D. SRL și E., criticând soluția pentru nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 3021, art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă de la 1865.

Într-o primă critică, pârâții au arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor de drept material ale Legii nr. 8/1996 a drepturilor de autor și drepturilor conexe cu privire la stabilirea prejudiciului material și moral. S-a arătat că au fost luate în considerare criterii care nu pot fi subsumate dispozițiilor art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996 – instanța s-a referit la sentimente de frustrare și incertitudine prelungită, iar suma de 4.000 de euro nu poate fi justificată prin argumentația adusă de instanță.

O a doua critică vizează existența prejudiciului moral, în sensul că pârâții nu au contestat calitatea de autor a operei lui X.. Fiind o operă derivată după opera preexistentă ”Fiul risipitor” de X., prin ea însăși nu poate leza drepturile morale de autor ale scriitorului, mai ales că pârâții au precizat că au preluat în opera cinematografică idei din romanul menționat anterior.

Probatoriul adminsitrat în fața instanței de apel a demonstrat că producția cinematografică ”Eva – Povestea unui secol” nu a lezat drepturile morale ale scriitorului X., cu atât mai puțin drepturile patrimoniale de autor.

Din opiniile experților evaluatori rezultă că filmul nu reprezintă o ecranizare a romanului, ci este o operă distinctă care întrunește prin complexitatea ei mai multe surse de inspirație decât romanul. În atare situație, opiniile specialiștilor tind a exclude ideea unui furt intelectual/plagiat sau încălcarea vreunui drept moral al scriitorului X. prin realizarea filmului.

Drepturile de producție cinematografică referitoare la scenariul filmului sunt circumscrise dispozițiilor art. 66-68 și următoarele din Legea nr.8/1996 a dreptului de autor și a drepturilor conexe. Așa fiind, scenariștii filmului, precum și ceilalți autori ai operei audiovizuale au drepturi proprii patrimoniale, cât și morale.

În măsura în care s-a stabilit că filmul este o operă derivată după roman și nu doar preluarea unor idei după opera literară, înseamnă că această operă derivată nu poate leza drepturile morale prevăzute de art. 10 din Legea nr. 8/1996, deoarece nu neagă calitatea de autor al romanului ce aparține lui X.

O a treia critică vizează stabilirea contribuției fiecărui pârât la producerea prejudiciului, chestiune care nu a fost analizată de instanța de apel, care a efectuat un calcul cu privire la daunele materiale, iar pârâții au fost obligați în solidar la plata acestora.

Respectând silogismul instanței de apel, SC D. SRL și-a asumat, în calitate de producător, punerea în executare a scenariului creat de F. (în proporție de 80%) și E. (în proporție de 20%). Scenariul a fost adaptat și tradus în limba engleză de L., iar producția cinematografică a obținut subvenția de la Centraul Național al Cinematografiei prin SC D. SRL.

Răspunderea civilă delictuală trebuia stabilită în raport de fiecare contributor la scenariul fimului, cât și față de producătorul filmului, conform vinovăției fiecăruia, aspect ignorat de Curtea de Apel București.

Apărările formulate în cauză

La data de 10 august 2020 reclamantele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că niciuna dintre criticile formulate de pârâți nu se încadrează în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâţii E. şi S.C. D. S.R.L. este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 din Codul de procedură civilă de la 1865, urmând să fie analizate din această perspectivă.

Se va înlătura apărarea reclamantelor că motivele de recurs nu pot fi subsumate dispozițiilor art. 304 Cod procedură civilă de la 1865, întrucât criticile sunt formulate pe aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor.

Pentru a răspunde motivelor de recurs, trebuie evidențiate, în primul rând aspectele care au intrat în puterea de lucru judecat prin decizia nr. 4247 din 18 decembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă în recurs, în primul ciclu procesual.

Astfel, s-a statuat că adaptarea audiovizuală a romanului ”Fiul risipitor” al scriitorului X. și scenariul care au stat la baza producerii filmului ”Eva – Povestea unui secol” reprezintă o operă derivată după acest roman.

De asemenea, s-a reținut că potrivit dipozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, după moartea autorului unei opere, se transmit moștenitorilor exercițiul drepturilor prevăzute la art. 10 lit. a), b) şi d) din același act normativ, ceea ce înseamnă că reclamantele A., B. și C. au calitate procesuală activă în cauza de față.

Pârâții SC D. SRL și E. au săvârșit o faptă ilicită prin realizarea unei opere derivate după romanul ”Fiul risipitor” al autorului X. fără acordul moștenitorilor acestuia.

Prin realizarea operei derivate de către pârâți au fost încălcate drepturile patrimoniale prevăzute de art. 13 lit. i) din Legea nr. 8/1996, respectiv dreptul de a autoriza sau interzice realizarea de opere derivate, cu consecința creării unui prejudiciu moștenitorilor autorului romanului utilizat drept sursă a operei derivate, regimul juridic al acțiunii în pretenții formulate de reclamante fiind cel al răspunderii civile delictuale, potrivit art. 139 alin. (2) lit. b) din același act normativ.

În al doilea ciclu procesual, Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă a rejudecat cauza în limitele stabilite prin decizia de casare, urmând să analizeze criticile din apelul formulat de pârâții SC D. SRL și E. cu privire la modul de stabilire a daunelor materiale și morale de către prima instanță, Tribunalul București.

Cu privire la existența prejudiciului și a criteriilor de cuantificare a acestuia

Este nefondată critica pârâților referitoare la faptul că nu a fost produs un prejudiciu moral, deoarece niciun moment nu a fost negată paternitatea operei inițiale, respectiv a romanului ”Fiul risipitor” al scriitorului X.

Astfel, potrvit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 8/1996:

”Autorul unei opere are următoarele drepturi morale: a) dreptul de a decide dacă, în ce mod și când va fi adusă opera la cunoștința publică; b) dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei; c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștința publică;d) dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa; e) dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare, prejudiciați prin exercitarea retractării.”

Așadar, legea recunoaște în mod expres existența unor drepturi morale în favoarea autorului operei, drepturi al căror excercițiu a fost transmis moștenitorilor, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (2) din legea dreptului de autor.

În doctrină și în practica instanțelor s-a reținut în mod constant că dispozițiile art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996 se referă la dreptul autorului operei de a revendica oricând calitatea de autor, precum și de a se opune oricărui act de uzurpare, de contestare acestei calități de către terți.

Or, în speță, realizarea unei opere cinematografice utilizînd o operă preexistentă fără indicarea autorului operei originale reprezintă încălcarea dreptului la paternitatea operei, faptă imputabilă pârâților E. şi S.C. D. S.R.L.

Realizarea operei derivate de către cei doi pârâți cu încălcarea dispozițiilor art. 13 lit. i) din Legea nr. 8/1996 reprezintă o faptă ilicită aptă de a produce un prejudiciu material, dar și unul moral, de vreme ce au fost încălcate drepturile prevăzute în mod expres de legea specială.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel că încălcarea dreptului la paternitatea unei opere produce autorului un prejudiciu moral, lezează drepturile personale nepatrimoniale ocrotite de legea dreptului de autor și că, din acest punct de vedere, justifică acordarea unei compensații materiale. De asemenea, instanța de apel a reținut comportamentul pârâților de ignorare a calității scriitorului X. de autor al operei literare care a stat la baza operei cinematografice, chiar în condițiile în care opoziția moștenitorilor la realizarea operei derivate.

Înalta Curte constată că repararea prejudiciului se datorează pentru că opera derivată a fost realizată fără acordul moștenitorilor și fără menționarea sursei de inspirație, ceea ce constituie per se o încălcare a drepturilor de autor, neavând relevanță juridică susținerea că pârâții nu contestă în mod formal calitatea de autor a scriitorului X.

Cu alte cuvinte, protecția juridică acordată dreptului de autor presupune ca toate componentele acestuia să fie deopotrivă protejate, nefiind posibilă realizarea unei opere derivate fără acordul autorului sau al moștenitorilor, deoarece în caz contrar, protecția ar fi lipsită de efectivitate.

Este nefondată și critica pârâților că autorii operei derivate au dobândit drepturi proprii în temeiul dispozițiilor art. 66-68 din legea dreptului de autor, deoarece acestea sunt distincte, atât de drepturile dobândite de autorul romanului, cât și de cele dobândite de reclamanți ca efect al aplicării art. 11 alin. (2) din același act normativ.

Consecința faptului că drepturile menționate sunt distincte determină un regim juridic diferit al fiecăruia dintre acestea, fără însă a afecta caracterul ilicit al faptei săvârșite de pârâți.

În ceea ce privește cuantificarea prejudiciului moral, în mod constant, în practica judiciară s-a apreciat că daunele morale sunt menite să acopere un prejudiciu subiectiv. Nu este posibilă probarea prejudiciului moral, fiind suficientă proba faptei ilicite, urmând ca prejudiciul și raportul de cauzalitate să fie prezumate.

Ca element de jurisprudență menționăm că prin decizia nr. 1751 din 15 octombrie 2019 a ÎCCJ, Secția I civilă s-a reținut că:

”Înalta Curte reţine că şi cerinţa prejudiciului moral produs intimatului reclamant a fost corect evaluată de instanţa de apel, pornind de la accepţiunea legală a acestei noţiuni şi ţinând cont de specificul probator al daunelor morale.

Daunele morale trebuie temeinic justificate, iar nu dovedite, astfel cum eronat susţine recurentul, având în vedere că ele presupun lezarea unor valori fără conţinut economic, astfel încât existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a daunelor reale şi efective produse victimei.”

În ceea ce privește jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, pot fi exemplificate cauzele Danev împotriva Bulgariei şi Iovtchev împotriva Bulgariei în care instanţa de contencios european a reţinut că:

"Abordarea formalistă a instanţelor naţionale care atribuiseră reclamantului obligaţia de a dovedi existenţa unui prejudiciu moral cauzat de fapta ilegală, prin dovezi susceptibile să confirme manifestări externe ale suferinţelor lui fizice sau psihologice, avuseseră ca rezultat privarea reclamantului de despăgubirea pe care ar fi trebuit să o obţină. (...) Curtea a considerat că, chiar şi admiţând că în general era sarcina oricărei persoane care introduce o acţiune în justiţie să facă proba susţinerilor sale, nu consideră rezonabil ca, în circumstanţele speţei, să atribuie reclamantului obligaţia de a demonstra temeinicia pretenţiilor sale prin intermediul unor dovezi susceptibile să ateste suferinţele cauzate. (...) Curtea a subliniat în repetate rânduri obligaţia care revine instanţelor naţionale de a interpreta cerinţele procedurale în mod proporţional şi rezonabil."

Cu privire la obligația solidară de plată a prejudiciului de către pârâți

Este nefondată critica referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor din codul civil ce reglementează recuperarea prejudiciului în ceea ce privește obligarea solidară a pârâților la plata prejudiciului către reclamante.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1003 Cod civil de la 1864: ”Când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ținute solidar pentru despagubire.”

Repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor de drept comun, iar când fapta ilicită este imputabilă mai multor persoane, acestea sunt ținute solidar pentru despăgubire. Instanța de apel a reținut că prejudiciul a fost cauzat ca urmare a culpei concurente a celor doi pârâți și, în mod corect, a obligat pârâtele, solidar, la plata integrală a despăgubirilor civile, iar nu obligarea la plata despăgubirilor stabilite cores­punzător culpei proprii fiecăruia.

Codul civil a instituit solidaritatea pasivă legală ce constituie o veritabilă garanție pentru realizarea creanței împotriva riscului insolvabilității, instituind obligația fiecărui debitor solidar de a repara întreg prejudiciul. Ulterior, debitorul are dreptul la o acțiune în regres îndreptată împotriva codebitorilor, prin care recuperează o parte din despăgubiri, potrivit aportului fiecăruia la producerea pagubei.

Așa fiind, instanța trebuia să stabilească existența și întinderea prejudiciului, obligând pe autorii faptei ilicite la plata despăgubirilor către persoanele prejudiciate prin fapta ilicită, neavând obligația de a evalua în mod distinct contribuția fiecărui participant la producerea pagubei a cărei reparare o solicită reclamantele.

Temeiul legal al soluției pronunțate de Înalta Curte

Față de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă de la 1865, a respins, ca nefondat recursul declarat de pârâții E. şi S.C. D. S.R.L.