Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 985/2022 AI generated

Renunciation of appeal as a decisive procedural act in administrative challenge of judicial transfer refusal

Case Number Decizia nr. 985/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice accepted the appellant’s withdrawal from the appeal proceedings, resulting in the final retention of the Court of Appeal’s decision that had previously dismissed the plaintiff's claim. The dispute originated as an administrative challenge by a prosecutor seeking to annul a decision by the Superior Council of the Magistracy (Prosecutors' Section) that refused to approve a transfer from the Fălticeni Court to the Suceava Court of Appeal; the case ended without a merit-based review of the administrative decision because the plaintiff formally renounced the right to appeal the lower court's dismissal. The Court based its ruling on the principle of party autonomy in civil proceedings and the doctrine of waiver of appellate rights, applying Article 9, Article 22(6), Article 406(1), and Article 463 of the Civil Procedure Code, which permit a party to renounce the judgment at any time through a written request that the court must accept within the limits of its jurisdiction.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 463 C. proc. civ, art. 9 C. proc. civ, art. 406 alin. (1) C. proc. civ, art. 22 alin. (6) C. proc. civ; Renunciation of appeal as a decisive procedural act in administrative challenge of judicial transfer refusal: The dispute originated as an administrative challenge by a prosecutor seeking to annul a decision by the Superior Council of the Magistracy (Prosecutors' Section) that refused to approve a transfer from the Fălticeni Court to the Suceava Court of Appeal; the case ended without a merit-based review of the administrative decision because the plaintiff formally renounced the right to appeal the lower court's dismissal. The Court based its ruling on the principle of party autonomy in civil proceedings and the doctrine of waiver of appellate rights, applying Article 9, Article 22(6), Article 406(1), and Article 463 of the Civil Procedure Code, which permit a party to renounce the judgment at any time through a written request that the court must accept within the limits of its jurisdiction.

Keywords

AI generated
withdrawal of cassation appeal Romanian civil procedure dismissal of administrative appeal administrative revocation of decision right of appeal formal procedural defect of appeal
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată initial pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş la data de 14 ianuarie 2021, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori, anularea Hotărârii nr. 1106 din 25.11.2019, emisă de pârât şi obligarea Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Procurori la emiterea unei hotărâri prin care să aprobe cererea de transfer de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 43 din 24 mai 2021 Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, având ca obiect anularea Hotărârii secţiei pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1106/25.11.2019.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

La data de 9.02.2022, recurenta-reclamantă A. a depus declaraţie de renunţare la judecarea recursului promovat în cauză, conform art. 463 C. proc. civ. .

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

De asemenea, la data de 15.02.2022, a depus note scrise, solicitând instanţei de recurs să ia act de cererea de renunţare la judecata recursului formulată în cauză.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de renunţare la judecata recursului

Manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentei care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., se poate renunţa oricând la judecată, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă, iar art. 463 din acelaşi cod defineşte achiesarea la hotărâre drept renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja.

Pentru aceste motive, având în vedere şi dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care impun judecătorului să se pronunţe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea recurentei de renunţare la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de cererea recurentei A. de renunţare la judecata recursului declarat împotriva sentinţei nr. 43 din 24 mai 2021 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2022.