EU-funded rural investment payment refusal upheld; company's appeal dismissed.

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 12.10.2015, sub nr. x/2015 (reînregistrată la data de 27.09.2018, sub nr. x/2015*, ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare, pentru nemotivare, prin decizia nr. 2053/18.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în principal, anularea adresei nr. x/17.04.2015 reprezentând răspunsul la contestaţia formulată împotriva Notificării beneficiarului cu privire la refuzul plaţii nr. 1562/16.02.2015, şi a notificării beneficiarului cu privire la refuzul plaţii nr. 1562/16.02.2015, reprezentând răspunsul la Cererea de plata nr. x/10.12.2014; repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii Notificării beneficiarului cu privire la refuzul plaţii nr. 1562/16.02.2015, cu consecinţa prelungirii duratei Contractului de finanţare cu perioada de timp scursă între data depunerii Cererii de plata, respectiv data de 10.12.2014, şi data expirării Contractului de finanţare potrivit termenilor acestuia, respectiv data de 05.04.2015; să se constate că toate cheltuielile indicate în cererea de plată şi efectuate în cadrul proiectului finanţat prin Programul FEADR pe măsura 121 "Modernizarea S.C.

A. S.R.L. - Creşterea si Îngrijirea puilor de carne" reprezintă cheltuieli eligibile; obligarea pârâtei A.F.I.R. la plata sumei de 1.744.838,71 RON, reprezentând cheltuieli eligibile solicitate prin Cererea de plata nr. x şi aferente tranşei 1 conform Contractului de Finanţare x/06.07.2011, iar, în subsidiar, în măsura în care se va considera că este inadmisibil capătul de cerere privind obligarea A.F.I.R. la plata sumei de 1.744.838,71 RON, reprezentând cheltuieli eligibile solicitate prin Cererea de plata nr. x şi aferente tranşei 1 conform Contractului de Finanţare x/06.07.2011, obligarea A.F.I.R. la plata sumei de 1.744.838,71 RON cu titlu de despăgubiri pentru daunele suferite ca urmare a refuzului plaţii în cuantum egal cu valoarea cheltuielilor eligibile solicitate prin cererea de plată; obligarea pârâtei A.F.I.R. la plata dobânzilor legale calculate la valoarea sumei de 1.744.838,71 RON, reprezentând cheltuieli eligibile solicitate prin cererea de plata începând cu data expirării termenului de soluţionare a cererii de plată şi până la plata lor efectivă, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 8 din 7 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond s-a preocupat exclusiv de apărarea intereselor AFIR, astfel că hotărârea pronunţată în cauză este nelegală. Instanţa de fond nu a conferit o interpretare proprie faptelor prezentate şi probelor propuse, nu a verificat materialul probatoriu care i s-a pus la dispoziţie în dosar. Nu au fost analizate toate motivele esenţiale ale cererii de chemare în judecată, iar instanţa de fond a făcut referiri generice la apărările reclamantei, fără a se face o analiză a motivelor din acţiunea introductivă.

A apreciat recurenta că, din considerentele hotărârii nu rezultă că s-a făcut trimitere la dispoziţiile legale în materia ce formează obiectul cauzei pentru a se realiza o corespondenţă între procedurile legale în materie şi analiza cauzei sub aspectele de fapt şi de drept.

4. Apărările intimaţilor

Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În ceea ce priveşte motivul de casare încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei.

Din această perspectivă, recursul este nefondat, considerentele explicând soluţia pronunţată în dispozitiv prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

De asemenea, Înalta Curte reţine că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de însuşire a argumentelor prezentate de partea reclamantă, ci expunerea clară a raţionamentului care fundamentează soluţia pronunţată.

Judecătorul fondului a analizat criticile formulate de reclamantă, concluzionând motivat că sunt neîntemeiate, respectiv cele privind faptul că decizia de soluţionare a contestaţiei administrative ar încălca principiul neagravării situaţiei părţii în propria cale de atac, cele privind motivul de respingere a cererii de plată constând în faptul că, deşi ordinul de începere a lucrărilor nr. 2 a fost emis la 10.01.2014, lucrările erau deja executate în proporţie de 75-80 % la data emiterii. Curtea a constatat că sunt neîntemeiate şi apărările reclamantei în sensul că autorizaţia de construire era valabilă la data executării lucrărilor solicitate la plată.

Totodată, a apreciat instanţa de fond că celelalte neregularităţi referitoare la autorizaţia de construire, menţionate în actele atacate, nu au aptitudinea să fundamenteze refuzul plăţii sumei solicitate, neputând reprezenta încălcări ale contractului de finanţare, neproducând vreo vătămare şi neavând aptitudinea să cauzeze vreun prejudiciu, dar, oricum, acest lucru nu prezintă relevanţă în adoptarea soluţiei în prezenta cauză, deoarece, după cum s-a arătat deja, aspectele examinate anterior sunt suficiente, prin ele însele, să justifice refuzul plăţii.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate rezultă că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi respectiv, a apărărilor, formulate de părţi pe parcursul procesului, şi a înlăturat, motivat, afirmaţiile aduse de către reclamantă cu privire la nelegalitatea actelor administrative contestate, instanţa de fond analizând în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că este nefondată acţiunea cu care a fost învestită.

În aceste condiţii, nu se poate concluziona că instanţa şi-a însuşit doar argumentele intimaţilor, dimpotrivă, prima instanţă a ţinut cont de toate împrejurările cauzei şi a analizat pe larg situaţia pretinsei nelegalităţi a actelor administrative atacate din perspectiva criticilor invocate.

Prin urmare, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului în privinţa criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 8 din 7 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 8 din 7 ianuarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 17 februarie 2022.