Uniform sectoral salary reference values across the justice occupational family under constitutional equalization principles

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, Constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanţii A., B., C. şi D. au solicitat anularea în parte a ordinului Ministrului Justiţiei nr. 89/C/04.01.2019, anexele privitoare la fiecare dintre reclamanţi, şi reîncadrarea reclamanţilor şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015 şi cu 484,18 începând cu 1.12.2015.

Totodată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Arad la plata diferenţelor de drepturi salariale, actualizate în funcţie de indicele de inflaţie, precum şi a dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 360/2019 din data de 16 iulie 2019, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei referitor la capătul de cerere privind plata diferenţelor salariale şi a fost respins capătul cererii de chemare în judecată privind plata formulat de părţile reclamante în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 360 din 16 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a declarat recurs apreciind că hotărârea pronunţată este nelegală şi netemeinică, iar potrivit art. 496 C. proc. civ. solicită admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare, respingerea acţiunii formulată de intimaţii-reclamanţi A., B., C. şi D..

În sens contrar celor reţinute de către prima instanţă prin sentinţa civilă recurată arătă că, Ordinul ministrului justiţiei nr. 89/C/04.01.2019 a fost emis ţinând seama de Ordinul ministrului justiţiei nr. 2066/C/24.05.2018 prin care s-au pus în aplicare dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, respectiv au fost stabilite în beneficiul intimaţilor -reclamanţi drepturile salariale cuvenite pentru perioada 09.04.2015 - 30.06.2018, în aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017, calculate având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017.

Pe fondul cauzei, arătă că potrivit art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, astfel cum a fost modificat şi completat prin O.U.G. nr. 43/2016 "prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Alin. (1)2 al aceluiaşi articol stabilea "în aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti."

Prin Decizia nr. 794/2016, Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale, reţinând în motivarea deciziei că "în vederea egalizării prevăzute de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică."

Aşa fiind, arătă că la data de 15.03.2018 preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 75 prin care s-a stabilit că judecătorii, magistraţii-asistenţi, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţei supreme sunt salarizaţi pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 prin acordarea valorii de referinţă 421,36 RON (VRS 405 la care se adaugă procentul de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008), iar pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017 se acordă valoarea de referinţă 463,5 RON (VRS 405 la care se adaugă 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008 şi 10% conform Legii nr. 293/2015).

Ca atare, ţinând cont de faptul că la data de 24.05.2018 ministrul justiţiei a emis ordine prin care s-a dispus recalcularea drepturilor salariale pentru judecători, asistenţi judiciari, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurilor din Ministerul Justiţiei, potrivit celor statuate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Ordinul nr. 75/15.03.2018, iar nu sentinţei civile nr. 1961/2017 a Tribunalului Dâmboviţa, după cum susţine în mod eronat prima instanţă.

Totodată, a fost comunicată curţilor de apel recomandarea nr. x/2018, în vederea calculării salariilor de bază în funcţie de valorile de referinţă sectoriale avute în vedere de cele două acte administrative.

Ordinul nr. 75/15.03.2018 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost emis având în vedere sentinţa civilă nr. 1961/1010.2017 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2017, privind acordarea valorii de referinţă sectorială în sumă de 405 RON + 4% procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008 + 10% procent prevăzut de Legea nr. 293/2015.

După cum se poate observa, intimaţilor-reclamanţi le-a fost acordat procentul de 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, iar adăugarea unui procent de 8,5 % depăşeşte chiar cadrul legal aplicabil la nivelul anului 2008, anul apariţiei O.G. nr. 13/2008, motiv pentru care apreciază că, în mod greşit, prima instanţă a admis acţiunea ca fiind întemeiată.

Arătă că niciun ordonator de credite în cadrul familiei ocupationale "Justiţie" nu a emis acte administrative, pentru magistraţi, prin care să se procedeze la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON.

Pe de altă parte, prin sentinţa civilă nr. 829/2018 pronunţată de către Tribunalul Dâmboviţa, definitivă, au fost acordate diferenţe de drepturi salariale, exclusiv, pentru categoria profesională a personalului auxiliar, iar nu s-a dispus obligarea unei instituţii sau autorităţi publice din cadrul familiei ocupationale "Justiţie" la recunoaşterea unei alte valori de referinţă sectorială în favoarea magistraţilor.

În concluzie, solicită instanţei de recurs să înlăture aprecierile primei instanţe cu privire la nelegalitatea O.M.J. nr. 89/C/2019, deoarece acesta a fost emis în aplicarea unui act administrativ cu caracter normativ, care nu a fost anulat şi care produce efecte juridice, respectiv O.M.J. nr. 2066/C/24.05.2018.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi D., C. şi A. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că obiectul acţiunii îl constituie anularea în parte a ordinului ministrului justiţiei nr. 89/C/04.01.2019, anexele privitoare la fiecare dintre reclamanţi, şi reîncadrarea reclamanţilor şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015 şi cu 484,18 începând cu 1.12.2015.

Astefel, în mod corect prima instanţă a admis acţiunea, anulând în parte Ordinul nr. 89/C/04.01.2019 emis de Ministerul Justiţiei, în ceea ce priveşte art. 1 şi anexa 15 a ordinului, obligând pârâtul să emită un ordin prin care să se recunoască dreptul nostru de a fi salarizaţi, începând cu data de 09.04.2015 şi 15.06.2015, întrucât există în familia ocupaţională Justiţie, hotărâri judecătoreşti definitive prin care se recunoaşte un calcul al salariilor cu valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON.

Recurentul în recursul formulat, recunoaşte că există în familia ocupaţională justiţie, anumite categorii de personal care beneficiază de un calcul al indemnizaţiei la o valoare sectorială mai mare decât cea cu care este calculat salariul reclamanţilor-intimaţi, dar susţine că personalul respectiv care beneficiază de o valoarea sectorială mai mare, este personal auxiliar sau conex.

Începând cu Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, care a statuat că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare trebuie să se stabilească prin raportare la întreaga categorie profesională, respectiv familie ocupaţională, indiferent de instituţie sau autoritate publică, ţinând cont de hotărârile judecătoreşti menţionate mai sus, precum şi de valoarea de referinţă sectorială aplicată la nivelul instanţelor judecătoreşti, a rezultat că valoarea de referinţă sectorială trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupaţională justiţie, indiferent dacă este calculată pentru grefieri sau judecători.

Astfe, Înalta Curte apreciază că la decizia CCR şi la sentinţa nr. 1961/2017 a Trib. Dâmboviţa se raportează Ordinul Preşedintelui ÎCCJ nr. 75/2018, toate aceste aspecte rezultând din preambulul OMJ atacat.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, a hotărât la punctul 8 din Ordinea de categorii profesionale şi familii ocupationale să nu existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referinţă sectorială fiind o constantă, a recomandat ordonatorilor de credite stabilirea unei valori de referinţă sectorială unică atât pentru magistraţi cât şi pentru personalul auxiliar al instanţelor judecătoreşti.

La fel a stabilit şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea valorii de referinţă sectorială - care prin definiţie vizează aplicabilitatea aceluiaşi criteriu de salarizare unui întreg sector de activitate, nu vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală, astfel cum a reţinut ÎCCJ în decizia mai sus menţionată.

Sentinţa civilă nr. 829/12.07.2018 a Tribunalului Mureş face dovada nivelului maxim de salarizare cuprinzând majorările prevăzute de O.G. nr. 13/2008.

Ca atare, începând cu 09.04.2015, personalul din cadrul familiei ocupationale de funcţii bugetare "Justiţie" a beneficiat de hotărâri judecătoreşti prin care drepturile le-au fost calculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mare.

Nivelul maxim se aplică tuturor instanţelor, toate fiind în subordinea aceluiaşi ordonator de credite.

Hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea valorii de referinţă sectorială - care prin definiţie vizează aplicabilitatea aceluiaşi criteriu de salarizare unui întreg sector de activitate, nu vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală, astfel cum a reţinut ÎCCJ în decizia mai sus menţionată.

Prin urmare, existenţa în cadrul familiei ocupaţionale justiţie a unor angajaţi care au calculată indemnizaţia de bază lunară cu o altă valoare sectorială, mai mare decât a reclamanţilor, impune acordarea aceleiaşi valori de referinţă sectorială unică atât pentru magistraţi cât şi pentru personalul auxiliar al instanţelor judecătoreşti.

Astfel, în mod corect prima instanţă a dispus obligarea pârâtului să emită un nou ordin prin care să se recunoască dreptul reclamanţilor la recalcularea indemnizaţiei de încadrare raportat la o valoare de referinţă de 484,18 RON începând cu data de 09.04.2015 şi 15.06.2015 şi la plata diferenţelor de drepturi salariale actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală penalizatoare până la data plăţii efective.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 360 din 16 iulie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2021.