ASF fine reinstated and remanded after lack-of-motivation finding overturned

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 29.01.2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară contestaţie împotriva Deciziei A.S.F. nr. 2309 din 29.12.2014, solicitând în principal, anularea în tot a acesteia, iar în subsidiar, anularea parţială, prin înlăturarea dispoziţiilor contrare legii şi reindividualizarea sancţiunii în avertisment, cu consecinţa restituirii sumei de 20.000 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1377 din 10 aprilie 2019, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a dispus anularea Deciziei nr. 2309/29.12.2014 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, a exonerat reclamanta de la plata amenzii de 20 000 RON aplicată prin această decizie şi a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a amenzii achitate în cuantum de 20 000 RON.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că sentinţa civilă nr. 1377/10.04.2019 a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv a art. 2 alin. (1) pct. III.1 lit. c) din Normele privind forma şi conţinutul raportărilor financiare şi tehnice pe care trebuie să le întocmească societăţile de asigurare/reasigurare, puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 2/2009, raportat la art. 39 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 32/2000 şi a art. 22 alin. (2) din Normele privind asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 18/2009, raportat la art. 39 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 32/2000, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia A.S.F. nr. 2309/29.12.2014, intimata-reclamantă A., în calitate de director general adjunct al B., a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 20.000 RON. Decizia de sancţionare a fost emisă ca urmare a unui control efectuat de către A.S.F. la sediul B., în perioada 23.06.2014-24.04.2014.

Intimata-reclamantă a contestat decizia de sancţionare, plângerea sa făcând obiectul dosarului nr. x/2015

Prin sentinţa civilă nr. 1549/02.06.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei procedurii prealabile invocate de pârâtă, respingând ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3763/06.11.2018, a admis recursul reclamantei A. împotriva sentinţei civile nr. 1549/02.06.2015 şi a casat sentinţa recurată, trimiţând cauza, spre rejudecare, Curţii de Apel Bucureşti.

Rejudecând fondul cauzei, după casare, Curte de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1377/10.04.2019, a admis cererea de chemare în judecată formulată de A., a dispus anularea Deciziei nr. 2309/29.12.2014, a exonerat reclamanta de la plata amenzii de 20.000 RON aplicată prin această decizie, obligând pârâta A.S.F. la restituirea către reclamantă a amenzii achitate în cuantum de 20.000 RON.

Prin Decizia nr. 2309/29.12.2014, A.S.F. a reţinut în sarcina directorului general adjunct al B. următoarele:

1. existenţa unor neconcordanţe între creanţele înregistrate în evidenţele contabile şi tehnice ale societăţii şi cele raportate la A.S.F., fiind astfel încălcate prevederile art. 2 alin. (1) pct. III.1 lit. c) din Normele privind forma şi conţinutul raportărilor financiare şi tehnice pe care trebuie să le întocmească societăţile de asigurare/reasigurare, puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 2/2009, faptă ce constituia contravenţie potrivit art. 39 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 32/2000;

2. inexistenţa unor controale adecvate, atât din parte angajaţilor, cât şi din partea conducerii executive, care să asigure respectarea cerinţelor art. 22 alin. (2) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 18/2009, faptă ce constituia contravenţie potrivit prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Referitor la motivarea în fapt şi în drept a deciziei de sancţionare emise de către A.S.F.:

Conform art. 212 din O.U.G. nr. 93/2012, printre atribuţiile A.S.F. se numără şi aceea de a constata încălcarea legislaţiei care reglementează activitatea entităţilor reglementate şi/sau supravegheate de către aceasta, ca urmare a exercitării de către direcţiile de specialitate a unui control permanent periodic sau inopinat. Conform art. 212 alin. (4), Consiliul A.S.F. poate aplica sancţiuni potrivit legislaţiei speciale în domeniu şi/sau poate dispune măsuri în scopul prevenirii sau remedierii oricăror situaţii de nerespectare a dispoziţiilor legale constatate cu prilejul efectuării controlului.

Potrivit aceluiaşi act normativ, în urma desfăşurării controlului periodic sau inopinat se întocmeşte un proces-verbal. Entitatea controlată are dreptul de a formula obiecţiuni la procesul-verbal prevăzut la art. 212 alin. (6), în termenele stabilite prin reglementări ale A.S.F. Procedura privind activitatea de control desfăşurată de A.S.F. este stabilită de către A.S.F. prin regulament.

La data emiterii deciziei de sancţionare, respectiv 06.11.2014, cadrul de desfăşurare a activităţii de control periodic şi inopinat, de către A.S.F., precum şi drepturile şi obligaţiile părţilor implicate în activitatea de control sunt reglementate de Regulamentul A.S.F. nr. 1/2014 privind activitatea de control desfăşurată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, act normativ emis în temeiul unei dispoziţii legale speciale, ce derogă de la O.G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit principiului "generalia specialibus derogant".

Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, reglementa activitatea de asigurare şi supraveghere a asigurărilor, instituind o procedură de constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor în legătură cu activitatea asigurătorilor derogatorie de la dispoziţiile cu caracter general ale O. G. nr. 2/2001.

Astfel, potrivit art. 39 alin. (11) din Legea nr. 32/2000 "Contravenţiilor prevăzute la alin. (2) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel".

Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 32/2000, constatarea încălcării prevederilor legale, precum şi a avizelor, deciziilor sau solicitărilor de rapoarte se face de către CSA (în prezent A.S.F.), prin exercitarea unui control permanent, periodic sau inopinat al activităţii asigurătorilor, reasiguratorilor, intermediarilor în asigurări şi/sau reasigurări.

Controalele se efectuează de către echipele de control ale C.S.A. (în prezent A.S.F.), iar sancţiunile se stabilesc de către Consiliul CSA, prin decizie emisă în baza referatelor de constatare întocmite de direcţiile de specialitate care efectuează controlul permanent ori a proceselor-verbale încheiate ca urmare a controalelor periodice sau inopinate efectuate de echipele de control, deci printr-un act distinct de procesul-verbal de control.

Elementele pe care trebuie să le conţină decizia de sancţionare sunt prevăzute de Legea 32/2000 şi de normele de aplicare, având un caracter derogatoriu faţă de dispoziţiile O.G. nr. 2/2001.

În cazul deciziei de sancţionare a dnei A., situaţia de fapt este prezentată în mod detaliat în cuprinsul procesului-verbal de control (pag. 13 şi, respectiv, pag. 19-20 din procesul-verbal de control), care reprezintă actul de constatare şi care stă la baza deciziei de sancţionare, în decizia de sancţionare fiind reţinute motivele care atrag sancţionarea şi care decurg din situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal şi temeiul de drept al sancţiunii aplicate.

Astfel, la pag. 13 din Procesul-verbal încheiat în urma controlului se menţionează că "între situaţia creanţelor de la asiguraţi din evidenţa tehnică (17.699.575 RON) şi situaţia creanţelor din evidenţa contabilă de la data de 31.05.2014 (17.711.789 RON) s-au constatat diferenţe care totalizează -11.614 RON, fiind indicate diferenţe semnificative, mai mult de 1% din valoarea creanţelor, respectiv cele aferente claselor 8, 10, 13, 15 şi 18 de asigurare, conform Anexei nr. 1 la Legea nr. 32/2000".

Argumentul instanţei de fond, referitor la obligativitatea ţinerii de către asigurători a unor evidenţe interne corespunzătoare nu este întemeiat, întrucât potrivit art. 2 alin. (1)pct. III. 1 lit. c) din Normele puse în aplicare prin ordinul nr. 2/20009, asigurătorii raportează trimestrial activele admise şi explicaţii privind acoperirea rezervelor tehnice brute aferente activităţii de asigurări, inclusiv creanţe de la asiguraţi rezultând din operaţiuni de asigurare, potrivit Anexei nr. 2 la Norme.

Conform art. 1 alin. (2) din Normele puse în aplicare prin Ordinul nr. 2/2009, raportările prevăzute în prezentele norme se completează în baza evidenţelor contabile şi a evidenţelor tehnico-operative pe care asigurătorii au obligaţia să le conducă potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, şi a normelor emise în aplicarea acestei legi.

Rezultă astfel, cu claritate, faptul că obligaţia asigurătorilor de a ţine evidenţele tehnico-operative decurge din dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 32/2000.

Referitor la obligaţia concretă a reclamantei de a raporta trimestrial activele "admise şi explicaţii privind acoperirea rezervelor tehnice brute aferente activităţi de asigurări:

Intimata-reclamantă a fost sancţionată în calitatea sa de persoană semnificativă/director general adjunct al B..

Potrivit art. 2 pct. 11' din Legea nr. 32/2000, conducerea executivă a asigurătorului/reasiguratorului, conducere din care făcea parte şi dna A., este învestită cu competenţa de a conduce activitatea zilnică a asigurătorului şi de a angaja răspunderea acestuia.

De asemenea, potrivit art. 39 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 32/2000, "săvârşirea cu intenţie sau din culpă, prin comisiune sau omisiune, a vreuneia dintre faptele prevăzute ia alin. (2) se sancţionează cu: (...) amendă aplicabilă: (...) membrilor consiliului de administraţie sau directoratului şi/sau al consiliului de supraveghere, ai conducerii executive, ai conducătorilor societăţilor de asigurări de viaţă şi de asigurări generale, în cazul asigurătorilor cu activitate compozită, ai persoanelor desemnate în funcţii de conducere specifice domeniului asigurărilor, care vor fi stabilite prin norme emise în aplicarea prezentei legi (...), de la 2.5000 RON la 50.000 RON".

Cel de-al doilea motiv care a atras sancţionarea cu amendă a dnei. A. a constat în lipsa unor controale adecvate, atât din parte angajaţilor, cât şi din partea conducerii executive, care să asigure respectarea cerinţelor art. 22 alin. (2) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 18/2009.

Constatările echipei de control care au determinat concluzia lipsei controalelor adecvate au fost detaliate la pag. 19-20 din procesul-verbal de control.

Astfel, din verificarea tarifelor pentru poliţele vândute în perioada 01.01.2014-31.05.2014, pentru autoturisme deţinute de persoane fizice (Anexa USB), s-a constatat că, dintr-un număr de 428.864 de poliţe vândute, 285.089 de poliţe au reduceri faţă de tarifele notificate la ASF mai mari de 25%.

Din adresa nr. x/17.07.2014, menţionată la pag. 19 din procesul-verbal de control, societatea a arătat că, această reducere a tarifelor acordate de societate faţă de cele notificate A.S.F., se datorează faptului că " (...) în conformitate cu Tariful RCA avizat, a mai fost aplicată, de către Departamentul Auto, o reducere comercială de 25% la care, dintr-o regretabilă eroare, Directorul Comercial a mai adăugat o reducere de 15%. fără a mai verifica dacă există un alt procent de reducere aplicat".

Or, potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) din Normele puse în aplicare prin ordinal nr. 14/2011, asigurătorii RCA nu pot practica tarife de primă diferite de cele notificate A.S.F.

Având în vedere faptul că, din cele 428.864 poliţe de asigurare verificate de echipa de control, 285.089 poliţe nu respectau tarifele notificate la A.S.F., concluzia desprinsă a fost aceea a lipsei unor controale adecvate care ar fi semnalat aceste erori.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 3 lit. e) din Normele puse în aplicare prin ordinal C.S.A. nr. 18/2009, în cadrul sistemului de control intern, asigurătorii/reasiguratorii trebuie să definească reguli, proceduri şi o structură organizatorică ierarhizată care să asigure o funcţionare corectă a activităţii în cadrul societăţii şi să urmărească conformitatea activităţii societăţii cu reglementările legale în vigoare, politica şi procedurile societăţii.

Conducerea executivă a asigurătorului are responsabilităţi pe linia monitorizării funcţionării adecvate şi eficiente a sistemului de control intern, iar, în acest context, urmăreşte dacă personalul societăţii îşi cunoaşte propriul rol şi propriile responsabilităţi, cu scopul de a fi efectiv implicat în desfăşurarea controlului ca şi cum ar face parte din propria sa activitate potrivit prevederilor art. 36 alin. (1) şi alin. (2) lit. e) din Normele puse în aplicare prin Ordinal C.S.A. nr. 18/20009.

Astfel, potrivit art. 153* din Legea nr. 31/1990 controlul permanent asupra conducerii societăţii se exercită de către directorat.

Potrivit dispoziţiilor sus menţionate, atât Directoratul cât şi Consiliul de Supraveghere al asigurătorilor/reasiguratorilor sunt implicaţi în activitatea de control intern, având atribuţii proprii. Astfel, Directoratul are sarcina de a supraveghea activitatea personalului angajat, în vreme ce Consiliul de Supraveghere are rolul de a exercita controlul permanent al conducerii societăţii de către Directorat.

Astfel, pentru deficienţele constatate în funcţionarea sistemului de control intern al societăţii, Consiliul A.S.F. a decis sancţionarea directorului general adjunct al societăţii pentru neîndeplinirea propriilor atribuţii de supraveghere a activităţii salariaţilor.

Încălcarea revederilor Normelor constituie contravenţie, în conformitate cu art. 39 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 32/2000.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă prin Decizia A.S.F. nr. 2309/29.12.2014, intimata-reclamantă A., în calitate de director general adjunct al B., a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 20.000 RON. Decizia de sancţionare a fost emisă ca urmare a unui control efectuat de către A.S.F. la sediul B..

Reclamanta a contestat decizia de sancţionare, plângerea sa făcând obiectul dosarului nr. x/2015

Prin sentinţa civilă nr. 1549/02.06.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei procedurii prealabile invocate de pârâtă, respingând ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3763/06.11.2018, a admis recursul reclamantei A. împotriva sentinţei civile nr. 1549/02.06.2015 şi a casat sentinţa recurată, trimiţând cauza, spre rejudecare, Curţii de Apel Bucureşti.

Rejudecând fondul cauzei, după casare, instanţa de fond, prin sentinţa civilă nr. 1377/10.04.2019, a admis cererea de chemare în judecată formulată, a dispus anularea Deciziei nr. 2309/29.12.2014, a exonerat reclamanta de la plata amenzii de 20.000 RON aplicată prin această decizie, obligând pârâta A.S.F. la restituirea a amenzii achitate în cuantum de 20.000 RON.

În esenţă, instanţa de fond a considerat că "decizia contestată nu este motivată corespunzător, lipsind cu desăvârşire prezentarea situaţiei de fapt şi care sunt, în concret, faptele care intră în elementul material al contravenţiei săvârşite, (...) o motivare corespunzătoare a actului sancţionat impunea arătarea în concret a faptelor imputate, nu doar prezentarea textelor de lege incidente."

Înalta Curte apreciază ca nefondată motivarea reţinută de judecătorul fondului cauzei pentru următoarele considerente:

Conform art. 212 din O.U.G. nr. 93/2012, printre atribuţiile A.S.F. se numără şi aceea de a constata încălcarea legislaţiei care reglementează activitatea entităţilor reglementate şi/sau supravegheate de către aceasta, ca urmare a exercitării de către direcţiile de specialitate a unui control permanent periodic sau inopinat. Conform art. 212 alin. (4), Consiliul A.S.F. poate aplica sancţiuni potrivit legislaţiei speciale în domeniu şi/sau poate dispune măsuri în scopul prevenirii sau remedierii oricăror situaţii de nerespectare a dispoziţiilor legale constatate cu prilejul efectuării controlului.

Potrivit aceluiaşi act normativ, în urma desfăşurării controlului periodic sau inopinat se întocmeşte un proces-verbal. Entitatea controlată are dreptul de a formula obiecţiuni la procesul-verbal prevăzut la art. 212 alin. (6), în termenele stabilite prin reglementări ale A.S.F. Procedura privind activitatea de control desfăşurată de A.S.F. este stabilită de către A.S.F. prin regulament.

La data emiterii deciziei de sancţionare, respectiv 06.11.2014, cadrul de desfăşurare a activităţii de control periodic şi inopinat, de către A.S.F., precum şi drepturile şi obligaţiile părţilor implicate în activitatea de control sunt reglementate de Regulamentul A.S.F. nr. 1/2014 privind activitatea de control desfăşurată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, act normativ emis în temeiul unei dispoziţii legale speciale, ce derogă de la O.G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit principiului "generalia specialibus derogant".

Prin Decizia nr. 2309/29.12.2014, A.S.F. a reţinut în sarcina directorului general adjunct al B. următoarele:

1. existenţa unor neconcordanţe între creanţele înregistrate în evidenţele contabile şi tehnice ale societăţii şi cele raportate la A.S.F., fiind astfel încălcate prevederile art. 2 alin. (1) pct. III.1 lit. c) din Normele privind forma şi conţinutul raportărilor financiare şi tehnice pe care trebuie să le întocmească societăţile de asigurare/reasigurare, puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 2/2009, faptă ce constituia contravenţie potrivit art. 39 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 32/2000;

2. inexistenţa unor controale adecvate, atât din parte angajaţilor, cât şi din partea conducerii executive, care să asigure respectarea cerinţelor art. 22 alin. (2) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule puse în aplicare prin Ordinul C.S.A. nr. 18/2009, faptă ce constituia contravenţie potrivit prevederilor art. 39 alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte constată că, în cazul deciziei de sancţionare a recurentei-pârâte, situaţia de fapt este prezentată în mod detaliat în cuprinsul procesului-verbal de control (pag. 13 şi, respectiv, pag. 19-20 din procesul-verbal de control), care reprezintă actul de constatare şi care stă la baza deciziei de sancţionare, în decizia de sancţionare fiind reţinute motivele care atrag sancţionarea şi care decurg din situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal şi temeiul de drept al sancţiunii aplicate.

Astfel, la pag. 13 din Procesul-verbal încheiat în urma controlului se menţionează că "între situaţia creanţelor de la asiguraţi din evidenţa tehnică (17.699.575 RON) şi situaţia creanţelor din evidenţa contabilă de la data de 31.05.2014 (17.711.789 RON) s-au constatat diferenţe care totalizează -11.614 RON, fiind indicate diferenţe semnificative, mai mult de 1% din valoarea creanţelor, respectiv cele aferente claselor 8, 10, 13, 15 şi 18 de asigurare, conform Anexei nr. 1 la Legea nr. 32/2000".

Cea de a doua faptă care a atras sancţionarea intimatei-reclamante este descrisă detaliat la paginile 19-20 din acelaşi proces-verbal, situaţia de fapt reţinută de echipa de control a A.S.F. fiind, în esenţă aceea că, din verificarea tarifelor pentru poliţele vândute în perioada 01.01.2014 - 31.05.2014, pentru autoturisme deţinute de persoane fizice (Anexa USB), s-a constatat că, dintr-un număr de 428.864 de poliţe vândute, 285.089 de poliţe au reduceri faţă de tarifele notificate la A.S.F. mai mari de 25%.

Astfel, cu privire la pretinsa nemotivare a deciziei de sancţionare, motivele reţinute în sarcina contestatoarei sunt detaliate în procesul-verbal de control care constituie actul de constatare a contravenţiilor, potrivit procedurii de control instituite în sarcina Autorităţii de Supraveghere Financiară prin Ordonanţa nr. 93/2012 coroborată cu Regulamentul nr. 14/2014 în vigoare la acel moment.

Faptele sunt descrise într-o măsură adecvată în procesul-verbal coroborat cu decizia de sancţionare.

Faţă de soluţia ce se va pronunţa, instanţa de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de casare invocate de recurentă.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza cauza sub toate aspectele, va examina toate susţinerile şi apărările formulate de părţi.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei nr. 1377 din 10 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2021.