Mootness of direct court challenge to Judicial Inspection resolution for failure to exhaust mandatory preliminary complaint procedure.

Şedinţa publică din data de 17 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 06.03.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei de clasare nr. x/2018 din 16.01.2019, comunicată la data de 21.02.2019, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună desfiinţarea acesteia, cu obligarea pârâtei să reia procedura disciplinară

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 309 din 26 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, ca inadmisibilă pentru lipsa plângerii prealabile.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 309 din 26 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurentul arată în esenţă că procedura prealabilă are caracter pur formal, fiind lipsită de eficienţă juridică, invocând considerentele Deciziei nr. 397/03.07.2014 ale Curţii Constituţionale, în care s-a explicat în mod clar că liberul acces la justiţie trebuie exercitat în mod liber fără să existe limitări legale care să creeze condiţionalităţi în calea dreptului la libera exprimare.

Recurentul invocă si Deciziei nr. 3378/17.10.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al ICCJ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin rezoluţia emisă în data de 16 ianuarie 2019 cu nr. x/2018 de către Inspecţia Judiciară s-a dispus clasarea sesizării, întrucât, în urma verificărilor prealabile efectuate nu au fost identificate indicii de săvârşire a vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, de natură să atragă răspunderea disciplinară a magistraţilor judecători reclamaţi, în baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată şi modificată.

Prin sesizarea înregistrată la Direcţia de inspecţie judiciară pentru judecători sub nr. x/2018, recurentul A. şi-a exprimat nemulţumirea privind soluţiile pronunţate în dosarul nr. x/2017 de Tribunalul Mehedinţi şi Curtea de Apel Craiova.

Prin rezoluţia emisă în data de 16 ianuarie 2019 cu nr. x/2018 s-a dispus clasarea sesizării, întrucât, în urma verificărilor prealabile efectuate nu au fost identificate indicii de săvârşire a vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată, de natură să atragă răspunderea disciplinară a magistraţilor judecători reclamaţi, în baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată şi modificată,

Instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii având în vedere lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 451 din Legea nr. 317/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2018, republicată şi intrată în vigoare la data de 11 octombrie 2018:

"(1) Împotriva rezoluţiei de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-şef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluţionează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecţia Judiciară.

(2) Soluţiile pe care inspectorul-şef le poate dispune sunt:

a) respingerea plângerii şi menţinerea rezoluţiei atacate;

b) admiterea plângerii şi completarea verificărilor. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.

(3)Rezoluţia inspectorului-şef prin care au fost respinse plângerea şi rezoluţia de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluţionarea cauzei se face de urgenţă şi cu precădere.

Înalta Curte constată că recurentul nu a făcut dovada formulării plângerii împotriva rezoluţiei de clasare şi care să fi fost adresată Inspectorului Şef, anterior sesizării instanţei, potrivit noilor dispoziţii legale incidente în prezenta cauză.

Art. 193 C. proc. civ. stabileşte că sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.

(2) Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii.

Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiată apărarea recurentului potrivit cu care, instanţa de judecată poate fi sesizată direct, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile astfel cum rezultă din cuprinsul deciziei nr. 3378/17.10.2018 în dosarul nr. x/2016 al ICCJ pe care o invocă.

Înalta Curte constată că aceasta nu are relevanţă în prezenta cauză dat fiind că, spre deosebire de prevederile legale incidente ratione temporis în acea cauză, în prezentul dosar se aplică prevederile art. 451 din Legea nr. 317/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 234/2018, republicată şi intrată în vigoare la data de 11 octombrie 2018.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentului vizând liberul acces la justiţie, în mod corect instanţa de fond a apreciat că pentru a fi incident dreptul de acces la instanţă în sensul articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ar trebui să se stabilească incidenţa fie a unei "acuzaţii în materie penală", fie a "unei contestaţii asupra drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil", în sensul autonom fixat de instanţa europeană pe cale de interpretare pretoriană în baza art. 6 CEDO.

Evident, nu ne aflăm în prezenta unei "acuzaţii în materie penală" în sensul art. 6 CEDO, care semnifică "notificarea oficială, din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei infracţiuni", nefiind întrunite, faţă de specificul verificărilor prealabile cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare niciunul dintre criteriile stabilite de curtea europeană în cauza Engel ş.a c. Tărilor de Jos: calificarea în dreptul intern; natura infracţiunii; gravitatea pedepsei pe care persoana în cauză riscă să o primească.

În ceea ce priveşte cea de a doua latură a art. 6 CEDO, "contestaţia asupra drepturilor şi obligaţiilor cu caracter civil", preliminar Curtea reaminteşte că pentru a fi aplicabil art. 6 în materie civilă trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii - existenţa unui "litigiu", acesta se referă la "drepturi şi obligaţii" despre care se poate afirma, cel puţin în mod întemeiat, că sunt recunoscute în dreptul intern; aceste "drepturi şi obligaţii" trebuie să aibă un "caracter civil" în sensul Convenţiei, deşi art. 6 nu le conferă, în sine, niciun conţinut material specific în ordinea juridică a statelor contractante (James şi alţii împotriva Regatului Unit, pct. 81); contestaţia trebuie să fie reală şi serioasă, iar rezultatul procedurii să aibă un caracter determinant asupra dreptului civil în cauză.

Aceste condiţii specifice în susţinerea aplicabilităţii art. 6 sub aspect civil în cauză nu sunt îndeplinite în prezentul litigiu, pentru a putea reţine ulterior şi incidenţa garanţiei convenţionale privind dreptul de acces la instanţă.

Prezenta cauză se distinge de ipotezele analizate de către CEDO pe tărâmul art. 6 şi care priveau procedurile şi sancţionarea disciplinară a magistratului în cauză, reclamant în faţa instanţei europene. În prezenta cauză se contestă ca fiind nelegală şi netemeinică o rezoluţie de clasare în procedura verificării prealabile, recurentul fiind un justiţiabil nemulţumit de soluţia de clasare.

Prin urmare, această etapa a verificărilor prealabile nu are un caracter determinant asupra dreptului recurentului în cauză, neconducând prin ea însăşi la soluţionarea fondului sesizării, ci priveşte doar verificarea întrunirii condiţiilor de exercitare a acesteia.

Or, atât timp cât această procedură nu priveşte nici un "drept civil în favoarea reclamantului" (în sensul de a obţine, în această procedură care are ca obiect verificări prealabile, sancţionarea magistratului pentru comiterea unei abateri disciplinare) şi nici judecarea pe fond a sesizării, se constată inaplicabilitatea art. 6 în latura sa civilă întrucât procedura vizată în prezentul dosar se referă numai la necesare declanşării (sau nu) a etapelor subsecvente specifice în materia angajării răspunderii disciplinare a magistraţilor, astfel cum a fost aceasta prezentată anterior.

Pe cale de consecinţă, în mod corect a constatat instanţa de fond că acţiunea reclamantului prin care acesta a solicitat în mod direct instanţei de contencios administrativ anularea rezoluţiei de clasare prevăzută de art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 este inadmisibilă pentru lipsa procedurii prealabile.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

1. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 309 din 26 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2021.